VIATA LA MANASTIRE. Parintele albinar Mina - 86 de ani - de la Petru Voda. FOTO

VIATA LA MANASTIRE. Slujba la Petru Voda. FOTO

VIATA LA MANSTIRE. Laboratorul de plante medicinale de la Petru Voda. FOTO

SIMPATICUL PAUL GOMA despre Basarabia si ZIUA, Roncea si Basescu (Traian si Elena), Tapalaga si Macovei, in Jurnalul sau pe 2009

Miercuri 4 martie 2009

Surpriza: Victor Roncea publica in Ziua (de maine) un text:

“Cum ar putea Goma si Basescu sa schimbe fata Basarabiei
Un prim scandal public de spionaj - o premiera post-decembrista "made in SRI-SIE" - este un subiect gras. De cele mai multe ori, insa, miza reala a unui astfel de eveniment ramane ascunsa. La fel stam si cu "problema Paul Goma" legata de cetatenia sa, furata de comunisti si pe care Guvernul nostru, pretins roman, nu vrea sa i-o dea nici astazi, la aproape 20 de ani de la caderea regimului totalitar. Va propun sa aflati astazi de ce Paul Goma nu-si va obtine, probabil niciodata, inapoi, propria sa cetatenie, romana, un drept natural pe care-l primesti de la Dumnezeu, la nastere.
Cazul scriitorului Paul Goma, este edificator si mai actual ca niciodata, scria zilele trecute colegul meu de la Gardianul, Emil Neacsu. Pentru cei care nu stiu, lui Paul Goma i s-a retras cetatenia romana in 1977, cand era inca in tara, iar dupa 1990 nu i s-a redat acest drept pentru ca... nu a depus cerere. Paul Goma a refuzat sa faca o cerere pentru redobandirea unui drept, cel de cetatean roman, capatat prin nastere, mai ales ca decizia a fost luata abuziv de catre securistii lui Ceausescu. Paul Goma a renuntat sa mai solicite cetatenia romana intr-o scrisoare adresata in 2006 presedintelui portocaliu Traian Basescu. "Nu voi cere niciodata sa primesc cetatenia pe care doar Dumnezeu mi-o poate lua (iertare, a mai fost unul: Ceausescu - veti fi auzit ce-a patit...), eu, ca si membrii familiei mele, fiind romani prin nastere. Tot eu sa fac cerere? Atunci cand guvernantii comunisti mi-au luat cetatenia a fost cumva... la cererea mea? O cerere tapana, «conform legii», corect timbrata? Nu am cersit un favor (pentru care sa fac cerere), ci am anuntat ca este timpul - 17 ani! - sa mi se restituie drepturile civile, morale, materiale pe care statul roman mi le-a furat in 1977-78.", reda Gardianul din scrisoarea lui Paul Goma.
"Prioritatea numarul 1 a Romaniei o va constitui recunoasterea cetateniilor romanilor deposedati abuziv de acest drept natural de catre regimul sovietic bolsevic" - a fost un slogan la moda si la Bucuresti si la Chisinau, in perioada alegerilor. Acestea au trecut si romanii basarabeni si bucovineni au ramas la fel ca si inainte. Senatori si deputati, unii mai grasi ca altii, s-au indesat bine mersi in fotoliile de plus de la Parlament, pe spezele bietilor romani din jurul granitelor, multi asupriti salbatic si azi, cum sunt cei din Ucraina. Deconturile au inceput sa curga, afacerile la fel. Numai subiectul cetateniilor romane a disparut cu desavarsire. Ca de obicei, organele au hotarat: "acum nu e momentul". Iar tutarii de serviciu s-au conformat cu un scurt "sa traiti!". Daca mafiotilor de stat nu le e rusine, ce zice Presedintele Romaniei si ce explicatii vor da fripturistii care si-au obtinut locurile caldute din Senat si Camera Deputatilor pe lacrimile si suferinta de zeci de ani a romanilor abandonati in fosta URSS?!
Este foarte clar: de la parlamentarii ajunsi prin "redistribuirea" sau "rearanjarea" a voturilor sa reprezinte drepturile romanilor din afara tarii - estimati la circa 10 milioane - nu ne putem astepta la nimic. Un atu este la Ministerul de Externe, momentan, reprezentat de Departamentul pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni, care ar trebui sa treaca la elaborarea unei strategii clare pentru congenerii nostri, din jurul granitelor, conform strategiei nationale de securitate a Romaniei, prin care acestia sa fie protejati si, totodata, sa fie eliminata din fasa orice tentativa de profit pe seama acestora. La Ambasada Romaniei de la Chisinau ca si la Ministerul de Justitie trebuie de urgenta sa se treaca la schimbari majore, prin care sa dispara spagarii din sistem, definitiv. Pentru ca pe listele de cetatenii se gasesc mai multi de Mustafa sau Chun-Hsin decat Lesco sau Popa, romani care stau si cinci si zece ani pe liste interminabile aruncate in saci aproape putreziti.
Si, nu in ultimul rand - desi, este adevarat, "problema Goma" tine de Ministerul Justitiei - presedintele Romaniei, Traian Basescu, ar putea, printr-o manevra de-a sa clasica, sa-si impuna opinia si sa determine Justitia sa-i ofere scriitorului anticomunist cetatenia inapoi. Astfel s-ar declansa "precedentul Goma" si toti romanii deposedati abuziv de propria lor cetatenie vor putea beneficia automat de aceasta prin simpla dovada a nasterii din parinti romani. Sau nu.
Victor RONCEA”
Ce-l va fi manat pe Roncea la lupta? Cumva il roade constiinta din pricina comportamentul fata de mine din urma cu doi-trei ani? ïn termeni neaosi, mioritici: tacerea?; ne-raspunsul la texte de-ale mele, trimise, neraspunsuri la cererile mele de exercitare a dreptului de raspuns?

Joi 5 martie 2009

…Bine, trecem cu buretele, vorbim de textul de azi si zicem:
-Daca este o incercare, din partea lui Roncea, de a masura nivelul marii din lighean - Dumnezeu cu el: a incercat sa-si aranjeze ploile folosindu-ma si pe mine ca berbece de spart zidul… nerecunoasterii lui ca gazetar de elita (si mai ales: fidel Basescului) : va ramane ce va ramane, pe mine nu ma priveste;
-Daca insa, rescurmindu-se cenusa “cazului” meu, o suma de basarabeni si bucovineni vor primi cetatenia romana, atunci voi fi cu adevarat fericit, desi mare scofala nu facusem: pentru a multa oara, “stind-capra”, i-am ajutat pe consangeni sa sara hopul, gardul, santul acesta. Nu-mi facusem decat… meseria eu fiind de profesie “statator-capra”, iar in cazul acesta - deie domnul sa iasa asa cum vrea si Roncea - nu mai provoc doar obtinerea unui favor: un pasaport, ca in 1977, ci recapatarea unui drept de care ai mei, toate milioanele de oameni abandonati Rusului (si Ucrainenului, sa nu fie uitata victima devenita manadreapta a stapanului) fusesera furati, fie direct, fie prin parinti, bunici…
Si-atunci… De ce-as fi trist?, vorba poetului…

