George Cristian Maior: Lumile „post-post“

Lumile „post-post“ (I)

de GEORGE MAIOR

Dupã sfârsitul comunismului si al erei bipolare (marea confruntare dintre Uniunea Sovieticã si Statele Unite, cele douã superputeri ale acelui timp istoric revolut), comunitatea intelectualã si de analizã a încercat sã defineascã într-un fel esenta si directia de evolutie a noii ordini internationale apãrute. Era pe la începutul anilor '90 când mediile intelectuale îsi puneau întrebarea: în ce fel de lume internationalã urmeazã sã trãim? Asa a apãrut terminologia post Rãzboi Rece: zeci, poate sute de articole, studii, cãrti, eseuri care utilizau, uneori încã din titlu, prefixul post atasat vechiului regim sistemic al relatiilor internationale. Totodatã, la universitãti mai mult sau mai putin celebre, însãsi titulatura cursurilor specializate de relatii internationale a cunoscut rapid asemenea schimbãri, foarte frecvent aceste programe fiind denumite „post Cold War studies“ – „studii post-Rãzboi Rece“.
Desigur, existã o explicatie simplã pentru aceastã perspectivã de interpretare a evolutiei lumii internationale, a politicii si geopoliticii mondiale. Pur si simplu, o erã de aproape o jumãtate de secol de confruntare mondialã s-a sfârsit brusc, odatã cu colapsul sovietic si al ideologiei comuniste si, cum conceptul de Rãzboi Rece impregnase fundamental realitatea durã a relatiilor internationale pentru o atât de lungã perioadã de timp, a pãrut drept facilã analiza lumii internationale prin prisma „post“... În plus, sub umbrela conceptualã relativ confortabilã intelectual a expresiei „post“, pot încãpea multe: de la globalizare, la ciocnirea civilizatiilor (metafora atât de discutatã folositã de Samuel Huntington în anii '90), de la „terorism global si structurat“, la noua geopoliticã a resurselor energetice sau a petrolului. În orice caz, toate succed erei comuniste si epocii Rãzboiului Rece.
De asemenea, când o lungã epocã internationalã apune, cum a fost cea a echilibrului strategic de putere generat de doi colosi posedând cantitãti impresionante de arme nucleare si care au aruncat în luptã un arsenal ideologic pe mãsurã, încep bineînteles incertitudinile de interpretare si analizã. „Cum întelegem noua lume, succesoare a Rãzboiului Rece?“ – e o întrebare dificilã care a generat firesc un impas sau o ceatã cognitivã, determinate de dinamica adesea impredictibilã si poate mult prea alertã a evenimentelor. Adevãrul este cã ritmul derulãrii faptelor din domeniul international dupã anul de gratie 1989 a fost într-adevãr impresionant, de la dãrâmarea zidului Berlinului, simbol al vechii Cortine de Fier pânã la primele rãzboaie din fosta Iugoslavie trecând doar câtiva ani, ca sã luãm doar aceste puncte de reper mai cunoscute. La marea scarã a istoriei politicii internationale, e nimic, „un clipit de ochi“ – „a blink of an eye“ – dupã cum spunea recent marele teoretician al relatiilor internationale, Kenneth Waltz. Dar „lumea post“ nu s-a oprit la secvente geopolitice, ci a fundamentat diverse alte perspective intelectuale de analizã a evolutiei universului international – social, economic, politic si strategic. De fapt, derivatul politic si ideologic al „post-Rãzboiului Rece“ a fost „post-comunismul“, cu toatã gama de problematici legate de perioadele de tranzitie economicã si politicã, de reconstructie a noilor fundamente ale statului capitalist si democratic pe care le-au traversat fostele tãri comuniste (cunoastem cât de des au fost aceste terminologii aplicate si la situatia României post-comuniste, post-1989, cu remanente de discurs pânã si astãzi). Este si cazul adaptãrii postmodernismului, a filozofiei postmoderne la politica internationalã prin discursul unui intelectual precum Robert Cooper. Într-un lung eseu asupra politicii internationale la începutul secolului XXI, acesta sustine cã, dupã Rãzboiul Rece, Uniunea Europeanã si statele membre, în special, ar reprezenta o expresie concretã a depãsirii politicii traditionale, moderne, prin diminuarea vechilor distinctii dintre politica internã si cea externã a statelor, printr-o altã definire a modului de operare internã si externã a intereselor nationale ale statelor si printr-o altã viziune asupra puterii si legitimitãtii (o propensiune spre o constiintã moralã în relatiile dintre state, superioarã vechii „ratiuni de stat“ propovãduitã de un Machiavelli sau practicatã de un Bismarck spre exemplu). „Caracteristica fundamentalã a lumii postmoderne este aceea cã distinctia dintre politica internã si afacerile externe începe sã disparã“, spune Cooper, care mai vorbeste de „existenta unei noi ordini europene bazate pe deschidere si interferentã reciprocã“ sau de un mediu de securitate profund schimbat, generat de „transparentã asiguratã de multiple interdependente“. Afectatã de un anumit idealism, teoria lui Cooper asupra postmodernismului politic încearcã sã argumenteze cã avem de a face cu o adevãratã revolutie în întelegerea si practicarea politicii care pune sub presiune vechea paradigma westphalianã a sistemului international al statelor-natiune si modelul general al suveranitãtilor rigide. Post-Westphalia sau postwestphalianismul sunt de fapt alte variatii paradigmatice în ceea ce priveste postmodernismul politic de tip cooperian, sintagme care doresc sã sublinieze sfârsitul unei lungi epoci a relatiilor internationale, care a triumfat dupã Pacea de la Westphalia din 1648 (ce a pus capãt rãzboaielor religioase în Europa si a fixat termenii legitimitãtii sistemului international mai bine de trei secole, pânã la cãderea comunismului, în 1989).
