„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (X)
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecţia „Dosarului Pacepa“ realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe.
(George Roncea)
Pacepa nu a beneficiat de regim special din partea SUACercetătorii care au avut acces la documentele întocmite de Stasi, Securitatea est-germană, pe marginea cazului Pacepa, unde apare calitatea de agent al CIA, îşi exprimă totuşi îndoiala cu privire la racolarea de către CIA a generalului Ion Mihai Pacepa, socotind analiza Stasi ca fiind influenţată de ceea ce se întâmpla la Bucureşti, unde Nicolae Ceauşescu era convins de colaborarea cu CIA a adjunctului şefului DIE.
În ce ne priveşte, credem că este totuşi puţin probabil ca Ion Mihai Pacepa să fi spionat pentru americani înainte de 1978, el primind cetăţenia abia după zece ani de rezidenţă pe teritoriul SUA. În alte cazuri, precum cel al diplomatului Mircea Răceanu, ori al căpitanului Constantin Răuţă, cetăţenia mult dorită a fost obţinută în decurs de un an şi şase luni, respectiv doi ani.
În plus, dacă acesta ar fi fost „cårtiţă“ americană e limpede că CIA ar fi avut nevoie de general în România, în imediata apropiere a lui Nicolae Ceauşescu, pentru a afla ce decizii se iau la vârf, atât la Bucureşti, cât şi în celelalte ţări socialiste.
În consecinţă, utilitatea generalului nu era în aducerea lui pe teritoriul american şi, fiind cunoscut că autorităţile americane ofereau un regim special celor care colaboraseră în trecut cu SUA, putem crede că Ion Mihai Pacepa nu făcuse totuşi parte, în iulie 1978, din această categorie privilegiată.
Pacepa: „Eu am servit cu credinţă până acum!“Probabil că, într-adevăr, lui Ion Mihai Pacepa, după eşecul său de a prelua conducerea deplină a DIE, i s-a promis de către Nicolae Ceauşescu numirea în fruntea acelei instituţii numite Casa Prezidenţială, după model american, structură ce urma să includă Direcţia a V-a de Securitate şi Gardă a preşedintelui ţării, sectorul de protocol al Consiliului de Stat şi al MAE, sectorul presă de la CC al PCR şi alte activităţi de la Gospodăria de Partid.
Atât în documentele anchetei, cât şi în memorialistica unor generali se arată că acest zvon circula încă din primăvara anului 1978, iar adjunctul şefului DIE nu a scăpat prilejul de a se împăuna cu acest titlu de viitor „şambelan“ al lui Nicolae Ceauşescu. Toate au fost sigure până când a apărut necazul cu intrarea în ţară a unui tir venit de la Beirut plin cu diverse bunuri (televizoare, frigidere, porţelanuri etc.) pentru cadrele de conducere din DIE, fără a fi controlat în vamă.
În urma unei scrisori anonime, care se pare că a pornit de la cineva din Ministerul de Finanţe, Nicolae Ceauşescu a ordonat o anchetă şi câţiva activişti din aparatul CC, sub conducerea generalului Constantin Olteanu, au stabilit că datele se confirmau. Din acel moment, Ion Mihai Pacepa îşi vedea tot mai reduse şansele de a accede în funcţia promisă de Nicolae Ceauşescu.
A încercat să medieze pe lângă acesta din urmă, prin intermediul Andruţei Ceauşescu, care a şi reuşit să obţină indulgenţa necesară, însă prea târziu. Generalul Ion Mihai Pacepa, frământat de îndoieli, a decis să treacă de partea cealaltă a baricadei, nu însă înainte de a avea o ultimă întâlnire cu Nicolae Pleşiţă căruia i-ar fi spus, în fugă: „Reţineţi treaba asta: eu am servit cu credinţă până acum!“. Dacă lucrurile au stat într-adevăr aşa, atunci ideea unei colaborări mai vechi a lui Ion Mihai Pacepa cu serviciile de informaţii occidentale nu are suport, iar defectarea sa are la bază o banală anchetă pentru evaziune şi temerile pe care Ion Mihai Pacepa le avea pentru cariera sa.
Consecinţe ale defectării generalului PacepaDupă cum susţin unele surse memorialistice, fiind înştiinţat de trădare, Nicolae Ceauşescu a făcut o criză de nervi şi a cerut ca „trădătorul să fie adus imediat acasă“. Calea ordonată de liderul PCR era aceea de a adresa autorităţilor americane cererea de extrădare a lui Ion Mihai Pacepa. Acestea nu s-au grăbit deloc să dea un răspuns regimului de la Bucureşti, iar atunci când a venit, departe de a da satisfacţie solicitării, răspunsul cerea ca partea română să refacă cererea sa în spiritul unui tratat de extrădare româno-american semnat în 1924.
Realizând că un nou demers de acest gen nu ar fi avut în niciun fel vreo contribuţie la soluţionarea problemei, Ceauşescu a oprit demersurile în acest sens, solicitând însă autorităţilor americane printr-un emisar din CPEx, trimis în SUA, ca diplomaţii români să nu fie prigoniţi şi denigraţi de către serviciile speciale americane. S-a pus astfel, în plan extern, surdină cazului Ion Mihai Pacepa.
În ţară, însă, „conducătorul suprem“ a ordonat o aspră anchetă care să conducă, între altele, la decapitarea serviciului de spionaj al României.
Între măsurile preconizate şi realizate parţial s-au numărat: refacerea din temelii a DIE sub o nouă titulatură, trecerea în rezervă, scoaterea la pensie sau plasarea în alte unităţi ale MI a ofiţerilor care fuseseră subordonaţi şi colegi ai generalului Ion Mihai Pacepa, rechemarea în ţară a majorităţii ofiţerilor care lucrau sub acoperire diplomatică în Occident bănuiţi că erau cunoscuţi de către defector. Deşi numărul lor nu era atât de mare pe cât s-a acreditat, cei mai mulţi dintre ofiţerii ilegali plantaţi în exterior sub identităţi de împrumut şi care nu beneficiau de acoperire diplomatică au revenit în ţară, părăsind propriile familii şi renunţând la poziţiile obţinute în cadrul unor obiective de interes pentru spionajul românesc. Au fost aduşi în ţară chiar şi o parte din informatorii despre care se presupunea că sunt cunoscuţi de defector.
Decapitarea spionajului extern românescSe duceau astfel de râpă eforturile unei direcţii, de-a lungul a două decenii, de a-şi forma cadre, de a crea legende şi o agentură performantă, capabilă să ofere informaţii de valoare. Fuga lui Ion Mihai Pacepa era, fără îndoială, o lovitură dată nu numai cuplului prezidenţial, ci şi personalului DIE, cu consecinţe dezastruoase atât asupra carierei, cât şi asupra existenţei particulare a acestora.
Toţi generalii din conducerea DIE au fost internaţi în „apartamentele“ de la Rahova şi, timp de circa două luni, au încărcat sute de file cu propriile declaraţii. Din analiza acestora, comisia de anchetă încerca să ofere un răspuns la întrebarea care era pe buzele tuturor, inclusiv ale familiei Ceauşescu: Cum a fost posibil ca Pacepa să trădeze?
Au fost căutaţi vinovaţii şi, în cadrul DIE, se propuneau soluţii pentru protejarea reţelei informative în exterior. În această idee, au fost cercetate sute de dosare de cadre şi de agenţi pentru a se vedea în ce măsură sunt vulnerabili sau loiali. Tudor Postelnicu, cu acordul şi la indicaţia lui Nicolae Ceauşescu, a trecut la schimbarea cadrelor cu funcţii de răspundere din sistemul de spionaj şi contraspionaj extern care au avut legături sau au fost cunoscute de Ion Mihai Pacepa.
În consecinţă, au fost retraşi cei mai mulţi dintre ofiţerii cu acoperire diplomatică de la Washington, New York, Paris, Roma, Köln, Tokyo şi din capitalele unor ţări ale Americii Latine. Însuşi ministrul de Interne, Teodor Coman, a fost destituit şi numit prim-secretar la Vâlcea. Destituit şi din funcţia de ministru al Turismului, fostul şef al DIE, Nicolae Doicaru, a fost trimis director la un IAS în apropierea Bucureştiului. La conducerea spionajului românesc, cu grad de ministru adjunct, a fost numit fostul secretar cu probleme de propagandă al Capitalei, Romus Dima, care, din afirmaţiile unor experţi avizaţi, a distrus ceea ce nici Pacepa nu reuşise.
Generalul Eugen Luchian, un apropiat al lui Ion Mihai Pacepa, este arestat, judecat şi condamnat la 8 ani de închisoare pentru deţinere documente secrete. Generalul Gheorghe Toader, prieten şi colaborator al lui Ion Mihai Pacepa, este retrogradat şi trimis director adjunct la Arhivele Statului, la serviciul de restaurare a documentelor.
Însă alţi doi generali, Gheorghe Manea şi Gheorghe Marcu, primul - şef peste „ilegali“, al doilea - responsabil de comerţul cu saşi şi evrei, au rămas în structurile de comandă ale spionajului românesc.
(va urma)„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (X)Curentul - marţi, 28 iulie 2009
Josnicie
Posts
