COMUNICAT
DE PRESĂ
ÎPS Ioan
Robu l-a invitat pe Papa Benedict al XVI-lea
în România
Înalt Preasfinţitul
Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, în calitate de preşedinte
al Conferinţei Episcopilor Catolici din România, l-a invitat astăzi
pe Papa Benedict al XVI-lea în România, pentru un „pelerinaj pastoral
în ţara noastră, pentru a întări mărturia pe care credincioşii
greco-catolici şi romano-catolici o aduc în această ţară, şi pentru
a întâlni întregul popor român şi a oferi Bisericilor îmbrăţişarea
păcii, în caritate”.
Invitaţia
a fost lansată în cadrul audienţei pe care Suveranul Pontif
a acordat-o astăzi, 12 februarie, în Vatican, episcopilor catolici
români aflaţi la Roma pentru vizita „ad limina Apostolorum”.
În discursul
pe care l-a adresat Sfântului Părinte, ÎPS Ioan Robu l-a informat
pe scurt despre situaţia Bisericii Catolice din România, despre reuşitele
pe plan pastoral, social, educativ şi ecumenic, dar şi despre dificultăţile
pe care Biserica locală trebuie încă să le înfrunte. În acest
sens Arhiepiscopul de Bucureşti a amintit situaţia – încă nerezolvată
– a proprietăţilor Bisericii Greco-Catolice confiscate în 1948
şi nerestituite; de înaintarea în ritm lent a dialogului cu Biserica
Ortodoxă Română; de dificultăţile pe plan pastoral şi social,
provocate de schimbările sociale şi culturale din ţara noastră şi
de emigraţie.
ÎPS Ioan Robu
a vorbit şi despre indiferenţa cu care autorităţile române tratează
situaţia cu care se confruntă Catedrala Sf. Iosif, pusă în grav
pericol de construcţia ilegală, în vecinătatea ei, a unui „ecomonstru”
– cum l-a numit arhiepiscopul.
La rândul
său, Papa Benedict al XVI-lea şi-a manifestat speranţa că,
în ce priveşte dialogul dintre catolicii şi ortodocşii din România,
se vor găsi „soluţii adecvate, în acel spirit de dreptate care
trebuie să însufleţească raporturile dintre fraţii în Cristos”.
Suveranul Pontif i-a îndemnat pe episcopii catolici să colaboreze
cu Biserica Ortodoxă pentru „apărarea rădăcinilor creştine ale
Europei şi a valorilor creştine”, şi pentru o mărturie comună
„asupra unor teme precum familia, bioetica, drepturile omului, onestitatea
în viaţa publică, ecologia”. „Un dialog constructiv între ortodocşi
şi catolici nu va întârzia să fie ferment de unitate şi de concordie
nu numai pentru ţările voastre, dar şi pentru întreaga Europă”,
a subliniat Papa.
Episcopii catolici
români vor încheia mâine, 13 februarie, vizita „ad limina Apostolorum”,
în cadrul căreia au avut întâlniri, particulare şi în comun, cu
Papa Benedict al XVI-lea, şi cu reprezentanţi ai diferitelor Dicastere
din Vatican. Aceasta este cea de a patra vizită „ad limina Apostolorum”
a episcopilor catolici din România după 1990, şi prima la actualul
Suveran Pontif, Papa Benedict al XVI-lea. Vizita „ad limina Apostolorum”
(în traducere: la mormântul Apostolilor) este vizita periodică pe
care episcopii catolici din lumea întreagă o fac la mormintele Sfinţilor
Apostoli Petru şi Paul, „stâlpii” Bisericii, şi la Urmaşul lui
Petru, pentru a fi întăriţi de el în credinţă şi pentru a exprima
comuniunea lor ierarhică cu Suveranul Pontif.
Biroul de presă
CONFERINŢA
EPISCOPILOR DIN ROMÂNIA
Venerabili Fraţi întru Episcopat!
Arhiep
Preşedintele Conferinţei Episcopale din România
DISCURSUL PAPEI
CĂTRE EPISCOPII CONFERINŢEI EPISCOPILOR
DIN ROMÂNIA ÎN VIZITĂ "AD LIMINA APOSTOLORUM"
CĂTRE EPISCOPII CONFERINŢEI EPISCOPILOR
DIN ROMÂNIA ÎN VIZITĂ "AD LIMINA APOSTOLORUM"
Vineri, 12
februarie 2010
Venerabili Fraţi întru Episcopat!
