Pages

Monday, February 11, 2008

Impotriva legalizarii prostitutiei



INVITATIE pentru PRESA


Ambasadorul Mark P. Lagon, Consilier al Secretarului de Stat pe probleme de trafic de fiinte umane, se afla intr-o vizita in Romania, in perioada 10-12 februarie 2008. Ambasadorul Lagon se va intalni cu diversi oficiali romani de rang inalt, cu reprezentanti ai diferitelor ONG-uri si cu lideri religiosi pentru a discuta problema traficului de persoane. Vor exista doua oportunitati de presa, dupa cum urmeaza:
1. Scurte declaratii de presa sustinute de Ambasadorul Lagon si Preasfintitul Ciprian Campineanul, Episcop vicar patriarhal, marti, 12 februarie, la ora 10:30, la Resedinta Patriarhala. Pentru informatii suplimentare, va rugam sa contactati Biroul de Presa al Patriarhiei Romane, Tel: 021-406-71-67
2. Conferinta de presa organizata de ONG-ul CARITAS. Conferinta va avea loc marti, 12 februarie, la ora 11:30, in sala Constantin Stere din cadrul Palatului Parlamentului (Intrarea din Calea 13 Septembrie) si se va axa pe chestiunea legalizarii prostitutiei. La finalul conferintei de presa Ambasadorul Lagon va fi disponibil pentru interviuri cu presa. Pentru informatii suplimentare si acreditare va rugam sa o contactati pe Daniela Soros, Asociatia Caritas Bucuresti, tel. 0721 370 300.

COMUNICAT DE PRESĂ

Marţi 12 februarie 2008. Asociaţia Caritas Bucureşti, împreună cu o puternică reţea de organizaţii non-guvernamentale, cu sprijinul Senatului României şi al Patriarhiei Române aduce în atenţia opiniei publice din România, într-o conferinţă de presă, consecinţele legalizării prostituţiei în România. La această conferinţă participă, ca invitat special, Excelenţa Sa Domnul Ambasador Mark Lagon, Directorul Direcţiei de Monitorizare şi Combatere a Traficului de Persoane din Departamentul de Stat al SUA, instituţie americană angajată în lupta mondială împotriva sclaviei moderne, în toate formele sale cunoscute – munca forţată, exploatarea sexuală, privarea de libertate şi obligarea îndeplinirii unor activităţi împotriva voinţei persoanei etc. – fenomen care afectează anual aproximativ 800.000 de femei, copii şi bărbaţi.

În Europa contemporană tendinţa este de a se renunţa la legalizarea industriei sexului din cauzaconsecinţelor negative, ca de exemplu deteriorarea valorilor morale ale societăţii, creşterea violenţei împotriva femeilor şi copiilor şi creşterea alarmantă a crimei organizate în ţările în care prostituţia este legalizată şi legitimată ca formă de sclavie modernă.
Asociaţia Caritas Bucureşti, împreună cu partenerii săi, naţionali şi internaţionali, a iniţiat un amplu program de informare şi conştientizare a opiniei publice, şi în special a grupurilor ţintă, încercând să atragă atenţia asupra fenomenului. Statisticile arată că rata mortalităţii femeilor implicate în prostituţie este de 40 de ori mai mare decât cea a populaţiei generale şi că aceste decese sunt aproape întotdeauna de tip violent, provocate de proxeneţi, traficanţi şi clienţi. Rata ridicată a mortalităţii, bolilor şi traumelor fizice şi psihice, demonstrează că guvernele trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a elimina prostituţia, care este o forma de violenţă împotriva femeii şi o crimă împotriva demnităţii umane.
Ţări precum Olanda şi Germania au crezut până mai ieri că legalizarea prostituţiei va rezolva probleme sociale dar şi scăderea numărului de persoane ce sunt traficate anual şi devin produsul acestei industrii. Că s-au înşelat o demonstrează acţiunile respectivelor state, de prevenire şi combatere a ambelor fenomene, inclusiv prin adoptarea unei legislaţii mai drastice care să nu mai pedepsească doar pe cei care vând dar şi pe cei care cumpără acest “serviciu”.
“În definitiv legalizarea prostituţiei măreşte numărul de persoane traficate în acest scop, transformă peştii în oneşti oameni de afaceri şi abandonează victimele unui sistem inuman de tratament din partea clienţilor” este de părere dr. Janice Raymond, director al organizaţiei Coaliţia împotriva Traficului de Femei (CATW), organizaţie internaţională care se luptă cu acest flagel în toată lumea.
Organizaţiile semnatare ale scrisorii deschise ce se va lansa astăzi sunt determinate să facă opinia publică din România, dar şi pe politicieni, factorii de decizie, legiuitorul român, să înţeleagă că acceptarea şi legalizarea prostituţiei în România nu este o soluţie viabilă, nici pentru problemele sociale, nici pentru considerentele medicale şi nicidecum pentru cele morale ale unei societăţi încă în tranziţie cum este cea românească.