Tot în registrul „post“, mai gãsim si conceptul de post-industrializare sau de erã/ epocã post-industrialã, care semnificã schimbãrile importante din sfera economicã, determinate de aparitia noilor tehnologii, si transformarea sistemelor economice traditionale sub presiunea globalizãrii, a digitalizãrii, a revolutiei comunicatiilor. Se are în vedere diminuarea locului si rolului detinute de sistemul de productie industrialã în fata sectorului de servicii care asociazã tronsoane economice extrem de diverse din zonele cunoasterii si informatiei, precum educatia, cercetarea, comunicatiile moderne – îndeosebi internetul – dar si alte servicii generate de dinamica business-ului modern. Dupã cum arãta un raport al Bãncii Mondiale, „acestea ar fi rezultatul unei revolutii a cunoasterii, care a început în prima jumãtate a secolului XX, o accelerare radicalã a avansului stiintific si al aplicatiilor sale economice în forma noilor tehnologii... inovatia tehnologicã, mai degrabã decât investitiile per se devenind sursa principalã a cresterii productivitãtii, instrumentul major al competitiei economice în piata globalã.“ Este o revolutie care ar fi schimbat decisiv rolul central al productiei economice de masã, întruchipat perfect de întreprinderi cu valente globale precum cele constructoare de masini, Ford spre exemplu, spre ceea ce s-a numit „productie flexibilã post-fordistã“ (din nou „post“) în structurarea fundamentelor economiei mondiale.
E interesant însã de urmãrit cum va fi afectat conceptul de post-industrializare de dramatismul crizei financiare si economice care a zguduit si afecteazã psihologic si material sistemul economic international la sfârsitul lui 2008. Un sistem ce pãrea clãdit cu soliditate si temeinicie tocmai pe structuri post-industriale, fixate pe relatii financiare derivate în principal din fluxul abstract al banilor apartinând sectorului dominant de servicii al acestei noi economii post-industriale. Nici nu s-a terminat criza cã în discursul analitic ce încearcã cu disperare sã expliciteze cauzele sale si sã ofere, totusi, solutii si perspective la impasul creat de prãbusirea unora din citadelele noii economii, se vorbeste de necesitatea revenirii la valorile sigure, mai traditionale ale economiei bazate pe productie (în temeni mai simplisti ar trebui sã producem mai mult si sã ne expunem mai putin speculatiilor financiare). Dar cum sã operezi o asemenea întoarcere radicalã când post-industrializarea a prins de mult rãdãcini societale atât de puternice încât Fareed Zakaria vorbea recent de „pierderea interesului în chestiuni primare – matematicã, munca manualã, economisire – devenind astfel o societate post-industrialã care se specializeazã în consum si plãcere“? Tot el cita în acest sens un director de la General Electric care arãta cã „mult mai multi oameni vor absolvi în America cu diplome în sport decât în inginerie“, constatarea amarã dar si ironicã a acestuia fiind cã „dacã se doreste ca America sã ajungã rezervor uman pentru maseurii lumii, atunci e pe o cale sigurã sã atingã acest obiectiv...“
Sã revenim la inflatia de „post-“ care a impregnat masiv dezbaterile intelectuale privind politica si relatiile internationale post-Rãzboi Rece. Începutul de secol XXI, noul mileniu, a debutat, dupã cum stim, cu o altã loviturã majorã pentru ordinea fluctuantã a relatiilor internationale post- Rãzboi Rece. Atacul terorist de amploare asupra teritoriului american din 11 septembrie 2001 a fost imediat considerat o cotiturã radicalã în evolutia politicii si relatiilor internationale (unii au fortat atunci si introducerea conceptului de „revolutie în relatiile internationale“, atasat explicativ erei post-11 septembrie). Ceva s-a schimbat fundamental, comentau la unison analistii, iar expresia „nimic nu va mai fi ca înainte“ în lumea post-11 septembrie, (dar cum era de fapt înainte?...) câstiga imediat si masiv teren intelectual si mediatic. Din nou prefixul „post“ si-a gãsit utilitatea de instrument conceptual pentru tentativa de explorare a universului international rezultat dupã acel eveniment tragic, care a bulversat într-adevãr brusc politica americanã si pe cea globalã (intram direct în era „rãzboiului global împotriva terorismului...“, o notiune care, astãzi, în euforia zorilor erei post-Bush, nu mai este asa la modã). Trecuserã doar 12 ani de la începutul erei „post Rãzboi Rece“ si iatã cum s-a ajuns la „epoca post-11 septembrie“.