Este pentru
mine un motiv de mare bucurie să vă întâlnesc în cursul
vizitei „ad limina”, să vă ascult şi să reflectăm
împreună asupra parcursului Poporului lui Dumnezeu încredinţat vouă.
Salut cu afecţiune pe fiecare dintre voi şi îi mulţumesc, în special,
Mons. Ioan Robu pentru cuvintele cordiale pe care, în numele tuturor,
mi le-a adresat. Îndrept un gând special spre Prea Fericirea Sa Lucian
Mureşan, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice Române. Voi
sunteţi Păstori ai unor comunităţi de diferite rituri, care îşi
pun bogăţiile îndelungatei lor tradiţii în serviciul comuniunii
pentru binele tuturor. În voi salut comunităţile creştine din România
şi din Republica Moldova, atât de greu încercate în trecut, şi
aduc omagiu acelor Episcopi şi nenumăraţi preoţi, călugări, călugăriţe
şi credincioşi care, în timpul persecuţiei, au dovedit un ataşament
neclintit faţă de Cristos şi faţă de Biserica sa şi au păstrat
intactă credinţa lor.
Vouă, iubiţi
fraţi întru Episcopat, doresc să vă exprim mulţumirea
mea pentru angajarea voastră generoasă în serviciul renaşterii
şi dezvoltării comunităţii catolice din ţările voastre şi să
vă îndemn să continuaţi a fi Păstori plini de zel ai turmei lui
Cristos, în apartenenţa la unica Biserică şi în respectul diferitelor
tradiţii rituale. A păstra şi transmite patrimoniul credinţei este
o îndatorire a întregii Bisericii, dar în special a Episcopilor (Cf
Lumen Gentium, 25). Câmpul slujirii voastre este vast şi exigent:
este vorba, de fapt, de a propune credincioşilor un itinerar de credinţă
creştină matură şi responsabilă, în special prin învăţământul
religios, cateheză, chiar şi pentru adulţi, şi pregătirea la sacramente.
În acest domeniu e nevoie de promovarea unei mai mari cunoaşteri a
Sfintei Scripturi, a Catehismului Bisericii Catolice şi a documentelor
Magisteriului, în mod deosebit ale Conciliului Ecumenic al II-lea din
Vatican şi Enciclicelor Papale. Este un program angajant, care cere
elaborarea în comun a unor planuri pastorale vizând bonum animarum
al tuturor catolicilor de diferite rituri şi etnii. Aceasta necesită
mărturie de unitate, dialog sincer şi efectivă colaborare, fără
a uita că unitatea este în primul rând rod al Duhului Sfânt (Cf
Gal 5,22), care călăuzeşte Biserica.
În acest an
al Sfintei Preoţii, vă îndemn să fiţi mereu adevăraţi părinţi
pentru preoţii voştri, cei dintâi şi preţioşi colaboratori în
via Domnului (Cf Christus Dominus, 16.28); cu ei există o legătură
înainte de toate sacramentală, care cu titlu unic îi face părtaşi
la misiunea încredinţată Episcopilor. Străduiţi-vă să întreţineţi
comuniunea între voi şi cu ei într-un climat de afecţiune, de atenţie
şi de dialog respectuos şi fratern; interesaţi-vă de condiţiile
lor spirituale şi materiale, de necesarul aggiornamento
teologic şi pastoral. În diecezele voastre nu lipsesc Institutele
călugăreşti active în domeniul pastoral. Va fi grija voastră specială
să le dedicaţi atenţia cuvenită şi să le oferiţi tot ajutorul
posibil pentru ca prezenţa lor să fie din ce în ce mai semnificativă
iar persoanele consacrate să-şi poată desfăşura apostolatul potrivit
propriei carisme şi în deplină comuniune cu Biserica particulară.
Dumnezeu nu
încetează să cheme bărbaţi şi femei în serviciul
său: trebuie să-i fim recunoscători de aceasta, intensificând rugăciunea
pentru ca să continue să trimită lucrători în secerişul său (Cf
Mt 9,37). Este îndatorirea principală a Episcopilor să promoveze
pastorala vocaţiilor şi formarea umană, spirituală şi intelectuală,
a candidaţilor la Preoţie în Seminarii şi în alte Institute de
formare (Cf Optatam Totius, 2.4), garantându-le posibilitatea
de a-şi însuşi o profundă spiritualitate şi o pregătire riguroasă,
filozofico-teologică şi pastorală, şi prin alegerea atentă a educatorilor
şi profesorilor. O grijă similară trebuie să se aibă în formarea
membrilor Institutelor de viaţă consacrată, în special ale celor
feminine.
