Fiecare dintre noi a fost invatat la scoala ca Mihai Eminescu este cel mai mare poet pe care l-a avut tara noastra si ca nu mai e nimeni ca el. Printre epitelele si comparatiile absolute prin care este descris, am invatat pe de rost zeci de poezii si am retinut ca nimeni nu a mai folosit limba romana ca el. Ziare.com te provoaca la dezbatere: ti-ai dori ca Romania de astazi sa aiba un jurnalist asa cum a fost Mihai Eminescu? Crezi ca un jurnalist ar trebui sa fie echidistant sau doar sa isi afirme clar optiunile? A fost Mihai Eminescu redus la tacere din cauza faptului ca era incomod pentru clasa politica? Citeste si episodul al doilea al dezbaterii "Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod? Afla cu ce a deranjat Mihai Eminescu pe toata lumea si daca asta i-a adus prematur disparitia" si cum au reactionat Marile Puteri la campaniile de presa ale lui Mihai Eminescu. Mai afla cine si de ce l-a declarat nebun, ce continea ultimul articol scris de Mihai Eminescu si ce i s-a intamplat dupa ce a fost publicat. Ucis cand canta "Desteapta-te Romane!".
Cu doua minute inainte de pauza, profesorii apropiati de elevi mai spuneau si cate o picanterie. Am aflat astfel de relatia cu Veronica Micle, de sifilis si ca nu era in toate mintile atunci cand a murit.
Satui de poezii si de obligatia de a invata zeci de pagini de comentarii, unii au ramas doar cu ce li s-a spus atunci. Ca Eminescu era sifilitic si nebun si ca a trait in fantezie si melancolie, obsedat de temele care se regasesc in poeziile lui.
Si de ce ar fi asta o problema? A fost un poet, un artist. Asa sunt artistii. Da, numai ca aceasta varianta, raspandita inca de cand era in viata, nu e tocmai adevarata.
De obicei, intr-un chenar din manualele de Limba romana mai erau cateva cuvinte despre societatea Junimea si alte patru cuvinte care spun cat se poate de sec ce l-a preocupat pe Mihai Eminescu in ultimii 13 din cei 39 de ani de viata: "redactor la ziarul Timpul". In aceste patru cuvinte sunt ingropati, insa, 13 ani de lupta impotriva politicienilor lacomi si corupti si un nationalism care a deranjat atat de mult marile puteri incat i-a adus moartea.
Cu toate acestea, Eminescu este prezentat in continuare ca un tanar boem si visator si nu ca barbatul care a fost printre primii detinuti politici ai statului roman si primul ziarist roman redus la tacere pentru ca era prea incomod.
Angajat politic in slujba statului
Mihai Eminescu si-a inceput activitatea jurnalistica in 1876 la Curierul de Iasi, iar un an mai tarziu a ajuns in la ziarul Timpul din Bucuresti, afiliata Partidului Conservator. Dupa trei ani avea sa fie numit in functia de redactor-sef.
Nu a practicat jurnalismul ca pe o meserie oarecare din care sa-si castige existenta, ci a fost cel mai bun mod prin care putea lupta pentru Romania. A scris cu patos si cu o forta distrugatoare despre "iresponsabilitatile factorilor politici, afacerismele, demagogia si logoreea paturii superpuse". Maiorescu a scris: "Eminescu s-a facut simtit de cum a intrat in redactie prin universul de idei al culturii ce acumulase singur, prin logica si verba".
Eminescu nu a avut niciodata pretentia de a fi un ziarist sau analist politic echidistant. A fost implicat politic si atat de important pentru conservatori incat Titu Maiorescu isi prezenta partidul astfel: "Cei 10 capi ai lui, si al 11-lea, domnul Mihai Eminescu, redactor la ziarul Timpul".
Cat a putut sa scrie acolo, el a luptat impotriva principiilor "machiavelice ale rosilor" (n.r. liberalii din acea perioada). Era de parere ca acestia priveau statul ca pe un mecanism "cu resorturi moarte a carui activitate si repaos se reguleaza dupa legile staticii si ale dinamicii". De aceea, ei nu respectau traditiile, pe care le considerau niste prejudecati, si credeau ca pot sa inventeze dupa bunul lor plac legi noi sau sa importe legi "traduse de pe texte straine, supte din deget".
Pentru liberali scopul economiei politice era productia, ceea ce facea ca omul sa fie redus "la rolul unui surub de masina", in timp ce pentru conservatori statul era "un produs organic al naturii, gingas ca toate produsele de soiul acesta; afacerea noastra e de-a cunoaste proprietatile lui naturale si nu de-a-i dicta noi legi, ci a ne adapta legilor cari-i sunt innascute".
Sa le spunem ticalosilor ce ticalosi sunt
Eminescu isi asumase rolul de chirurg care trebuia sa elimine "putrejunea bubei noastre nationale" astfel incat societatea sa poata sa-si insanatoseasca "corpul statului". De aceea, se simtea obligat sa loveasca in nulitatile politice, pentru ca ele sa stie "ca nu se pot amesteca nepedepsite in lucruri ce nici sunt in stare sa le priceapa".
Era acuzat uneori ca folosea un limbaj exagerat si chiar injurios, dar se apara spunand ca foloseste cea mai exacta expresie care sa descrie situatia.
"Suntem noi oare de vina daca adevarul curat, spus neted, e deja o injurie? Ne propunem cateodata a fi foarte urbani - ce folos? Adevarul simplu, descoperirea simpla a nestiintei si a marginirii multora din partidul la putere este deja o atingere. Cauza e simpla. Nu sunt oamenii la locul lor, nu sunt ceea ce reprezinta. Compararea intre ceea ce sunt intr-adevar, nimica toata, si ceea ce reprezinta, demnitati inalte ale statului, exciteaza deja rasul si ironia cititorilor, incat o vina din partea noastra, o intentie de a ponegri, nu exista defel."
Nu i-a iertat nici pe conservatori pentru ca i-au abandonat pe romanii aflati sub puterea Imperiului Austro-Ungar si privea scarbit cum se faceau aliante cu liberalii si se renunta la vechile principii doar pentru fotolii caldute la Viena.
Desi a fost omul de baza al conservatorilor la ziarul Timpul, Mihai Eminescu si-a exprimat in articole numai parerile proprii, care nu corespundeau intotdeauna cu linia oficiala a partidului. Acest lucru a provocat proteste si nemultumiri din partea unor conservatori, Petre Carp transmitandu-i de la Viena lui Maiorescu : "si mai potoliti-l pe Eminescu!".
"Pana cand comedia aceasta? Pana cand panglicaria de principii, pana cand schimbarile la fata de pe-o zi pe alta? Suntem copii noi, pe care un regizor strain ne pune sa ne batjocorim intre noi, sa ne sfasiem pentru credinte si, la aratarea unei prazi, care-i punga noastra, caci e a tarii, sa ne scuipam ... si conservatorul sa fraternizeze numaidecat cu radicalul, radicalul sa devina conservator?
Suntem comedianti care ne batem de florile marului pentru petrecerea si castigul strainilor ce traiesc aci? Suntem papusi, imbracate cand rosu cand alb, care azi pun o eticheta, maine alta, numai sa ne mearga noua personal bine, numai ambitiile noastre sa fie satisfacute? Suntem barbati noi sau niste fameni, niste eunuci caraghiosi ai marelui Mogul? Ce suntem, comedianti, saltimbanci de ulita sa ne schimbam opiniile ca camesile si partidul ca cizmele?"
Inceputul carierei de ziarist a lui Mihai Eminescu a coincis cu
asa-numita "chestiune orientala", care consta in impartirea
teritoriilor eliberate dupa prabusirea Imperiului Otoman. Marile puteri
implicate erau Rusia si Austro-Ungaria, iar lui Eminescu nu i-a fost
frica sa lupte cu amandoua pentru interesul national.
Asa cum vedeam in primul episod al serialului - dezbatere pe care vi-l propune Ziare.com Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod?, Eminescu i-a criticat dur pe toti politicienii romani, indiferent de culoare, pentru ca i-au abandonat pe romani in fata Marilor Puteri. Afla acum cu ce a reusit Eminescu sa zguduie puternicele fotolii ale Europei.
Eminescu a sustinut participarea Romaniei la Razboiul de Independenta, dar mai tarziu a inceput sa critice vehement felul in care guvernul I.C. Bratianu s-a angajat si a participat la razboi, mai ales faptul ca nu ceruse nicio garantie scrisa de la rusi.
