
Chestie complicata | | | |
de Corneliu Vlad Sa luam exemplul celor zece rachete din Polonia si radarul din Cehia din proiectul american de aparare antiracheta. Unii s-au grabit sa proclame ca Obama a facut o concesie renuntand la varianta, altii zic ca s-a optat de fapt pentru o alta varianta, mai periculoasa pentru Rusia, intrucat ceea ce era prevazut sa se instaleze in Polonia-Cehia va functiona mai ieftin, mai eficient si mai derutant pe nave americane prin Marea Neagra ori pe uscat, undeva in zona Caucazului (Georgia?). La elementul de scut spatial din Polonia-Cehia , Rusia gasise o replica dura : rachete in regiunea Kaliningrad. Daca se adopta proiectul Marea Neagra si/sau Caucaz, cum va reactiona oare Moscova? Asadar, care este tabla de joc, care piesele, care regulile? In aceasta a doua varianta, Romania va fi in mod evident mult mai implicata, cu sau fara voia ei, (are doar un parteneriat strategic cu SUA, nu?). Dar in parteneriatul acesta functioneaza oare, ca in NATO, principiul muschetarilor (adaptat, desigur) : doi versus unul (fie acesta, sa zicem, Iranul, sau Rusia, sau…Coreea de Nord, sau fantoma lui Bin Laden)? Complicata chestie. Din prudenta sau din comoditate, oamenii de stat, oamenii politici, prefera sa nu vorbeasca in gura mare despre ea. Comentatorii de prin presa o pot face, dar n-o prea fac nici ei. Asadar : de curand s-a anuntat din nou prin presa lumii ca rachetele iraniene ar avea intradevar capacitatea de a lovi (si) teritoriul Romaniei. Ca putem fi si tinta rachetelor rusesti, nici nu mai trebuie sa ne anunte cineva prin ziare. Are Romania vreo asigurare din partea Washingtonului ca daca navele Statelor Unite componente ale scutului spatial american vor misuna – nu stim in ce scopuri – si prin sau pe langa apele noastre teritoriale, Pentagonul sau militarii sai de pe la Mihail Kogalniceanu ne-ar putea feri intr-o situatie de Doamne fereste? Romania nu are nici garantii, explicit si public formulate, din partea SUA, (NATO se distanteaza prudent de proiectele de securitate americane din vecinatatea Rusiei - care este in parte si vecinatatea Romaniei), iar Bucurestiul oficial nici nu incearca sa clarifice aceasta situatie – cu Moscova, cu Teheranul (ca doar de, suntem in aliante si parteneriate, nu vorbim de capul nostru). Sursa: www.inforusia.ro |
1 comment:
Si daca, totusi, "dusmania" SUA-Rusia e numai de fatada?
Post a Comment