Miercuri 3 iunie 2009

Sunt obligat sa citez din V. Roncea - promit ca va fi ultima oara, chiar de nu am alta sursa de informatii - citez numai pasajele citate de el, in Ziua:
"«Eu sunt nationalista. Sunt foarte nationalista: imi iubesc tara!»", a afirmat Elena Basescu fata in fata cu Ion Cristoiu, un critic cunoscut al tatalui sau, acum intr-o postura candida, aproape paterna”
Ce cuplu fatal: Aia-Mica a lui Basescu - Ala-Micu, cel cu o rata sau oaie violata in mod bestial de un tovaras flacau din Gagesti.
Ma opresc numai la citatele date de Roncea:
«Dar, daca politicienii sunt ce sunt (porci, explicatia aflindu-se in pasajul precedent - P.G.), eurocandidatele sunt iepe. Cel putin asa ne spune despre Elena Basescu un fel de ziarist, Tapalaga, fost purtator de cuvant la Ministerul Justitiei si consilier special al Monicai Macovei: ca EBA este "o martoaga chioara, surda, obosita, tampa si cazuta". Bine-bine, ne intrebam, daca Elena Basescu, la cei 29 de ani ai sai, este o "martoaga cazuta", cum e, ca intre colege de tarc european, fosta si viitoarea sa colega PDL, destul de trecuta, ca sa zic asa, Monica Macovei? Sau pe unde s-ar fi incadrat, la capitolul euro-patrupede, posibila sa inlocuitoare, membra in "Grupul celor Trei Gratii" civile, Macovei, Weber si Alina Tatiana Mungiu?»
In sfarsit, am inteles… “paradoxul romanesc”, vorba lui Sorin Paradoxescu, nepotul monumentului lui Eliade:
ïn aceasta Romanie, nu Becali, nu V.C. Tudor, nici chiar Evanghelie - cel Adriean - carevasazica “policitienii”, vorba lui Boc cel Mare - nu bat recordurile de trivialitate, incultura crasa, mahalagisme nesimpatice; in cazul fetei lui Basescu analfabetismul exprimat in repetate randuri paleste pe langa “prestatiile” unor (prea multi) jurnalisti. Este vorba, nu doar de “lipsuri” (de bun-simt, de educatie, de cultura) ci de “plusuri” - ca la Gaura Ungureanu (e-he, daca n-ar fi existat etalonul-aur Adrian Paunescu la specialitatea lingere-cur-prezidential, ai zice ca e primul), iar acum acest Tapalaga, cu numele sau predestinat a tapalagì niste podele inca neimbalegate de opincile consilierului special al procurorului Monica Macovei… Asadar, juna Basescu este: "martoaga, chioara, surda, obosita, tampa si cazuta". Sa-mi fie cu iertaciune: toate cele sase (doar atatea) cuvinte tapalagice sunt, nu ale unui manuitor de cuvinte, ci ale unui unui prostalau de tractorist imbetivat la chenzina si care, proaspat respins de o gagica (pai daca puteà a bere borhotita), i-o zice - pre limba lui:
«’Ai sictir d-acilea - "martoaga, chioara, surda, obosita, tampa si cazuta", ca d-alde tine pot regula o suta…»
Daca as avea rabdare, as putea masculiniza femininele folosite de Tapalaga, ca sa i le lipesc lui, pe tapalaga fruntii sale:
“Martog, chior, surd, obosit, tamp si cazut”.
Uf! M-am racorit.
Of! Iata-ma aparator al lu‘ Nuti-a-Basescului! Am si motive: din cate am dedus (din Roncea), fata asta nu a raspuns tapalagismelor azvarlite in capul ei, galeata de zoi. Sa semnifice ca, asa cum este ea, nitel necitita (!), oarecum toanta, are vana de tribun? (trebuia sa corectez, introducind femininul: de…tribuna?)

Extrase din

Paul Goma Sit Webistic : Luna asta - august 2009

SCUZE DOMNULUI DORIN TUDORAN. Domnul Liviu Turcu este rugat sa comenteze noul Scandal Tismaneanu UPDATE: Mesaj de la domnul Dorin Tudoran

Profitand de faptul ca nu am acces regulat la internet, unul dintre colaboratorii mei, pe care l-am insarcinat sa-mi gestioneze aprobarea si respingerea comentariilor pe perioada retragerii mele din infernul citadin, a tinut sa-mi faca o surpriza. Incercand sa-mi imite stilul coroziv, fara prea mari reusite - eu prefer sa vorbesc doar in numele meu, fara "noi, cei multi" - si dand dovada de o vadita nota de exagerare, tanarul condeier a comis o postare rautacioasa si neprincipiala, cu titlul MUCLES TISMANEANU. CIA se leapada de Tismaneanu, balastul lui Basescu. Dorin Tudoran ar vrea invers. Ambii subiecti tac malc. La fel SRI si SIE. FSB?. Pentru ca nu am acces la adresa de e-mail a ziarului, de la care corespondez in mod obisnuit cu domnul Tudoran, nu stiu care sunt reprosurile sale, dar pot sa le intuiesc. Am dedus ca exista, si este normal, din cele doua comentarii gasite la aceasta nota, respectiv: "Anonymous said...
Buna ziua, dle Roncea. Va adresez si pe aceasta cale o intrebare: sunteti cu adevarat autorul acestei postari? Multumesc, Dorin Tudoran
August 24, 2009 5:21 AM
Dorin Tudoran said...
Buna ziua dle Roncea.Tot incerc sa postez aici o intrebare, dar nu prea merge.Vroiam sa stiu daca dvs. sunteti, cu adevarat, autorul acestei postari "Mucles Tismaneanu. CIA..." ? Cele bune, Dorin Tudoran
August 24, 2009 6:10 AM"

Il asigur pe domnul Tudoran de regretele mele pentru o astfel de iesire sub-publicistica si ma ofer sa indrept situatia incomfortabila pentru ambele parti, fie eliminand cu totul postarea, fie publicand o eventuala punere la punct a autorului acestei mici traznai urzicatoare, caruia i-am retras deja accesul pe acest blog.

Cu scuzele de rigoare si aceeasi consideratie,

Victor Roncea

victor.roncea at gmail.com

PS: De asemenea, si domnul Liviu Turcu este invitat sa faca unele precizari, necesare, fata de sugestiile domnului Tudoran din finalul scrisorii sale catre Tismaneanu, respectiv:

"Un sfat: Volo, înapoi la cărţi.
O rugăminte: data viitoare când mai defectează dl. Turcu, nu mă ruga să-l întâlnesc. Recunosc, e “un tip eminent”, care poate deschide toate uşile, chiar şi buncărul în care zac sutele de mii de dolari pe care ţi le-ar fi pasat dl Patapievici, dar nu sunt “precis” ce fel de om e prietenul tău. Mai închide din uşi. Nu de alta, dar e curent şi, după cum simţi, te trage.
În sfârşit, Volo, dă-te jos de pe “caii ăia mari” şi ia în mână dârlogii umilinţei. După numai un kilometru, vei înţelege că tot ce laşi în urmă e doar o biată mârţoagă cu ifose de unicorn. Deşi vânătăile de azi sunt mai dureroase ca altele, capul sus! Nu mor caii, când vor câinii.
Caii adevăraţi, se înţelege."

Vezi si Un articol interesant al domnului Dorin Tudoran despre dezbatere legata de ICR, turnatori si securisti: Ciocoii - noi si ei: ZIUA

UPDATE: In urma mesajului de mai jos al domnului Tudoran am eliminat postarea buclucasa (La fel dupa cum am procedat, dar la cererea sa, si cu postarea Analistul CIA pentru Romania Richard Hall il face prost pe Sorin Iliesiu. E valabil si pentru alti "intelectuali romani").

Domnule Roncea,

Va multumesc pentru precizare; era tot ce doream din partea dvs.

Asa cum spuneti, am corespondat, din timp in timp, si chiar daca, de multe ori, opiniile noastre au fost foarte, foarte diferite, am reusit amandoi sa ne tinem -- unul fata de celalat -- in limitele bunei-cuviinte. Este si cazul discutiei noastre despre decizia mea de a intrerupe colaborarea cu Ziua. De aceea nu am vrut sa cred, si bine am facut, ca postarea cu pricina era scrisa chiar de dvs.

Eu, unul, cred ca e ceva mai mult decat incercare de a va imita stilul coroziv si niste exagerari, acolo'sa, in textul colegului dvs. de blog.

Decizia in legatura cu ce ar fi bine de facut este numai a dvs -- eu nu-mi permit sa va sugerez asemenea decizii.Tot ce-mi voi permite va fi sa-i explic (cu oarece umor) colegului dvs. pe blogul meu de ce se insala.

Altfel, consider acest caz inchis si sper sa nu ne mai facem unii altora surprize de asemenea proportii. Neplacute, ma grabesc sa adaug. Ca de surprize placute, ori foarte de placute ar fi nevoie "ca de aer".

Cele bune,

Dorin Tudoran

INCREDIBILA STARE DE MINCIUNA A LUI MANOLESCU: Înainte de 1989 n-am scris niciodată despre 23 August-23 august 1944 a avut urmările cele mai profunde

ACUM:
„Înainte de 1989 n-am scris niciodată despre 23 August, sărbătoarea naţională a Republicii Socialiste România. Deşi numerele festive ale revistelor erau de rigoare, am reuşit să evit orice comentariu. Compromiţător, indiferent ce ar fi conţinut.“ (23 August 1944, Nicolae Manolescu, Adevărul, 24 august 2009)

ATUNCI:
“Literatura realist-socialistă este, prin natura ei, o literatură a valorilor etice, surprinzând mutaţiile profunde, determinate în conştiinţă de ideea socialismului… Înzestraţi cu conştiinţa ştiinţifică a realităţii, scriitorii noştri reflectă cu perspicacitate desăvârşirea făuririi construcţiei noi, socialiste, reflectă chipul omului nou, constructor al societăţii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugrăvirea acestui erou al revoluţiei” - Nicolae Manolescu, “Înnoire”, “Contemporanul”, nr. 34/24 aug. 1962.

“23 august 1944 a avut urmările cele mai profunde în literatura pusă în faţa unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social şi moral cu totul deosebit. Arta, hrănită secole întregi din negare, devine un mod de a afirma noul umanism socialist. Factorul hotărâtor al revoluţionării literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul că avangarda marxist-leninistă a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural prefacerii sociale şi politice, al unei noi realităţi, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate… Întregul nostru front scriitoricesc a înţeles că literaturii noastre îi revine - aşa cum spunea tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinţa pe ţară a scriitorilor, în cuvântarea din 24.I.1962 - misiunea de mare răspundere de a contribui prin toată forţa ei de înrâurire la formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste, la formarea omului nou, a moralei socialiste…” - Nicolae Manolescu, Literatura română de azi, “Contemporanul” nr. 34 din 21 august 1964.

“Partidul i-a ajutat pe scriitori să înţeleagă ce rol le revine în viaţa socială, în lupta pentru construirea şi desăvârşirea socialismului, aportul pe care îl pot aduce la făurirea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste şi la distrugerea vechii mentalităţi.” - Nicolae Manolescu, “Contemporanul”, nr. 34, 1964.

“Ideologia revoluţionară a proletariatului a revitalizat cele mai bune tradiţii şi tendinţe înnoitoare, stimulând dezvoltarea lor largă”;“O participare activă la mişcarea literară are organul central al partidului, ‘Scânteia’, care exercită de pe acum un rol îndrumător”;“Mergând în întâmpinarea scriitorilor şi a întregii intelectualităţi democrate, partidul a arătat de la început, cu claritate, direcţia pe care aceştia trebuiau s-o urmeze pentru a contribui eficient la sprijinirea cauzei poporului, la făurirea unei culturi noi”;Referiri la “memorabile cuvântări ţinute de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la întâlnirea conducătorilor de partid şi de stat cu oamenii de artă şi cultură, din mai 1965, şi la conferinţa din iunie 1965 a organizaţiei de partid a oraşului Bucureşti. Un amplu răsunet au găsit în conştiinţa scriitorilor şi creatorilor de artă cuvintele rostite de tovarăşul Nicolae Ceauşescu de la tribuna celui de al IX-lea Congres al PCR” - din “Literatura română de azi. 1944-1964”, D. Micu şi Nicolae Manolescu, Ed. Tineretului, 1965, p. 5, 13, 15, 16, 17, 23, 27 etc.

Sursa: http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/2009/08/manolescu-astazi-inainte-de-1989-n-am.html

Din stenograma intalnirii lui Nicolae Ceausescu cu un grup de scriitori, 13 martie 1981
„Tov. Nicolae Manolescu:
“Mult stimate tovarase secretar general, îmi permit sa arat foarte putine lucruri care vor veni in completare – asa cum, de altfel, ati precizat si dumneavoastra – la ceea ce a spus colegul meu, Augustin Doinas. Si eu cred ca avem totala libertate de a raspunde, prin volumele noastre, eforturilor care se fac, de a darui oamenilor carti care sa oglindeasca realitatea si realizarile societatii noastre contemporane.
Domnia Voastra, de multe ori, ne-ati spus, ne-ati aratat ce se cere de la literatura, ce ar trebui sa fie aceasta literatura.
Din pacate, tovarase secretar general, ne gasim aici, in fata Domniei Voastre, nu ca sa discutam cu presedintele statului si partidului probleme de fond ale literaturii romane, ceea ce ar fi fost de dorit, si ceea ce ar fi fost foarte important pentru noi, ci sa discutam, din nou – eu, in ce ma priveste, vin pentru prima oara in fata dumneavoastra – aceleasi probleme, sa discutam din nou despre aceasta atmosfera care domneste in viata literara, de raporturile in cadrul scriitorimii noastre.
Suntem aici, tovarase secretar general, solicitand atentia Domniei Voastre din cauza acestor contradictii, din cauza acestei atmosfere necolegiale. Exista un raport care leaga aceste realitati. Spre exemplu, exista un raport mecanic, dovedind ca o literatura se poate face intr-un climat bun, dar exista si unele resentimente care la un moment dat denigreaza aceasta literatura. De obicei se leaga valoarea literara de libertatea acestei literaturi. Si eu, tovarase secretar general, am sa merg mai departe cu aceasta valoare a literaturii, spunand ca ea se leaga de legalitatea restaurata de 15 ani incoace, de cand Domnia Voastra ati instaurat aceasta legalitate, facand sa se cunoasca opere-le unui popor prea adesea incercat si lipsit in istoria sa de acest cadru firesc. Cea mai grandioasa legatura care se poate face intre dezvoltare si literatura in acesti 15 ani, si acest cadru legal, se face datorita si gratie eforturilor Domniei Voastre. Poate ca nu mai este cazul s-o spunem, dar este un lucru clocotitor, afirmarea acestei legalitati. Tin la aceasta expresie, pentru ca mi se pare ca numai in acest cadru legal cultura se poate dezvolta firesc, fara a secreta aceasta otrava care poate duce la nemultumiri si ura.
Fenomenele negative care se petrec in viata noastra literara m-au facut, stimate tovarase secretar general, sa ma asociez celor care au cerut permisiunea de a se afla in fata Domniei Voastre si, totodata, acest lucru a pornit din dorinta catorva – foarte putini oameni, colegi de-ai nostri, de a pune in discutie, de a ataca si daca se poate spune de a discuta tocmai acest cadru, de aceasta legalitate.
Nu este poate probabil nevoie sa spun care sunt cauzele care au dus la aceste nemultumiri. Nu este vorba de unele neintelegeri, ci este vorba de unele nemultumiri ale unora din colegii nostri, care n-au fost alesi in organele conducatoare ale Uniunii Scriitorilor, este vorba de nemultumirea altora de a fi considerati de critica literara la valoarea pe care si-o imagineaza ca o au.
Pe de alta parte, Uniunea Scriitorilor a devenit, pentru acesti cativa, un cadru neplacut, stingher, pe care tind sa-l stapaneasca critic, devenind un dusman de moarte. Nu este nevoie sa spunem ce s-ar intampla, in acest cadru, cu unele din creatiile valoroase, care trateaza despre revolutia socialista, despre alte probleme, in lipsa criticii ca reglator.
Ceea ce este mai neplacut, este faptul ca aceste discutii, din cadrul literaturii, au inceput sa semene cu unele campanii impotriva unor oameni care au merite in literatura contemporana, unele legate direct de lupta pentru aceasta tara si pentru acest partid.
Domnia Voastra ati instaurat legalitatea, dar ati lichidat si un anumit monopol care a existat pana in anii 50, si nu numai pana atunci, si care tindea sa imparta pe scriitori in doua, cei care erau cu literatura si cei care erau impotriva partidului. Ceea ce as numit eu «Politica Ceausescu» a fost tocmai lichidarea acestor «drepturi» de obicei ale unor uzurpatori, a unora, foarte putini, de a se erija ca adevarati iubitori de tara, a iubirii de partid. Acestia, foarte putini, uita ca scriitorul adevarat, sau mai bine-zis, este scriitor adevarat cu conditia sa fie un scriitor adevarat! Aceasta a doua parte a firmatiei mele izvoraste din declaratiile facute de acestia, foarte putini, in diferite ocazii si care au creat un mare loc pentru impostura, pentru veleitarism.
Nu mai este nevoie sa spun de climatul necritic care are loc in viata literara, climat care trebuie – cred eu – cat se poate de repede sa fie discutat, analizat, inlaturat pentru ca, altfel, in relatiile dintre literatura si viata literara sar putea intampla ca aceasta admirabila literatura, pe care o stim de 15 ani incoace, care se situeaza la nivelul cel mai inalt al creatiei artistice romanesti, sa inceapa sa suporte tot mai greu presiunile care apar si, totodata, sa apara tot mai putine creatii bune bune, sa apara o anumita oboseala a scriitorilor din cauza acestor campanii, si in mod deosebit la scriitorii mai tineri .
Va multumesc, tovarase secretar general, ca m-ati ascultat. Sper ca cuvantul meu stingher – vorbesc pentru prima oara in fata dumneavoastra – a reusit sa va transmita a anumita emotie a starii pe care am vrut s-o completez, daca nu si cauzele ei obiective.
Inca o data, va multumesc.”
Reprodus dupa Marin Radu Mocanu, Cenzura a murit, traiasca cenzorii,
Editura EuroPress, Bucuresti, 2008, pp. 127-129
Semnalat de Paul Goma si Revista Cultura

CUI FOLOSESTE RAPORTUL TISMANEANU? Falsificarea numarului detinutilor politic. Din Jurnalul lui Paul Goma. O analiza de Magda Ursache

Miercuri 14 ianuarie 2009
Am primit mai demult acest text al Magdei Ursache, dar din pricina bolii abia acum l-am citit. Si am constatat ca e foarte bun:
“Magda Ursache Replay la Echilibrul constiintei civice
Am mai scris despre ingrijorarea, spaima expulzatului din URSS, Vladimir Bucovski, despre semnalul sau de alarma din Noua Europa, privind tehnica de incorporare a monstrului, absorbtia tel quel a structurilor care prelungesc trecutul, cei care au controlat controlind in continuare, fara a se lasa controlati. Memoria pare a fi programata, dirijata, planificata sa fie selectiva in favoarea unora; uitam, presati sa o facem, intretinind bolile mentalului colectiv.
Un val de pseudo-jurnale, care ar trebui avizate pe coperta cu Atentie, se deformeaza!, reflecta strimb obsedantele decenii, dezorientind cititorii. in topul falsurilor, cele 3 volume ale Ninei Cassian, frumos intitulate Memoria ca zestre, unde RPR apare ca republica ideala a literelor, iar viata artistului e „buna, dulce, gustoasa, incapatoare” (vezi nota din 1962), plina de sejururi la Peles, de sindrofii, de chefuri „pe rupte”. Pentru Nina Cassian, Cancerul lumii (poem scris sub diriguirea lui „Mony” Crohmalniceanu) era Imperialismul. Pe Constanta Craciun, tesatoarea-ministresa a Culturii, o vedea ca „arhanghelul” justitiar „taind cangrenele” numite Brancusi, Blaga etc.
Si astfel de mistificari invadeaza rafturile librariilor.
S-a ajuns pina acolo incit nu comunizarea este blamata, ci decomunizarea, conform articolului lui Gheorghe Grigurcu, Echilibrul constiintei civice, „Acolada”, decembrie 2008 caruia ma simt datoare sa-i dau un replay. Atuul meu, la care nu renunt, este acesta: nu numai ca sint martor-supravietuitor cu greu al totalitarismului, dar l-am trait pe propria piele. Spun limpede: cine provoca ostilitatea „aparatului” n-avea vreo sansa de reusita sociala.
Semne rele s-au aratat de la inceput. Mai intii, in ianuarie '90, anticomunismul a fost considerat destabilizator. Ca acum sa fie taxat drept iluzie a unor maniheisti, carora li se recomanda sa lase resentimentele de-o parte (cel mai indirjit „resentimentar” fiind considerat Paul Goma), sa ierte si sa uite. A devenit clar ca Dumitru Mazilu, cu istoria lui de tancheta din ianuarie '90, a avut de interpretat un rol: oamenii de bun simt au dezaprobat furia strazii. „Ce vreti? li se striga. Sa-i anihilam pe comunisti, sa-i arestam si sa-i condamnam la moartea” Pusa in acesti termeni, decomunizarea parea de o violentainumana: aproape 4 milioane de membri PCR arestati. in fapt, in 12 ianuarie '90 se ceruse (manifestatia din fata Palatului Victoria) interzicerea prin lege a PCR si eliminarea liderilor lui din viata cetatii.
Repejor, fostii aristocrati ai Puterii din perioada stalinista au iesit la suprafata. Ca Brucan, tobosarul vremurilor noi din epoca de teroare paukerista a fost recuperat ca profetolog al vremurilor tot noi, capitalist, reintroducind insa discursul vituperant al anilor '50. Hohotul lui de ris cinic-nonsalant il mai aud in urechi.
Au fost, ni s-a spus, oameni de bine in CC/PCR, ca Gogu Radulescu, alintat Mosu in varii jurnale. Ca Jebeleanu. Autorul sintagmei „cultura luptatoare” a fost zugravit ca „disidentul” PCR, care rezolva problemele scriitorilor „in defect” la masa lui din restaurantul „Casei”, ca si cum acolo trebuiau rezolvate. Un fruntas al „edificarii socialiste”, ilegalistul Pavel Campeanu, a devenit membru fondator GDS.
Am fost de fata, in 2002, cind se varuiau zidurile din Piata Universitatii, pentru ca un primar de sector daduse ordin.
„Istoria nu sa scrie pa pareti”.
Trebuiau sterse nu numai lozincile anticeausiste, dar si cele anticomuniste. Vocile care cer sa uitam dictatura cu tot cu crime, cu tot cu ilegalitati se inmultesc. Desi reflexele totalitare persista, iar Raportul facut de un fost profesor de inalta scoala de Partid este „un act de o izbitoare conventionalitate”, apud Gh. Grigurcu.
imi amintesc ca Memorialul durerii (TVR 1) era subintitulat O istorie care nu se invata la scoala. Dar ce se invata la scoala? Politica memoriei corecte (v. Paul Ricoeur, Memoria, istoria, uitarea) ar trebui sa fie o prima tema civica, iar istoria s-ar cuveni administrata nu cu „picatura”, ci tom cu tom, ca medicament impotriva propagandei de tip nou care si-a trecut in exerga sintagma Iluzia anticomunismului (Ed. Cartier, 2008, 800 de exemplare), unde Daniel Barbu ne spune negru pe alb, la p. 82-83:
„Aceasta incredere in capacitatea studiului stiintific de a pune la contributie arhivele si de a restitui intocmai fapte, de a descrie fidel realitati, de a descifra cu precizie relatii ce ar fi avut loc (sau ar fi ocupat un loc) in trecut poarta insa marca unei clare orientari marxiste. Dimpotriva, istoriografia nemarxista este inclinata sa creada ca trecutul este epistemologic «ireal», ceea ce nu este tot una cu «fictiv» si ca nu ni se mai poate prezenta sub specia «faptelor» in sine, ci doar a «urmelor». Documentele de arhiva sint urme, obtinute mai degraba dupa principii nonfigurative decit dupa canoanele realismului socialist, menite sa ne formeze convingerea rezonabila ca anumite evenimente s-au petrecut cindva” (O istorie naturala a comunismului romanesc).
intr-adevar, ai senzatia ca nu intelegi bine cind citesti o astfel de teorie, generatoare de confuzie, confuzie, confuzie. A fost, n-a fost? Cosi e se vi pare, vorba lui Pirandello. „Ca cam asa” a functionat sistemul, cum ar zice Alina Mungiu la Turcescu (13 decembrie 2008). Si noi, care ne saturasem de rastalmacirea trecutului intreprinsa de istoricii „epocii de aur”, de fabulatiile lor!
Geaba incercam decomunizarea fara o rememorare exacta a crimelor comunismului. Ce altceva ar fi fost mai important decit stabilirea cifrelor privindu-i pe arestati, deportati, morti in puscarii si lagarede munca silnica. in „Raportul Tismaneanu”– dupa calculele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania (ii scriu numele intreg, pentru ca asociatia a intrat intr-un con de umbra) au trecut prin inchisori, lagare, DO, deportari (v. p. 160) doua milioane de oameni. Pentru ca, la p. 214, sa gasim alta aproximare: 600.000 de detinuti politici. Neimportanta (de ce oare?) e rezistenta in munti, ca si „experimentul Pitesti”, virful terorii, fenomen unic in lagarul estic. Tortionarul Al. Draghici lipseste din lista celor 64 de biografii ale nomenklaturii, unde apar Paul Niculescu-Mizil si Stefan Andrei. Oricit mi-ar fi de antipatic fostul ministru de Externe ceausist, care nu pridideste sa „aprecieze” personalitatea dictatorului, oricit de sila mi-ar fi de pledoaria sa stingoasa pentru „patriotul” Ceausescu, el nu poate fi pus linga Dej, nici Patrascanu linga asasinul Nicolschi. Pe lista neagra a lui Vova Tismaneanu, in rind cu Paler stau Sorin Toma, Silviu Brucan si Valter Roman. Aud ca, la examene, elevilor li se vor pune intrebari din acest Raport. Care vor fi intrebarile? Ca Ana Toma, nevasta lui Pantiusa, alias agentul NKVD Pintilie Bodnarenko, dupa ce-a fost nevasta lui Sorin Toma, ii calca rochiile Anei Pauker? Ca acel cuplu malefic a adoptat doi copii? Ca Pantiusa, octogenar alcoolizat, asculta Europa libera cu sticla la indemina? Ce-or fi cautind amanuntele astea intr-un raport care isi propune sa demonstreze ca sistemul politic comunist a fost „ilegitim si criminal”, formulare preluata de seful statului in Parlament? Pe cine intereseaza ca Miron Constantinescu, ministru al invatamintului din noiembrie '56 in iunie '57 si debarcat de Dej ca stalinist feroce (sub domnia lui a avut loc o aberanta indoctrinare ideologica a scolii, pe care a sufocat-o), a avut doi fii, numiti tot Horia. Ca unul a murit de apendicita; celalalt, inghetat in Bucegi? Sau vrem sa-i umanizam pe monstri, prin „le petit fait vrai”, sa le plingem de mila?
Atunci sa adaugam si drama lui Mihai Roller, al carui fiu s-a aruncat de la inaltime intr-un bazin de inot gol, fara apa. Doar Roller a fost un fel de protocron al fictionarilor istoriei, in fapta, nu-n teorie.
Evitam cuvintul masacru, intimplat in regimul Grozea, cum ii era folclorizat numele.
intr-un consiliu de ministri prezidat de „doctorul” Groza, Ana Pauker si Laszlo Luca au cerut moartea a 30.000 de „reactionaribanditi”, printre care si un tovaras de drum, social-democratul Titel Petrescu. Pentru ca, post-socialist sa asistam nauciti la multiple incercari de reconsiderare a Anei Pauker, un Torquemada cu fusta rosie. Si nu numai in tara, dar si peste hotare: Robert Lévy, Gloria si decaderea Anei Pauker. Ca Laszlo Luca sa fie deplins pentru chinurile indurate in puscarie, unde a si murit, din cauza lui Ceausescu.
Intrati in al 20-lea an de la acel Decembrie, la intrebarea cine-a tras in noi in 21-22 nu s-a raspuns. A mai fost alt stat in care, la schimbarea de sistem, sa curga atita singe? Dar a fost scos responsabil „aparatul” pentru crimele trecutului?
I s-a acordat „prezumtia de competenta” lui Vladimir Tismaneanu, propagandist activ pina la plecarea in State; dupa 89, interviul luat lui Ion Iliescu (a preferat sa condamne Holocaustul, nu regimul comunist, caruia voia sa-i dea fata umana) a fost utilizat ca propaganda pro presedinte in Occident, in profitul sau, dar si al baiatului din Cartierul Primaverii, fost Jdanov. De-asta l-o fi numit Mircea Cartarescu „un Proust al comunismului”?
De ce n-a acceptat Paul Goma sa gireze Raportul aflam chiar din Raport, p. 311; cap. Universul concentrationar reflectat in memorialistica romaneasca (p. 306-316).
„Dificil, cusurgiu, muscator, Paul Goma este un razboinic malitios: ii ataca pe „rai” cu voluptate, iar pe cei „buni” sau „destul de buni” isi propune sa-i faca „foarte buni”; este patimas, face alergie la amorali, imorali; dreapta sa credinta este propria experienta, iarta daca iarta, dar nu uita. Sfatos, delicat, N. Steinhardt marturiseste despre patimile sale in detentie ca despre o scoala a crestinismului. El are o gratie anume, o suferinta, fiind un senior candid, gata sa ierte si sa uite, generos, paflnic si milostiv”.
Afladar, balanta Tismaneanu inclina spre uitare si iertare, chiar daca e vorba de tortionari criminali. Iertarea si uitarea par a fi polliticaly correct, clean, in cazul Gulagului carpatin.
De ce am mai lustra? Pentru ca, fara legea lustratiei, se instaleaza in Parlament ideologul socialismului stiintific, securistul sub acoperire, procurorul tribunalului ceausist… in ograda noastra, a Uniunii Scriitorilor, s-a trecut prea lesne peste compromiterea unor autori, infocati adepti ai indicatiilor PCR acordindu-li-se indemnizatii de merit. Proclamatia de la Timisoara, din 11 martie 90, formulata de scriitorul George Serban, a fost depusa in Parlament in 27 mai 99 sinedezbatuta a ramas. in 1 februarie 2001, deputatii PSD, aliatii liberalilor democrati de azi, au clasat-o.
Gestul disidentului Vasile Paraschiv, care a refuzat sa fie decorat cu Steaua Romaniei in grad de cavaler de presedintele Basescu, pe care l-a numit comunist in plenul manifestarii din intii decembrie 2008, a ramas singular. S-a produs rumoare, microfonul i-a fost taiat, dupa ce-a apucat sa spuna: „M-ati mintit si m-ati indus in eroare si pe mine si pe intregul nostru popor cu promisiuni pe care nu le-ati respectat niciodata”.
Un anticomunist retardat, da-l incolo!
Asa ca, in umbra Monumentului Eroilor pentru Socialism, Ana Pauker isi doarme somn de veci linga Dej, Dej linga Patrascanu pe care l-a ucis, zbirul Teohari Georgescu linga Iosif Roitman Chisinevschi, „reformatorul” culturii romane care nu stia romaneste, responsabil de sovietizarea ei. Pantiusa, decorat de Ceausescu in 71 cu Ordinul „Tudor Vladimirescu”, odihneste in Ghencea Militar, inhumat cu fanfara Armatei Romane.
B1 TV difuzeaza filme cu play-boy-ul Iurie Darie, in rol de militian cu epoleti. Din ignoranta sau naivitate, cresc si infloresc emisiuni cu titluri antipatice: Big Brother, Tribunalul poporului, Citeste si da mai departe. Nina Cassian e invitata la Nasul, sa suspine inca o data dupa „viata plina, bogata, cu de toate”, sub Dej.
La emisiunea lui Ion Cristoiu, alt exilat, romancierul Petru Popescu (Dulce ca mierea e glontul patriei), ofera alta lectie din arta compromisului. Cind, in avionul lui Ceausescu, si-a dat seama ca dictatorul ii va pune botnita, a ales libertatea. Ce cauta in avionul presedintelui, linga fiica lui, Zoe Ceausescu, nu ne-a spus.
Alt autoexilat, pictorul Stefan Arteni, inclus recent de o editura din Alabama in cartea O suta de Maestri ai Caligrafiei, imi trimitea un e-mail, in intii ianuarie, 2009.
„Ce este exilul? in '71, m-am predat politiei italiene cerind azil politic. Dupa luni de zile un prieten ne-a ajutat sa iesim din lagarele de refugiati. De-atunci am trait cu frica-n sin – din pacate, nu am stofa de erou: frica de a fi rapit cum au fost unii exilati; frica de a fi omorit (era vremea umbrelei bulgaresti) cind m-am aflat la Radio Vatican; stiind mereu ca sintem urmariti, stiind de multe ori cine este baiatul in tura, ca si azi, da, azi!!! Iar acum, cind fruntasii patriei mume l-au numit pe don Pedro „comisar” cu grija diaspornicilor, simt ca am fost exilat definitiv, destarat prin decret prezidential. Cu cine sa fiu solidar? Cu Ninocica Cassian, considerata de Institutul Cultural Roman ca simbol al Exilului? Cu rasadurile pepinierei de cadre, ca Antohi, inventatorul complexului de inferioritate al romanului (complex de care nici Perlea, nici Celibidache, nici subsemnatul nu am suferit niciodat?)? Sint solidar cu cei citiva, putini, care nu au uitat, care inca spun NU, citiva pe aici prin vest si citiva pe acolo prin patria din care am fost din nou alungat”.
Don Pedro, care-i infierase pe cei care n-au mincat salam cu soia si urla cu indirjire in celebrul pulover rosu uni: „I-am demascat, i-am demascat!” (pe taranisti si liberali), cu verbul tatinelui sau, Valter Roman.
Intre solidar si solitar - Camus a stabilit-o - e diferenta de un sunet.
Cum sa inchei decit cerind, ca si Gheorghe Grigurcu, echilibrarea constiintei civice grav avariate?”
Paul Goma Sit Webistic : Luna asta - august 2009

