Mihai Iacob acuză că Vanghelie şi protectorii lui Geoană au implicat foşti ofiţeri de informaţii într-o afacere murdară anti-Băsescu
Scris de Victor Roncea
Aşa-zisa carte-bombă lansată de grupările de gherilă din slujba lui Mircea Geoană, „Prădarea României“, ar fi trebuit să se numească „Trădarea României“ şi să fie o reflexie a intenţiilor reale ale conspiratorilor fostului partid comunist, coafat drept social-democrat. Este vorba de centrul de comandă şi control condus de eminenţa cenuşie a PSD, Viorel Hrebenciuc, alintat în intimitatea pesediştilor cu apelativul „Javra“ (strict autentic - nm). Conform declaraţiilor incendiare făcute de omul de afaceri şi editorul ziarului „Curentul“, Mihai Iacob, în emisiunea „Naşul“ de la postul B1TV, schema otrăvită de atacare a preşedintelui Traian Băsescu prin intermediul unor foşti slujbaşi ai statului, rejectaţi din sistem în urma unor grave abateri, a fost sifonată public, într-un cadru restrâns, de artizanii jocurilor PSD, încă din luna octombrie. Cunoscutul „garant“ al lui Mircea Geoană, şi nu numai, Marian Vanghelie, cârtiţa politică infiltrată până în arhiva secretă a DGIPI, a divulgat din greşeală la o discuţie informală planurile de atac ale candidatului Mircea Geoană. Metoda este simplă şi se bazează pe tacticile clasice de gherilă: hărţuirea continuă a adversarului, respectiv a preşedintelui Traian Băsescu, şi îndreptarea atenţiei publice pe piste false, „explozive“. Scopul şi mijloacele: protejarea şi conservarea alesului PSD, Mircea Geoană, introducând hămăitori de serviciu şi amplificând la maximum făcătura prin intervenţia gălăgioasă a vectorilor de influenţă aserviţi din mass-media, tip Chirieac-Roşca.
Aceeaşi manevră s-a putut constata şi ieri, la scandalul creat pe fondul mascaradei confruntării televizate, când aceeaşi „javră“ i-a băgat la înaintare pe Vadim şi Becali, „creaţia“ lui, după cum a mărturisit într-un interviu recent.
La discuţia din luna octombrie, la care a participat şi Mihai Iacob, Vanghelie s-a lăudat bombastic că principala temă de asalt la preşedintele Băsescu va fi chiar controversatul caz Hayssam. Influentul manipulator PSD-ist avea încă de atunci creionat cadrul exact de atac, conceput în laboratoarele lui Viorel Hrebenciuc şi Mircea Geoană. Vanghelie s-a scăpat în ce priveşte organizarea planului murdar până la cele mai mici amănunte şi, în special, asupra faptului că vor fi folosiţi doi foşti procurori şi doi foşti ofiţeri ai SIE, implicaţi în cazul Hayssam, care vor reclama „dispariţia“ a patru milioane de dolari din pretinsa răscumpărare, a relevat Mihai Iacob. În intervenţia sa făcută în direct, prin telefon, cu Elena Udrea în studio - care a căzut de acord că scenariul este foarte credibil -, Mihai Iacob a mai dezvăluit că tartorul PSD, Viorel Hrebenciuc, urma să asigure promovarea mediatică a cazului, prin intermediul posturilor Antena 3 şi Realitatea TV şi a cotidianelor „Jurnalul Naţional“, „Gardianul“, „Ziua“ şi „Cotidianul“. Iacob afirmă că l-a avertizat pe Vanghelie că adoptarea unui asemenea plan, care are în calcul şi foşti procurori, şi foşti ofiţeri SIE, riscă să afecteze siguranţa naţională a României şi să arunce o umbră de neîncredere asupra instituţiilor statului în faţa partenerilor euro-atlantici ai ţării. „Nu-i nimic! Viorel a promis că se ocupă el de asta!“, a afirmat cu lejeritate Vanghelie. În faţa unui asemenea răspuns care sfidează responsabilitatea firească pe care trebuie să o aibă un om politic faţă de securitatea naţională, Mihai Iacob a atenţionat mai multe instituţii ale statului.
Afacerea Javra aduce atingere siguranţei naţionale
Ceea ce putem constata însă, ca observatori ai evenimentului despre care aveam cunoştinţă încă de dinainte de a se derula, este că desfăşurătorul acestuia a urmat exact planul enunţat din prostie de Marian Vanghelie. Bomba-buzdugan a fost dată în „Jurnalul Naţional“, „în exclusivitate“, vineri, 13 noiembrie, sub titlul „Cazul Hayssam: Unde sunt banii pentru răscumpărarea jurnaliştilor?“ şi cu ameninţarea că luni vor urma dezvăluiri fulminante, în acelaşi cadru de „exclusivitate“ aranjat de Viorel Hrebenciuc cu „fratele“ Felix Voiculescu, viitor „prim-ministru“ sub „preşedinţia“ Mircea Geoană. Rapid, ministrul-fantomă al economiei PSD, Sorin Ovidiu Vîntu, apăsase deja butonul roşu care porneşte teleghidarea „liderilor de opinie“ la Realitatea TV. De luni, toate gurile de foc ale trusturilor celor doi moguli cu interese economice asupra sectoarelor strategice ale României au răguşit de cât au tras în preşedinte din toate direcţiile.
Problema scenariştilor şi regizorilor de mâna a doua a făcăturii anti-Băsescu este că şi-au ales actori conform mediului corupt în care se scaldă. Cei doi procurori rejectaţi sunt, în ciuda propagandei trusturilor Vîntu şi Voiculescu, persoane a căror integritate morală şi profesională s-a volatilizat de mult. Vocalista Angela Ciurea, fost procuror DIICOT în perioada 1 august 2006 - 6 ianuarie 2009, a fost exclusă din magistratură pe 16 septembrie 2009, după ce s-a hârjonit sub soarele Nisei chiar cu unul din inculpaţii dintr-un dosar pe care-l instrumenta, nimeni altul decât spionul răsăritean Stamen Stancev. Conform informaţiilor care au dus la revocarea sa, Ciurea s-a deplasat la Nisa împreună cu avocatul lui Sancev, după ce tot ea ceruse şi obţinuse ridicarea interdicţiilor de a părăsi ţara de către spionul anti-NATO. Şi dus a fost. La fel, ce coincidenţă!, vioara întâi în filmul „Trădarea României“, procurorul Ciprian Nastasiu, a fost revocat din funcţia de adjunct al şefului DIICOT în urma scandalului fugii lui Omar Hayssam, după ce chiar el solicitase eliberarea sirianului din arest.
Filiera SIE-Hayssam-PSD şi viceversa
Omul de afaceri sirian cu serioase legături secrete cu serviciile de informaţii prezente în Orientul Mijlociu a fost dintotdeauna un privilegiat al regimului PSD: de la favorurile economice obţinute ca membru al anturajului aeropurtat al lui Ion Iliescu până la pseudo-operaţia prin care ar fi scăpat de cancer, realizată artistic de fidelul lui Mircea Geoană, fostul ministru al Sănătăţii, Mircea Beuran.
La fel, co-autorul cărţii de intoxicări electorale este, se spune, un apropiat de-al Mihaelei Geoană, soţia para-oengistă a şefului PSD.
Cu toate acestea, nici chiar principalul autor, procurorul Ciprian Nastasiu, nu-şi permite să mintă pe cât şi-ar fi dorit PSD, pentru că la lansarea cărţii sale a recunoscut că preşedintele Băsescu i-a spus doar: „Nu pot să-ţi dau sfaturi, faci ceea ce este legal“.
Misterul care încă planează asupra Afacerii Javra contra Şefului Statului este legat de folosirea unor foşti agenţi SIE în combinaţia anti-Băsescu, ceea ce ar putea duce la constatarea încălcării unui jurământ, cât şi a datoriilor profesionale ale unor ofiţeri români de informaţii. La ora închiderii ediţiei, aşteptam răspunsul oficial al instituţiilor speciale implicate în elucidarea acestei afaceri.
CURENTUL PDF
Vezi si
CSM: Angela Ciurea şi-a făcut meseria cu rea-credinţă
Vineri, 14 iunie, ora 13.00, la Muzeul Unirii din Iași: Părintele Hariton
Negrea, Maica Justina Bujor, scriitoarea Magda Ursache și mărturisitorul
Marin Răducă participă la Conferința MOȘTENIREA PĂRINTELUI JUSTIN și
Lansarea de carte „DUHOVNICUL – 100 de ani cu Părintele Justin. 100 de
portrete de Cristina Nichituș Roncea”
-
“UNITATE, POCĂINŢĂ, ASCULTARE ŞI RUGĂCIUNE” Sub aceste cuvinte de foc
lăsate românilor de bunul Părinte Justin de la Petru Vodă, anul acesta
celebrăm Cente...
5 years ago
No comments:
Post a Comment