Pages

Wednesday, September 24, 2008

Pornografii si profanatorii Romaniei de la ICR-UAP, reclamati aici, au ajuns pe agenda TV



Urmariti aici emisiunea lui Mihai Gadea de la Antena 3 din data de 23.09.2008
„Sinteza Zilei „ de marţi seară a început într-un mod inedit. Moderatorul emisiunii, Mihai Gâdea, a avertizat că părinţii ar trebui să-şi trimită copii la culcare, deoarece primele 10 minute vor fi interzise minorilor. Motivul? Au fost prezentate câteva tablouri de la o expoziţie patronată de Institutul Cultural Român, în Germania. „
Această artă are un caracter puternic sexual, daca nu cumva pornografic” a spus moderatorul. Autorii acestor tablouri sunt Sorin Tara şi Alexandru Rădvan.
Unul dintre tablouri îl prezenta pe Iuda decapitat şi, potrivit cuvintelor moderatorului „mâna lui Dumnezeu colectează ceea ce Iuda dejectează.”
În primă instanţă, Ion Cristoiu a declarat: „Nu cred că Institutul Cultural Român poate să patroneze aşa ceva, pentru că am Legea de Organizare.” Dar, a ţinut să menţioneze că preşedintele de onoare al Institutului Cultural Român este Traian Băsescu, ceea ce însemnă că este parţial vinovat pentru această expoziţie.
Referindu-se la exponate, acesta a mai spus: ”Aceasta este o chestie care se face la w.c., la gară, dar la w.c.-ul gării din România, că la w.c.-ul gării din Munchen, nu se face, că aceia sunt oameni serioşi.”
Tot domnul Ion Cristoiu a fost cel care a precizat rolul Institutului Cultural Român: „ Institutul are drept scop reprezentarea, promovarea şi protejarea culturii şi civilizaţiei naţionale în ţară şi străinătate” şi nu promovarea unor tendinţe în artă. Ion Cristoiu a mai adăugat că „atunci când aceste încercări vor fi validate de istoria artei româneşti, când în loc de „Masa Tăcerii” o să îl avem pe „Iuda în erecţie”, atunci vor putea fi reprezentative pentru cultura românească. „Dar nu pot să îmi permit acum să dau tot felul de încercări, experimente, tot ce le trece prin cap unor tipi care au probleme că, probabil, nu se pot duce la bordel.”
Semnul de întrebare care se ridica la începutul emisiunii referitor la acurateţea informaţiei conform căreia Institutul Cultural Român patronează acestă expoziţie, a fost elucidat spre sfârşit. Unul dintre artiştii sub a căror semnătură se află controversatele tablouri, a confirmat că, într-adevăr, Institutul Cultural Român este printre organizatorii evenimentului.
Sursa: Antena3.ro
Tot ieri seara, "vandalii" anti-teroristi vizuali care au protestat artistic fata de profanarea Mantuitorului si a Romaniei la Galeria Atelier 35 a Uniunii Artistilor Plastici s-au oferit, la OTV, sa se predea, in direct, daca sunt considerati vinovati de catre Politia Capitalei, dupa cum se afirma in ziarul Cotidianul. Pana la finalul emisiunii, membrii fondatori ai Uniunii Artistilor Poolii nu au fost deranjati de organele legii.

1 comment:

Anonymous said...

Cu ce e mai presus Romania transformata in falus de voi versus Romania transformata in vagin de ei?
Sunteti doar doua fete ale aceleiasi monede.