DOCUMENTAR. Calvarul românilor din Ucraina: de la deportări şi asasinate in masa la genocid cultural. Prof dr univ Traian Valentin Poncea despre romanii uitati

Schimbarea structurii etnice şi involuţia demografică a românilor bucovineni în perioada sovietică şi postsovietică a cunoscut mai multe perioade: 1940-1941, 1944-1991 şi post 1991. Profesor dr. Traian Valentin Poncea prezintă calvarul deznaţionalizării românilor din Basarabia istorică, Bucovina, Ţinuturile Herţa şi Hotin şi ne arată câţi români trăiesc astăzi în Ucraina, lipsiţi de cele mai elementare drepturi. Continuăm să prezentăm extrase dintr-un studiu ştiinţific oferit în exclusivitate ziarului „Curentul“.

Evenimentele tragice din vara şi toamna anului 1940 au determinat importante schimbări teritoriale şi demografice pentru ţara noastră şi poporul român, în ansamblul său.
Ca urmare a aplicării prevederilor secrete ale Pactului Ribbentrop-Molotov, Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa au fost înglobate U.R.S.S.-ului (57.549 kmp) în urma ultimatumurilor din iunie 1940, iar prin cedarea Ardealului de Nord (43.500 kmp) şi a Cadrilaterului (7.412 kmp), România a pierdut, în total, o treime din teritoriul său naţional.
Bucovina de Nord, la data anexării sale de către Uniunea Sovietică, avea o suprafaţă de circa 6.000 kmp, iar ţinutul Herţa, 340 kmp, în total 6.340 kmp. Autorităţile de la Kremlin au constituit din acest teritoriu, la care au mai adăugat o suprafaţă de circa 1.760 kmp desprinşi din partea de nord a judeţului Hotin, regiunea Cernăuţi, cu o suprafaţă totală de 8.100 kmp, pe care au inclus-o în R.S.S. Ucraineană, devenită, în 1991, Republica Ucraina.

Deportări şi asasinate în masă

Populaţia românească a celor două judeţe anexate din Bucovina istorică (Cernăuţi şi Storojineţ), precum şi a unei părţi din fostul judeţ Rădăuţi a fost estimată de Anton Golopenţia (pentru anul 1940) la 154.000 locuitori, la care mai trebuiesc adăugaţi circa 50.000-60.000 de români din Ţinutul Herţa şi partea judeţului Rădăuţi.
În anii 1940-1941, Bucovina a cunoscut schimbări demografice masive, determinate de:
• retragerea armatei şi administraţiei româneşti, în paralel cu refugierea unui important segment de populaţie românească dincolo de noua frontieră;
• repatrierea germanilor, a polonezilor şi a maghiarilor;
• deportarea populaţiei româneşti în unele zone din U.R.S.S., îndeosebi în Siberia;
• asasinate în masă săvârşite de trupele N.K.V.D., de Armata Roşie sau de miliţia sovietică.
Deşi au trecut aproape 70 de ani de la evenimente, nu se cunosc cifrele exacte şi amploarea acestor mişcări demografice, cu excepţia repatrierilor.
Nu se cunoaşte nici cuantumul exact al deportărilor pentru perioada amintită, deşi după revenirea autorităţilor româneşti, în 1941, generalul Antonescu a ordonat efectuarea unui recensământ al persoanelor deportate. Autorităţile româneşti reinstalate au realizat liste nominale pe localităţi, dar acestea reflectă într-o mică măsură amploarea deportărilor.

Calvarul deznaţionalizării continuă şi azi

După anul 1944 şi până în prezent, autorităţile sovietice şi apoi cele ucrainene au continuat acţiunea de disipare şi deznaţionalizare a elementului etnic românesc, prin procedee iniţial brutale, ulterior tot mai sofisticate, atât a celor rămaşi, cât şi a celor colonizaţi în alte zone ale Uniunii Sovietice. Veritabilul genocid cultural a avut ca rezultat final un amplu proces de deznaţionalizare a românilor, care continuă şi astăzi.
Un exemplu grăitor privind înstrăinarea românilor din Bucovina de Nord (foarte apropiat de ceea ce s-a întâmplat în Basarabia) îl reprezintă cazul descendenţilor răzeşilor dintre Prut şi Nistru, din zona Hotinului, al căror număr s-a diminuat atât de mult încât în momentul de faţă sunt pe cale de dispariţie. Recensământul unional din 1989 ilustrează faptul că românii din regiunea Cernăuţi, înregistraţi pe baza naţionalităţii, au declarat doar în proporţie de 50% că au ca limbă maternă limba română, ceilalţi declarând ca limbă maternă rusa sau ucraineana.

Câţi români sunt în Ucraina

Conform recensămintelor din 1959, 1970, 1979 şi 1989, deşi numărul românilor a crescut moderat, ponderea lor în cadrul populaţiei totale a regiunii Cernăuţi a scăzut într-o manieră dramatică. Explicaţia rezidă îndeosebi în politica oficială a autorităţilor de la Moscova, respectiv Kiev, de a face o politică de stat din sprijinirea imigrărilor masive de ruşi şi ucraineni în zonă. Numărul ruşilor din Bucovina de Nord faţă de perioada interbelică a crescut de peste zece ori, de la 5-6.000 persoane la 63.066 (în anul 1989).
Numărul populaţiei regiunii Cernăuţi pe naţionalităţi, conform recensământului unional din 1989, este de 940.801 locuitori. Dintre aceştia, ucraineni sunt  666.095 (70,8%), români (şi „moldoveni“) sunt 184.836 (100.317 români şi 84.519 „moldoveni“ - 19,7%), ruşi sunt 63.066 (6,7%), evrei sunt 16.469 (1,8%), polonezi - 4.700 (0,5%) şi alte naţionalităţi, 5.635.
În afara celor 184.836 de români care trăiesc în regiunea Cernăuţi, adică în Bucovina de Nord, Herţa şi Hotin, românii (inclusiv moldoveni) mai trăiesc în regiunea Odessa (144.534), Transcarpatică (29.485), Nicolaev (16.673) şi Kirovograd (10.694).
Românii din regiunea Odessa locuiesc îndeosebi în fostul Bugeac, adică în cele trei judeţe din sudul Basarabiei (Cetatea Albă, Ismail şi o parte din Cahul), iar cei din regiunea Transcarpatică sunt cei din Maramureşul istoric. Numărul total al românilor din Ucraina se cifrează la circa 459.350 persoane.
Traian Valentin Poncea
Citeaza acest articol pe saitul tau