Înflorirea
de vocaţii sacerdotale şi călugăreşti depinde în bună parte de
sănătatea morală şi religioasă a familiilor creştine. Din
păcate, în timpul nostru nu puţine sunt pericolele care ameninţă
instituţia familială într-o societate secularizată şi dezorientată.
Familiile catolice din ţările voastre, care în timpul încercării
au mărturisit uneori cu preţ scump fidelitatea faţă de Evanghelie,
nu sunt imune de plăgile avortului, corupţiei, alcoolismului şi drogurilor,
precum şi controlului naşterilor prin metode contrare demnităţii
persoanei umane. Pentru a combate aceste provocări, este nevoie să
se promoveze centre parohiale de consiliere care să asigure o pregătire
adecvată vieţii conjugale şi familiale, dar şi să se organizeze
mai bine asistenţa pastorala a tineretului. Este necesară, mai presus
de toate, o angajare decisă pentru a favoriza prezenţa valorilor creştine
în societate, dezvoltând centre de formare unde tinerii să poată
cunoaşte valorile autentice, înnobilate de geniul culturii ţărilor
voastre, încât să le poată mărturisi în ambientele în care trăiesc.
Biserica vrea să ofere contribuţia ei determinantă la construirea
unei societăţi reconciliate şi solidare, capabilă să facă faţă
procesului de secularizare în curs. Transformarea sistemului industrial
şi agricol, criza economică, emigraţia, nu au favorizat persistenţa
valorilor tradiţionale, care, de aceea, trebuie propuse din nou şi
întărite.
În acest context,
apare deosebit de importantă mărturia de fraternitate dintre Catolici
şi Ortodocşi: să prevaleze asupra divizărilor şi disensiunilor
şi să deschidă inimile la împăcare. Sunt conştient de dificultăţile
pe care trebuie să le înfrunte, în acest domeniu, comunităţile
catolice: urez să se poată găsi soluţii adecvate, în acel spirit
de dreptate care trebuie să însufleţească raporturile dintre fraţii
în Cristos. În mai 2009, aţi amintit cea de-a X-a aniversare a istoricei
vizite pe care Venerabilul Papă Ioan Paul al II-lea a realizat-o în
România. Cu acea ocazie, Providenţa divină i-a oferit Succesorului
lui Petru posibilitatea de a împlini o călătorie apostolică într-o
Naţiune majoritar ortodoxă, unde de secole este prezentă o însemnată
comunitate catolică. Dorinţa de unitate suscitată de acea vizită
să alimenteze rugăciunea şi strădania de a dialoga în caritate
şi în adevăr şi de a promova iniţiative comune. Un domeniu de colaborare
astăzi deosebit de important între Ortodocşi şi Catolici priveşte
apărarea rădăcinilor creştine ale Europei şi a valorilor creştine,
şi mărturia în comun asupra unor teme precum familia, bioetica, drepturile
omului, onestitatea în viaţa publică, ecologia. Angajarea unitară
asupra acestor argumente va oferi o contribuţie importantă creşterii
morale şi civile a societăţii. Un dialog constructiv între Ortodocşi
şi Catolici nu va întârzia să fie ferment de unitate şi de concordie
nu numai pentru ţările voastre, dar şi pentru întreaga Europă.
La încheierea
întâlnirii noastre, gândul meu se îndreaptă spre comunităţile
voastre. Duceţi preoţilor, călugărilor, călugăriţelor, tuturor
credincioşilor din România şi Republica Moldova salutările mele
şi încurajarea mea, dându-le asigurarea şi afecţiunii mele. Invocând
mijlocirea Maicii Domnului şi a sfinţilor din Ţinuturile voastre,
vă dau din inimă Binecuvântarea mea, vouă şi tuturor membrilor
poporului lui Dumnezeu încredinţaţi solicitudinii voastre pastorale.
Din Vatican, 12 februarie
2010
Discursul
adresat Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea
de către
ÎPS Ioan Robu
Sfinte Părinte,
Dând glas
sentimentelor fraţilor mei întru episcopat, doresc înainte de toate
să depun cu umilinţă la picioarele Sanctităţii Voastre omagiul
filial şi respectul sincer al tuturor catolicilor din România.
Sunt aici reuniţi,
în prezenţa Sanctităţii Voastre, Arhiepiscopul Major al Bisericii
Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preafericitul Lucian, împreună
cu Sinodul aceleaşi Biserici, precum şi Arhiepiscopii şi Episcopii
Bisericii latine, alături de Excelenţa Sa Mons. Anton Cosa, episcop
de Chişinău în Moldova.
Toţi
împreună formăm o singură Conferinţă Episcopală
şi toţi împreună am veniţi “să-l vedem pe Petru”,
pentru a fi, încă o dată, întăriţi de el în credinţă.
Împreună
cu credincioşii noştri am ieşit de sub regimul comunist acum mai
bine de douăzeci de ani şi, în această perioadă de timp, imaginea
ţării noastre s-a schimbat simţitor. Într-un mod nu mai puţin relevant
s-a modificat profund şi situaţia Bisericilor noastre.
În România
unitatea eclezială catolică, deşi e într-o condiţie minoritară,
exprimă într-un mod atât de elocvent caracterele comuniunii universale
din care face parte: pluralitatea de rituri (bizantin, latin, armean)
se uneşte de fapt cu pluralitatea limbilor utilizate de diferitele
comunităţi în celebrările liturgice (română, maghiară, germană,
ucraineană, slovacă, poloneză).
Alături de
Biserica Ortodoxă majoritară încercăm să fim mărturisitori
credibili ai credinţei creştine într-o lume care este în schimbare
şi care se secularizează cu rapiditate.
Într-un context
de-acum – din 2007 – pe deplin european, mulţumind Domnului, comunităţile
catolice în ansamblu înaintează cu curaj, şi oferă întregii societăţi
româneşti contribuţia proprie de credinţă şi de spiritualitate.
Poporul credincios
este aproape de păstorii săi; în toate Eparhiile şi Diecezele funcţionează
şcolile catolice; tinerii, cu disponibilitatea lor, urmăresc viaţa
Bisericii; Seminarele noastre sunt încă pline şi în ele e multă
vitalitate şi entuziasm; mai sunt încă vocaţii la viaţa consacrată
şi monahală, deşi au scăzut la număr; preoţia, atât în forma
familială bizantină, cât şi în forma celibatară latină, este
trăită cu echilibru şi profundă devoţiune faţă de Biserică şi
faţă de Domnul.
Pe lângă
aceasta, marea majoritate a poporului român, de orice confesiune, manifestă
o vie aprecierea faţă de activitatea, luările de poziţie şi scrisorile
enciclice ale Sanctităţii Voastre.
Acest lucru
nu exclude, Sfinte Părinte, faptul că timp de mai bine de patruzeci
de ani de ateocraţie totalitară şi-au lăsat amprenta asupra populaţiei.
Suntem nevoiţi
să ne confruntăm cu o societate în care numărul familiilor
marcate de separări şi divorţuri este foarte ridicat; o societate
în care materialismul a dus la considerarea avortului drept metodă
de planificare a naşterilor; o societate în care mizeria a dus la
apariţia fenomenului abandonării copiilor.
Pentru a face
faţă urgenţelor de acest fel se dezvoltă tot mai mult pastoraţia
tinerilor şi a familiilor, şi s-a intensificat serviciul social al
Caritas.
Comunitatea
catolică, în contextul libertăţii redobândite, a căutat să
ofere orizonturi ideale noi, însă munca pastorală este dificilă,
deoarece ne confruntăm cu experienţe noi, pe care nu le-am întâmpinat
până acum sau pentru care încă nu s-a aflat (şi asta nu doar la
nivel local) un răspuns adecvat.
Într-un asemenea
context suntem îndemnaţi să privim – pentru a afla mângâiere
şi inspiraţie pentru acţiunea noastră pastorală în lumea de azi
– la mărturia dată despre Cristos Domnul de către episcopii noştri
morţi în închisori, pentru credinţă şi pentru primatul lui Petru.
Dorinţa noastră arzătoare este să fie dus la capăt procesul, care
să permită introducerea numelor lor în marele Martirologiu al secolului
al XX-lea şi să ne permită să-i venerăm drept martirii noştri.
Ei sunt tăria noastră iar sângele lor alimentează credinţa meleagurilor
noastre.
Noi toţi considerăm
deosebit de important dialogul cu Biserica Ortodoxă; acesta, de altfel,
se desfăşoară foarte lent şi încă nu a reuşit să rezolve problema
restituirii edificiilor sacre confiscate de către guvern de la Biserica
Greco-Catolică în 1948. Convingerea noastră este aceea că aceleaşi
lăcaşe de cult ar putea fi foarte bine utilizate de greco-catolici
şi de ortodocşi prin celebrări desfăşurate de comun acord în momente
diferite.