Câteva date statistice

Conform datelor furnizate de către Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) şi de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), în 2006, în România au fost traficate 2285 de persoane (1777 identificate de IGPR şi 508 identificate de IGPF). Din totalul victimelor, cel mai numeros segment este constituit de către femei cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani (43,85%) urmată de cea a femeilor cu vârsta mai mare de 25 de ani (18,60%), de bărbaţi cu vârsta peste 25 de ani (15,97%) şi cea a minorelor între 14-17 de ani (11,9%).
În anul 2006, din totalul victimelor identificate de către structurile specializate ale poliţiei, 63.5% dintre victimele identificate au fost traficate în scopul exploatării sexuale, 27,31% în scopul exploatării prin muncă, 8,01% pentru cerşetorie, iar 1,18% au fost exploatate prin alte forme.
În anul 2007, conform datelor furnizate de DIICOT, pana la data de 30 iunie, un total de 1 549 de persoane au fost traficate dintre care 170 în interiorul României şi 1 379 în exteriorul ţării.
Raportul Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii privind situaţia traficului de persoane în anul 2007 estima că, la nivel mondial, sunt traficate anual aproximativ 600 000 – 800 000 de persoane, în aproximativ 80% din cazuri fiind vorba de femei şi fete.
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa estima că, în anul 2002, au fost traficate aproximativ 200.000 de femei de către reţelele balcanice de traficanţi. Conform estimărilor Europol pentru anul 2004, mai mult de 700.000 de persoane au fost traficate anual în lume în scopul exploatării sexuale şi exploatării prin muncă.
Estimările Organizaţiei Internaţionale a Muncii cu privire la munca forţată raportau că circa 2 500 000 de persoane sunt traficate anual, la nivel mondial.

Scurtă biografie a invitatului special – Excelenţa Sa Ambasadorul Mark P. Lagon

Dr. Mark P. Lagon a fost nominalizat de Preşedintele Bush în februarie 2007 şi a depus jurământul în mai 2007 pentru funcţia de Ambasador şi Director al Biroului de Monitorizare şi Combatere a Traficului de Persoane şi Senior Advisor al Secretarului de Stat Condolleza Rice pe această problemă.
Din 2004 până în 2007 dr. Lagon a deţinut funcţia de asistent în cadrul Departamentului de Stat pentru Organizaţia Afacerilor Internaţionale.
Anterior, dr. Lagon a fost membru al personalului pentru Politici Sociale din cadrul Departamentului de Stat, calitate în care s-a ocupat de Naţiunile Unite, de organizaţii internaţionale, democraţie şi drepturile omului precum şi de relaţii diplomatice (2002-2004).
Printre poziţiile anterioare ocupate în cadrul administrării afacerilor internaţionale amintim: Consiliul Relaţiilor Internaţionale, Partener pentru Relaţii Internaţionale în Proiectul New American Century, specializat pe problema Chinei (1998-1999); director de personal pentru Comitetul republican de Politici Sociale (1997-1998) şi senior analist (1995-1998).
Dr. Lagon şi-a obţinut doctoratul la Universitatea Georgetown şi un masterat magna cum laude la Universitatea Harvard.

Pentru informaţii suplimentare:
Gabriela Chiroiu,
Project manager Caritas Bucureşti
Tel:/fax: 021 233 21 34
Mobil: 0724 50 43 52
gabrielachiroiu@caritasbucuresti.org
http://www.challenge.anti-trafficking.info/t_blank
Gasiti aici un studiu al Congessional Research Service despre traficul de fiinte umane:
Conferinta VIDEO: Fata nevazuta a prostitutiei legalizate

No comments: