ADEVARUL despre razboi il spune un adevarat profesor si istoric. GHEORGHE BUZATU: Romania - una dintre cele dintai victime ale Pactului Hitler-Stalin

In atentia kominternistilor:

"Istoria nu-i o religie. Istoricul nu accepta nici o dogma, nu respecta nici un lucru interzis, nu cunoaste tabù-uri. El poate sa deranjeze. Istoria nu este tot una cu morala. Istoricul nu are rolul de-a exalta ori de-a condamna, el explica. Istoria nu este sclava actualitatii. Istoricul nu aplica trecutului schemele ideologice contemporane si nu introduce in evenimentele de odinioara sensibilitatea prezentului. Istoria nu-i tot una cu memoria. Istoricul, intr-un demers stiintific, colectioneaza amintirile oamenilor, le compara intre ele, le confrunta cu documentele, cu obiectele, cu urmele existente, si stabileste faptele. Istoria tine cont de memorie, dar nu se reduce la ea. Istoria nu este un domeniu juridic. Intr-un stat liber, definirea adevarului istoric nu apartine nici Parlamentului, nici autoritatii judiciare. Politica statului, chiar animat de cele mai bune intentii, nu este politica istoriei"( "L´Histoire", Paris, no. 306/Janvier 2006).

Unul dintre cei mai apreciati istorici romani in viata, domnul profesor Gheorghe Buzatu, a vorbit intr-un interviu acordat agentiei de stiri Agerpres, despre situatia Romaniei in ajunul celui de-Al Doilea Razboi Mondial si despre insemnatatea pactului Ribbentrop-Molotov pentru nefasta defasurare a evenimentelor ce au urmat.
Prin diverse actiuni, manifestari si luari de pozitie oficiale, zilele acestea s-au marcat cele sapte decenii scurse de la izbucnirea celei de a doua conflagratii mondiale, eveniment ce a avut implicatii atat de mari si de grave pentru intreaga omenire, inclusiv pentru destinul Romaniei. In acest cadru, asa cum era firesc, pentru o dreapta si obiectiva evaluare a contextului care a condus la declansarea celui de al doilea razboi mondial, un rol deosebit - capital, s-ar putea spune -, revine istoricilor, care trebuie sa studieze evenimentele in toata complexitatea lor, sine ira et studio, sa traga invatamintele de rigoare si sa le prezinte apoi opiniei publice. Dintr-o atare perspectiva, AGERPRES s-a adresat prof. univ. dr. Gh. Buzatu, reputat istoric, unul dintre cei mai de seama specialisti romani in problemele celui de al doilea razboi mondial, care a avut amabilitatea sa ne ofere, in exclusivitate, un comentariu pe aceasta tema spinoasa.

"Spectacolul a devenit - cine ar fi crezut ? - mai mult decat incitant ... acum, la 70 de ani, de la izbucnirea conflagratiei mondiale din 1939-1945. Cand, cum era firesc, cei mai multi dintre noi ne asteptam, precum s-a intamplat la nivel mondial in 1989 sau in 1999, la identificarea, in sfarsit, a unui moment al adevarului, incheiat cu un bilant edificator al responsabilitatilor supreme pentru declansarea ostilitatilor in septembrie 1939, iata insa ca zilnic asistam la etalarea unor noi "puncte de vedere", care de care mai ... originale, mai ... agresive, dar si mai trasnite si mai absurde, ca, totodata, in dezbateri, altadata predominant istoriografice, intervin nenumarati si neasteptati "grei" - nicidecum dintre istorici, ci sefi de stat si de guverne, diplomati si militari, analisti politici ori, mai mult, institutii diplomatice si parlamentare, unele chiar de informatii si contrainformatii etc., etc.

Cum era de asteptat, precum si alteori in trecut, in centrul dezbaterilor se afla problema rolului si locului Pactului Hitler-Stalin sau Ribbentrop-Molotov de la 23 august 1939 in determinarea cursului evenimentelor in directia razboiului pentru inceput european, iar apoi mondial, prin atacarea Poloniei de catre Germania, la 1 septembrie 1939, iar la 17 septembrie 1939 si de catre URSS. In aceasta disputa, surprinsa in detalii de mass-media, adeseori istoricii sunt pusi "la colt", cel mai adesea mai abitir decat insisi agresorii din 1939, ori se arunca in joc "arme noi", adica ... documente secrete, care, desigur, ar putea satisface momentan guvernele si pretentiile lor de putere, dar nu si pe specialistii in domeniul trecutului recent.

Pentru acestia, inca din decembrie 2005, faimosul Apel al unor reputati istorici francezi (Alain Decaux, Marc Ferro, Pierre Milza, René Rémond s.a.), intitulat Libertate pentru istorie, a limpezit - fapt ramas necunoscut politicienilor ! - deja lucrurile, in sensul ca a stabilit elementele definitorii, permanentele scrisului istoric modern, in sensul ca: "Istoria nu-i o religie. Istoricul nu accepta nici o dogma, nu respecta nici un lucru interzis, nu cunoaste tabù-uri. El poate sa deranjeze. Istoria nu este tot una cu morala. Istoricul nu are rolul de-a exalta ori de-a condamna, el explica. Istoria nu este sclava actualitatii. Istoricul nu aplica trecutului schemele ideologice contemporane si nu introduce in evenimentele de odinioara sensibilitatea prezentului. Istoria nu-i tot una cu memoria. Istoricul, intr-un demers stiintific, colectioneaza amintirile oamenilor, le compara intre ele, le confrunta cu documentele, cu obiectele, cu urmele existente, si stabileste faptele. Istoria tine cont de memorie, dar nu se reduce la ea. Istoria nu este un domeniu juridic. Intr-un stat liber, definirea adevarului istoric nu apartine nici Parlamentului, nici autoritatii judiciare. Politica statului, chiar animat de cele mai bune intentii, nu este politica istoriei"( "L´Histoire", Paris, no. 306/Janvier 2006).

Istoria celui de-al doilea razboi mondial in ansamblu a fost marcata, firesc, de o suma de date marcante. Si, totusi, numai una prezinta o semnificatie aparte, in sensul ca, fara a trimite la vreun eveniment notoriu din perioada 1 septembrie 1939 - 2 septembrie 1945, dimpotriva l-a precedat, dar intra in discutie dat fiind ca, pur si simplu, l-a determinat de o maniera categorica. Este in discutie, dupa cum am precizat, faimosul Pact Hitler-Stalin sau Ribbentrop-Molotov, dupa numele ministrilor de externe desemnati de catre cei doi dictatori pentru a-l negocia si semna in noaptea de 23/24 august 1939 la Kremlin si care, de atunci incoace, detine o intaietate indiscutabila in privinta tuturor superlativelor negative ale defunctului veac al XX-lea: cel mai catastrofal, cel mai controversat, cel mai nenorocit, cel mai odios, cel mai sumbru si cel mai plin de consecinte document.

Istorici de faima mondiala ai conflictului din 1939-1945 (Arnold Toynbee, A. J. P. Taylor, Pierre Renouvin, Edward H. Carr, Maurice Baumont, Donald Cameron Watt, Jean - Baptiste Duroselle, Andreas Hillgruber, Henri Michel, Ernst Nolte, William L. Shirer, A. M. Nekrici, Stephane Courtois) s-au exprimat de mult in acest sens, iar studiile recente, intemeiate pe dezvaluirile de ultim moment ale arhivelor secrete, i-au confirmat pe deplin. Retinem un singur exemplu: opinia categorica expusa de un istoric polonez in sensul ca Pactul de la 23 august 1939 si protocolul sau secret deopotriva au servit drept "fundament pentru izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial (subl. ns.)".

Fapt remarcabil, Romania a fost una dintre cele dintai victime ale sistemului european odios introdus de Pactul Hitler-Stalin. Ceea ce, de fel, n-a constituit un temei de recunoastere, dimpotriva, un impuls pentru a-l repudia cu violenta, la 22 iunie 1941.

Relativ la cursul evenimentelor in directia datei fatidice de 1 septembrie 1939, studiile de specialitate datorate unor prestigiosi istorici din intreaga lume conchid ca, in determinarea faptelor spre finalitatea cunoscuta, s-au dovedit hotaratoare tendintele de expansiune teritoriala si ideologica ale puterilor revizioniste - in ordine: Germania, U.R.S.S., Italia si Japonia. Pe de alta parte, liderul celui de-al III-lea Reich, Adolf Hitler, nu ar fi putut sa "arunce" lumea in razboi, daca nu ar fi beneficiat, in sensul cel mai deplin al cuvantului, de avantajele faimoasei politici de conciliere promovata dupa 1933 de cabinetele de la Londra si Paris fata de Germania nazista, si care, cum se stie, a culminat cu intelegerea de la München din septembrie 1938. Deopotriva, in momentul decisiv, mai precis in luna august 1939, Hitler a beneficiat decisiv de cotitura survenita in politica generala a U.R.S.S.: de la negocierile angajate cu Marea Britanie si Franta pentru bararea agresiunii fasciste in Europa, inclusiv pe cale militara, la apropierea fata de cel de-al III-lea Reich, concretizata la 23 august 1939 intr-un pact bilateral de neagresiune. Avand in vedere atat continutul documentului care, cel putin momentan, regla in felul sau "conturile" dintre cele doua puteri reprezentand fortele ireconciliabile ale comunismului si fascismului, cat si consecintele sale, imediate si de perspectiva, Tratatul de neagresiune sovieto-german a avut un rol fatal pentru destinul pacii europene si mondiale. De vreme ce, gratie Pactului, Hitler a devenit arbitrul indiscutabil al pacii europene, atunci cand el nu mai dispunea in repertoriul sau decat de o singura solutie - razboiul!

Elocvent in acest sens a fost dialogul liderilor diplomatici ai Germaniei si Italiei din 11 august 1939, atunci cand contele Galeazzo Ciano ( ministrul de Externe italian - n.r.) s-a interesat de pretentiile reale ale Berlinului la adresa Poloniei:

"Ei bine, ce doriti Dv. in definitiv - Coridorul spolonezt sau Danzigul?", l-a chestionat ministrul de Externe al Italiei pe omologul sau german, Joachim von Ribbentrop.

Replica acestuia din urma a fost in consens cu politica promovata de Führerul Adolf Hitler: - "... Noi vrem razboiul!" (William L. Shirer).

Derularea evenimentelor in linie dreapta in directia izbucnirii celui de-al doilea razboi mondial a fost marcata de acordul de la München din 29 septembrie 1938 si de Pactul Hitler-Stalin din 23 august 1939. Dintre marii istorici care au investigat "Münchenul", retinem pe Maurice Baumont, Pierre Renouvin, J.-B. Duroselle, A. J. P. Taylor, Telford Taylor, Klaus Hildebrand, Jiri Hochman, M. S. Hitchins, Martin Gilbert si Richard Gott. In opinia lui Telford Taylor, acordul din 28 septembrie 1938 a constituit "un punct crucial al istoriei moderne", in vreme ce, potrivit celebrului istoric britanic A. J. P. Taylor, prin vointa liderilor guvernelor Germaniei, Italiei, Marii Britanii si Frantei, in capitala bavareza sistemul de la Versailles "a fost nu numai ucis, ci si inmormantat".

Comparativ cu Münchenul, Pactul de la 23 august 1939 incheiat la Moscova a fost si este mult mai aspru judecat de istorici, iar aceasta, evident, in raport cu rostul sau nemijlocit in sacrificarea pacii si deschiderea caii spre declansarea celui de-al doilea razboi mondial.

Vom aminti, in acest sens, demonstratiile si concluziile convingatoare expuse de cunoscuti istorici si kremlinologi, precum, in primul rand: Michel Heller si A. M. Nekrici, A. J. P. Taylor, Donald Cameron Watt, William Carr, William L. Shirer, Pierre Renouvin, Maurice Baumont, Alan Bullock, Sebastian Haffner, Wolfgang Leonhard, P. M. H. Bell, V. M. Falin, N. V. Zagladin, Gabriel Gorodetscky, David Fisher si Anthony Read. Punctele de vedere exprimate, dincolo de unele nuante, explicabile date fiind unghiul si momentele abordarii problemei, concorda in mod tulburator.

Michel Heller si A. M. Nekrici, de pilda, descifreaza ca, la 23 august 1939, "o cotitura s-a produs realmente in istoria Europei si a lumii - Uniunea Sovietica a deschis poarta razboiului smondialt semnand Pactul cu Germania (subl. ns.)", in vreme ce cunoscutul ziarist si istoric american William L. Shirer a consemnat ca Stalin, "inamicul mortal" al lui Hitler, "a facut posibila" decizia acestuia de a ataca Polonia la 1 septembrie 1939. Maurice Baumont, membru al Institutului Frantei, nu i-a contrazis pe cei citati, dimpotriva - a sustinut si el - Pactul de la 23 august 1939 "a incurajat puternic pe Hitler sa riste declansarea «marelui conflict» (subl. ns.)", ceea ce si marele istoric Pierre Renouvin retinuse, anume ca "Pactul de la 23 august 1939 a fost acela care a decis soarta pacii (subl. ns.)". Alan Bullock, cel dintai biograf de celebritate mondiala al lui Hitler, observa ca, multumita Pactului cu Stalin, Führerul a capatat "mainile libere" pentru a putea invada Polonia in 1939 fara nici un fel de riscuri.

Un alt aspect, examinat in detaliu, este acela al pretului cu care Hitler a smuls, in 1939, lui Stalin, semnatura lui Molotov pe Pactul de neagresiune. Si in aceasta privinta, in prezent, lucrurile sunt clare. Conditia finalizarii negocierilor, desfasurate in cea mai mare taina, a fost incheierea unui protocol aditional secret, in conformitate cu care Berlinul recunostea in "sfera de interese" a Kremlinului - mergandu-se pana la acordarea "dreptului" de ocupatie - mai multe state sau portiuni de state, incluzand ori vizand Finlanda, Tarile Baltice, Polonia si Romania.

Lucrurile fiind de-acum bine cunoscute, vom face apel la recunoasterile unor specialisti. Revenim, prin urmare, la Michel Heller si A. M. Nekrici, atat de categorici si de aceasta data: "Dupa ce U.R.S.S. a semnat protocolul secret in privinta sferelor de influenta, Germania si-a vazut asigurat spatele in Est. Calea atacului impotriva Poloniei era deschisa". William L. Shirer insista in a demonstra cum, prin "targul cinic", "sordid" cu Hitler, Stalin "a dat semnalul unui razboi scontra Polonieit care, dupa toate probabilitatile, avea sa ia proportiile unui conflict mondial". In ce-l privea, istoricul rus N. V. Zagladin, confirmat de aparitia la Moscova a pseudo-jurnalului lui V. M. Molotov, conchidea fara sovaire: "In asemenea conditii istorice concrete -august 1939 -, Hitler a fost mai interesat in neutralizarea U.R.S.S.-ului decat Uniunea Sovietica in neutralizarea Germaniei. Aceasta s-a si reflectat in semnarea protocolului secret, propus Germaniei ca anexa la Pactul de neagresiune si care delimita sferele de influenta in Europa de Est. U.R.S.S., dupa cum i se parea lui Stalin, neriscand nimic, dobandea posibilitatea sa-si extinda teritoriul, recapatand ceea ce pierduse in cursul razboiului civil. Practic, Stalin, incheind targul cu Hitler, a aprins «lumina verde» pentru agresiunea fascista in Europa (subl. ns.).

Aceasta alegere reflecta conceptia sovietica despre «interesele U.R.S.S.» si despre a caror prioritate s-a vorbit inca la Congresul al XVII-lea al P.C. (bolsevic) (ianuarie 1934)". Semnificatia generala si consecintele dezastruoase pentru Romania ale protocolului secret in discutie au fost evidentiate si de istoricii romani (Viorica Moisuc, Valeriu Florin Dobrinescu, acad. Florin Constantiniu, Ioan Scurtu).

Nu demult, investigand tema Romania sub Imperiul Haosului (1939-1945) (Bucuresti, Editura RAO, 2007), am apreciat vigoarea si logica argumentelor lui Pamfil Seicaru, cel mai mare dintre ziaristii romani ai veacului trecut. Avand in seama ca, oriunde si oricum, evenimentele trebuie examinate si expuse cu obiectivitate in inlantuirea lor cauzala, trebuie sa admitem ca, daca, la inceput, au fost Pactul Hitler-Stalin si Protocolul sau secret (articolul 3), din acestea au rezultat in chip logic si necesar, la 26-27 iunie 1940, notele ultimative ale URSS succedate, din partea Romaniei, de evacuarile Basarabiei, nordului Bucovinei si Tinutului Herta, apoi de subscrierea dictatelor de la Viena (30 august 1940) si Craiova (7 septembrie 1940). Romania Mare a esuat, iar Razboiul Refacerii Unitatii Nationale, care i-a urmat, a fost stavilit, urmare a capitularii si tradarii de la 23 august 1944, cand - considera Pamfil Seicaru (1950) - "Statul roman s-a prabusit". Si, tot pe atunci, el observa ca Romania se dovedise in general dupa primul razboi mondial un factor neglijabil al oricarei "politici de insurectie impotriva geografiei si a istoriei, politica initiata de cei care jucau cartea ruseasca. Astazi poporul roman expiaza concluzia politicii facute de la 1919 pana la 23 august 1944". Iar, pentru a ne opri aici, acelasi a retinut (1952), in termeni adecvati, aceasta realitate de forta si blestem a evolutiei noastre contemporane: "Tot ce s-a abatut, dupa 23 august 1944, asupra nenorocitei noastre patrii era virtual cuprins in actul loviturii de stat" (1952). Tot ce-i posibil ca un atare punct de vedere, expus transant, dar cu sinceritate, sa-l intrige pe cititor, dar, cu obligativitate, el nu este nici apocaliptic, nici aistoric, cum ar fi putut sa se exprime insusi Pamfil Seicaru. Si aceasta pentru simplul motiv ca, acolo, in strafunduri, unde se face istoria, cei "mici" - dupa expresia lui N. Iorga - aveau deja presentimentul dezastrului. Iata de ce, consideram finalmente, avem toate temeiurile sa punem si sa repunem oricand in discutie semnificatia datelor de 23 august - 1939 si 1944, ambele catastrofale prin consecintele pentru Romania, si nu numai. In context, reclamata orientare de Realpolitik nu se explica decat in cazul factorilor de putere ce, fie in 1939, fie in 1944, au obtinut avantaje indiscutabile si pe care - indiscutabil - urmaresc sa le permanentizeze. Ceea ce in politica a fost si ramane imposibil".

Foto: Arhiva personala Ghe. Buzatu
Interviu realizat de agentia de stiri Agerpres
Sursa: http://madalinecsutu.blogspot.com/

CORNELIU VLAD: Un nou pact Ribbentrop - Molotov? AXA Moscova-Berlin pe masa lui Obama si Medvedev/Putin

Un nou pact Ribbentrop - Molotov?
de Corneliu Vlad

Agenţia de previziuni strategice Stratfor şi cotidianul „The Trumpet”, ambele din Statele Unite, vorbesc despre o proiectată alianţă ruso-germană, care ar urma să le asigure celor două ţări „supremaţia în Europa” (Stratfor). „Este iminent un alt Pact Ribbentrop-Molotov?”, se întreabă columnistul Brad Macdonald de la „The Trumpet”, într-un articol apărut la 18 iunie 2009. Şi continuă, pe un ton mai alarmist: „Istoria arată că relaţiile camaradereşti între Rusia şi Germania sunt un semn sigur de conflict”. Pentru a atinge apogeul, atunci când afirmă : “Adevărul este că formarea unei axe ruso-germane este astăzi una dintre cele mai semnificative, dar şi mai subestimate, tendinţe ale scenei mondiale !”
Iar această axă ar fi îndreptată în mod direct împotriva Statelor Unite. “În cei aproape 65 de ani de diplomaţie de după înfrângerea celui de-al treilea Reich – explică Stratfor – strategia cheie a SUA în Europa a fost să prevină ascensiunea unei puternice entităţi politice unice care ar putea bloca interesele SUA în regiune. (Dă oare Germania, în 2009, Statelor Unite, prima licărire a unei asemenea entităţi ?)“.
Rusia – explică diverşi analişti americani – ar avea, şi ea, interesul într-o nouă axă Moscova-Berlin. “Preşedinţii americani George H.W.Bush şi Bill Clinton au promis ruşilor că NATO nu se va extinde pe seama fostului imperiu al URSS – scrie fondatorul Stratfor, George Friedman. Această promisiune a fost sfărâmată în 1989 prin expansiunea NATO în Polonia, Ungaria şi Cehia, apoi prin expansiunea din 2004, care i-a absorbit nu numai pe ceilalţi foşti sateliţi sovietici din actuala Europă Centrală, dar şi cele trei state baltice, care au fost în componenţa URSS. Iar apoi, George W. Bush a încercat să includă în NATO Georgia şi Ucraina. Eu nu cred că Rusia va permite vreodată ca acest lucru să se întâmple”. Dar, continuă Friedman, “eu nu cred că Rusia se teme atât de mult de SUA. (…) Statul de care Rusia se teme într-adevăr este Germania”. Drept care, nu-i aşa, vrea să se alieze cu ea.
Dar aceasta, aminteşte Friedman, după ce Germania a contribuit la dezmembrarea Iugoslaviei iar Rusia a Georgiei şi în condiţiile în care, şi acum, “Germania şi Rusia se tem una de alta. Rusia aprovizionează Europa, şi în special Germania cu o parte din energia de care aceasta are nevoie, iar aceasta îi dă Rusiei putere.
Numai că problema e mai complicată, dar ne-o explică editorul aceluiaşi “The Trumpet”, Gerald Fury : “Uitaţi-vă la istorie. De câte ori competiţia între Rusia şi Germania s-a încins, ele au făcut mai întâi o înţelegere una cu alta, după care, la scurt timp, au intrat în război”.
Cum rămâne, aşadar, cu actuala axă Moscova-Berlin ? Editorul lui ”The Trumpet” susţinea, încă de anul trecut, că ea a fost deja perfectată, iar columnistul ziarului îl susţine : “Eu cred că liderii Germaniei au convenit poate până în acest moment o înţelegere cu Rusia, un pact modern Hitler-Stalin, prin care Germania şi Rusia vor diviza statele după care şi le vor împărţi între ele”. La 22 iunie 2009, Stratfort vorbea despre “reînvierea” Pactului Ribbentrop-Molotov.
Oare de ce toate aceste supoziţii, care au început odată cu întâlnirile frecvente Kohl-Gorbaciov încă înainte de reunificarea Germaniei (şi dezmembrarea URSS), au fost întreţinute mai departe şi s-au intensificat după războiul din Georgia, apoi după salvarea de către ruşi a firmei Opel ? Nu cumva pentru că se apropie întâlnirea la vârf ruso-americană de la Moscova şi n-ar strica poate ca Medvedev şi Obama să aibă pe masă încă un dosar greu, dosarul mult discutatei axe Moscova-Berlin?
Sursa: http://www.inforusia.ro/

RASARITUL romanesc si Parteneriatul Estic. Greul pentru Romania in Uniunea Europeana si in NATO abia acum a inceput

Cum putem folosi Parteneriatul Estic

de George DAMIAN

Lansarea Parteneriatului Estic la Praga nu a starnit foarte multe valuri la Bucuresti - in ciuda faptului ca ne intereseaza in mod direct. Romania este singura tara membra a Uniunii Europene care are granita cu trei dintre tarile din Parteneriatul Estic: Ucraina, Republica Moldova si Georgia (aceasta din urma ceva mai indepartata, dar avem acces direct la ea prin Marea Neagra). Asa ca diplomatia romaneasca ar trebui sa fie pilonul, pivotul, releul, lantul de transmisie, pinionul, arborele cotit - in orice caz, o piesa importanta in angrenajul acestui proiect major al Uniunii Europene.Situatia de pe teren insa este extrem de trista. Cu Republica Moldova suntem practic in razboi diplomatic. Ne-au fost expulzate cateva echipe de diplomati, la pachet cu un ambasador, ne-a fost refuzat ambasadorul de avarie, ne-au fost impuse vize. Comunistii de la Chisinau acuza Romania la orice ora din zi si din noapte pe oriunde gasesc un binevoitor gata sa-i asculte ca a organizat o tentativa de lovitura de stat in stanga Prutului. Mesajul comunistilor de la Chisinau catre Uniunea Europeana poate fi sintetizat in urmatoarea forma: vrem sa ne apropiem de voi, dar vrem sa stam cat mai departe de Romania. Destul de greu, avand in vedere geografia si faptul ca Romania este membra a Uniunii Europene.Dinspre Ucraina bate crivatul... Saptamana aceasta Kievul si-a trimis buzduganul la Bucuresti, pe Boris Tarasiuk, fost ministru de Externe si in continuare unul dintre creierele politicii externe ucrainene. Tarasiuk a prezentat lista problemelor bilaterale Romania-Ucraina si viziunea de la Kiev. Bineinteles, totul e invers decat stiam noi: Ucraina a castigat procesul de la Haga privind delimitarea platoului continental din Marea Neagra, romanii din Ucraina topaie de fericire pentru ca le sunt respectate integral drepturile, canalul Bistroe nu are niciun fel de legatura cu ecologia, spionii nu sunt spioni, iar la Chisinau au fost arborate simboluri romanesti. Ocin haraso!
Diplomatia romaneasca se afla in fata celei mai dificile sarcini de dupa aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. Pozitia romaneasca trebuie exprimata cat se poate de clar. Ucraina trebuie sa puna in practica angajamentele privind respectarea drepturilor omului asumate prin participarea la Parteneriatul Estic. Adica trebuie sa permita cu adeva­rat folosirea limbii romane in scoli - nu doar la orele de sport si lucru manual, asa cum indica ultimele reglementari ale Ministerului Invata­mantului de la Kiev. Ar fi un gest elegant din partea ucrainienilor sa permita si folosirea limbii romane in administratie si justitie, sa aloce de la buget fonduri pentru sprijinirea culturii romane, sa-i descopere pe cei care incendiaza casele si masinile preotilor romani - in sfarsit, mai sunt multe de facut.

La Chisinau comunistul Vladimir Voronin a spus scurt si la obiect ce isi doreste de la Parteneriatul Estic: anularea regimului de vize pentru cetatenii moldoveni si incheierea cat mai rapida a unui acord economic care sa permita exporturi masive in Uniunea Euro­peana. Doar ca pentru a primi cadourile acestea de la Uniune, Voronin ar trebui sa inceapa prin anchetarea serioasa a cazurilor celor trei tineri morti la Chisinau in urma protestelor din 7 aprilie. Ar mai trebui pedepsiti si militienii care au rupt oasele a aproape 100 de tineri si ar mai trebui investigate si retinerile ilegale. In paralel Voronin si comunistii lui ar trebui sa ceara scuze Romaniei pentru acuzatiile nefondate, sa accepte un nou ambasador si sa ridice vizele impuse ilegal.

Parteneriatul Estic al Uniunii Europene va fi o incercare a fortelor Romaniei - diplomatia se va afla in prima linie, insa este nevoie de mai mult. Greul pentru Romania in Uniunea Europeana si in NATO abia acum a inceput.

Cum putem folosi Parteneriatul Estic de George DAMIAN

E anul Unirii!

"Avem o obligaţie fermă pentru a crea condiţiile necesare dezvoltării identităţii culturale şi politice a membrilor comunităţilor româneşti din vecinătatea imediată a României. Mi-am asumat personal acest obiectiv şi îl voi urmări pe toată durata anului 2008. Respectarea drepturilor de care dispun membrii comunităţii româneşti de către statele pe teritoriul cărora se află trebuie să fie atent urmărite, inclusiv prin aplicarea instrumentelor de drept internaţional."

Presedintele Traian Basescu
Prioritatile de politica externa ale Romaniei - 23.01.2008

Intelectualii rosii, Eminescu si Unirea

"Rememorand asemenea evenimente - ca Mica si Marea Unire -, in minte ne vine versul lui Eminescu: 'Au prezentul nu ni-i mare? N-o sa-mi dea ce o sa cer?'. De aici se poate deschide o ampla discutie privind rolul intelectualilor romani la inceputul secolului al XXI-lea. Au ei un ideal national? Promoveaza ei interesele statului roman? Reprezinta astazi intelectualitatea romaneasca o valoare de care sa tina seama liderii politici ai Europei?" - se intreaba, intemeiat, istoricul Ioan Scurtu, intr-un comentariu aparut ieri, de ziua Unirii Principatelor.

Actualitatea poetului, jurnalistului, ganditorului national si militantului pentru Romania Mare Mihai Eminescu, este cu atat mai stringenta cu cat dezideratele romanesti, la ceas de aniversare a 90 de ani de la Marea Unire, sunt, in parte, aceleasi, ca si pe vremea cand gazetarul conservator actiona in cadrul "Societatii Carpatii". Infiintata, simbolic, la 24 ianuarie 1882, "Societatea Carpatii", prin activitatea secreta dusa alaturi de membrii ei, avea sa-i grabeasca moartea civila venita la 28 iunie 1883, dupa ce P.P. Carp ii ceruse lui Titu Maiorescu, de la Viena, sa-l "mai potoleasca" pe Eminescu. Cei care incearca azi sa-l ucida - pentru a cata oara? - pe Eminescu, sunt, pe fata, atat dusmanii Romaniei de la Chisinau cat si cei infiltrati in sanul puterii de la Bucuresti: profitorii tuturor regimurilor. Chiar inainte de a se infiinta gruparea tinerilor intelectuali patrioti - care aveau un tel mai mare decat umflarea buzunarelor si promovarea propriei imposturi, ca cei de azi -, Eminescu agita cancelariile imperiilor Rus si Austro-Ungar, care nu ezitasera sa-l puna sub urmarire informativa. Eminescu deranja pentru ca cerea o unitate a destinelor tuturor romanilor. Inca din 1870, de exemplu, un comitet care il avea secretar pe Eminescu facea un Apel de serbare la Putna, la Stefan, de ziua Sfintei Maria, pentru edificarea unui proiect national, al Unirii in cuget, simtiri si fiinta.

"In ziua de 15 august a.c. romanii in genere serbeaza ziua Santei Marie, vergina casta si totusi mama care din sanul ei a nascut pe reprezintantele libertatii, pe martirul omenimei lantuite: pe Crist", scria Eminescu in Apelul din care mai redam in continuare: "Fratilor, am proiectat a serba cu totii ziua acelei sante care-a conceput in sanul ei vergin tot ce lumea a visat mai mare, tot ce abnegatiunea a legiut mai nobil, tot ce pune pe om alaturi cu omul: Libertatea!". "De sine insusi aceasta serbare religioasa e si nationala, caci locasul dumnezeiesc monestirea Putnei e fondata de erou si acolo zac oasele sale sante, apoi pentru ca o serbare a crestinului e prin escelinta o serbare romaneasca, caci trecutul nostru nu e decat infricosatul coif de arama al crestinatatii, al civilizatiunii. Hristos a invins cu litera de aur a adevarului si a iubirei, Stefan cu spada cea de flacari a dreptului. Unul a fost libertatea, cellalt aparatorul evangelului ei. Vom depune deci o urna de argint pe mormantul lui Stefan, pe mormantul crestinului pios, al romanului mare. Dar asta nu e tot. Serbarea trebuie sa devina si purtatoarea unei idei. Idea unitatii morale a natiunei noastre (...) astfel incat pe viitor lucrarile noastre toate sa aiba una si aceeasi tinta, astfel ca unificarea directiunei noastre spirituale sa urzeasca de pe-acuma unitatea destinelor noastre".

Sa preluam asadar ideea lui Eminescu si sa facem un congres, la 90 de ani de la Marea Unire, la Putna - "un congres al inteligentelor din respect catra viitor".
"In trecut ni s-a impus o soarta, in viitor sa ne-o facem noi".

Mutilarea Romaniei in anul Marii Uniri

Amenintarile lui Putin cel Brun sunt pe masura. Exprimate, in rafale, la summitul UE-Rusia de la Lisabona: Romanie, daca vrem, va facem bucati: Transilvania "independenta", pentru unguri, Dobrogea la bulgari.

Vladimir Putin a venit, a vazut si a invins, scurt, Bulgaria, actuala provincie a CSI din NATO si UE. Gazoductul spre fosta partasa a Pactului Hitler-Stalin, Italia, va trece pe unde vrea Rusia, indiferent de cat sluj sau ambat ar mai manifesta Romania, de la Cotroceni in jos. Lipsita de o politica nationala spre Est, ca si spre Vest, Romania - sau ce a mai ramas din ea -, chiar in anul 90 al Marii Uniri, pare mai singura si confuza ca niciodata, dupa 1989.
Amenintarile lui Putin cel Brun sunt pe masura. Exprimate, in rafale, la summitul UE-Rusia de la Lisabona: Romanie, daca vrem, va facem bucati: Transilvania "independenta", pentru unguri, Dobrogea la bulgari. Pe deasupra, o punem si de o "Moldova Mare". Situatia, pe teren, la frontierele Rasaritului Romanesc, sta la fel de rau: Ungaria si-a mutat interesele strategice pana in Transnistria. Ucraina, alt magar troian al Rusiei intr-un posibil NATO degenerat, ne sfideaza fara drept la replica provocand Romania la Marea Neagra prin pretentiile asupra Insulei Serpilor, reluarea lucrarilor la canalul Bastroe si protejarea mafiotilor transnistreni pe drumul de seara spre a Treia Roma. Chisinaul, cu aportul specialistilor Moscovei, ne tine sub tir continuu, cocosand serviciile de informatii romanesti si diplomatia de la Bucuresti. Adevarata elita a tarii, comunitatea de intelligence, pare si ea derutata, din moment ce, nici pana acum, Cotroceniul si MAE nu au reusit sa elaboreze o strategie de politica externa viabila. In acord cu Washington si Bruxelles. O viziune romaneasca care sa ajute atat SUA, cat si UE si care sa aplice tactici care nu neaparat sa apropie Moscova, dar sa nu indeparteze Chisinaul.

Romanii nostri din jurul granitelor actuale si, in special cei din fostele republici sovietice, vitregiti oricum de soarta, nu primesc nici cel mai mic sprijin de la Patria Mama. Proiectul recunoasterii cetateniei lor naturale, furate de sovietici, a fost ignorat de toate guvernarile post-decembriste si este blocat si azi, la Bucuresti, sub pretexte fantasmagorice. Devine UE a doua URSS? Presa si societatea civila anti-romaneasca, a ONG-urilor formate din OMG-uri, tin isonul Moscovei sub acoperirea de politoloage si profesorasi cu studii occidentale. Ce poate fi mai clasic, in spionaj, decat o scoala pe la Oxford? Cazul Kim Philby spune tot.

Summitul NATO se apropie vertiginos. Acum este momentul enuntarii unei politici nationale in armonie cu planurile de democratizare a regiunii extinse a Marii Negre. La Bucuresti, in aprilie, se vor lua decizii epocale. Romanii nu trebuie sa se considere doar bastinasi fericiti ca pot face focul pentru noii conchistadori ai marilor Negre si Caspice, veniti cu margele in loc de garantii de securitate. Problemele Romaniei sunt problemele NATO. Si invers.
Un cuvant, venit din trecut, este la fel de actual si azi. Dr. Corneliu Dida despre perspectiva Unirii: "Intre timp, criza interna se adanceste. Iar fortele politice romanesti, ca si presa, au vreme pentru tot soiul de vizite, simpozioane, conferinte de presa, receptii, baluri sau scandaluri. Nu si pentru o serioasa dezbatere asupra reintregirii noastre la Prut. Intre formulele unui "nationalism" gaunos, vetust si de parada, exhibate inconstient la ocazii aniversare si insolenta intrebarii: "Ce va trebuie, ba, voua, unire?", lansata de un ratat lider democrat, se casca adevarata dimensiune a problemei Unirii, aici in Romania, reintregirea la Prut trece prin adevarata renastere national - spirituala in Tara inca mutilata...".

A fi nationalist in Romania europeana nu poate fi decat o datorie de onoare. A fi drept, de dreapta, inseamna a simti si a gandi romaneste.

Anul Unirii

Istoria, dupa cum bine stiti, se repeta. La 13 ianuarie 1918, invocand dorintele romanilor de unificare, bolsevicii care pusesera mana pe imperiul rus ne pedepsesc pentru prima oara si confisca Tezaurul Romaniei, pentru totdeauna. Sunt 90 de ani de atunci.

Dupa alte cateva zile, la 24 ianuarie, Sfatul Tarii anunta independenta Basarabiei, care, la 27 martie, va face practic primul pas spre constituirea Romaniei Mari. In ciuda piedicilor ucrainene si austro-ungare, Bucovina merge pe urmele surorii ei, in noiembrie acelasi an. La 1 decembrie 1918 romanii se regasesc cu totii, impreuna, acasa, in Dacia Moderna.

Dar, daca istoria se repeta, prostia benchetuieste. La 90 de ani de la Marea Unire, anul 2008 e declarat in toate felurile (si am auzit ca s-au desemnat chiar si "ambasadori multiculturali" ai Romaniei in lume!); numai Anul Unirii, nu. Un alt neam milenar, micul si inteleptul popor evreu, aflat in Israel sau raspandit in toata lumea, a pregatit deja o serbare fastuoasa a aniversarii celor 60 de ani de la infiintarea statului. Romania ce face?

Marea Unire a permis printre altele Europei sa rasufle usurata, o perioada, in fata valului de bolsevizare care urma sa insangereze abund natiuni libere europene. Romanii, profund credinciosi, au respins comunismul ateist cu toata fiinta lor. Romania Mare a stat ca o piatra tare, in capul unghiului templului european, continuand misiunea istorica a poporului roman la Gurile Dunarii, portile Europei. Aceeasi si astazi. Tocmai de aceea, cancelariile occidentale au inceput sa priceapa ca o Romanie puternica, unita, ar fi in interesul noii constructii, a Uniunii Europene largite.

Americanii stiu acest lucru, de cu mult inainte. Imediat dupa sfartecarea Romaniei in urma Pactului Hitler-Stalin (care vedem ca-si pastreaza valabilitatea si astazi), un trimis special al Guvernului american, ilustrul istoric Charles Upson Clark, sintetiza in lucrarea sa monumentala "United Romania": "Agresiunea comunista din 1940, stabilind Rusia la Gurile Dunarii si la un pas de Dardanele, a afectat nu doar Romania, ci si intregul continent al Europei... Este tragic a reflecta ca o politica autentica a reconcilierii din partea Kremlinului... a fost sacrificata de dragul ambitiilor imperialiste, care, de atunci, au aruncat omenirea in cea mai sangeroasa lupta".

Daca americanii au sedimentat toate aceste informatii si astazi sunt aici, cu noi, la Marea Neagra, dambovitenii nostri de la putere sunt ca aluviunile: daca nu devin namol, azi sunt aici, maine prin vreo insula. Din pacate, nu a Serpilor. Altfel nu se explica cum tocmai cel ce ar putea sa fie Anul Unirii a fost uitat din capetele "profesorilor" si a "istoricilor" care colcaie si fojgaie prin Administratiile de la Cotroceni si Victoriei.

De la Baltice aflam cate ceva despre ce inseamna demnitate nationala pentru un alt popor mic si curajos: lituanienii au facut nota Moscovei pentru crimele facute in perioada regimului de ocupatie comunist (ceva ce ar fi trebui sa se regaseasca si in "Raportul Tismaneanu" scris de "fratii Grinch"). Vilnius pretinde Kremlinului, pe langa scuzele oficiale, si 28 de miliarde de dolari despagubiri.

Basarabenii si alaturi de ei toti romanii cu credinta in suflet au sperat si mai spera inca in reinvierea demnitatii nationale a neamului romanesc. Pentru ei, romanii care au facut Unirea in 1918 si pentru noi, romanii lui 2008, Nicolae Iorga scria: "Si sa stiti ca urmasii vostri, in ciuda puterilor lumii, sub acest steag pe care in nestiinta, in durere si in intuneric voi l-ati inaltat, desfasurat si sfintit, vor fi toti impreuna!"

Azi noapte a inceput razboiul la Marea Neagra

Trupele aeropurtate americane au fost plasate in masa in Dobrogea, depasind capacitatea aeroportului Kogalniceanu si ocupand si alte baze din portul militar Constanta, dupa ce bulgarii le-au refuzat in ultimul moment aterizarea.

Profitand de intuneric si vremea rea, ca si de lipsa de profesionalism a presei romane, care batea zapada in piua si-i canta pe Ionii din politica si afaceri, avioanele Hercules au lasat pe teritoriul romanesc un numar necunoscut de militari americani. Dupa ultimele informatii obtinute din surse americane de la centrul SECI verificate de reporterii ZIUA ON LINE la cartierul general SHAPE, comandourile SEAL au ocupat in cursul noptii Insula Serpilor plasand mine pe Canalul Bastroe si de-a lungul coastei, pana la Odesa. Aliatii turci patrulau deja de cu seara in zona stramtorii Kerci, gata de interventie in cazul in care navele Ucrainei vor sustine flota Rusiei. La cererea Georgiei, trupele speciale de interventie rapida ale NATO au ocupat pozitii in Osetia de Sud si Abhazia in timp ce Armata Romana a avansat pana la Nistru garantand Transnistriei independenta, cu conditia ca paramilitarii kazaci sa nu intervina in conflictul armat de la Marea Neagra.

Mai multi timisoreni, craioveni, bucuresteni si constanteni au incins firul 911 raportand o mare de obiecte neidentificate pe cerul patriei. Echipele STS au fost insa instruite sa-i linisteasca pe reclamagii, sugerandu-le ca s-au uitat prea mult la OTV. De fapt, traficul in vazduhul sudului Romaniei a fost aglomerat, eleron la eleron, de sutele de F-22 Raptor decolate de la baza Aviano, dupa ce ungurii au sugerat ca nu pot face fata, la sugestia noului sef al informatiilor maghiare, instruit la scoala KGB. Italienii insa, ca intodeauna mai rapizi, informasera deja rusii, in baza bunei intelegeri stabilite odata cu parafarea contractului pentru gazoductul "South Stream". Conform agentiei Xinhua, Vladimir Putin, care sarbatorea nasterea Domnului pe stil vechi in postura de Mos Craciun, si-a abandonat barba, caciulita si jucariile copiilor si a inceput sa apese pe butoanele rosii ale servietei speciale, declansand mai multe rachete de pe submarinele prezente in Marea Neagra si Mediterana. Scutul american anti-racheta a fost insa deja amplasat in secret in Romania, Polonia, Cehia si Tarile Baltice, in ciuda opozitiei agentilor de influenta ai Rusiei din aceste tari NATO si UE. Dupa prima rafala, esuata, Putin i-a dat ordin fostului cancelar german, Gerhard Schröder, sa puna la punct balticele, invocand Pactul Ribbentrop-Molotov. Intr-o prima instanta, angajatul Gazprom a promis ca va trimite niste neo-nazisti stangisti ca sa se intalneasca cu Nashii ("Ai nostri") pe conducta care leaga Germania de Rusia pe sub Marea Baltica. Pentru crearea unui front strans al neo-kominternistilor impotriva invaziei imperialiste americane la Marea Neagra, la Bucuresti a fost solicitat Grinch-ul cu papion si fata de hitlerica care a promis ca va trage chemarea la lupta cu un rasunator "intelectuali din toate tarile, uniti-va!", difuzat intre ei prin intermediul intregului tiraj al revistutei "22". Grupul pentru Dialog Social s-a intrunit, "sub asediu", reclamand presedintelui Traian Basescu ca neinformarea societatii civile, pentru a-si putea face bagajele la timp, "este inspirata din practicile vechii Securitati", "in dispretul fata de statul de drept".

Dupa cum a avertizat si ZIUA inca din urma cu trei ani si dupa cum sintetizeaza si The Globe and Mail astazi, un motiv pentru declansarea razboiului in aceasta zona tine chiar de geografie (de unde si geopolitica). Un al doilea tine de impartirea sferelor de influenta ale lumii, care imbratiseaza toate aspectele, de la controlul politic la cel cultural si economic.

Dar, daca razboiul care vine ne va gasi la fel de nepregatiti ca in fata unei simple viscoliri a iernii, sunt curios cum o sa reziste, dupa, tot guvernul, in Siberia...

Victor RONCEA

Articole de opinie publicate in ZIUA de la inceputul anului acesta, cand intreaga romanitate sarbatoreste 90 de ani de la Marea Unire