Aşa încât
ne preocupă şi mai mult în unele cazuri să asistăm neputincioşi
la demolarea edificiilor sacre care au aparţinut cândva Bisericii
Unite.
Trebuie, de
altfel, subliniat faptul că, dincolo de toate aceste chestiuni, împreună
cu fraţii noştri ortodocşi, tocmai pentru că avem multe lucruri
în comun, desfăşurăm colaborări promiţătoare la nivel social
(prin intermediul asociaţiilor Caritas), în domeniul spiritual (datorită
implicării diferitelor asociaţii de laici), dar şi în sectorul academic
(în Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj, care este mândră
să aibă venerata persoană a Sanctităţii Voastre printre “doctores
honoris causa” ai săi, la Institutul de Istorie Bisericească şi
la Centrul de Bioetică, înfiinţat în colaborare cu Universitatea
Catolică din Milano, la care predau profesori de la Facultatea de Teologie
ortodoxă, dar şi de la Facultăţile de Teologie greco-catolică şi
romano-catolică, precum şi de la Facultatea de Teologie reformată).
Este un motiv
de îngrijorare, împărtăşit de prelaţi şi de credincioşii
de toate riturile, atitudinea asumată de autorităţile politice
faţă de Catedrala Sf. Iosif, monument istoric şi arhitectonic, de
importanţă naţională şi internaţională, a oraşului Bucureşti.
Cererile noastre, prezentate Preşedintelui Republicii şi Guvernului,
au fost ignorate şi ceea ce am putea defini un ‘ecomonstru’ creşte
tot mai mult alături de clădirea sacră şi istorică.
O asemănătoare
pricină de îngrijorare o constituie faptul că, la ritmul deosebit
de lent cu care înaintează lucrările Comisiei guvernamentale
pentru restituirea bunurilor confiscate de Biserica Catolică în
1948, se adaugă propuneri cu caracter legislativ, aduse de unele grupuri
politice, cu scopul de a împiedica prezenţa efectivă a Bisericii
Unite în realitatea socială transilvană.
O problemă
gravă, care marchează în momentul de faţă viaţa întregii ţări,
şi care constituie reflectarea complexei situaţii economice determinată
de conversia economiei de Stat prin încetarea activităţii din industriile
sale care erau neproductive şi ieşite din uz, este migraţia masivă
a românilor în alte regiuni ale Uniunii Europene în căutarea unui
loc de muncă.
În multe sate
comunităţile au văzut cum în mod progresiv dispare generaţia adultă,
cum multe familii s-au dezmembrat, cum copiii sunt încredinţaţi bătrânilor
sau altor rude. Problema are implicaţii directe şi profunde asupra
acţiunii pastorale a Bisericii, atât în ţară cât şi în străinătate.
De fapt, în ţările de adopţie, au apărut vaste comunităţi româneşti,
pentru care a trebuit să ne îngrijim să trimitem preoţi din România
în acord cu episcopii locului.
În aceste
zile am celebrat Dumnezeiasca Liturghie la mormântul Sfântului Petru,
şi l-am rugat pe Slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea să mijlocească
la Domnul ca să trimită asupra României – „grădina Maicii Domnului”
– şi asupra credincioşilor noştri belşug de haruri şi binecuvântări.
Am întâlnit,
de asemenea, în diferitele Dicastere ale acestei Biserici Romane, care
este centrul catolicităţii, mulţi fraţi în credinţă implicaţi
să ne ajute să înaintăm pe drumul către “Împărăţie”. Dorim
să exprimăm, aici, recunoştinţa noastră faţă de toţi.
Încheind aceste
câteva cuvinte şi făcându-mă mesagerul întregii Conferinţe Episcopale
din România, vă rog să-mi permiteţi să adresez Sanctităţii Voastre
invitaţia, plină de respect şi de stimă, de a face un pelerinaj
pastoral în ţara noastră, pentru a întări mărturia pe care credincioşii
greco-catolici şi romano-catolici o aduc în această ţară, şi pentru
a întâlni întregul popor român şi a oferi Bisericilor îmbrăţişarea
păcii, în caritate, din partea Bisericii pe care o conduceţi.
Vă mulţumim,
Sfinte Părinte, pentru slujirea pe care o aduceţi Bisericii lui Cristos,
şi pentru lucrarea neobosită pe care o desfăşuraţi în apărarea
celor slabi şi pentru promovarea păcii dintre oameni şi naţiuni!
Arhiep
Preşedintele Conferinţei Episcopale din România
Posts
No comments:
Post a Comment