Proliferarea prefixului „post“ nu se opreste însã nici pe departe la lumea post-11 septembrie. Recent, cunoscutul politolog si publicist Fareed Zakaria a iscat multe dezbateri în momentul în care si-a lansat cartea intitulatã sugestiv „Lumea post-Americanã“ – „The Post American World“. Este vorba de un lung eseu analitic asupra a ceea ce s-ar putea numi slãbirea imperiului american în fata a ceea ce el numeste „cresterea restului“ („the rise of the rest“) adicã a noile puteri precum Europa, China, India sau Brazilia. Cu o propensiune spre concepte de mare anvergurã (unii le-au numit grandilocvente), Zakaria considerã cã momentul de unipolarism american, de dominatie a puterii americane a trecut sau e pe cale sã treacã, forta americanã fiind tot mai mult concuratã, încorsetatã de dinamismul si prospetimea acestor noi veniti pe scena internationalã. O concurentã care strãbate atât nivelele fundamentale de influentã strategicã si economicã, cât si pe cele de legitimitate, de credibilitate si staturã moralã, cu multiple implicatii politice sau culturale. Zakaria sustine cã au fost trei schimbãri tectonice în istoria relatiilor internationale în ultimii 500 de ani. Prima s-a referit la cresterea influentei Occidentului în secolul XV (transformare accentuatã dramatic în secolele XVIII); a doua, la impunerea Americii în secolul XIX pânã la stadiul în care „Statele Unite au ajuns cea mai puternicã natiune de la Roma imperialã si singura care era mai puternicã decât oricare altã combinatie de natiuni“. A treia schimbare cu valoare tectonicã s-ar petrece acum si ar viza cresterea sau „rãsãritul restului“ fenomen care creeazã „un sistem international în care tãri din toate pãrtile lumii nu mai sunt obiecte sau observatori, ci jucãtori în dreptul lor“ putând sã vorbim, în sfârsit, „în mod real de o ordine globalã“. În opinia lui Zakaria, aceasta este marea miscare tectonicã la care asistãm acum, de intrare în lumea post-americanã, „una definitã si directionatã din multe locuri si de multi oameni“, o lume în care în „multe dimensiuni – industrialã, financiarã, educationalã, socialã, culturalã – distributia de putere se îndepãrteazã de dominatia americanã“. Cunoscutul analist tine însã sã sublinieze cã noua lume post-americanã „nu e neapãrat si una anti-americanã“, ci se recompune rapid pe un alt soi de echilibru al puterii si legitimitãtii care nu mai tine doar de un singur actor, de o singurã superputere, ci aduce în scenã o multitudine de alti factori, actori si procese ce redefinesc fundamental ordinea internationalã, universul international, asa cum îl cunosteam pânã acum.
www.revistacultura.ro
Vezi si
Supliment CULTURA
Societate, Democratie, Intelligence
Masã rotundã organizatã de Serviciul Român de Informatii
Proiectul strategiei de informatii a SRI
GEORGE CRISTIAN MAIOR
Toti lucrãm cu informatii, fie cã ne desfãsurãm activitatea în presã, fie cã lucrãm în mediul academic sau la nivel guvernamental, important este sã vedem cum operãm cu aceste date, cum extragem nucleul analitic din cantitatea imensã de informatii disponibile...
Masa rotundã organizatã de Serviciul Român de Informaþii îsi propune sã contribuie la dezvoltarea dezbaterilor publice pe tema democratiei, a relatiei dintre sistemul democratic si activitatea de informatii, de intelligence, dar si asupra relatiei mai ample a acestui segment fundamental în activitatea statului cu societatea civilã...
http://www.revistacultura.ro/articol.php?rezultat=3289&imageField.x=111&imageField.y=31