Pages

Thursday, February 14, 2008

Kosovo si purificarea etnica in Romania anului 2008

Un editorial despre pozitia Academiei Romane privind paralela Kosovo-Tinutul Secuiesc (ajunsa cu greu in noua presa de Sarindar...)

Cand vorbeste Vladimir Putin de Romania nu poate fi ceva de bine. Din pacate. Cu ceva timp in urma, seful noului imperiu rus avertiza Europa si, in special, Romania, asupra declansarii unor reactii etnice in lant in urma consacrarii precedentului Kosovo. Transilvania ocupa un loc de frunte intre conflictele enumerate de Putin, omul de stat rus cel mai rasarit in actualul spatiu politic european.
Ieri, "The man of the Year 2007", conform Time, a emis ultimul sau avertisment inainte de prima noapte de razboi in Kosovo: "vom reactiona printr-un comportament fata de partenerii nostri astfel incat sa ne asiguram securitatea - avem deja un plan pregatit si stim ce vom face". Dar Romania? Are vreun plan, stie ce va face?
Daca maine (sau poimaine) fostii comandanti ai gherilei teroriste UCK vor proclama independenta Kosovo, Romania, conform declaratiilor presedintelui, va respinge fara echivoc acest act unilateral. Conform declaratiilor ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, Romania "nu se va opune independentei". In tot cazul, pentru romani si Romania va fi rau, chiar daca institutiile statului "au uitat" sa avertizeze natiunea, conform legii, asupra consecintelor reluarii conflictului din Kosovo.
Prezent la Bruxelles, pentru o recapitulare impreuna cu oficialii NATO a temelor summitului de la Bucuresti, presedintele Traian Basescu a sustinut si o conferinta, la Fundatia George Marshall, unde a abordat deschis tema Kosovo. Euro-extremistul UDMR Szogor Csaba, care militeaza deschis pentru autonomia teritoriala a ungurilor din Romania, nu a pierdut ocazia sa-l interogheze pe Basescu in cadru public asupra problematicii "transilvanene". El l-a intrebat pe Basescu daca este de parere ca, intr-un eventual precedent Kosovo, "minoritatea maghiara din Romania ar putea reprezenta o amenintare". Basescu a raspuns scurt ca minoritatea maghiara nu reprezinta o amenintare pentru Romania pentru ca exista o Constitutie si exista institutii care sa o apere. Oare? Unii zic ca nici nu ar mai avea ce sa apere Constitutia si organele statului, pentru ca in "Tinutul Secuiesc" autonomia deja fiinteaza iar romanii din Harghita si Covasna sunt purificati etnic
Intr-o luare de pozitie fara precedent, Academia Romana a emis zilele trecute un comunicat oficial - prin Institutul sau de Sociologie si Centrul pentru Studii in Probleme Etnice al Academiei Romane -, ignorat, evident, de presa de Dambovita. Academia tragea un semnal de alarma in legatura cu "situatia de o gravitate exceptionala a comunitatii romanilor din judetele Harghita si Covasna, in contextul politic intern si international actual". Cercetatorii Academiei Romane au avut in vedere "in special utilizarea fortata a situatiei din Kosovo ca si precedent pentru Romania de catre inalti oficiali straini si lideri ai minoritatii maghiare din Romania". Este adevarat. Recent, parlamentari ai Ungariei au anuntat ca vor urmari "cu cea mai mare atentie" evolutia situatiei din Kosovo, pentru a o putea folosi ca precedent pentru "membrii natiunii maghiare din jurul granitelor".
In cele doua judete din mijlocul Romaniei se produce - sub ochii nostri larg inchisi - un fenomen antieuropean de enclavizare nemaiintalnit in Europa. Comunitatea romaneasca se regaseste segregata dupa principii medievale in propria tara - accesul romanilor la locurile de munca, la decizii si la resurse financiare fiind restrictionat de 18 ani de dictatura etnocratica a formatiunilor politice maghiare. Academia afirma ca opinia publica nu cunoaste ca in prezent judetele Harghita si Covasna sunt supuse unui proces constant de epurare etnica. Ca limba romana, ca limba oficiala a statului roman, a fost eliminata din spatiul public. Ca agravarea situatiei si recrudescenta demersurilor separatiste sunt incurajate de complicitati politico-economice transpartinice si de lipsa de reactie a institutiilor statului, prizoniere ori ale complicitatilor respective, ori ale incapacitatii de gestionare a unor situatii care vizeaza siguranta nationala. Ca diminuarea dincolo de pragul critic a sentimentului de solidaritate colectiva si a interesului national duce la disolutia statului. La "precedentul Kosovo".
Comentarii interesante la
http://www.ziua.ro/display.php?data=2008-02-15&id=233228
De asemenea, de remarcat interesul cu care LA Times scrie de Garda Maghiara
http://www.latimes.com/news/nationworld/world/la-fg-guard13feb13,0,253242.story
Foto stanga: Comandantul-premier Hashim Thaci in mijlocul garzilor albaneze UCK-KLA
Foto dreapta: ON THE MARCH: Members of the Hungarian Guard parade over the weekend in downtown Budapest. The guards wear uniforms reminiscent of the Arrow Cross, the World War II fascist militia in Hungary that worked with the Nazis and was responsible for or assisted in the slaughter of tens of thousands of Jews. LA Times

No comments: