Pages

Monday, May 18, 2009

ALIANTA „băieţilor deştepţi” cu PDL

O societate înfiinţată în regiunea Alsacia, cu acţionariat integral românesc, urcă PDL în barca jucătorilor din domeniul energiei, stigmatizaţi de Traian Băsescu. Un parlamentar european, un ministru şi un baron local, toţi membri de vază ai Partidului Democrat Liberal, „s-au intersectat” cu „băiatul deştept” Bogdan Buzăianu, controversatul mogul al energiei.
Asistenta personală a eurodeputatului PDL Dragoş David deţine, în Alsacia, Franţa, o firmă legată ombilical de Energy Holding, societate înfiinţată de Buzăianu şi beneficiară a celor mai mari achiziţii de energie ieftină de la Hidroelectrica. Dragoş David, membru în Comisia de energie a Parlamentului European şi candidat pentru încă un mandat în legislativul UE, spune că „nu vede niciun conflict de interese” în această privinţă. Societatea alsaciană, patronată de expertul europarlamentar Dana Chebuţiu, derulează afaceri de milioane de euro şi în România, prin ramificaţii deschise în Timişoara şi Reşiţa. În 2007, unul dintre „braţele” româneşti ale firmei franceze l-a avut pe statele de plată pe „baronul” PDL de Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, exact înainte ca el să ajungă în Parlamentul European. Frunzăverde afirmă că a făcut muncă de consultanţă. Soţul Danei Chebuţiu, Adrian Chebuţiu, este un apropiat al lui Bogdan Buzăianu şi fost angajat al firmelor acestuia. Împotriva Energy Holding, preşedintele Băsescu a dezlănţuit un adevărat tir de acuzaţii în urmă cu trei ani, nominalizându- i patronii printre „băieţii deştepţi” din sistemul energetic românesc.
Firma din Alsacia Firma Forces Motrices France (FMF) a fost înfiinţată în 2003, în oraşul Mulhouse, din Alsacia, Franţa, şi a avut ca asociate fondatoare două persoane de naţionalitate română: Dana Chebuţiu şi Simona Lăslean. Dana Chebuţiu conduce destinele companiei încă de la înfiinţare şi a devenit, între timp, asociat unic. Prin statutul FMF, aceasta a fost mandatată să încheie un contract de consultanţă pe perioadă nedeterminată cu Energy Holding. Contractul de consultanţă nu era întâmplător: directoarea FMF este soţia lui Adrian Chebuţiu, om de încredere al „băiatului deştept” Bogdan Buzăianu - patronul de atunci al Energy Holding. La data semnării contractului dintre FMF şi Energy Holding, Adrian Chebuţiu ocupa funcţia de director operaţional al companiei lui Buzăianu. În 2004, el a părăsit Energy Holding, devenind director al Uzinei Constructoare de Maşini Reşiţa, proaspăt privatizate. De la înfiinţare şi până astăzi, FMF a fost mult mai activă între graniţele României decât în Franţa, punând bazele a peste zece firme în Reşiţa şi Timişora. Obiectul acestora de activitate variază de la construcţii până la producţia de gaz industrial şi de la consultanţă până la servicii de pază. Cifra de afaceri a întregii reţele desfăşurate de FMF în România se ridică la aproximativ 20 de milioane de euro. Cifra de afaceri a FMF în Franţa: doar 563.000 euro. Prin multe dintre societăţile deschise în România, FMF participă în business-uri alături de ramificaţii ale grupului UCM Reşiţa, controlat tot de Bogdan Buzăianu şi compus din peste 15 companii. Firma elveţiană care a cumpărat UCM Reşiţa în 2004, INET AG, a fost, iniţial, reprezentată de un fost partener de afaceri al lui Bogdan Buzăianu şi conectată tot la cel mai „deştept băiat” din sistemul energetic românesc. Energy Holding n-a dorit să comunice în ce a constat contractul de consul-tanţă încheiat în 2003 cu FMF, transmiţând doar că nu mai e în vigoare. Ba nu, ba da În 2007, Dana Chebuţiu a devenit asistentă personală a eurodeputatului PDL Dragoş David, membru în Comisia de industrie şi energie a Parlamentului European. Iniţial, David a mutat întâlnirea cu Chebuţiu în planul hazardului: „Am angajat-o asistentă în baza CV-ului pe care mi l-a trimis prin e-mail. Am selectat-o dintre toţi cei care mi-au trimis CV-uri. M-a mulţumit că locuieşte aproape de Strasbourg, astfel încât nu trebuia să-i mai dau bani şi pentru chirie. Nu o cunoşteam dinainte”. După câteva săptămâni, David s-a răzgândit: „Îi ştiam şi pe ea, şi pe soţ dinainte de a ajunge la Bruxelles, dar ce importanţă are asta? Sunt mulţumit de ea. Lucrează cu mine când sunt la Strasbourg. E angajată pe partea de afaceri economice”. Întrebat dacă ştie de legătura dintre Dana Chebuţiu şi Energy Holding, David a izbucnit: „Nu ştiam! Chiar dacă ar fi fost să ştiu, nu mă interesa... În Parlamentul European vin o grămadă de firme, ca Siemens, E.ON, Gaz de France, care fac lobby. Se practică lobby-ul în Uniunea Europeană. Stăm de vorbă cu fiecare companie în parte, pe legislaţie. Nu văd niciun conflict de interese în treaba asta. Problema se punea dacă eu eram angajat în vreo companie.”. Baron cu 9.000 lei/lună Un alt membru marcant al PDL, aflat în directă legătură cu Dana Chebuţiu, este Sorin Frunzăverde, capul de listă al democrat-liberalilor la alegerile europarlamentare din 2007.
Între momentul în care a părăsit portofoliul Apărării (aprilie 2007) şi cel în care a devenit deputat la Bruxelles (decembrie 2007), Frunzăverde a fost prezent pe statele de plată ale companiei timişorene AC Management, controlată de FMF şi placă turnantă pentru multe afaceri marca Buzăianu în România. Frunzăverde explică : „(...) Dana Chebuţiu mi-a solicitat colaborarea cu AC Management: lucram la Timişoara şi la Reşiţa”. Dar îşi pierde din siguranţă atunci când trebuie să-şi descrie fişa postului: „Am fost consilier pe probleme de management… Am avut tot felul de probleme legate de management şi de piaţă ”. Din declaraţia sa de avere, reiese că firma timişoreană l-a plătit cu 9.000 de lei pe lună. Frunzăverde spune că nu el i-a recomandat-o pe Dana Chebuţiu colegului Dragoş David, pentru poziţia de asistentă personală la PE: „Eu nu i-am recomandat niciunui europarlamentar să angajeze pe cineva”. Dana Chebuţiu nu a putut fi contactată. Secretara de la sediul FMF din Mulhouse, Franţa, a spus de fiecare dată că Dana Chebuţiu nu e la birou. Drept urmare, aceasta n-ar fi contactat EVZ la numărul lăsat de noi pentru că, în ultima lună, ar fi fost tot timpul plecată în vacanţă şi alte deplasări. Apelat de EVZ, Adrian Chebuţiu a spus: „M-aţi prins la volan şi sunt şi nemâncat. Ştiu că voi vreţi să mă întrebaţi live, dar prefer să-mi trimiteţi întrebările pe e-mail. Vă răspund într-o zi sau două”. Nu a mai răspuns. Personaj discret, nici mogulul energiei Bogdan Buzăianu nu a răspuns la telefoanele EVZ.
"Vă spune ceva firma Energy Holding? Mie îmi spune, Buzăianu..." - Traian Băsescu, preşedintele României, către Călin Popescu-Tăriceanu, în februarie 2007 „BĂIEŢII DEŞTEPŢI”
Eticheta lui BăsescuSintagma „Băieţii deştepţi” a fost lansată de preşedintele Traian Băsescu pentru a-i desemna pe cei care se îmbogăţeau după ce cumpărau energie ieftină de la companiile de stat şi o revindeau scump. Repetând cu obstinaţie expresia „băieţii deştepţi”, Băsescu înfiera mai ales firma Energy Holding, căpuşă a Hidroelectrica, şi societate al cărei trecut se intersecta cu activitatea fostului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu.În 1997, Tăriceanu contrasemnase, ca ministru al industriilor, o hotărâre de guvern prin care lucrarea de retehnologizare a hidrocentralei Porţile de Fier 1 era acordată, fără licitaţie, unei firme elveţiene. Firma – reprezentată de Bogdan Buzăianu, viitorul patron al Energy Holding – fusese susţinută şi de ambasadorul României în Elveţia, Radu Boroianu. Ulterior s-au descoperit mai multe conexiuni: Radu Boroianu era naşul de cununie al lui Tăriceanu; Tăriceanu botezase unul dintre copiii lui Cornel Vişoianu, asociat şi om de încredere al lui Buzăianu; ambasadorul Boroianu avea afaceri cu reprezentanţii firmei pentru care făcuse lobby şi era asociat cu Tăriceanu în mai multe firme. Renovarea Porţilor de Fier 1 şi 2 a fost extrem de dezavantajoasă pentru statul român şi, printr-o succesiune de contracte, a dus la instalarea firmelor lui Buzăianu în postura de căpuşe ale sistemului energetic românesc. Companiile acestuia, Energy Holding şi Buzmann Industries, au încheiat, fără licitaţie, contracte de miliarde de euro cu Hidroelectrica prin care cumpărau curent la preţul de cost. Mai departe, îl vindeau la preţul pieţei. Privilegiile de care se bucura Buzăianu se explicau şi în alt fel: era finul ministrului PSD-ist Dan Ioan Popescu, sub al cărui mandat încheiase cele mai mari contracte cu Hidroelectrica.Concomitent cu punerea pe tapet a problemei „băieţilor deştepţi” din energie, preşedintele cerea şi desecretizarea contractelor pe care aceştia le aveau cu companiile de stat. Desecretizarea nu s-a produs nici astăzi, ultima promisiune în acest sens fiind făcută de ministrul economiei, Adriean Videanu, în februarie 2009.
MASONUL-CANDIDAT
Relaţie bună cu „domnul preşedinte” Un alt „băiat deştept” pentru care PDL şi-a deschis larg porţile este masonul Corneliu Vişoianu, candidat, sub steagul portocaliu, într-un colegiu din Gorj în noiembrie 2008. Fost asociat cu Bogdan Buzăianu şi director la firma Energy Consult a acestuia, Vişoianu a aterizat toamna trecută în Gorj ca urmare a unui proiect de construire a unei termocentrale în localitatea Sărdăneşti-Plopşoru. Vehiculat intens în campania electorală şi atribuit unui consorţiu de firme din care făcea parte şi Energy Holding, proiectul a rămas la stadiul de calcule matematice şi planşe desenate. „A îngheţat din cauza crizei economice”, explică Vişoianu, care, înainte de alegeri, a făcut din el una dintre piesele centrale ale mesajului său electoral. Lui Vişoianu nu i-a fost greu să intre în rândurile PDL: „De fapt, mam reîntors: am fost printre membrii fondatori ai PD, cunosc foarte multă lume. Am fost coleg cu echipa de la începutul-începuturilor: Bogdan Duvăz, Adriean Videanu, regretatul Aurel Stoica… Anul trecut, ei căutau oameni de un anumit nivel şi aş putea spune că cererea s-a întâlnit cu oferta”. Vişoianu părăsise PD (actualul PDL) în 1998, când s-a alăturat PNL, unde a stat doi ani. Călin Popescu-Tăriceanu i-a botezat unul dintre fii. Împreună cu Bogdan Buzăianu, în 2000, a coordonat campania electorală a PNL Prahova, filială tutelată de magnatul Dinu Patriciu. Redevenit PDL-ist de o jumătate de an, Vişoianu încearcă astăzi să relativizeze scandalul „băieţilor deştepţi” din urmă cu trei ani: „Sunt convins că au fost nişte probleme de comunicare. Nimeni nu a avut în mod definitiv dreptate şi nimeni nu a avut în mod definitiv nedreptate”. Când vine vorba despre Băsescu, masonul Vişoianu spune: „Am avut o relaţie bună cu domnul preşedinte. Ne cunoaştem de la începutul anilor ’90, când eu conduceam biroul de organizare al PD. Lucram chiar în directa lui subordonare”. Despre Buzăianu, declară: „Îl ştiu de peste 20 de ani. Prietenia lui mă onorează”. Atât Buzăianu, cât şi Vişoianu sunt membri ai ordinului masonic. Cel de-al doilea este Pro-Mare-Maestru al Marii Loji Naţionale din România. Mason cu state vechi este şi Sorin Frunzăverde.
INTERPUŞI TĂCUŢI
Lăslean: „Sunt informaţii personale”Simona Lăslean, misterioasa asociată a Danei Chebuţiu din FMF, a răspuns evaziv la întrebările EVZ legate de prezenţa sa în acţionariatul companiei alsaciene. Se declară o persoană discretă, dar ne-a dat câteva informaţii despre legătura sa cu directoarea FMF: „O ştiu pe Dana Chebuţiu din copilărie. Am fost colege de clasă şi prietene foarte bune. Numai că prieteniile mai şi dezamăgesc... Nu mai suntem în contact. N-am fost asociată în această firmă decât un an. Implicarea mea a fost o chestiune temporară”. Întrebată cui i-a aparţinut iniţiativa de a înfiinţa firma, Simona Lăslean evită să răspundă: „Sunt informaţii personale”. Când vine vorba despre Bogdan Buzăianu, se retrage definitiv în carapace: „Nu îmi mai puneţi întrebări pentru că degeaba le puneţi. Am mica mea viaţă liniştită”. În acte, Lăslean domiciliază într- o localitate de lângă Freiburg - oraş în care au fost înregistrate majoritatea afacerilor coordonate de „băiatul deştept” Buzăianu.
"Am angajat-o asistentă (pe Dana Chebuţiu - n.r.) în baza CV-ului. Am selectat-o dintre toţi cei care mi-au trimis CV-uri. (...) M-a mulţumit că locuieşte aproape de Strasbourg. (...) Nu o cunoşteam dinainte. (6 aprilie 2009)"- Dragoş David, eurodeputat PDL
"Îi ştiam şi pe ea, şi pe soţ dinainte de a ajunge la Bruxelles, dar ce importanţă are? Sunt mulţumit de ea. Lucrează cu mine când sunt la Strasbourg. E angajată pe partea de afaceri economice. (7 mai 2009)" - Dragoş David, eurodeputat PDL
DEPENDENŢĂ.
Încă de la înfiinţare, Forces Motrices France a funcţionatbranşată la Energy Holding printr-un contract de consultanţăRECLAMĂ Contract cu televiziunea familiei Stănişoară EVZ a dezvăluit, în urmă cu un an, că o televiziune din Turnu-Severin, care face parte din trustul de presă patronat de familia lui Mihai Stănişoară, actualul ministru al apărării, avusese în 2006 şi 2007 un contract de publicitate cu Energy Holding. Cum publicul televiziunii respective nu coincidea nici pe departe cu clienţii-ţintă ai Energy Holding, exista suspiciunea că reclama fusese un cadou
pe care firma „băieţilor deştepţi” îl făcuse consilierului prezidenţial Stănişoară. Valoarea totală a reclamei: 70.000 euro.
Ionuţ Stănescu
Luni, 18 Mai 2009
Evenimentul Zilei