NEW YORK TIMES si Iulian Urban informeaza: Circumcizia obligatorie pentru baieti, ca masura pentru prevenirea transmiterii HIV-SIDA

Oficialii americani din domeniul sanatatii publice vor sa promoveze circumcizia la scara nationala, pentru a reduce raspandirea virusului HIV. Mai exact, autoritatile vor ca toti baietii nascuti in Statele Unite sa fie supusi acestei interventii, ca preventie fata de raspindirea SIDA, transmite The New York Times.
Subiectul este unul sensibil in SUA si a generat deja mai multe controverse. Discutiile s-au aprins si de aceasta data, chiar daca documentul oficial care cuprinde recomandarile nu a fost inca publicat. Normele vor fi gata la finalul anului si vor fi elaborate de Centrele pentru Controlul si Prevenirea Bolilor.
Expertii iau in considerare si urmatoarea varianta: pe langa copii, sa fie propusi la acest program si adultii heterosexuali, ale caror practici sexuale ii expun riscului infectarii cu HIV. Specialistii recunosc, insa, ca impactul unui astfel de plan realizat in Statele Unite nu va fi unul semnificativ: procedura ii ocoleste exact pe cei care comporta cel mai mare risc - homosexualii.
Studii recente arata ca in tarile africane afectate de virusul care produce SIDA, barbatii care au fost circumcisi au redus la jumatate riscul de infectare. Cercetarile clinice s-au concentrat, insa, pe barbatii heterosexuali.
Pentru moment, punctul central al planului autoritatilor din domeniul sanatatii este sa recomande operatia in cazul tuturor nou-nascutilor. O strategie de preventie care nu isi va arata efectele imediat, ci peste mai multi ani. De cealalta parte a baricadei, criticii avertizeaza ca programul ii supune pe copii la interventii medicale inutile, fara consimtamantul acestora.

Reclamati abuzurile la adresa:

office@asistentapentruconsumatori.ro

sau la adresa Senatorului: iulian.urban@gmail.com

ISTORIA ADEVARATA. Revolutia si crimele bolsevice au fost finantate de bancherii rosii de pe Wall Street: Schiff, Kahn, Warburg, Rockefeller, Morgan

Planul Marburg Wallstreet-ul a finantat revolutia bolsevica

Instaurarea comunismului in Rusia, la 7 noiembrie 1917, nu a fost - catusi de putin - un act spontan, ci rezultatul unui amplu proiect secret ("Planul Marburg"), pregatit minutios in afara Rusiei. Si finantat generos de marii "bancheri internationali". In primul rand de cei de pe Wall Street: Jacob Schiff, J.P. Morgan, Otto Kahn, Paul Warburg, John D. Rockefeller, Edward Henry Harriman, Frank Vanderlip. Finantarea bolsevicilor de Wall Street era intermediata de banca suedeza "NYA Banken", condusa de bancherul promarxist Olof Aschberg.