Cand Rusia si-a anuntat oficial intentia de a anexa sudul Basarabiei, Eminescu a banuit ca guvernul roman stia dinainte pretentiile rusilor. In septembrie 1978, s-a demonstrat ca avea dreptate si Romania chiar stia acest lucru inainte sa intre in razboi de partea Rusiei.
"Intocmai ca mesterii de discursuri funebre, care cauta a se straluci si folosi ei insisi pe cadavrul abia coborat in groapa, haita netrebnica ce compune majoritatea radicalilor din Dealul Mitropoliei, cu Misail si Pseudo-Ureche in frunte, cauta, in discursuri stupide sau sarlatanesti, sa se apoteozeze pe sine plangand Basarabia, pentru a carei retrocedare insa, la urma urmelor se proclama competenti", comenta el decizia Parlamentului de a autoriza retragerea autoritatilor civile si militare din Basarabia.
Ca urmare a acestor critici, I.A. Cantacuzino, care era redactor-sef al Timpului, i-a cerut lui Maiorescu sa intervina pe langa Eminescu si sa nu-i permita sa transforme ziarul oficial al conservatorilor in "organul personal al antipatiilor sale".
Chestiunea izraelita
Acelasi Congres de la Berlin care obliga Romania sa cedeze Basarabia a cerut si inlaturarea unei restrictii din Constitutie care prevedea ca "numai strainii de rit crestin vor putea obtine naturalizarea".
Eminescu s-a opus, insa, acordarii cetateniei romane evreilor, motivandu-si atitudinea prin realitatile sociale si economice ale vremii. El se referea la faptul ca in tarile de unde au emigrat, evreii au fost impiedicati sa practice mestesugurile si au fost astfel constransi sa se ocupe cu negotul si specula.
De asemenea, afirma ca imigrarea evreilor in numar mare, mai ales in Moldova, s-a datorat incercarii lor de a se sustrage serviciului militar in tarile de origine, posibilitatii de a profita de "pozitia privilegiata fata de populatia autohtona" asigurata de regimul consular din Romania si, mai ales, neputintei principatelor romane de se apara de aceasta invazie.
Eminescu a criticat intentia liberalilor de a acorda drepturi civile depline tuturor evreilor nascuti in tara si care nu s-au bucurat niciodata de protectie straina. El spunea ca evreii urmareau "sa poata cumpara mosiile statului si cele particulare, sa puie mana in orase si sate pe orice negot si orice industrie, c-un cuvant sa aiba toate drepturile civile ale romanului, fara a avea neplacuta datorie de-a servi in armata".
I.C. Bratianu a insistat "amenintand pe deputati cu primejdie din partea Europei", ceea ce l-a facut pe Eminescu sa traga concluzia ca Bratianu facuse promisiuni anterioare in acest sens Aliantei izraelite.
Eminescu a incercat sa explice ca nu era stapanit de ura pentru aceasta etnie si afirma ca impamantenirea trebuie acordata numai evreilor care participasera la razboiul de independenta.
"Marile fenomene sociale se intampla, dupa a noastra parere, intr-o ordine cauzala tot atat de necesara ca si evenimentele elementare, si daca nu putem zice ca avem ura in contra ploii, chiar cand cade prea multa, sau contra ninsorii, tot astfel nu ura putem simti pentru un eveniment atat de elementar ca imigratiunea in mase a unui element etnic care-a contractat anume apucaturi economice ce nu ne convin sub persecutiile altor popoare", argumenta el.
Romanii de peste hotare
O preocupare permanenta a lui Mihai Eminescu a fost, in articolele sale, situatia romanilor care traiau in afara granitelor, in special cei din Ardeal. Primele articole pe aceasta tema le-a scris inca de cand era student la Viena.
Eminescu a condamnat dualismul austro-ungar care permitea dominatia austriecilor si a ungurilor asupra celorlalte natiuni din Imperiu, ceea ce a dus la anchetarea lui de catre autoritatile ungare.
Solutia pe care a propus-o inca din studentie a fost descentralizarea bazata pe coordonarea nationalitatilor in grupuri administrative autonome. In acelasi timp, Eminescu se intreba cum era posibil ca maghiarii sa creada ca vor reusi sa faca in cativa ani "ceea ce n-au putut face cultura bizantina sau cucerirea otomana".
Un alt domeniu de interes a fost scoala romaneasca, el afirmand ca scoala trebuie sa formeze mai intai caracterul, iar cunostintele de specialitate sa vina mai tarziu.
"Invatatura numai ca atare nu are a face cu cresterea. Invatand pe de rost numirile tuturor oraselor de pe pamant si toate formulele chimice, toate numele speciilor de plante si de animale, aceasta masa de cunostinte, oricat de noua ar fi pentru o inteligenta, n-o fac nici mai iubitoare de adevar, nici indemanatica de a judeca si de a distinge drept de stramb", era de parere Eminescu.
Astfel, aflam din scrierile lui Eminescu ca reforma din Educatie nu a inceput in urma cu 13 ani, asa cum stim noi, ci este dezbatuta de cel putin 120 de ani.
Asa cum vedeam in primul episod al serialului - dezbatere pe care vi-l propune Ziare.com Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod?, Eminescu i-a criticat dur pe toti politicienii romani, indiferent de culoare, pentru ca i-au abandonat pe romani in fata Marilor Puteri. Afla acum cu ce a reusit Eminescu sa zguduie puternicele fotolii ale Europei.
Eminescu a sustinut participarea Romaniei la Razboiul de Independenta, dar mai tarziu a inceput sa critice vehement felul in care guvernul I.C. Bratianu s-a angajat si a participat la razboi, mai ales faptul ca nu ceruse nicio garantie scrisa de la rusi.
Cand Rusia si-a anuntat oficial intentia de a anexa sudul Basarabiei, Eminescu a banuit ca guvernul roman stia dinainte pretentiile rusilor. In septembrie 1978, s-a demonstrat ca avea dreptate si Romania chiar stia acest lucru inainte sa intre in razboi de partea Rusiei.
"Intocmai ca mesterii de discursuri funebre, care cauta a se straluci si folosi ei insisi pe cadavrul abia coborat in groapa, haita netrebnica ce compune majoritatea radicalilor din Dealul Mitropoliei, cu Misail si Pseudo-Ureche in frunte, cauta, in discursuri stupide sau sarlatanesti, sa se apoteozeze pe sine plangand Basarabia, pentru a carei retrocedare insa, la urma urmelor se proclama competenti", comenta el decizia Parlamentului de a autoriza retragerea autoritatilor civile si militare din Basarabia.
Ca urmare a acestor critici, I.A. Cantacuzino, care era redactor-sef al Timpului, i-a cerut lui Maiorescu sa intervina pe langa Eminescu si sa nu-i permita sa transforme ziarul oficial al conservatorilor in "organul personal al antipatiilor sale".
Chestiunea izraelita
Acelasi Congres de la Berlin care obliga Romania sa cedeze Basarabia a cerut si inlaturarea unei restrictii din Constitutie care prevedea ca "numai strainii de rit crestin vor putea obtine naturalizarea".
Eminescu s-a opus, insa, acordarii cetateniei romane evreilor, motivandu-si atitudinea prin realitatile sociale si economice ale vremii. El se referea la faptul ca in tarile de unde au emigrat, evreii au fost impiedicati sa practice mestesugurile si au fost astfel constransi sa se ocupe cu negotul si specula.
De asemenea, afirma ca imigrarea evreilor in numar mare, mai ales in Moldova, s-a datorat incercarii lor de a se sustrage serviciului militar in tarile de origine, posibilitatii de a profita de "pozitia privilegiata fata de populatia autohtona" asigurata de regimul consular din Romania si, mai ales, neputintei principatelor romane de se apara de aceasta invazie.
Eminescu a criticat intentia liberalilor de a acorda drepturi civile depline tuturor evreilor nascuti in tara si care nu s-au bucurat niciodata de protectie straina. El spunea ca evreii urmareau "sa poata cumpara mosiile statului si cele particulare, sa puie mana in orase si sate pe orice negot si orice industrie, c-un cuvant sa aiba toate drepturile civile ale romanului, fara a avea neplacuta datorie de-a servi in armata".
I.C. Bratianu a insistat "amenintand pe deputati cu primejdie din partea Europei", ceea ce l-a facut pe Eminescu sa traga concluzia ca Bratianu facuse promisiuni anterioare in acest sens Aliantei izraelite.
Eminescu a incercat sa explice ca nu era stapanit de ura pentru aceasta etnie si afirma ca impamantenirea trebuie acordata numai evreilor care participasera la razboiul de independenta.
"Marile fenomene sociale se intampla, dupa a noastra parere, intr-o ordine cauzala tot atat de necesara ca si evenimentele elementare, si daca nu putem zice ca avem ura in contra ploii, chiar cand cade prea multa, sau contra ninsorii, tot astfel nu ura putem simti pentru un eveniment atat de elementar ca imigratiunea in mase a unui element etnic care-a contractat anume apucaturi economice ce nu ne convin sub persecutiile altor popoare", argumenta el.
Romanii de peste hotare
O preocupare permanenta a lui Mihai Eminescu a fost, in articolele sale, situatia romanilor care traiau in afara granitelor, in special cei din Ardeal. Primele articole pe aceasta tema le-a scris inca de cand era student la Viena.
Eminescu a condamnat dualismul austro-ungar care permitea dominatia austriecilor si a ungurilor asupra celorlalte natiuni din Imperiu, ceea ce a dus la anchetarea lui de catre autoritatile ungare.
Solutia pe care a propus-o inca din studentie a fost descentralizarea bazata pe coordonarea nationalitatilor in grupuri administrative autonome. In acelasi timp, Eminescu se intreba cum era posibil ca maghiarii sa creada ca vor reusi sa faca in cativa ani "ceea ce n-au putut face cultura bizantina sau cucerirea otomana".
Un alt domeniu de interes a fost scoala romaneasca, el afirmand ca scoala trebuie sa formeze mai intai caracterul, iar cunostintele de specialitate sa vina mai tarziu.
"Invatatura numai ca atare nu are a face cu cresterea. Invatand pe de rost numirile tuturor oraselor de pe pamant si toate formulele chimice, toate numele speciilor de plante si de animale, aceasta masa de cunostinte, oricat de noua ar fi pentru o inteligenta, n-o fac nici mai iubitoare de adevar, nici indemanatica de a judeca si de a distinge drept de stramb", era de parere Eminescu.
Astfel, aflam din scrierile lui Eminescu ca reforma din Educatie nu a inceput in urma cu 13 ani, asa cum stim noi, ci este dezbatuta de cel putin 120 de ani.
Prezenta lui Mihai Eminescu in contextul politic al anilor 1880 ii
incomoda ingrozitor pe politicienii romani aflati sub presiunea unor
cercuri externe interesate de compromiterea unitatii si integritatii
statului roman.
Jurnalistul Mihai Eminescu deranja atat de mult incat chiar liderul conservator P.P. Carp i-a scris lui Titu Maiorescu, de la Viena, o sentinta care a ramas celebra: "si mai potoliti-l pe Eminescu!". Eliminarea lui era, asadar, o necesitate iminenta pentru succesul tratatelor pe care Romania le semna cu marii vecini.
In episoadele precedente al serialului-dezbatere Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod? am vazut care erau preocuparile ziaristului Mihai Eminescu si cum ataca partidele politice romanesti sau puterile externe din jurul Romaniei. De acum inainte urmeaza sa vedem cum s-au intors campaniile de presa impotriva lui.
Primul pas a fost schimbarea lui din functia pe care o avea la ziarul Timpul, asa ca, in noiembrie 1881, Eminescu este inlocuit de la conducere, retrogradat si atacat de noul redactor-sef chiar in paginile ziarului pe care il condusese.
Chiar daca nu mai avea libertatea deplina la Timpul, Eminescu a gasit o alta solutie pentru a lupta impotriva intereselor straine. In 24 ianuarie 1882, el a participat la fondarea unei organizatii cu caracter secret si conspirativ numita Societatea Carpatii. Potrivit statutului oficial, aceasta isi propunea sa sprijine orice "intreprindere romaneasca", dar avea in vedere in special situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar si milita pentru unirea Transilvaniei cu tara.
Considerata subversiva de serviciile secrete austro-ungare, Societatea Carpatii este atent supravegheata, inclusiv prin agenti infiltrati pana in redactia ziarului Timpul. Pentru a-i fi urmarita activitatea, in Carpatii este introdus Ioan Slavici, care ii dadea rapoarte amanuntite lui Maiorescu, amandoi fiind agenti ai Imperiului, dupa cum arata unele documente.
Tot Ioan Slavici il si gazduia pe Mihai Eminescu, iar sotia lui, Ecaterina Szoke Magyarosy, a fost prima care a invocat nebunia lui Eminescu in anul urmator.
Austriecii erau cu ochii pe Dacia lui Eminescu
Societatea Carpatii, care devenise un adevarat partid secret cu zeci de mii de membri, ii ingrijora in mod deosebit pe diplomatii austro-ungari din Romania, dupa cum se observa din raportul pe care ambasadorul austriac la Bucuresti, baronul Ernst von Mayer, l-a transmis superiorilor sai.
"S-a stabilit ca lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuata...S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenta. Eminescu, redactor principal la Timpul, a facut propunerea ca studentii transilvaneni de nationalitate romana, care frecventeaza institutiile de invatamant din Romania pentru a se instrui, sa fie pusi sa actioneze in timpul vacantei in locurile natale pentru a orienta opinia publica in directia unei Dacii Mari", spunea diplomatul austriac.
Un alt raport confidential trimis catre Kalnoky, ministrul de Externe al Austro-Ungariei, informa despre o alta adunare a organizatiei la care participase si un anume Lachman, redactor la ziarul "Bukarester Tageblatt" si spion austriac. Acesta avea ca sarcina principala urmarirea pas cu pas a lui Mihai Eminescu.
In acelasi raport, mai apare numele unei persoane apropiata de Eminescu, posibil chiar vicepresedinte al Societatii Carpatii, despre care se scria foarte clar ca este spion austriac. Numele acestuia reapare in procesul verbal intocmit cu ocazia arestarii.
Eminescu era vazut in acea perioada ca un cap al conservatorismului si al luptei pentru unitate nationala pe care nu o coordona doar prin Societatea Carpatii. El crease o adevarata retea de organizatii studentesti, toate dedicate aceluiasi scop: Societatea "Petru Maior" din Budapesta, Romania juna" la Viena, "Junimea", "Dacia", "Bucovina si Moldova" la Cernauti, in Transilvania societatea "Astra" si, in Romania, "Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor in vechea Romanie". Aceasta din urma avea filiale pana si la Paris.
Toate acestea erau urmarite indeaproape de serviciile secrete ale Rusiei tariste si ale Austro-Ungariei, lucru dovedit si de arhivele de la Viena.
28 iunie 1883 - inceputul sfarsitului
In 1883, articolele lui Mihai Eminescu deranjau deja pe toata lumea, iar el devine o povara. A scris in Timpul despre expansiunea catolicismului in Romania si a realizat un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in Transilvania. Mai mult, il ridiculizeaza pe Carol I pentru lipsa de autoritate. In viata politica romaneasca erau vizati liberalii pentru politica lor interna si externa, dar si conservatorii pe care i-a condamnat pentru cardasia cu liberalii.
Cel mai periculos lucru in acel moment ar fi fost ca Mihai Eminescu sa devina parlamentar, asa cum se intamplase cu alti ziaristi, si sa genereze un curent politic ostil puterilor externe din jurul Romaniei.
Manuscrisele din acei ani, care au scapat nedistruse de Titu Maiorescu, arata ca Eminescu era hotarat sa actioneze impotriva unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana si avea proiecte cu adevarat "subversive", mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Asa ceva nu mai putea sa reziste mult.
In 28 iunie 1883, Eminescu "innebuneste" brusc in ochii autoritatilor. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu, iar Societatea Carpatii este desfiintata la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Au fost organizate razii si perchezitii, au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor.
Lui Eminescu i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat chiar si cunoscuti de-ai lui. A fost inceputul unui proces de distrugere care s-a incheiat cu moartea lui, sase ani mai tarziu.
Jurnalistul Mihai Eminescu deranja atat de mult incat chiar liderul conservator P.P. Carp i-a scris lui Titu Maiorescu, de la Viena, o sentinta care a ramas celebra: "si mai potoliti-l pe Eminescu!". Eliminarea lui era, asadar, o necesitate iminenta pentru succesul tratatelor pe care Romania le semna cu marii vecini.
In episoadele precedente al serialului-dezbatere Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod? am vazut care erau preocuparile ziaristului Mihai Eminescu si cum ataca partidele politice romanesti sau puterile externe din jurul Romaniei. De acum inainte urmeaza sa vedem cum s-au intors campaniile de presa impotriva lui.
Primul pas a fost schimbarea lui din functia pe care o avea la ziarul Timpul, asa ca, in noiembrie 1881, Eminescu este inlocuit de la conducere, retrogradat si atacat de noul redactor-sef chiar in paginile ziarului pe care il condusese.
Chiar daca nu mai avea libertatea deplina la Timpul, Eminescu a gasit o alta solutie pentru a lupta impotriva intereselor straine. In 24 ianuarie 1882, el a participat la fondarea unei organizatii cu caracter secret si conspirativ numita Societatea Carpatii. Potrivit statutului oficial, aceasta isi propunea sa sprijine orice "intreprindere romaneasca", dar avea in vedere in special situatia romanilor din Imperiul Austro-Ungar si milita pentru unirea Transilvaniei cu tara.
Considerata subversiva de serviciile secrete austro-ungare, Societatea Carpatii este atent supravegheata, inclusiv prin agenti infiltrati pana in redactia ziarului Timpul. Pentru a-i fi urmarita activitatea, in Carpatii este introdus Ioan Slavici, care ii dadea rapoarte amanuntite lui Maiorescu, amandoi fiind agenti ai Imperiului, dupa cum arata unele documente.
Tot Ioan Slavici il si gazduia pe Mihai Eminescu, iar sotia lui, Ecaterina Szoke Magyarosy, a fost prima care a invocat nebunia lui Eminescu in anul urmator.
Austriecii erau cu ochii pe Dacia lui Eminescu
Societatea Carpatii, care devenise un adevarat partid secret cu zeci de mii de membri, ii ingrijora in mod deosebit pe diplomatii austro-ungari din Romania, dupa cum se observa din raportul pe care ambasadorul austriac la Bucuresti, baronul Ernst von Mayer, l-a transmis superiorilor sai.
"S-a stabilit ca lupta impotriva Austro-Ungariei sa fie continuata...S-a recomandat membrilor cea mai mare prudenta. Eminescu, redactor principal la Timpul, a facut propunerea ca studentii transilvaneni de nationalitate romana, care frecventeaza institutiile de invatamant din Romania pentru a se instrui, sa fie pusi sa actioneze in timpul vacantei in locurile natale pentru a orienta opinia publica in directia unei Dacii Mari", spunea diplomatul austriac.
Un alt raport confidential trimis catre Kalnoky, ministrul de Externe al Austro-Ungariei, informa despre o alta adunare a organizatiei la care participase si un anume Lachman, redactor la ziarul "Bukarester Tageblatt" si spion austriac. Acesta avea ca sarcina principala urmarirea pas cu pas a lui Mihai Eminescu.
In acelasi raport, mai apare numele unei persoane apropiata de Eminescu, posibil chiar vicepresedinte al Societatii Carpatii, despre care se scria foarte clar ca este spion austriac. Numele acestuia reapare in procesul verbal intocmit cu ocazia arestarii.
Eminescu era vazut in acea perioada ca un cap al conservatorismului si al luptei pentru unitate nationala pe care nu o coordona doar prin Societatea Carpatii. El crease o adevarata retea de organizatii studentesti, toate dedicate aceluiasi scop: Societatea "Petru Maior" din Budapesta, Romania juna" la Viena, "Junimea", "Dacia", "Bucovina si Moldova" la Cernauti, in Transilvania societatea "Astra" si, in Romania, "Liga pentru unitatea culturala a tuturor romanilor in vechea Romanie". Aceasta din urma avea filiale pana si la Paris.
Toate acestea erau urmarite indeaproape de serviciile secrete ale Rusiei tariste si ale Austro-Ungariei, lucru dovedit si de arhivele de la Viena.
28 iunie 1883 - inceputul sfarsitului
In 1883, articolele lui Mihai Eminescu deranjau deja pe toata lumea, iar el devine o povara. A scris in Timpul despre expansiunea catolicismului in Romania si a realizat un tablou al maghiarizarii numelor romanesti in Transilvania. Mai mult, il ridiculizeaza pe Carol I pentru lipsa de autoritate. In viata politica romaneasca erau vizati liberalii pentru politica lor interna si externa, dar si conservatorii pe care i-a condamnat pentru cardasia cu liberalii.
Cel mai periculos lucru in acel moment ar fi fost ca Mihai Eminescu sa devina parlamentar, asa cum se intamplase cu alti ziaristi, si sa genereze un curent politic ostil puterilor externe din jurul Romaniei.
Manuscrisele din acei ani, care au scapat nedistruse de Titu Maiorescu, arata ca Eminescu era hotarat sa actioneze impotriva unei aliante a Casei Regale din Romania cu lumea germana si avea proiecte cu adevarat "subversive", mergand pana la o rasturnare a lui Carol. Asa ceva nu mai putea sa reziste mult.
In 28 iunie 1883, Eminescu "innebuneste" brusc in ochii autoritatilor. Este luat pe sus de politie si bagat cu forta la ospiciu, iar Societatea Carpatii este desfiintata la cererea reprezentantului Austro-Ungariei la Bucuresti, baronul Von Mayr, cel care se ocupa cu spionarea lui Eminescu. Au fost organizate razii si perchezitii, au fost devastate sediile unor societati nationale, au fost expulzate persoane aflate pe lista neagra a Vienei si au fost intentate procese ardelenilor.
Lui Eminescu i se insceneaza unul dintre cele mai murdare procese de defaimare si lichidare civila, la care au participat chiar si cunoscuti de-ai lui. A fost inceputul unui proces de distrugere care s-a incheiat cu moartea lui, sase ani mai tarziu.
Exact in ziua in care Mihai Eminescu a fost declarat nebun de
autoritatile de la Bucuresti, Austro-Ungaria rupea relatiile
diplomatice cu statul roman timp de 48 de ore, iar Otto von Bismark ii
trimitea o telegrama lui Carol I in care il ameninta cu razboiul.
In aceeasi zi de 28 iunie 1883, cand Mihai Eminescu a fost arestat si internat la ospiciu, Romania trebuia sa semneze un tratat secret de alianta cu Austro-Ungaria, Germania si Italia. Documentul insemna, de fapt, aservirea Romaniei Austro-Ungariei, excludea revendicarea Ardealului si interzicea orice fel proteste in acest sens.
Eminescu, aflat in centrul oricarei manifestari pentru eliberarea Ardealului, trebuia sa fie redus la tacere si scos din peisaj. Este de fapt abia inceputul procesului de defaimare si de eliminare a ziaristului Mihai Eminescu.
Am vazut in episodul anterior al dezbaterii Ziare.com - Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod? ca Mihai Eminescu era in continuare periculos pentru puterile externe din jurul Romaniei chiar si dupa indepartea de la conducerea ziarului Timpul. Daca in prima etapa jurnalistul Eminescu a fost redus la tacere, de data asta s-a decis ca trebuie scos din scena.
Despre "boala" lui se afla abia pe la 1 iulie 1883, cand ziarul "Romanul", aflat intr-o polemica acerba cu Eminescu, dadea primul semnal al scoaterii lui din viata publica: "Aflam cu sincera parere de rau ca dl. Mihai Eminescu, redactor la ziarul "Timpul", tinar plin de talent si inzestrat cu un deosebit geniu poetic, a cazut greu bolnav. Speram ca boala sa nu va fi decit trecatoare si ca in curind vom putea anunta deplina sa insanatosire".
A doua zi, ziarul Timpul publica propriul anunt: "Cu incepere de astazi, 1 iulie, directiunea politica si redactia ziarului "Timpul" este incredintata d-lui Mihail Paleologu".
Timpul revine cu un comunicat a doua zi, pe 3 iulie: "Unul dintre colaboratorii acestei foi, poetul Mihai Eminescu, a incetat de a mai lua parte in redactie, atins fiind in mod subit de o grava boala. Ne place insa a spera ca lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu va fi decit de scurta durata si ca ne va fi data fericirea de a anunta revenirea sa sanatos la functiunile de pina acum".
Se observa ca ambele ziare scriu despre poetul Mihai Eminescu si despre talentul si geniul sau poetic, nu despre jurnalistul nationalist Mihai Eminescu. Incepe astfel accentuarea laturii creative, romantice si visatoare a personalitatii acestuia, punand in umbra luptele acerbe pe care le-a dus pentru tara sa.
"Domnul Eminescu a innebunit"
Nicio sursa oficiala nu spune, insa, ca Eminescu ar fi fost nebun, desi adversarii lui au incercat de la inceput sa raspandeasca acest zvon. Mai intai, in 28 iunie, Ecaterina Szoke Magyarosy, sotia lui Ioan Slavici, i-a trimis lui Maiorescu un bilet in care scria "Domnul Eminescu a innebunit. Va rog faceti ceva sa ma scap de el, ca e foarte rau".
Eminescu se afla in acea zi la baia Mitrasewschi, unde fusese dus de Grigore Ventura, redactor la ziarul L'Independence Roumaine. Acesta il scoate din minti si il lasa intr-un din camere inainte sa alerteze politia ca un nebun s-a inchis in baie si nu vrea sa mai iasa. Ii cheama la fata locului pe alti doi membri ai Societatii Carpatii, Siderescu si Ocasanu. Ca un facut, cei doi au cu ei o camasa de forta. Intra in baie, il imobilizeaza pe Eminescu si il duc la stabilimentul Sutu, unde i se rezervase un loc cu o noapte inainte.
Ventura le spune politistilor ca Eminescu ar fi tinut un discurs "politico-socialo-national" infierbantat la Capsa si ar fi scos un pistol cu care spunea ca il va omora pe rege. Aceasta afirmatie nu este, insa, sustinuta nici de procesul verbal al politiei si nici de declaratiile celorlalti martori.
Abia in luna august, in revista Literatorul, apare o epigrama semnata de Alexandru Macedonski care ii stabileste definitiv diagnosticul lui Eminescu ii ochii tuturor. "Un X... pretins poet acum,/ S-a dus pe cel mai jalnic drum.../ L-as plange daca-n balamuc,/ Destinul sau n-ar fi mai bun,/ Caci pana ieri a fost nauc,/ Si azi nu e decat nebun".
Spargea vitrinele si isi arunca volumul de poezii in noroi
Presa incepe sa discute deschis problema si se anunta ca "mai multi prieteni din capitala, amici ai nefericitului Eminescu, s-au decis a contribui lunar pentru intretinerea amicului lor in casa de sanatate. D.T. Maiorescu are partea cea mai mare in aceasta frumoasa si nobila actiune".
Este raspandit zvonul nebuniei lui si nimeni nu vroia sa isi mai aminteasca despre jurnalistul politic Eminescu pentru ca nimic din ceea ce a scris nu trebuie luat in considerare daca era nebun. Maiorescu se asigura ca din Mihai Eminescu sa nu mai ramana decat poetul si ii da lovitura de gratie publicand, la sfirsitul anului 1883, un volum cu 64 de poezii eminesciene, intre care "Mai am un singur dor" si "Se bate miezul noptii".
Scopul volumului de poezii era acela de a sterge cu buretele imaginea unui Eminescu nationalist si adversar de temut al liberalilor si de a limita opera eminesciana strict la poezie. Din acel moment, opera de jurnalist politic si lupta acerba impotriva "ticalosilor", la fel de importanta ca cea poetica, este complet uitata, iar Mihai Eminescu a ramas doar "poetul national al Romaniei".
Volumul de poezii are mare succes, multe versuri fiind transformate in romante ieftine, cintate in cafenele si saloane. Cand il vedea in vitrinele librariilor, spargea geamul si isi arunca propriile poezii in noroi si pe calca in picioare.
Eminescu este internat in mai multe sanatorii din tara si din strainatate, desi toti care il vedeau spuneau ca este complet lucid, iar starea sanatatii sale era foarte buna. De aceeasi parere erau si medicii care il consultau, iar sanatatea psihica era confirmata de testele la care era supus.
Tratament cu doze mari de mercur si diagnostic dat din scrisori
Din noiembrie 1886 pana in aprilie 1887, Eminescu este sechestrat la Manastirea Neamt, unde gardienii arunca pe el galeti de apa rece si il bat cu funia uda pentru a-l "calma". Incearca sa fuga de mai multe ori si in cele din urma reuseste sa obtina o mutare la Iasi, sub ingrijirea doctorului Iszac. Acesta este cel care i-a pus diagnosticul preluat de istorie: sifilis congenital matern cu paralizie generala progresiva.
Cea mai evidenta problema cu acest diagnostic este ca Eminescu nu era paralizat. Avand in vedere ca la vremea respectiva nu exista un tratament concret impotriva sifilisului si contrar tuturor preceptelor medicale are vremii, care aratau ca mercurul este toxic si total contraindicat in tratarea sifilisului, doctorul Iszac ii va administra doze uriase de pana la 7 grame.
In aceeasi perioada, un psihiatru din Bucuresti care nu il vazuse niciodata pe Eminescu preia diagnosticul lui Iszac si chiar il completeaza spunand: "psihopat ereditar, el ar fi petrecut inca nopti albe, ar fi facut orgii, ar fi mistuit narcotice si excitante. Un psihopat alcoolic si sifilitic, el a ajuns sa aibe perioade de furie, de inconstienta, de prozaica intunecare a activitatii psihice". Asta in conditiile in care se stie ca Eminescu se declarase impotriva drogurilor.
In 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca inapoi in Bucuresti, unde reincepe sa scrie ca anonim la cateva ziare si reviste pana in 13 ianuarie 1889, data la care apare ultimul articol scris de ziaristul Mihai Eminescu.
In aceeasi zi de 28 iunie 1883, cand Mihai Eminescu a fost arestat si internat la ospiciu, Romania trebuia sa semneze un tratat secret de alianta cu Austro-Ungaria, Germania si Italia. Documentul insemna, de fapt, aservirea Romaniei Austro-Ungariei, excludea revendicarea Ardealului si interzicea orice fel proteste in acest sens.
Eminescu, aflat in centrul oricarei manifestari pentru eliberarea Ardealului, trebuia sa fie redus la tacere si scos din peisaj. Este de fapt abia inceputul procesului de defaimare si de eliminare a ziaristului Mihai Eminescu.
Am vazut in episodul anterior al dezbaterii Ziare.com - Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod? ca Mihai Eminescu era in continuare periculos pentru puterile externe din jurul Romaniei chiar si dupa indepartea de la conducerea ziarului Timpul. Daca in prima etapa jurnalistul Eminescu a fost redus la tacere, de data asta s-a decis ca trebuie scos din scena.
Despre "boala" lui se afla abia pe la 1 iulie 1883, cand ziarul "Romanul", aflat intr-o polemica acerba cu Eminescu, dadea primul semnal al scoaterii lui din viata publica: "Aflam cu sincera parere de rau ca dl. Mihai Eminescu, redactor la ziarul "Timpul", tinar plin de talent si inzestrat cu un deosebit geniu poetic, a cazut greu bolnav. Speram ca boala sa nu va fi decit trecatoare si ca in curind vom putea anunta deplina sa insanatosire".
A doua zi, ziarul Timpul publica propriul anunt: "Cu incepere de astazi, 1 iulie, directiunea politica si redactia ziarului "Timpul" este incredintata d-lui Mihail Paleologu".
Timpul revine cu un comunicat a doua zi, pe 3 iulie: "Unul dintre colaboratorii acestei foi, poetul Mihai Eminescu, a incetat de a mai lua parte in redactie, atins fiind in mod subit de o grava boala. Ne place insa a spera ca lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu va fi decit de scurta durata si ca ne va fi data fericirea de a anunta revenirea sa sanatos la functiunile de pina acum".
Se observa ca ambele ziare scriu despre poetul Mihai Eminescu si despre talentul si geniul sau poetic, nu despre jurnalistul nationalist Mihai Eminescu. Incepe astfel accentuarea laturii creative, romantice si visatoare a personalitatii acestuia, punand in umbra luptele acerbe pe care le-a dus pentru tara sa.
"Domnul Eminescu a innebunit"
Nicio sursa oficiala nu spune, insa, ca Eminescu ar fi fost nebun, desi adversarii lui au incercat de la inceput sa raspandeasca acest zvon. Mai intai, in 28 iunie, Ecaterina Szoke Magyarosy, sotia lui Ioan Slavici, i-a trimis lui Maiorescu un bilet in care scria "Domnul Eminescu a innebunit. Va rog faceti ceva sa ma scap de el, ca e foarte rau".
Eminescu se afla in acea zi la baia Mitrasewschi, unde fusese dus de Grigore Ventura, redactor la ziarul L'Independence Roumaine. Acesta il scoate din minti si il lasa intr-un din camere inainte sa alerteze politia ca un nebun s-a inchis in baie si nu vrea sa mai iasa. Ii cheama la fata locului pe alti doi membri ai Societatii Carpatii, Siderescu si Ocasanu. Ca un facut, cei doi au cu ei o camasa de forta. Intra in baie, il imobilizeaza pe Eminescu si il duc la stabilimentul Sutu, unde i se rezervase un loc cu o noapte inainte.
Ventura le spune politistilor ca Eminescu ar fi tinut un discurs "politico-socialo-national" infierbantat la Capsa si ar fi scos un pistol cu care spunea ca il va omora pe rege. Aceasta afirmatie nu este, insa, sustinuta nici de procesul verbal al politiei si nici de declaratiile celorlalti martori.
Abia in luna august, in revista Literatorul, apare o epigrama semnata de Alexandru Macedonski care ii stabileste definitiv diagnosticul lui Eminescu ii ochii tuturor. "Un X... pretins poet acum,/ S-a dus pe cel mai jalnic drum.../ L-as plange daca-n balamuc,/ Destinul sau n-ar fi mai bun,/ Caci pana ieri a fost nauc,/ Si azi nu e decat nebun".
Spargea vitrinele si isi arunca volumul de poezii in noroi
Presa incepe sa discute deschis problema si se anunta ca "mai multi prieteni din capitala, amici ai nefericitului Eminescu, s-au decis a contribui lunar pentru intretinerea amicului lor in casa de sanatate. D.T. Maiorescu are partea cea mai mare in aceasta frumoasa si nobila actiune".
Este raspandit zvonul nebuniei lui si nimeni nu vroia sa isi mai aminteasca despre jurnalistul politic Eminescu pentru ca nimic din ceea ce a scris nu trebuie luat in considerare daca era nebun. Maiorescu se asigura ca din Mihai Eminescu sa nu mai ramana decat poetul si ii da lovitura de gratie publicand, la sfirsitul anului 1883, un volum cu 64 de poezii eminesciene, intre care "Mai am un singur dor" si "Se bate miezul noptii".
Scopul volumului de poezii era acela de a sterge cu buretele imaginea unui Eminescu nationalist si adversar de temut al liberalilor si de a limita opera eminesciana strict la poezie. Din acel moment, opera de jurnalist politic si lupta acerba impotriva "ticalosilor", la fel de importanta ca cea poetica, este complet uitata, iar Mihai Eminescu a ramas doar "poetul national al Romaniei".
Volumul de poezii are mare succes, multe versuri fiind transformate in romante ieftine, cintate in cafenele si saloane. Cand il vedea in vitrinele librariilor, spargea geamul si isi arunca propriile poezii in noroi si pe calca in picioare.
Eminescu este internat in mai multe sanatorii din tara si din strainatate, desi toti care il vedeau spuneau ca este complet lucid, iar starea sanatatii sale era foarte buna. De aceeasi parere erau si medicii care il consultau, iar sanatatea psihica era confirmata de testele la care era supus.
Tratament cu doze mari de mercur si diagnostic dat din scrisori
Din noiembrie 1886 pana in aprilie 1887, Eminescu este sechestrat la Manastirea Neamt, unde gardienii arunca pe el galeti de apa rece si il bat cu funia uda pentru a-l "calma". Incearca sa fuga de mai multe ori si in cele din urma reuseste sa obtina o mutare la Iasi, sub ingrijirea doctorului Iszac. Acesta este cel care i-a pus diagnosticul preluat de istorie: sifilis congenital matern cu paralizie generala progresiva.
Cea mai evidenta problema cu acest diagnostic este ca Eminescu nu era paralizat. Avand in vedere ca la vremea respectiva nu exista un tratament concret impotriva sifilisului si contrar tuturor preceptelor medicale are vremii, care aratau ca mercurul este toxic si total contraindicat in tratarea sifilisului, doctorul Iszac ii va administra doze uriase de pana la 7 grame.
In aceeasi perioada, un psihiatru din Bucuresti care nu il vazuse niciodata pe Eminescu preia diagnosticul lui Iszac si chiar il completeaza spunand: "psihopat ereditar, el ar fi petrecut inca nopti albe, ar fi facut orgii, ar fi mistuit narcotice si excitante. Un psihopat alcoolic si sifilitic, el a ajuns sa aibe perioade de furie, de inconstienta, de prozaica intunecare a activitatii psihice". Asta in conditiile in care se stie ca Eminescu se declarase impotriva drogurilor.
In 1888, Veronica Micle reuseste sa il aduca inapoi in Bucuresti, unde reincepe sa scrie ca anonim la cateva ziare si reviste pana in 13 ianuarie 1889, data la care apare ultimul articol scris de ziaristul Mihai Eminescu.
n 13 ianuarie 1889, guvernul roman s-a cutremurat in urma unui
articol din ziarul Romania Libera, care a dus in cele din urma la
ruperea coalitiei fragile formata intre liberali si conservatori.
Articolul l-a facut pe George Duna Vernescu sa isi dea demisia pentru scurt timp din functia de ministru al Justitiei pentru ca "era tratat intr-un mod prea adevarat pentru un organ ministerial", dupa cum a comentat presa din acea perioada. S-a linistit imediat, insa, cand ministrii junimisti l-au informat ca articolul e scris de "bietul Eminescu" si ca vor cere rectificari.
Mihai Eminescu reusise sa isi pastreze verva si puterea pe care o tinea in penita in ciuda "tratamentelor" la care fusese supus, cu doze mari de mercur si supradozajul de medicamente care ii provocasera schimbarile de comportament, depresiile, insomniile si halucinatiile de dupa 1887.
Stim deja din episodul precedent al dezbaterii Ziare.com Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod? ca Mihai Eminescu a primit diagnosticul "sifilis congenital matern cu paralizie generala progresiva", desi nu prezenta simptomele bolii, iar un alt medic psihiatru l-a catalogat ca fiind psihopat ereditar doar citind cateva scrisori.
Cei pe care i-a incomodat au incercat sa scape de el inca din 1883, dar de data asta, dupa articolul din Romania Libera, sfarsitul era stabilit.
Ecourile articolului s-au vazut in celelalte ziare in zilele urmatoare. "Lupta" scria pe prima pagina in 15 ianuarie urmatoarele: "Sedinta inca nu este deschisa, cand d. Vernescu intra furios cu un exemplar din Romania libera in care este injurat. "Imi dau demisia! Imi dau demisia!" - striga catre amicii sai care in zadar cearca a-l linisti. Ministrii junimisti il inconjoara si-l roaga sa nu demisioneze, ca se va face rectificare, ii si arata un bruion de rectificare, aruncand vina articolului in chestiune pe spatele bietului Eminescu... D. Vernescu se linisteste, ba inca se prea linisteste, si aceasta foarte repede... O furtuna in un cap de avocat... Sedinta se deschide..."
Si ziarul "Natiunea" povestea ce s-a intamplat la sedinta: "In urma articolului aparut ieri in Romania libera, in care d. Vernescu era tratat intr-un mod prea adevarat pentru un organ ministerial, domnia sa si-a dat demisia azi dimineata. Insa, in urma asigurarilor d-lui Carp, cum ca va dezavua - ceea ce a si facut in numarul de azi al oficioasei - pe d. Eminescu, autorul articolului in chestiune, d. Vernescu si-a retras demisiunea. Uite popa, nu e popa".
Mihai Eminescu este cautat, gasit si internat din nou in sanatoriu, dar nu se stie exact cand pentru ca nu se mai stia nimic de el. La inceputul lunii februarie, Romania Libera anunta ca Eminescu s-a aflat la Ospiciul Marcuta pana cand directiunea a decis ca nu-l mai poate tine pentru ca nu este platita spitalizarea. De la Marcuta a fost dus la clinica privata a doctorului Sutu.
Un interogatoriu cu mai multe simboluri decat cuvinte
In 12 iunie 1889, cu trei zile inainte sa moara, Mihai Eminescu a fost supus unui interogatoriu pentru evaluarea starii psihice. Discutia a ramas celebra datorita modului in care Eminescu a dat raspunsurile:
- Cum te cheama?
- Sint Matei Basarab, am fost ranit la cap de catre Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus sa ma impuste cu pusca umpluta cu pietre de diamant cit oul de mare.
- Pentru ce?
- Pentru ca eu, fiind mostenitorul lui Matei Basarab, regele se temea ca eu sa nu-i iau mostenirea.
- Ce-ai de gind sa faci cind te vei face bine?
- Am sa fac botanica, zoologie, mineralogie, gramatica chinezeasca, evreiasca, italieneasca si sanscrita. Stiu 64 de limbi.
- Cine e Poenaru care te-a lovit?
- Un om bogat, care are 48 de mosii, 48 de riuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate si care are 48 de milioane.
Raspunsurile atrag atentia prin numerologia si simbolistica folosita. Tot interogatoriul este construit in jurul cifrelor masonice 48 si 64, desi se stie sigur ca Eminescu nu era mason. Studierea raspunsurilor de catre cei care cunosc numerologia esoterica a oferit mai multe intelesuri care pas sa se lege cu destinul lui Eminescu. De exemplu, 64 reprezinta chenarele de pe tabla de sah, joc cunoscut pentru rolul nebunului sacrificat pentru ca regele sa isi pastreze pozitia.
Modul in care este calculat fiecare raspuns se inscrie in criptologia masonica si nu doar raspunsurile jurnalistului, ceea ce inseamna ca interogatoriul este fabricat in totalitate. Explicatia e clara: Eminescu nu putea calcula aceste raspunsuri dupa canoanele masonice, pur si simplu pentru ca nu putea anticipa intrebarile. Si chiar daca le calcula el astfel, acest lucru arata de fapt deplinatatea facultatilor mintale.
Petre Poenaru era un tenor care il cunostea pe Eminescu si chiar il lovise in cap cu o piatra cu cateva zile inainte. Tot el avea sa ii provoace si moartea. Totusi, nu se stie exact de ce se afla Poenaru in acel sanatoriu.
Omorat in timp ce canta "Desteapta-te, Romane!"
La trei zile de la ciudatul interogatoriu, Eminescu moare subit, in fata doctorului Vines. "Eminescu se asaza pe pat si peste citeva minute cade intr-o sincopa si moare imediat", a spus doctorul mai tarziu. Cauza oficiala este "dementa paralitica", chiar daca teancurile de hartii pe care le scria Eminescu in acea perioada nu confirma varianta.
Exista, insa, si alte marturii descoperite si publicate mult mai tarziu, care spun ca Eminescu a murit de fapt in bratele frizerului sau care venise in vizita la sanatoriu. "Soarta a facut insa ca intr-o zi sa-l vad murind, as putea zice, pe bratele mele...", spunea Dumitru Cosmanescu, care fusese si coafor al Casei Regale.
"Venisem la Sutu, cam pe la 3 dupa amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald in camera, Eminescu zice uitandu-se lung la mine: "Ia asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sa ne plimbam si sa te invat sa canti Desteapta-te, Romane!" Eu care stiam ca nu e bine sa-i fac impotriva am iesit cu el in gradina, unde se vede ca-l tragea soarta. Si a inceput sa cante Desteapta-te, Romane, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce.
Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata pe la spate un alt bolnav d'acolo, unu' furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunandu-mi: "Dumitrache, adu repede doctorul ca ma prapadesc... Asta m-a omorat!"
L-am luat in brate si l-am dus in odaia lui, unde l-am intins pe canapea. I-am potrivit capul pe perna, si cand am tras mana, imi era plina de sange. Au venit doctorii, cu Sutu in cap, si ne-au spus sa tacem, sa nu s-auda vorba afara, ca nu e nimic... Dar dupa o jumatate de ora, bietul Eminescu murise!"
Textul a aparut prima oara in ziarul Universul, la 28 iunie 1926, dar nu a atras atentia prea mult. El a fost publicat de profesorul Nae Georgescu, in cartea "Eminescu tarziu. Trecerea".
Creierul a fost uitat in soare cateva zile
Autopsia i-a fost facuta in 16 iunie 1889, raportul depus la Academie nefiind, insa, semnat. Potrivit acestuia, a fost gasita "o degenerescenta grasa a peretilor cordului, deveniti fragili si galbeni, si prezenta unor placi intinse si proeminente atat la baza valvulelor aortice, cat si pe fata interioara a aortei anterioare. In fine, din partea hepatului si a rinichilor s-a observat asemenea o degenerescenta granulo-grasoasa considerabila". Rinichii albi, cat si modificarile ficatului sunt caracteristice pentru o grava intoxicatie mercuriala.
Creierul, care ar fi raspuns la toate intrebarile si ar fi aratat daca Eminescu avea cu adevarat sifilis, nu a fost de niciun ajutor pentru ca a fost uitat pe fereastra la soare si trimis la teste abia dupa cateva zile.
Gheorghe Marinescu, asistentul lui Babes, a spus multi ani mai tarziu: "Creierul era in adevar voluminos, circumvolutiunile bogate si bine dezvoltate si prezenta ca leziuni macroscopice o meningita localizata la lobulii anteriori".
Putinele aprecieri despre autopsia lui Mihai Eminescu i-au facut pe specialisti sa spuna, chiar in zilele noastre, ca el nu a suferit decat de pe urma tratamentelor. Asta nu poate decat sa confirme varianta ca a fost redus la tacere si indepartat pentru atitudinea fata de puterile externe si pentru ca cerea vehement unirea cu Ardealul.
Toate dovezile puse la cap duc spre ipoteza ca indepartarea lui Eminescu a fost ceruta de interesele puterilor externe, iar toate actiunile intreprinse in acest sens incep cu scrisoarea lui P.P. Carp catre Titu Maiorescu in care ii spunea "Si mai potoliti-l pe Eminescu!".
Asasinarea lui Mihai Eminescu a inceput in 1883 si continua, din pacate, si astazi deoarece in scoli copiii sunt invatati ca Mihai Eminescu a fost doar cel mai mare poet pe care l-a dat tara noastra, dar care s-a imbolnavit de sifilis si a murit.
Ziare.com te provoaca la dezbatere: Crezi ca a fost Mihai Eminescu redus la tacere din cauza faptului ca era incomod pentru clasa politica? Crezi ca i s-a inscenat "nebunia" pentru a i se discredita activitatea de jurnalist? Ce parere ai despre cum se invata astazi in scoli despre Mihai Eminescu?
Articolul l-a facut pe George Duna Vernescu sa isi dea demisia pentru scurt timp din functia de ministru al Justitiei pentru ca "era tratat intr-un mod prea adevarat pentru un organ ministerial", dupa cum a comentat presa din acea perioada. S-a linistit imediat, insa, cand ministrii junimisti l-au informat ca articolul e scris de "bietul Eminescu" si ca vor cere rectificari.
Mihai Eminescu reusise sa isi pastreze verva si puterea pe care o tinea in penita in ciuda "tratamentelor" la care fusese supus, cu doze mari de mercur si supradozajul de medicamente care ii provocasera schimbarile de comportament, depresiile, insomniile si halucinatiile de dupa 1887.
Stim deja din episodul precedent al dezbaterii Ziare.com Eminescu, asasinat pentru ca era un jurnalist incomod? ca Mihai Eminescu a primit diagnosticul "sifilis congenital matern cu paralizie generala progresiva", desi nu prezenta simptomele bolii, iar un alt medic psihiatru l-a catalogat ca fiind psihopat ereditar doar citind cateva scrisori.
Cei pe care i-a incomodat au incercat sa scape de el inca din 1883, dar de data asta, dupa articolul din Romania Libera, sfarsitul era stabilit.
Ecourile articolului s-au vazut in celelalte ziare in zilele urmatoare. "Lupta" scria pe prima pagina in 15 ianuarie urmatoarele: "Sedinta inca nu este deschisa, cand d. Vernescu intra furios cu un exemplar din Romania libera in care este injurat. "Imi dau demisia! Imi dau demisia!" - striga catre amicii sai care in zadar cearca a-l linisti. Ministrii junimisti il inconjoara si-l roaga sa nu demisioneze, ca se va face rectificare, ii si arata un bruion de rectificare, aruncand vina articolului in chestiune pe spatele bietului Eminescu... D. Vernescu se linisteste, ba inca se prea linisteste, si aceasta foarte repede... O furtuna in un cap de avocat... Sedinta se deschide..."
Si ziarul "Natiunea" povestea ce s-a intamplat la sedinta: "In urma articolului aparut ieri in Romania libera, in care d. Vernescu era tratat intr-un mod prea adevarat pentru un organ ministerial, domnia sa si-a dat demisia azi dimineata. Insa, in urma asigurarilor d-lui Carp, cum ca va dezavua - ceea ce a si facut in numarul de azi al oficioasei - pe d. Eminescu, autorul articolului in chestiune, d. Vernescu si-a retras demisiunea. Uite popa, nu e popa".
Mihai Eminescu este cautat, gasit si internat din nou in sanatoriu, dar nu se stie exact cand pentru ca nu se mai stia nimic de el. La inceputul lunii februarie, Romania Libera anunta ca Eminescu s-a aflat la Ospiciul Marcuta pana cand directiunea a decis ca nu-l mai poate tine pentru ca nu este platita spitalizarea. De la Marcuta a fost dus la clinica privata a doctorului Sutu.
Un interogatoriu cu mai multe simboluri decat cuvinte
In 12 iunie 1889, cu trei zile inainte sa moara, Mihai Eminescu a fost supus unui interogatoriu pentru evaluarea starii psihice. Discutia a ramas celebra datorita modului in care Eminescu a dat raspunsurile:
- Cum te cheama?
- Sint Matei Basarab, am fost ranit la cap de catre Petre Poenaru, milionar, pe care regele l-a pus sa ma impuste cu pusca umpluta cu pietre de diamant cit oul de mare.
- Pentru ce?
- Pentru ca eu, fiind mostenitorul lui Matei Basarab, regele se temea ca eu sa nu-i iau mostenirea.
- Ce-ai de gind sa faci cind te vei face bine?
- Am sa fac botanica, zoologie, mineralogie, gramatica chinezeasca, evreiasca, italieneasca si sanscrita. Stiu 64 de limbi.
- Cine e Poenaru care te-a lovit?
- Un om bogat, care are 48 de mosii, 48 de riuri, 48 de garduri, 48 de case, 48 de sate si care are 48 de milioane.
Raspunsurile atrag atentia prin numerologia si simbolistica folosita. Tot interogatoriul este construit in jurul cifrelor masonice 48 si 64, desi se stie sigur ca Eminescu nu era mason. Studierea raspunsurilor de catre cei care cunosc numerologia esoterica a oferit mai multe intelesuri care pas sa se lege cu destinul lui Eminescu. De exemplu, 64 reprezinta chenarele de pe tabla de sah, joc cunoscut pentru rolul nebunului sacrificat pentru ca regele sa isi pastreze pozitia.
Modul in care este calculat fiecare raspuns se inscrie in criptologia masonica si nu doar raspunsurile jurnalistului, ceea ce inseamna ca interogatoriul este fabricat in totalitate. Explicatia e clara: Eminescu nu putea calcula aceste raspunsuri dupa canoanele masonice, pur si simplu pentru ca nu putea anticipa intrebarile. Si chiar daca le calcula el astfel, acest lucru arata de fapt deplinatatea facultatilor mintale.
Petre Poenaru era un tenor care il cunostea pe Eminescu si chiar il lovise in cap cu o piatra cu cateva zile inainte. Tot el avea sa ii provoace si moartea. Totusi, nu se stie exact de ce se afla Poenaru in acel sanatoriu.
Omorat in timp ce canta "Desteapta-te, Romane!"
La trei zile de la ciudatul interogatoriu, Eminescu moare subit, in fata doctorului Vines. "Eminescu se asaza pe pat si peste citeva minute cade intr-o sincopa si moare imediat", a spus doctorul mai tarziu. Cauza oficiala este "dementa paralitica", chiar daca teancurile de hartii pe care le scria Eminescu in acea perioada nu confirma varianta.
Exista, insa, si alte marturii descoperite si publicate mult mai tarziu, care spun ca Eminescu a murit de fapt in bratele frizerului sau care venise in vizita la sanatoriu. "Soarta a facut insa ca intr-o zi sa-l vad murind, as putea zice, pe bratele mele...", spunea Dumitru Cosmanescu, care fusese si coafor al Casei Regale.
"Venisem la Sutu, cam pe la 3 dupa amiaza. Pe la vreo 4, cum era cald in camera, Eminescu zice uitandu-se lung la mine: "Ia asculta, Dumitrache, hai prin gradina, sa ne plimbam si sa te invat sa canti Desteapta-te, Romane!" Eu care stiam ca nu e bine sa-i fac impotriva am iesit cu el in gradina, unde se vede ca-l tragea soarta. Si a inceput sa cante Desteapta-te, Romane, si eu dupa el. Canta frumos, avea voce.
Cum mergeam amandoi, unul langa altul, vine odata pe la spate un alt bolnav d'acolo, unu' furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova si, pe la spate, ii da lui Eminescu in cap cu o caramida pe care o avea in mana. Eminescu, lovit dupa ureche, a cazut jos cu osul capului sfaramat si cu sangele siruindu-i pe haine, spunandu-mi: "Dumitrache, adu repede doctorul ca ma prapadesc... Asta m-a omorat!"
L-am luat in brate si l-am dus in odaia lui, unde l-am intins pe canapea. I-am potrivit capul pe perna, si cand am tras mana, imi era plina de sange. Au venit doctorii, cu Sutu in cap, si ne-au spus sa tacem, sa nu s-auda vorba afara, ca nu e nimic... Dar dupa o jumatate de ora, bietul Eminescu murise!"
Textul a aparut prima oara in ziarul Universul, la 28 iunie 1926, dar nu a atras atentia prea mult. El a fost publicat de profesorul Nae Georgescu, in cartea "Eminescu tarziu. Trecerea".
Creierul a fost uitat in soare cateva zile
Autopsia i-a fost facuta in 16 iunie 1889, raportul depus la Academie nefiind, insa, semnat. Potrivit acestuia, a fost gasita "o degenerescenta grasa a peretilor cordului, deveniti fragili si galbeni, si prezenta unor placi intinse si proeminente atat la baza valvulelor aortice, cat si pe fata interioara a aortei anterioare. In fine, din partea hepatului si a rinichilor s-a observat asemenea o degenerescenta granulo-grasoasa considerabila". Rinichii albi, cat si modificarile ficatului sunt caracteristice pentru o grava intoxicatie mercuriala.
Creierul, care ar fi raspuns la toate intrebarile si ar fi aratat daca Eminescu avea cu adevarat sifilis, nu a fost de niciun ajutor pentru ca a fost uitat pe fereastra la soare si trimis la teste abia dupa cateva zile.
Gheorghe Marinescu, asistentul lui Babes, a spus multi ani mai tarziu: "Creierul era in adevar voluminos, circumvolutiunile bogate si bine dezvoltate si prezenta ca leziuni macroscopice o meningita localizata la lobulii anteriori".
Putinele aprecieri despre autopsia lui Mihai Eminescu i-au facut pe specialisti sa spuna, chiar in zilele noastre, ca el nu a suferit decat de pe urma tratamentelor. Asta nu poate decat sa confirme varianta ca a fost redus la tacere si indepartat pentru atitudinea fata de puterile externe si pentru ca cerea vehement unirea cu Ardealul.
Toate dovezile puse la cap duc spre ipoteza ca indepartarea lui Eminescu a fost ceruta de interesele puterilor externe, iar toate actiunile intreprinse in acest sens incep cu scrisoarea lui P.P. Carp catre Titu Maiorescu in care ii spunea "Si mai potoliti-l pe Eminescu!".
Asasinarea lui Mihai Eminescu a inceput in 1883 si continua, din pacate, si astazi deoarece in scoli copiii sunt invatati ca Mihai Eminescu a fost doar cel mai mare poet pe care l-a dat tara noastra, dar care s-a imbolnavit de sifilis si a murit.
Ziare.com te provoaca la dezbatere: Crezi ca a fost Mihai Eminescu redus la tacere din cauza faptului ca era incomod pentru clasa politica? Crezi ca i s-a inscenat "nebunia" pentru a i se discredita activitatea de jurnalist? Ce parere ai despre cum se invata astazi in scoli despre Mihai Eminescu?
Sursa: Ziare.com
Autor: Alexandru Toreanik
Autor: Alexandru Toreanik
Vezi si: www.mihai-eminescu.ro plus Civic Media - Dosarul Eminescu
Citeste mai multe la Ziare.com despre Mihai Eminescu jurnalist-Mihai Eminescu asasinat-Mihai Eminescu nebun-Mihai Eminescu adevar
Posts
No comments:
Post a Comment