„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (XXII)Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul lunii iulie, cånd s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
Este necesară o schiţă a cadrului politic internaţional în care a avut loc „defecţiunea“ lui Pacepa, pentru a înţelege cât stă în picioare din „argumentaţia“ hagiografilor acestuia, ce susţin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deşi este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în acea perioadă, decât Ceauşescu însuşi.
Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că de fapt „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internaţional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai-marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949-1953. Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendenţa“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură.
După analiza din episoadele trecute a istoricului şi cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, urmează alte selecţii din „Dosarul Pacepa“ realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. Realizatorii „Periscop“ au selectat, cu privire la cazul Pacepa, şi analiza altui specialist, dr. Ion Constantin, cercetător ştiinţific principal la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului.
Acesta trasează o linie de demarcaţie între cazul Pacepa şi alt caz celebru, cazul Kuklinski, realizând o analiză comparativă şi aducând argumente ce scot în evidenţă distincţia netă între aceste două cazuri. Mulţi dintre apologeţii lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski (foto), pentru a-l zugrăvi şi pe Pacepa drept erou. Vom vedea că deosebirea dintre cele două situaţii (şi personaje) nu este în niciun caz în favoarea lui Pacepa.
George Roncea
Kuklinski a salvat Polonia de intervenţia militară sovietică
Polonezul Ryszard Kuklinski a oferit americanilor localizarea şi datele tehnice ale celor mai importante puncte de comandă ale Armatei Sovietice („statele majore subterane“), de unde mareşalii sovietici urmau să asigure conducerea forţelor Pactului, în eventualitatea unui război cu forţele NATO.
Nu întâmplător, pe timpul întâlnirii de la Reykjavik, din 1985, cu preşedintele Ronald Reagan, liderul sovietic Mihail Gorbaciov şi consilierii săi au rămas foarte surprinşi atunci când americanii le-au arătat că buncărele cele mai importante ale comandamentelor sovietice sunt „foarte bine ţintuite“ de forţele Pactului Nord-Atlantic.
Într-un moment al discuţiilor de atunci, secretarul american al Apărării, Casper Weinberger, i-a dat preşedintelui Regan un document. Acesta a fost înmânat apoi lui Gorbaciov, care, la rândul lui, l-a dat mai departe şefului Statului Major General al Armatei Sovietice, mareşalul Serghei Ahromeev. După consultarea responsabililor de resort, sovieticii şi-au dat seama că americanii cunosc în detaliu secretele referitoare la punctele lor de comandă din Europa, lucru care nu putea să se realizeze decât prin intermediul lui R. Kuklinski.
Pe 13 aprilie 1980, colonelul polonez le livrează americanilor documente despre organizarea trupelor Tratatului de la Varşovia în cazul unui război cu puterile occidentale. În ziua de 4 decembrie 1980, R. Kuklinski predă CIA planurile sovietice de invadare a Poloniei (de tipul intervenţiei din Ungaria, în 1956, şi în Cehoslovacia, în 1968), în scopul lichidării mişcării „Solidaritatea“.
În acelaşi timp, spionajul american prin satelit confirma marile deplasări de trupe sovietice în apropierea frontierelor cu Polonia. În consecinţă, preşedintele Jimmy Carter s-a adresat liderului sovietic Leonid Brejnev cu o scrisoare în care cerea să li se dea posibilitatea autorităţilor şi naţiunii poloneze să-şi rezolve singure dificultăţile pe care le au, avertizând, totodată, Moscova în ceea ce priveşte efectele negative pe care le-ar avea asupra relaţiilor americano-sovietice o eventuală folosire a forţelor Armatei Roşii în Polonia.
Imediat după aceasta, Carter a făcut publică poziţia sa în problema respectivă. La rândul său, Papa Ioan Paul al II-lea s-a adresat Kremlinului, anunţând că, în cazul intervenţiei sovietice, el va merge în Polonia. Toate acestea au avut, desigur, ca efect atitudinea mai reţinută a lui Brejnev în ceea ce priveşte folosirea maşinii de război sovietice pentru o intervenţie în Polonia.
Kuklinski - acces la vârful Tratatului de la Varşovia
La începutul anilor '80, colonelul avea deja acces la cele mai secrete planuri politice şi militare ale conducerii de stat şi de partid din R.P. Polonă. Participa la toate consfătuirile şi reuniunile Pactului de la Varşovia, care aveau loc nu numai în Polonia, ci şi la Moscova şi în alte capitale ale statelor socialiste. Îndeplinea, totodată, funcţia de ofiţer de legătură al armatei poloneze la cartierul general al mareşalului Kulikov, comandantul suprem al forţelor Tratatului de la Varşovia, fiind în cunoştinţă de cauză asupra tuturor problemelor importante dezbătute şi a planurilor de măsuri adoptate.
În momentul de faţă se cunoaşte că R. Kuklinski ştia mai multe lucruri despre Armata Roşie şi planurile acesteia chiar decât generalul Jaruzelski. Brejnev, Gorbaciov, mareşalii Ustinov, Greciko, Kulikov l-au informat pe şeful de stat polonez doar la modul general. Prin funcţia sa, însă, Kuklinski era obligat să cunoască detaliile problematicii privind colaborarea dintre Armata Poloneză şi forţele Tratatului de la Varşovia. Graţie recomandărilor pe care le avea, i s-a şi încredinţat sarcina de mare răspundere de a elabora doctrina de apărare a R.P. Polone.
Contraspionajul militar polonez, ca şi serviciile de specialitate sovietice nu au descoperit, însă, legătura sa sistematică - în anumite perioade, aproape zilnic - cu CIA. Pentru activitatea sa productivă în slujba serviciului de spionaj american, colonelul polonez primea aprecieri direct de la nivelul cel mai înalt al instituţiei care îl coordona.
„Nu a existat nicio altă sursă care să ne fi furnizat informaţii atât de preţioase“ - CIA
Într-o scrisoare secretă adresată de către amiralul Stansfield Turner lui R. Kuklinski, la 8 decembrie 1980, se arăta: „Informaţiile tale prezintă o valoare deosebită şi au ajuns la momentul potrivit. După traducere, ele vor fi înaintate personal preşedintelui. Raportul tău are un rol important în luarea de către guvernul Statelor Unite a unor decizii referitoare la acţiunile ce vor fi întreprinse în următoarele zile. Încă o dată, îţi mulţumim pentru aportul şi sacrificiul în slujba cauzei noastre comune. Păcat, totuşi, că nu există posibilitatea de a te ajuta mai mult în îndeplinirea obligaţiilor, în aceste momente dificile. Ne gândim la tine tot timpul“.
Având în vedere că, asemenea multor spioni, Kuklinski îşi desfăşura solitar activitatea într-un mediu destul de tensionat, astfel de aprecieri, venite de la şeful instituţiei pentru care lucra, trebuie să fi avut un rol important în susţinerea sa moral-psihică.
La propunerea generalului Jaruzelski, colonelul Kuklinski a fost inclus în grupul generalilor care, la ordinul Kremlinului, pregăteau variantele operative pentru introducerea Legii marţiale în Polonia. El a participat, astfel, la elaborarea documentelor pentru instituirea stării de război în ţară, alături de generalii Mieczyslaw Dachowski, Tadeusz Hupalowski, Antoni Jasinski şi Jerzy Skalski. Pe 11 februarie 1981, el a transmis CIA informaţii despre proiectata introducere a Legii marţiale (aplicată din 13 decembrie acelaşi an şi rămasă în vigoare până în iulie 1983), iar în lunile următoare a raportat detalii privind măsurile întreprinse de autorităţi în acest scop, pregătirea de intervenţie a trupelor de securitate, miliţiei, unităţilor Zomo (Unităţile Motorizate ale Miliţiei Cetăţeneşti), armatei etc.
După cum rezultă din lucrări recent publicate, Kuklinski se număra printre cei mai apreciaţi şi cei mai bine apăraţi agenţi ai serviciului secret american, care figurau pe lista specială purtând criptonimul de „Bigot“. Potrivit declaraţiilor unor oficiali americani - date publicităţii după 1990 - „nu a existat nicio altă sursă care să ne fi furnizat informaţii atât de preţioase“.
(va urma)
Posts
No comments:
Post a Comment