J.P. Morgan s-a implicat alaturi de bancherii Jacob Schiff, Otto Kahn, Paul Warburg (foto dreapta), John D. Rockefeller si Edward Henry Harriman in finantarea bolsevicilor

Dolari pentru revolutii

La inceputul secolului XX, Andrew Carnegie a finantat un plan secret prin care guvernele statelor importante sa fie "comunizate". Adica trecute, economic, la forma "monopolismului de stat". Controlat de "bancherii internationali" de pe Wall Street, sistemul "monopolismului de stat" le-ar fi permis acestora sa trateze economic si financiar direct cu guvernele impuse de ei prin "revolutii".
In 1905, acest sindicat al "bancherilor internationali" - sindicat numit, la vremea aceea, la New York, "Trust of money" ("Trustul banilor") - si Iacob Schiff au finantat "duminica sangeroasa" de la St. Petersburg. Revolutie condusa de un agent al Ohranei (politia secreta rusa), Parintele Gapon, si incheiata cu un esec. "Trustul banilor" - mai ales "Guaranty Trust" al lui J.P. Morgan - a finantat revolutia lui Pancho Villa din Mexic, in urma careia SUA au luat de la Spania un vast teritoriu.

Apoi, exista o documentatie vasta privind implicarea "bancherilor internationali" in revolutia lui Sun Yat-sen. Charles B. Hill, care conducea trei filiale ale lui "Westinghouse", a tratat direct cu Sun Yat-sen aspectele financiare ale revolutiei chineze.
Mai tarziu, in 1917, acelasi Charles B. Hill a folosit filiala "Westinghouse" din Rusia pentru a-i finanta generos pe bolsevici. In 1923 - cand URSS si-a creat prima banca internationala "Ruskombank" - asociatul lui J.P. Morgan, bancherul suedez Olof Aschberg, a devenit Presedintele bancii sovietice. Iar Max May, vicepresedinte la "Guaranty Trust" (J.P. Morgan), a preluat functia de director al "Ruskombank". Primul ambasador sovietic in SUA - Ludwig Martens - a fost sustinut financiar de "Guaranty Trust" al lui J.P. Morgan.

Manevrele bancherilor
Prin aceste manevre, "bancherii internationali" de pe Wall Street urmareau sa instaureze in Rusia un guvern care sa practice "monopolismul de stat". Astfel ca intelegerile directe cu guvernul sovietic sa le garanteze "bancherilor internationali" exploatarea pe termen cat mai lung - si cu garantii guvernamentale - a fabuloaselor bogatii ale Rusiei. "Bolsevismul" a fost prima forma de "globalizare" prin crearea unor structuri supranationale. Cominternul nu este altceva decat "bunicul" Uniunii Europene.

Un cont pentru "tovarasul Trotki"

La 21 septembrie 1917, o telegrama de la Stockholm anunta oficial deschiderea unui cont curent la "NYA Banken" "pentru actiunile tovarasului Trotki". Iata textul:
"Stockholm, 21 septembrie 1917
Domnului Rafael Scholan
Stimate tovarase,
Casa bancara Warburg, in urma unei telegrame trimise de presedintele Sindicatului Renano-Westfalian a deschis un cont curent pentru actiunile tovarasului Trotki.
Un avocat, probabil domnul Kestroff, a primit munitii, al caror transport, impreuna cu banii, l-a organizat... Si caruia i se va da suma ceruta de tovarasul Trotki."
Imbratisari fratesti Furstenberg

Tovarasul Lev Trotki - Leiba Davidovici Bronstein a fost unul dintre bolsevicii conectati direct la sursele de finantare internationale

"Tovarasul Trotki", cel la care se refera telegrama, se numea in realitate Leiba Davidovici Bronstein si era fiul unui negustor originar de langa Elisabetgrad (Krivoirog - Ucraina). Era insurat cu fiica bancherului Jivtovski, cel care il pusese in legatura si cu cercurile bancare de pe Wall Street. In primul rand, cu Iacob Schiff, presedintele bancii "Kuhn, Loeb & Co". Iacob - Henry Schiff, nascut in 1847 la Frankfurt pe Main (Germania), emigrase in 1865 in America, unde va reusi, datorita talentului sau financiar, sa ajunga in fruntea "Kuhn, Loeb & Co". Cea care va finanta reconstructia cailor ferate din America ("Union Pacific"), folosind mana de lucru ieftina, chineza.
In 1904-1905, firma "Kuhn, Loeb & Co" a finantat Japonia in razboiul contra Rusiei, permitand astfel Japoniei sa obtina o victorie care a destabilizat serios Imperiul Rus. Prizonierii rusi au fost preluati apoi de la japonezi de Schiff, iar o parte dintre acestia, antrenati pe un teren apartinand lui Standard Oil (SUA), il vor insoti pe "tovarasul Trotki" atunci cand acesta va reveni de la New York in Rusia, in 1917, la bordul vasului "Cristianja".

Triumful bolsevismului in Rusia
Din 1916, Iacob Schiff devine principalul conducator al operatiunii de implantare a bolsevismului in Rusia. Nepotul sau, John Schiff, estima in "New York Journal American" (3 februarie 1949): "Batranul a cheltuit circa 20.000.000 de dolari pentru triumful final al bolsevismului in Rusia". O suma imensa la acea vreme.
Prima revolutie din Rusia avusese loc, de fapt, in februarie (martie) 1917, sprijinita de G. Buchanan - ambasadorul Angliei la Petersburg - si avusese un caracter pasnic. Urmarise, intre altele, instaurarea in Rusia a unei monarhii constitutionale: tarul urma sa fie controlat de Duma (parlament).
Guvernul provizoriu constituit atunci ii cuprindea, intre altii, pe printul Lvov, pe istoricul Miliukov si pe avocatul (social-democrat) A.F. Kerenski. Guvernul provizoriu - de comun acord cu Tarul Nicolae al II-lea, care abdicase - a propus fratelui acestuia, Marele Duce Mihail, sa-i urmeze la tron tarului.
Marele Duce se bucura, in februarie (martie) 1917, de sprijinul soldatilor, taranilor, muncitorilor, ca sa nu mai vorbim de clasa conducatoare a Rusiei. El a declinat insa propunerea. Trotki a recunoscut mai tarziu, in 1922, intr-o scrisoare catre S.R. Mstislaviski ca: "Revolutia (din februarie - n.n.) ne-a surprins in plin somn, ca pe fecioarele nebune din Evanghelie".
Adevarul este ca la data veritabilei revolutii - cea din februarie 1917 - corifeii "revolutiei" bolsevice din octombrie erau aproape toti - bine mersi - in Occident: Trotki la New York, iar Lenin ori Zinoviev in Elvetia. Prin refuzul Marelui Duce Mihail de a prelua puterea in Rusia incepe ceea ce istoricii numesc perioada de "dvoevlastie" ("dualitate a puterii") dintre "Comitetul provizoriu al Dumei" (proaspat constituit) si "Comitetul executiv provizoriu". Ceea ce va afecta, treptat, deciziile si autoritatea guvernului provizoriu.
Bolsevicii, aflati atunci aproape toti in Occident, au "mirosit" momentul favorabil. Dar nu numai ei, cum vom vedea: bancherii de pe Wall Street, interesati de bogatiile enorme ale Rusiei - si din motive strict militare Germania - sunt cele doua forte care vor facilita bolsevicilor accesul la putere.

Consilierul lui Wilson
Eminenta cenusie care a facut posibila reintoarcerea lui Trotki in Rusia din SUA a fost unul dintre cei mai importanti masoni de stanga ai secolului XX: colonelul Edward Mandel House (in realitate nu era colonel, asa i se spunea).
Fara sa intram prea mult in detalii, este totusi cazul sa mentionam ca presedintele american Woodrow Wilson, reales prin diverse manevre in 1916, a fost permanent vidat politic de House, un apropiat al comunitatii bancherilor de pe Wall Street, mai ales al bancii "Kuhn, Loeb & Co". Presedintele Wilson insusi recunostea: "Domnul House este a doua mea personalitate. El este celalalt ego. Gandurile lui si ale mele sunt aceleasi".
House, un marxist, scrisese, inca din 1912, un roman profetic, "Philip Dru, Administrator", in care personajul principal, Philip Dru, incerca sa instaureze in lume "socialismul asa cum l-a visat Karl Marx".
Ce-i drept, impozitul pe venit si ideea de banca centrala fusesera propuse chiar de Karl Marx in "Manifestul Partidului Comunist", manifest inspirat de programul "Lojei Iluminatilor" al lui Weishaupt. Din cele zece puncte ale "Manifestului Partidului Comunist", punctul al doilea prevedea "un impozit gradat pe venit", iar punctul al cincilea - "centralizarea creditului in mainile statului prin intermediul unei banci nationale cu capital de stat si monopol exclusiv".
Inca inainte de intrarea SUA in razboi ("provocata" prin incidentul cu vasul "Lusitania", scufundat de un submarin german, cu 128 de americani morti), ancheta si Presedintele Wilson ascunsesera faptul ca "Lusitania" transporta 6 milioane de cartuse la bord pentru Anglia, in timp ce SUA se declarasera, oficial, in neutralitate. Colonelul House negociase un acord secret cu Anglia, garantand participarea SUA la razboi.
In 1917, tot House a format la New York grupul "The Inquiry", care a eleborat planurile acordului de pace din 1919. Douazeci de membri ai grupului l-au insotit apoi pe Presedintele Wilson la Paris, la Conferinta de Pace. Printre acestia, House, bancherii Paul Warburg si Bernard Baruch. Celebrul punct al Conferintei - "asociatia generala a natiunilor", din care s-a nascut Liga Natiunilor - a fost tot ideea lui House. Ulterior, House va deveni consilierul lui F.D. Roosevelt.
In 1917, dupa evenimentele din februarie (martie), House, sustinut de bancherii Iacob Schiff si Paul Warburg - il expediaza pe Trotki cu un grup de 276 de oameni instruiti, la bordul vasului "Cristianja" in Rusia, cu misiunea de a-i aduce la putere pe bolsevici.
Un incident este semnificativ: arestat in portul Halifax de catre autoritatile canadiene ca "anarhist" (3 aprilie 1917), Trotki va fi eliberat urgent la interventia personala a colonelului House. Fratele bancherului american Paul Warburg, anume Max Warburg - care era seful serviciului secret militar german - il expedia pe Lenin cu un grup de bolsevici, care parazitau de ani de zile in Elvetia, in Rusia. Intr-un tren special ("vagonul plumbuit"), in scopul de a organiza la Petersburg o lovitura de stat care sa scoata Rusia din razboi. Bolsevicii urmau apoi sa incheie rapid o pace separata cu Germania.

Pachetul Lenin pentru Rusia
Winston Churchill, in cartea "The World Crisis" ("Criza mondiala"), vol. IV, pag. 72-73 scrie urmatoarele: "Catre mijlocul lui aprilie, germanii au luat o decizie sinistra. Ludendorff isi cobora vocea cand venea vorba despre ea. E adevarat, trebuie tinut cont si de riscurile disperate pe care comandantii militari germani si le asumasera. Ei se gaseau in aceeasi stare de spirit care ii condusese la declansarea unui razboi submarin, stiind prea bine ca acesta va provoca intrarea in razboi a Statelor Unite contra Germaniei. Totusi, nu fara un sentiment de teroare, au indreptat impotriva Rusiei arma cea mai respingatoare dintre toate: Lenin. L-au transportat pe Lenin din Elvetia in Rusia, intr-un vagon plumbuit, ca pe un <>. Decizia germana de a sprijini un puci bolsevic in Rusia era dictata, in martie (aprilie) 1917, de iminenta intrare a SUA in razboi de partea Angliei. Germania avea, de aceea, interesul sa incheie urgent o pace separata in Est, cu Rusia.
Trocul Lenin-Warburg
Dupa revolutia din februarie si instituirea guvernului provizoriu, Lenin (stabilit de ani de zile intr-un exil comod in Elvetia, departe de Rusia, lecturand tihnit prin marile biblioteci) intrase in legatura cu Max Warburg si serviciul secret german, prin intermediul "polonezului" Ganetki (adica al lui Furstenberg) si al socialistului elvetian Karl Platten.
"Trocul" propus de Lenin lui Max Warburg era simplu: Germania sa-l ajute sa preia puterea la Petersburg, in schimbul promisiunii lui Lenin de a incheia imediat o pace separata, in conditiile dictate de germani. Ceea ce s-a si intamplat ulterior, la Brest - Litovsk, in 1918.

Prepararea politico-diplomatica si tehnica a expedierii lui Lenin cu grupul sau in Rusia, de catre germani, n-a durat decat vreo trei saptamani

Hotararea de a-l expedia pe Lenin cu bolsevicii sai in Rusia a fost supusa de Max Warburg examinarii Statului Major german. La intrunire au participat, intre altii, generalul Erich Ludendorff (seful de Stat Major), ministrul de Interne Diego von Bergen si secretarul de stat din Ministerul de Externe Arthur Zimmermann. S-au discutat rezultatele operatiunilor de destabilizare a Rusiei, organizate de Von Bergen, cu ajutorul cercurilor socialiste ruse. Sume intre 40 si 80 de milioane de marci fusesera folosite de Von Bergen pentru finantarea unor miscari subversive, produse de anarhisti, nationalisti si grupari antitariste, dar fara succes.
La mijlocul discutiilor, Diego von Bergen a rostit o fraza care a hotarat soarta secolului XX: "Cred ca cel mai bine ar fi sa auziti parerea dr. Helphand despre intreaga problema". Dr. Helphand, alias Parvus, s-a recomandat participantilor drept "purtatorul de cuvant al unor cercuri financiare bine plasate". In realitate, Parvus era spionul lui Max Warburg in Rusia, de mult timp. El conducea o intreaga retea, infiltrata mai ales in anturajul tarinei (din care facuse parte si celebrul Rasputin). Dar, in aceeasi masura, Parvus era la fel de bine infiltrat si in cercurile bolsevice. Preocupat de ocultism si fenomene parapsihologice, dr. Helphand mai era si membru important al Lojei Marelui Orient.
Imediat ce a inceput discutia, Parvus a expus planul expedierii lui Lenin si a bolsevicilor din Elvetia, cu un tren special, in Rusia. Parvus a solicitat pentru toata afacerea 5.000.000 de marci. Cu un an inainte, Parvus primise de la Max Warburg si serviciul secret german 1.000.000 de marci pentru organizarea unei greve generale la Petersburg, care a adunat, in ianuarie 1916, vreo 55.000 de participanti. Suma solicitata acum de Parvus urma sa fie procurata de Max Warburg de la diversi bancheri europeni, legati de magnatul Rotschild, ca Olaf Aschburg, Alfred Milner etc.

Bani pentru bolsevici

Trebuie sa mentionam ca, pana in 1918, Max Warburg le-a asigurat bolsevicilor lui Lenin o finantare "europeana" (asadar diferita de ceea ce primea Trotki din Wall Street) de 40.580.997 de marci. Ulterior, expediindu-le alte 15.000.000 de marci, sume considerabile la acea vreme. In plus, Max Warburg si colonelul Nicolai din serviciul secret german au "legendat" cateva zeci de ofiteri ai acestui serviciu cu nume rusesti si i-au expediat la Petersburg, ca principali experti in organizarea puciului.

Directorul lui "Federal Reserve", Thompson, ii acorda lui Lenin un "ajutor" de 1.000.000 de dolari, transferati de J.P. Morgan de la "National City Bank" in Rusia

Acesti ofiteri germani, "legendati" ca rusi de Max Warburg si colonelul Nicolai, au ocupat, ulterior, pozitii de conducere in Armata Rosie, in tot cursul Razboiului Civil. Ei au alcatuit, pana in 1921, corpul de garda al conducerii bolsevice, asigurandu-i securitatea, fapt trecut, sistematic, sub tacere de istorici.
Din cauza acestor legaturi cu bolsevicii, colonelul Nicolai a fost mai tarziu respins de Hitler si, dupa al Doilea Razboi Mondial, s-a refugiat in URSS, al carei spion devenise. Lenin si grupul sau de bolsevici a parasit Zürich-ul, cu un tren special, pe 9 aprilie 1917, orele 15.10, data fixata de serviciul secret german.
Despartirea bolsevicilor de ceilalti socialisti rusi, aflati in exilul elvetian, a fost violenta, bolsevicii fiind catalogati drept "canalii", "tradatori" si "porci". Voiajul de reintoarcere s-a facut pe linia Singen, Offenburg, Mannheim, Frankfurt, Berlin, Bergen si Sassnitz. Ulterior, prin Telleborg, Malmo, Stockholm si Bielo-Ostrov, Lenin si grupul sau au sosit la Petersburg, la 3/16 aprilie 1917, seara.
In total, prepararea politico-diplomatica si tehnica a expedierii lui Lenin cu grupul sau in Rusia, de catre germani, n-a durat decat vreo trei saptamani. In timpul calatoriei, Lenin si grupul sau de bolsevici n-au avut voie sa se angajeze in discutii cu alte persoane. Li s-a asigurat hrana suficienta, inclusiv laptele necesar copiilor mici. Cu titlu de curiozitate, sa remarcam ca serviciul secret german a suportat, in tot cursul anului 1917, toate cheltuielile de propaganda ale bolsevicilor. Printre altele, Max Warburg a finantat si "Pravda".

7 august 1917: "Crucea Rosie" americana la Petersburg
In august 1917 - cu doua luni inainte de "revolutie" - la Petersburg isi face aparitia o asa-zisa "misiune a Crucii Rosii" americane: 36 de persoane, toate imbracate in halate albe, cu insemnele si simbolurile Crucii Rosii. Misiunea afisa scopuri strict umanitare. In realitate, lucrurile stateau putin diferit.
"Misiunea Crucii Rosii" americane descinsese la Petersburg direct de pe Wall Street: 26 dintre "misionari" se numarau printre cei mai mari bancheri, oameni de afaceri si industriasi americani, deghizati in "medici", incadrati fantezist in serviciul sanitar al armatei americane. "Misiunea" fusese expediata in Rusia chiar de colonelul Edward Mandell House, consilierul presedintelui Wilson. Acelasi care il expediase de la New York la Petersburg si pe Trotki, cu grupul sau de mercenari, la bordul vasului "Cristianja", ca sa organizeze puciul bolsevic planuit.
In fruntea misiunii Crucii Rosii americane, "medicul" William Boyce Thompson, nimeni altul decat directorul lui "Federal Reserve" a SUA. Alaturi de Thompson, alti "medici" si "infirmieri" vestiti pe Wall Street, ca Robert Barr (presedintele lui "Chase National Bank"), Corse (de la "National City Bank"), Averell Harriman (de la firma "Harriman", cu mari investitii in mine si petrol) ori ca Thomas Thacher, Henry Davison, Alan Wardwell, Harold Swift. Amestecati printre cei 10 medici (si cateva infirmiere) autentici.
Acestia din urma vor pleca, de altfel, o luna mai tarziu. "Medicii" de pe Wall Street vor ramane insa la Petersburg pana in noiembrie 1917. Adica se mai aflau acolo in timpul puciului bolsevic. Cine erau "translatorii rusi" ai grupului de "medici" de pe Wall Street? Primul, "capitanul Ilovaiski", se numea Boris Reinstein (viitorul secretar al lui Lenin). Alt "translator": Alexandr Grunberg (nume real Mihail Gruzenberg, al carui frate, Zorin, va deveni ministrul-comisar al lui Lenin si va face apoi o lunga cariera in diplomatia sovietica).
Cei 26 de "medici" de pe Wall Street si "translatorii rusi", condusi de Ilovaiski, sunt primiti, in august 1917, in audienta de Lenin, la insistentele lui Trotki. Se pun la cale fabuloase afaceri postrevolutionare, ca si sprijinul secret pe care Wall Street-ul urma sa-l acorde bolsevicilor, dupa preluarea puterii de acestia, prin puciul planificat.
Consecinte
Directorul lui "Federal Reserve", Thompson, ii acorda un "ajutor" de 1.000.000 de dolari, transferati de J.P. Morgan de la "National City Bank" in Rusia. "Washington Post", din 2 februarie 1918, mentiona in articolul "Give bolsheviki a million" ("Dati bolsevicilor un milion"): "William B. Thompson, care a stat la Petersburg din august pana in noiembrie, a facut o donatie de 1.000.000 de dolari bolsevicilor, in scopul de a-si putea raspandi doctrina in Germania si Austria. Domnul Thompson a avut ocazia sa studieze situatia din Rusia ca sef al misiunii Crucii Rosii americane. Domnul Thompson dezaproba critica americanilor la adresa bolsevicilor. El crede ca bolsevicii au fost prezentati intr-o lumina nefavorabila..."
Sa reamintim ca W.B. Thompson, cel care dadea milioane bolsevicilor inainte de "revolutie" si care finanta generos propaganda acestora in alte tari, era directorul lui "Federal Reserve" a SUA. Totodata, filiala din Petersburg unde J.P. Morgan a transferat bani pentru bolsevici a fost singura banca din Rusia pe care bolsevicii n-au nationalizat-o dupa preluarea puterii. Acelasi Thompson, in mai 1918, va infiinta in SUA "American league to aid and cooperate with Russia", o liga pentru ajutorarea si cooperarea cu Rusia. O luna mai tarziu, in iunie 1918, Edwin Gay, de la "War Trade Board" (Departamentul Comertului de Razboi) va expedia Departamentului de Stat american un memorandum, recomandand "relatii comerciale si prietenesti mai stranse intre SUA si Rusia". Documentul, aflat in arhivele Departamentului de Stat, estima ca daca populatia din zonele controlate (in iunie 1918 - n.n.) de bolsevici va avea conditii economice ameliorate, aceasta nu se va mai opune puterii bolsevice, ci o va accepta.

"Lampa lui Ilici" a fost General Electrics
Mai tarziu, acelasi Thompson, director la "Federal Reserve", va ajuta si la deschiderea faimosului "Birou Martens", primul cap de pod al spionajului economic bolsevic in SUA, cu sediul la New York, 110 West, 40-th Street, in "World Tower Building". Exact in aceeasi cladire unde isi avea sediul, deloc intamplator, si "American International Corporation", care ii includea pe directorii a 22 din cele mai importante firme de pe Wall Street.
Colaborarea secreta a Wall Street-ului cu bolsevicii se va concretiza, dupa puci, printr-o serie de mari contracte: "General Electrics", de pilda, va obtine un contract fabulos pentru electrificarea Rusiei. Astfel, in ciuda minciunilor propagandiste, "lampa lui Ilici" a fost, in realitate, "General Electrics".
Firmele profitoare
Iata doar cateva din firmele profitoare ale puciului bolsevic, finantat de Wall Street: Firme americane: Gillette, Du Pont, Harriman, Hammer, Singer, Harvester, Westing House, Ford, Standard Oil, Caterpillar, General Electrics. Firme engleze: Royal Dutch, Shell, Metro-Vickers, Birmingham Arms, Stery, Ferguson. Firme franceze: Duverger, Schlumberger, Duralumin. Firme italiene: Fiat, Nobile, Montefiore. Multi dintre "medicii" de pe Wall Street vor face apoi, decenii la rand, colosale afaceri cu URSS. Ca, de pilda, Armand Hammer ("miliardarul rosu") ori Averell Harriman.
Harriman a format cu statul bolsevic o firma maritima, care opera in regim de monopol. A capatat concesii pentru exploatarea (cu mana de lucru ruseasca, foarte ieftina, impulsionata de activisti si ofiteri CEKA) imenselor zacaminte de mangan din muntii Caucaz. Nu intamplator, acelasi Harriman va deveni trimis al SUA la Moscova si confidentul lui Stalin pe relatia cu SUA.
Stalin l-a finantat pe Roosevelt

Un alt fapt, ascuns cu grija: Henrik Iagoda, viitorul sef al NKVD-ului, se afla la inceputul anilor '30 in SUA, de unde i-a trimis o scrisoare lui Stalin (noiembrie 1932), sfatuindu-l sa finanteze campania electorala a lui F.D. Roosevelt. Odata ales, acesta se angajase sa recunoasca URSS. Ceea ce s-a si intamplat. Iagoda lucra, in acel moment, de coniventa cu "eminenta cenusie" a "Biroului Martens" - Kenneth Durant - omul de incredere al colonelului Edward House, ajuns consilier si al viitorului presedinte american F.D. Roosevelt. Mai mult, Durant i-a facilitat lui Iagoda contactul cu Joseph Lash (membru al P.C. american) si amantul lui Eleanor Roosevelt. Pentru activitatea din SUA si sfatul "electoral", Stalin l-a promovat ulterior pe Iagoda in fruntea NKVD-ului.

Activitatea lui Ghenrik Iagoda in SUA
Pana de curand, nici macar expertii in istoria NKVD-ului (KGB) n-au stiut ca, timp de aproape 10 ani, Iagoda a lucrat intr-o misiune secreta in SUA, avand acolo contacte la cel mai inalt nivel (Casa Alba, Departamentul de Stat, familia F.D. Roosevelt).
Nu era decat continuarea fireasca a relatiilor stabilite de Wall Street cu bolsevicii inca din august 1917, cand o delegatie de bancheri si oameni de afaceri celebri sosea la Petersburg, travestita in uniformele Crucii Rosii americane. Daca Germania - cum am aratat - i-a expediat pe Lenin si pe bolsevicii sai in Rusia si a sustinut "revolutia" (puciul) din 7 noiembrie 1917, pentru a obtine "pacea separata" de la Brest Litovsk, Wall Street-ul a vazut in aceeasi "revolutie" o mare afacere, un business fabulos, pe care l-a exploatat apoi decenii la rand. Pana cand alte conditii geo-economice au impus eliminarea comunismului.
Bolsevismul a cucerit puterea in Rusia printr-un puci, in noiembrie 1917, si a fost eliminat de la putere tot printr-un puci (zis si "puciul de opereta") din august 1991. Intre cele doua puciuri si date (noiembrie 1917 si august 1991), un mare business s-a derulat in cel mai mare secret. Deschiderea recenta a lui Barack Obama spre Rusia are, asadar, un precedent istoric, inca din 1917.
Vladimir ALEXE

Dosare ultrasecrete

VIATA LA MANASTIRE. Ce facea Parintele Arsenie Papacioc pe 23 august 1988? "Fericiti toti ce mor pentru iubirea crestina - Singura eliberare!" DESEN