ADRIAN NASTASE nu-si face curat in Afacerea Zambaccian. E drept, nici Primaria nu-l ajuta... :) FOTO/INFO

UTECISTUL intarziat de sub Monica Macovei, "TRU": un bou la poarta Parlamentului European

"Chat" la Hotnews cu Dan Tabalaba Pipidi si Traian Razvan Ungureanu, candidatul GDS-PCR-ICR.
Mesajul colegului meu George Damian il rascoleste: "Cate si care sunt procedurile legislative din Parlamentul European? Ce functii si atributii are Conferinta Presedintilor? Din cine este formata? Care sunt mecanismele din Parlamentul European prin care poate fi influentata politica Uniunii Europene? Uniunea Europeana are personalitate juridica? Ce inseamna acordul conform al Parlamentului European? La cate domenii este in prezent valabila procedura codeciziei? Ce domenii noi sunt adaugate prin Tratatul de la Lisabona? Cati comisari europeni vor exista dupa adoptarea Tratatului de la Lisabona?
PS: Daca se poate, as fi frumos ca raspunsurile sa fie date in lipsa unui consilier. Sa vedem si noi cat stie eurocandidatul."
"TRU": "S-a strecurat o confuzie. Nu ma prezint la un concurs de parlamentari desemnati prin concursuri gen "cine stie cistiga" si nu prin alegeri. Cunosc raspunsurile corecte la o parte din intrebrile dv. La altele nu, dar asta se rezolva la fata locului."
NO COMMENT
FOTO: Moscalifar

PREOT de 80 de ani, ingenuncheat, incatusat si arestat la discursul lui Obama de la Universitatea Notre Dame. PROTESTE anti-Obama si anti-avort




Vezi si
Video Foto Info

ACVILA contraataca la muste. Miza desfiintarii Unitatii Speciale ACVILA are implicatii politice si anti-Romania. Lovituri succedate din MAI si SENAT

PUNCT DE VEDERE ASUPRA
ACTIVITĂŢII G.S.P.I. ACVILA

Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie ACVILA a fost înfiinţat în anul 2003, ca urmare a escaladării şi globalizării fenomenelor infracţionale. Urmare a atentatelor de la 11 sept 2001 şi a celui de la teatrul Dubrovka din Moscova din 2002, UE a iniţiat un proiect privind unificarea şi compatibilizarea tuturor forţelor de intervenţie speciale din statele membre într-o organizaţie internaţională denumita ATLAS.
La una din întâlnirile JAI la care ministrul de interne a participat în 2002, România a primit recomandarea înfiinţării unei structuri de intervenţie în MAI compatibilă cu cele europene în vederea aderării în grupul ATLAS.
La constituire, pe parcursul întregii perioade de recrutare, preselecţie, selecţie şi, ulterior, operaţionalizare, GSPI AVILA a beneficiat de experienţa a trei ofiţeri din GSG 9, unitatea de intervenţie specială din Germania. Aceştia au furnizat asistenţă pe trei direcţii principale:
Resurse umane, selecţie personal şi pregătire;
Dotare logistică, operaţionalizare, analiză tactică operativă;
Instructor tactic operaţional specializat.
Împreună cu ofiţerii români, cei trei ofiţeri germani (din care 2 foşti comandanţi ai GSG 9) au analizat poziţia şi structurarea unităţii, astfel încât să răspundă următoarelor cerinţe:
Mobilitate cât mai mare/discreţie în operaţiuni;
Compatibilitate cu Uniunea Europeană din punct de vedere al organigramei şi al misiunilor care să permită interacţiunea cu structuri guvernamentale şi unităţi de intervenţie similare.
Finanţare eficientă;
Evitarea birocraţiei, prin eliminarea la maximum a verigilor intermediare în lanţul de comandă;
Poziţia unităţii (în subordinea ministrului de interne şi în coordonarea prim-adjunctului său) a permis unităţii:
sa vină în sprijinul tuturor armelor din MAI (poliţie, poliţie de frontieră, jandarmerie, IGSU), pentru activităţi şi misiuni punctuale unde era necesară o dotare logistică sau pregătire specială;
Să coopereze direct pe orizontal cu diferite unităţi specializate ale SNS cu operativitate maximă;
Să aibă o reprezentare externă directă, puternică şi operativă cu alte structuri similare ale UE.
Recunoaşterea europeană a unităţii a fost făcută prin acceptarea în martie 2007 în Reţeaua ATLAS şi prin Decizia Consiliului Europei nr. 2008/617/JAI privind cooperarea între unităţile de intervenţie ATLAS din statele membre UE cu drept de intervenţie pe tot teritoriul UE la solicitarea unui stat membru.
Bază legală
Atribuţiile GSPI ACVILA îşi aveau izvorul în următoarele acte normative:

OUG 30/2007
art. 13, alin. 2: „Structurile de ordine şi siguranta publică din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor sunt: Poliţia Romana, Jandarmeria Romana, Poliţia de Frontiera Romana, Oficiul Roman pentru Imigrari, Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala, Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie "Acvila", Centrul Naţional de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenta Persoanelor, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, Inspectoratul de Aviatie al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Agenţia Nationala Antidrog şi Agenţia Nationala impotriva Traficului de Persoane. Aceste structuri au în compunere unitãţi centrale de specialitate, care, dupã caz, în funcţie de nivelul de organizare, pot avea în subordine, la nivel teritorial, inspectorate, direcţii generale, direcţii, servicii, mari unitãţi, unitãţi şi/sau subunitati operative, de instrucţie, medicale şi de învãţãmânt, precum şi de asigurare a acţiunilor şi suport logistic.”
art. 3, alin. 2, lit. b, pct. 2: „organizeazã şi desfãşoarã, prin structuri specializate, potrivit competentei, activitãţi pentru prevenirea şi combaterea terorismului, a criminalitatii organizate, a traficului şi consumului ilicit de droguri, a traficului de persoane, a migratiei ilegale, a criminalitatii informatice, precum şi a altor fenomene infractionale şi fapte antisociale” pct. 4: „organizeazã, indruma şi coordoneazã activitatea de protecţie a persoanelor, bunurilor, obiectivelor şi valorilor şi organizeazã paza obiectivelor de importanta deosebita date în competenta potrivit legii”, pct. 8: „organizeazã activitatea de protecţie a martorilor”
HG 416/2007 – Anexa 1, alin. II, pct. 26: „Grupul Special de Protecţie şi Intervenţie ACVILA”
L 535/2004
ROF GSPI ACVILA
ROF Departamentul Ordine şi Siguranţă Publică
Înfiinţare
Selecţia a fost făcută din rândul cadrelor active ale tuturor structurilor din Ministerul de Interne la acea dată. Situaţia resurselor umane, pe etape de constituire, reiese din tabelul alaturat:
Structura organizatorică
Încă de la început a fost gândită ca o structură flexibilă, mobilă în care fiecare om din grupurile de luptă trebuia pregătit ca scafandru, paraşutist, alpinist, pirotehnist de asalt,conducător auto şi ambarcaţiuni.
În prezent, după 6 ani de pregătire, peste 25% din personalul grupurilor de luptă deţine toate calificările, ceilalţi 75% având cel puţin o calificare.
Personalul unităţii are calitate de personal navigant de aviaţie şi marină, cu toate examenele anuale de specialitate şi medicale ce decurg din aceste calităţi în conformitate cu legile în vigoare.
Aceste calităţi şi specializări au fost câştigate în decurs de 3-4 ani şi se pot pierde în cursul anului următor prin nepromovarea unuia dintre examenele anuale obligatorii.
Efortul financiar pentru obţinerea acestor calificări este de 3-40.000 RON pentru fiecare om pe parcursul a 3-4 ani. Aceasta investiţie se pierde anul următor dacă nu se continuă, şi trebuie luată de la zero.
Greutăţi de început
Oponenţa tuturor structurilor în recrutarea oamenilor

Găsirea unei locaţii pentru sediu care să asigure condiţiile necesare de conspirativitate, dar şi acces; şi aici ne-am lovit de opoziţia unor structuri
Dotarea cu mijloace minimum necesare începerii activităţii; lipsa fondurilor
Înainte de operaţionalizare
Au fost executate stagii de pregătire în diverse zone geografice şi de relief, cu următoarele scopuri:
Aşezarea bazelor viitoarei pregătiri
Cunoaşterea de către şefi a oamenilor încadraţi
Formarea şi închegarea colectivului prin cunoaştere reciprocă
Stabilirea limitelor psihico-fizice de rezistenţă a luptătorilor
Parcurgerea modulului I de pregătire - BASIC
Sediul
Fosta locaţie a unităţii a fost stabilită din următoarele considerente:
Era situată în zona de margine a oraşului, asigurând discreţie
3-5 benzi de intrare până în centrul oraşului („Km 0”) – acces facil către orice punct din capitală
Zonele de antrenament foarte aproape (sub 1 km) – baza de pregătire a IGJR, Poligonul de tragere Băneasa, Academia de Poliţie
Mobilitate aeropurtată maximă pentru competenţă naţională – locaţia era comună cu cea a Inspectoratului General de Aviaţie al MAI în incinta Aeroportului Băneasa
Majoritatea sediilor forţelor de intervenţie din UE sunt în cadrul aeroporturilor sau au amenajate zone de aterizare în curtea lor.
Existenţa la acel moment, la această locaţie, a unui minim necesar cu minim de investiţie pentru desfăşurarea activităţii în condiţii aproape normale
Activităţi pentru profesionalizare
Contacte externe:

Olanda – BBE – primul contact – au fost invitaţi luptători din structurile de intervenţie reprezentative din MI – Jandarmeria (BSIJ), Poliţia (SIAS);
Germania;
Ungaria – prin această colaborare am beneficiat de experienţa şi pregătirea celui mai bun instructor de tactică de intervenţie şi tragere din Europa, dl. col. Otto SIMONYI, fost membru al TESZ (unitatea de intervenţie reprezentativă din Ungaria), multiplu campion mondial la competiţii din domeniul poliţienesc;
Spania;
Franţa – G.S.P.R. – unitatea de protecţie a preşedintelui Franţei; S.P.H.P., G.I.P.N. şi R.A.I.D.;
Italia;
Finlanda;
Bulgaria;
Austria;
Cehia;
Cursuri desfăşurate în ţară şi străinătate pentru dobândirea calificărilor şi specializărilor;
Toate aceste contacte s-au materializat prin materiale documentare, experienţă profesională şi cunoştinţe teoretice şi practice, pe care le-am transmis prin diferite materiale, seminarii si aplicatii practice la:
Academia de Poliţie;
IGPR – DPIR, SPIR;
IGPF – SASI, scafandri;
IGJR – BSIJ, Şcoala de aplicaţie a JRO;
IGSU;
MApN – unităţile de operaţiuni speciale, Şcoala de aplicaţie a forţelor pentru operaţiuni speciale.
Realizări
În domeniul pregătirii profesionale
Brevetarea în scafandrerie –52 oameni;
Calificări speciale în scafandrerie – 15 oameni (şef de scufundare);
Brevetarea în paraşutism - 60 oameni;
Atestarea pe paraşuta tip „aripă” de înaltă performanţă – 15 oameni;
Calificări speciale în paraşutism – 25 oameni (ofiţer de serviciu la startul de paraşutare, instructor de paraşutare, instructor în aeronavă, control tehnic la start);
Brevetarea în alpinism - 74 oameni;
Obţinerea de calificări superioare în domeniul scafandreriei, paraşutismului şi alpinismului;
Obţinerea specializării de instructor de tragere cu recunoaştere internaţională - 5 oameni;
Cursuri de specializare în domeniul intervenţiei contrateroriste tip SWAT;
Cursuri de conducere agresivă şi coloane oficiale nivel 2 - 12 oameni;
Cursuri avansate de tactică şi instructori SIMUNITION - 14 oameni;
Participarea, urmare a invitaţiilor adresate la competiţii internaţionale de profil , exercitii tactice si schimburi de experienta:
Combat Team Conferrence 2003 şi 2007 – Germania;
Campionatul mondial al lunetiştilor 2008 – Cehia;
Competiţii de trageri tactice 2007, 2008 – Ungaria;
Invitaţii pentru 2009 la Campionatul mondial al lunetiştilor – Cehia şi la Campionatul internaţional de tragere pentru forţele de poliţie – Ungaria.
În domeniul implementării de metodologii:
OMAI 1026/2005 privind alpinismul de intervenţie în MAI;
Manualul alpinistului de intervenţie;
Manualul privind executarea tragerii în MAI;
Manualul de tactică de intervenţie în unităţile MAI;
Manualul de protecţie persoane în MAI;
Manualul de conducere ofensivă şi defensivă;
Manual de intercepţie auto;
Manual de pregătire a lunetistului;
Proceduri interne privind activitatea de intervenţie profesională;
Teme de pregătire pentru structurile de intervenţie din MAI.
În domeniul activităţilor practice:
Stagii de pregătire cu structuri de intervenţie din MAI (DPIR, SPIR, JRO, IGPF) 22 stagii/1săptămână 2006-2008;
Cursuri şi ore de pregătire practică pentru:
Poliţişti – Centrul de studii postuniversitare al MAI 2008-2009;
Studenţii Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” 2005-2009;
Elevii Şcolii de agenţi de poliţie de la Câmpina 2008-2009.
Organizarea a 2 Olimpiade Internaţionale a Echipelor tactice de intervenţie din ţară şi străinătate;
Următorul eveniment de acest fel urma să aibă loc în anul 2010, cel mai mare producător de echipament tactic din lume oferind o sponsorizare de 300.000 de euro şi luându-şi angajamentul de a aduce toate unităţile de intervenţie din UE.
În domeniul misiunilor
Trebuie precizat că principiul după care GSPI ACVILA şi-a desfăşurat misiunile a fost EFICIENŢĂ ŞI DISCREŢIE.
Misiuni nemediatizate:
în cooperare cu serviciile secrete – escortă şi însoţire martori cu identitate protejată;
executarea mandatelor de arestare pentru persoane implicate în activităţi de terorism;
însoţire transport special în afara graniţelor ţării - Vatican;
protecţie demnitari străini sosiţi în România la invitaţia MAI sau a altor instituţii ale statului, la solicitare;
protecţie magistraţi români implicaţi în dosare care puteau aduce atingere integrităţii personale;
protecţie magistraţi străini implicaţi în programe internaţionale antimafie şi anticorupţie;
asigurarea securităţii transporturilor cetăţenilor români evacuaţi din zone de conflict (GAZA);
Protecţie martori cu identitate ascunsă străini, relocaţi în România;
Solicitare pentru intervenţie cu scafandri în situaţia degenerării situaţiei în cazul Canalului Bîstroe – 2004. (Mii de felicitari! - nota mea)
Misiuni mediatizate:
GSPI ACVILA a participat la reţinerea membrilor clanurilor celor mai periculoase de crimă organizată, pe teritoriul întregii ţări: Clămparu, Corduneanu, Sportivii, Duduienii, Sadoveanu, etc.
protecţie demnitari ai Ministerului Administraţiei şi Internelor;
executarea misiunilor de extrădare în perioada 2007-2009;
în sezonul estival, în cooperare cu Poliţia de Frontieră, ocazie cu care s-au executat abordaje nave, controale nave (suprafaţă) şi corp nave (subacvatice) pentru depistarea materialelor periculoase, droguri sau alte substanţe predispuse traficului ilegal, control dană port (subacvatic), etc. – 2004-2008;
asigurarea unor măsuri de securitate cu ocazia desfăşurării unor activităţi internaţionale la nivel de preşedinţi de state: mai 2004 Constanta, summitul NATO, Francofonia, etc.
În domeniul medical
Medicul
Medic cu competenţe în „BLS şi AED provider şi instructor european” - 7 oameni în Romania, unic în MAI
medic primar în medicină generală,
medic specialist în medicină de urgenţă şi competenţă în ecografie generală şi urgenţe prespitaliceşti unic în MAI
1 an experienţă în spitalele americane din Kosovo
Proiect şi concepţie unică privind dotarea unei Ambulanţe de tip C+ capabilă să susţină intervenţii chirurgicale uşoare pe timpul misiunilor speciale cu grad mare de risc.
Atestare 45% din luptători în intervenţii medicale de prim-ajutor şi paramedic prin cursuri de specializare la ambulanţa Bucureşti.
Echipa medicală era specializată în medicină de urgenţă şi prim-ajutor cu experienţă tip SMURD în unităţi de primiri urgenţe.
Investiţie/luptător 2003-2008
Un luptator de interventie la nivelul celorlalte unitati din reteaua Atlas inseamna:
Echipament de protecţie balistică şi echipament standard de intervenţie = 7000 euro
Armament individual pentru intervenţie = 11000 euro
Echipament scafandru circuit deschis = 3000 euro
Echipament scafandru de luptă = 38000 euro
Echipament paraşutism = 24000 euro
Echipament special pentru acţiuni pe timp de noapte = 19000 euro
Echipament special alpinism, fast roping şi extracţie rapidă = 3800 euro
Cursuri de specializare = 4200 euro
Cursuri de pregătire = 2000 euro
Materiale consumabile (muniţie, etc.) = 3000 euro
Total ≈ 115.000 euro/luptător
La acestea se adaugă sumele necesare achiziţionării mijloacelor de transport, ≈ 4.000.000 euro
Pana in prezent in unitatea ACVILA au fost investiti aproximativ
12000 euro/luptator din care 5.500 euro in pregatire.
2.000.000 mijloace de transport speciale
Buget 2009
Până în luna august 2008 GSPI Acvila nu a fost ordonator de credite, ceea ce înseamnă că nu a beneficiat de buget propriu şi nu a desfăşurat nici un fel de achiziţii publice.
Din luna august 2008 unitatea a devenit ordonator de credite şi a avut aprobat pentru anul 2009 un buget de aproximativ 2.778.000 ron transferat in baza OUG 20 către Jandarmerie.
Planuri restructurare
Începând din 2003 au fost avansate 3 proiecte de restructurare a sistemului de intervenţie, din cadrul MAI, la nivel naţional, care propuneau inclusiv reducerea cheltuielilor şi profesionalizarea întregului sistem de profil.
Nu s-a dat nici un gir acestor proiecte, ele nefiind nici măcar discutate.
Referitor la acuzaţiile formulate la adresa membrilor unităţii
Echipamentul din dotarea unităţii era un echipament modern ce corespundea necesităţilor operative curente conform cu dispoziţiile în vigoare.
Pentru activitatea de scufundare şi acţiuni maritime unitatea beneficia de o înzestrare de 35% din necesarul de echipament, astfel: 20 echipamente de respirat, 20 de costume de scufundare umede (pentru activităţile desfăşurate în perioada de vară), 20 de costume de scufundare uscate (pentru activităţile desfăşurate în perioada de toamna-iarnă).
Pentru activitatea de alpinism unitatea beneficia de o înzestrare de aproximativ 75% astfel: 40 perechi schiuri alpin, 20 schiuri de tură, 40 echipamente haine schi (pantalon, geacă, cagulă, ochelari).
Autovehiculele din dotarea unităţii au fost achiziţionate în anul 2004 de către Baza Centrală pentru Asigurarea Misiunilor a M.A.I., în cadrul unui program de imbunătăţire a tehnicii, grupul beneficiind de aproximativ 50% din totalul autovehiculelor cumpărate.
Armamentul a fost cumpărat în perioada 2004/2005 de către Direcţia Generală Management Logistic şi Administrativ a M.A.I.
În dotarea individuală a fiecărui luptător exista un singur tricou din material special nomex, cu proprietăţi ignifuge, culoare neagră, al cărui preţ era de aproximativ 150 ron. Restul tricourilor (maxim 4 pe luptător), culoare gri erau pentru antrenament şi făceau parte din uniforma standard. Unitatea nu a realizat de-a lungul existenţei nici o casare de materiale/echipamente/uniforme.
Fiecare luptător avea în dotare mai multe tipuri de mănuşi specific diferitelor tipuri de activităţi deosebind astfel: mănuşi de box pentru antrenamentele de luptă, mănuşi de schi, mănuşi din nomex cu proprietăţi ignifuge, mănuşi cu inserţii de Kevlar pentru protecţia împotriva obiectelor tăioase, mănuşi de intervenţie,manusi de fast-roping, manusi de rapel. Achiziţiile de genţi, bocanci, uniforme, echipamente de schi, scufundare s-au făcut exclusiv de către Direcţia Generală Management Logistic şi Administrativ a M.A.I., cu respectarea normei de inzestrare aprobate prin HG 1061/2002. În dotarea individuală a luptătorilor existau şi costume de protecţie termică, confecţionate din materiale sintetice ce conferă protecţie până la o temperatură de -15 grade Celsius, un fel de “izmene ale sec. xxi”. Afirmaţiile privind achiziţionarea de prezervative, lenjerie (de orice culoare), veselă, ciorapi cu imprimeuri colorate precum şi serviciile de epilat, infrumuseţare, tatuat sunt FALSE şi nu reprezintă decât o încercare de denigrare a membrilor unităţii. Conform legii privind achiziţiile publice, în cadrul codului CPV ce este denumit “Parfumuri, produse de toaleta si prezervative”, o instituţie bugetară îşi poate achiziţiona produsele de igienă şi dezinfectare a grupurilor sanitare. Referitor la executarea tragerilor asupra unor imagini cu diferite reprezentaţii considerăm că dl. colonel nu are pregătirea necesară pentru interpretarea metodelor de antrenament. În tabelul următor sunt prezentate o parte din echipamentele achiziţionate cu numărul de bucăţi şi preţul de cumpărare. Toate aceste materiale nu au fost achiziţionate de către GSPI Acvila. Materiale/Echipamente - Vezi Grafic.
CV-ul d-lui GHEORGHE RIZEA
Până în anul 2006 dl. G.R. şi-a desfăşurat activitatea în cadrul SPP. Odată cu schimbarea conducerii SPP, cu numirea in functia de director a dl. Gen. Pahontu L. (fost comandant al BSIJ) şi a directorului adj. dl. Gen. Cretu G. (fost director GSPI), dl. G.R. a refuzat să îşi susţină examenul de evaluare şi a preferat transferul din cadrul instituţiei.
La momentul respectiv G.R. era acuzat de implicare în acţiuni de recuperare, pe numele lui figurând şi o plângere penală, precum şi de folosirea resurselor SPP pentru filmarea unor reclame pentru o firma de pază. În anturajul pe care îl frecventa a afirmat de foarte multe ori că se va răzbuna pe cei care i-au determinat mutarea din cadrul SPP, aşteptând doar o conjunctură politică favorabilă (naşul său de cununie este senatorul Cătălin Voicu, fost ofiţer SPP).
În anul 2008 G.R. a figurat ca director al unei firme de pază numită Black Wolf Security, firmă în prezentarea căreia a folosit din nou imagini din timpul serviciului în SPP.
http://whois.domaintools.com/bw-sc.com
Odată cu numirea dl. Nica in fruntea MAI, G.R. a fost numit în funcţa de consilier pentru siguranţă şi ordine publică. La doar 2 săptămâni de la numirea în această poziţie, a apărut ordonanţa de urgenţă 20, care a dus practic la desfiinţarea GSPI.
La 3 zile de la “mutarea” GSPI în cadrul BSIJ, dl. Col. Balint Z. este demis din funcţia de comandant al BSIJ (motivele sunt încă neclare) şi dl. Col. Paraschiv G. mutat din funcţia de cdt. al batalionului special de intervenţii (motivele la fel de neclare). În ziua următoare este numit la comanda BSIJ dl. Col. G.R., realizându-şi practic obiectivul – desfiinţarea GSPI şi conducerea BSIJ (dacă luăm în calcul oamenii pe care i-a îndepărtat de acolo putem spune că asistăm la o nouă desfiinţare). Nimic din experienţa profesională a dl. G.R. nu îl recomandă pentru ocuparea unei asemenea funcţii, neavând pregătirea în domeniul O.P. şi nici calităţile manageriale pentru conducerea unei structuri cu peste 500 de subordonaţi.
Momentul denigrării GSPI Acvila
Momentul ales de dl. G.R. pentru “a aduce lumină” în cazul predării materialelor vine după ce în data de 13.05.2009, în Senat s-a pus în discuţie OUG 20, iar la interpelările ridicate faţă de “mutarea” GSPI în cadrul BSIJ, reprezentanţii M.A.I. au cerut un termen de o săptămână pentru formularea unor răspunsuri motivate (deşi au trecut 2 luni de la desfiinţarea unităţii tot nu sunt clare substraturile şi consecinţele acestei reorganizări).
În acest moment dl. G.R. apare la tv cu o pereche de bocanci şi nişte şosete făcând nişte afirmaţii pe care în mod normal ar trebui să le susţină şi cu probe. În momentul predării inventarului către BSIJ, GSPI Acvila a fost controlată de către auditul M.A.I., a cărui concluzie oficială nu a fost încă prezentată (surse din cadrul comisiei afirmând că nu au fost găsite nereguli) iar motivul real al lipsei răspunsului fiind de fapt tocmai imposibiliatea furnizării unor probe solide care să ducă la justificarea reorganizării GSPI.
Prin acest joc de interese si imagini in care majoritatea televiziunilor, ziarelor si agentiilor de presa au intrat, se urmareste de fapt influentarea opiniilor membrilor senatului care trebuie sa adopte o decizie si formula definitive asupra OG 20 si desfiintarii Acvila. In urma dezbaterilor din senat de saptamana trecuta si, a ridicarii unui amendament vis a vis de acesta problema, ministerul aproape ca pirduse unitatea de la jandarmerie in favoarea politiei,(fara reorganizare) motiv pentru care, au cerut o amanare de o saptamana pentru “o mai buna documentare”, intrucat reprezentantii ministerului au fost nepregatiti sa raspunda unei asemenea provocari.
Iata ca in aproximativ 5 zile s-au “pregatit temeinic” si au venit cu o solutie pe care au lansat-o vineri la ora 18, luni in Senat avand loc discutia pe tema OG 20, la mijloc fiind o sambata si o duminica…. Un scenariu identic cu modul de intrare in vigoare al OG 20 la 15 martie? Coincidenta? Intamplare??

Sunday, May 17, 2009

REFERENDUM anti-cip si pasapoarte biometrice pierdut la milimetru in ELVETIA, tara moderat-crestina. In ROMANIA rezultatul ar fi covarsitor anti-cip

Elvetienii au spus mda amprentarii

Elvetienii au aprobat ieri, prin referendum, introducerea controversatului pasaport biometric, necesara conform acordurilor Schengen privind libera circulatie, intr-unul dintre scrutinurile cu cel mai strans rezultat din istoria Elvetiei.
Rezultatele oficiale finale indicau ca 50,14 la suta dintre alegatori s-au pronuntat in favoarea noului model de document de calatorie. Majoritatea cantoanelor elvetiene, inclusiv Berna, Geneva, Basel si Ticino, au votat insa impotriva.
Pasapoartele care au facut obiectul acestui scrutin popular prevad, ca si in Romania, introducerea fotografiilor electronice ale detinatorului, pre­cum si amprentele acestuia, in­formeaza site-ul Swiss.info. El­vetia a decis sa organizeze acest referendum, in urma protestelor populare, desi legea privind introducerea pasapoartelor biometrice a fost deja adoptata de Parlament. Formatiunile politice de centru stanga care se opun noilor acte de calatorie afirma ca introducerea datelor biometrice reprezinta o amenintare la adresa securitatii si vietii private a cetatenilor. La randul lor, opozantii de dreapta ai pasapoartelor au avertizat ca noile acte de calatorie ameninta libertatea prin faptul ca ar putea permite statului sa se amestece in viata privata a elvetienilor. (L.P./ZIUA)

Militantii anti-cip si-au aratat imediat neincrederea privind acest rezultat la milimetru. Site-ul care arata distributia pe cantoane a fost blocat incepand de ieri noapte. Incercati si dvs: Voting trends and results – gfs.berne polling and research institute (German)

Christianity in Switzerland

48% of Swiss citizens responded that "they believe there is a God".
39%
answered that "they believe there is some sort of spirit or life force".
9%
answered that "they do not believe there is any sort of spirit, God, or life force".

Campania anti-cip din Elvetia


Passport vote wins majority and puzzles experts

Justice Minister Eveline Widmer-Schlumpf has welcomed voters' approval of the new electronic passport and a central fingerprint register.
But the government came very close to losing Sunday's ballot. Political analysts say the outcome reflects a widespread indecisiveness among the electorate and is the result of an alliance of sorts between conservative rural as well as centre-left urban opponents.
Final results show supporters with 5,500 votes more than opponents – making this one of the closest results in recent Swiss history.
Widmer-Schlumpf pledged to take seriously opponents' concerns.
"We will do our best to ensure that personal data in the fingerprint register is secure," she told a news conference on Sunday.
She said she was aware of the considerable but unspecified concerns among citizens about the state storing personal data.
Experts have warned of the danger of abuse of data registers and sensitive personal information by hackers and state agencies.
Widmer-Schlumpf said the new passport, equipped with an electronic chip containing a portrait picture and two fingerprints of the holder, would bring Swiss travel documents up to the highest level and speed up the passport procedure.
She added that the result would allow Switzerland to continue its cooperation with the European Union over security, visa policy and travel freedom.
Under a European single-border area treaty members, including Switzerland, must introduce so-called biometric passports by March 2010. The United States has also made such documents a prerequisite for visa-free entry into the country.
More than 50 countries have introduced biometric passports but Switzerland is one of the few European countries to store fingerprints in a central database.
« For once ideology and party politics did not play a major role. »Michael Hermann, Zurich University
Confidence
The justice minister dismissed allegations that the fingerprint register could be used for police investigations.
"The law rules out such misapplication. Any changes have to be approved by parliament." She added the government would ensure that citizens in future have a choice between identity cards with and without chips.
The centre-right Radical and Christian Democratic Parties, as well as the business community said they were pleased with Sunday's result.
Radical Party parliamentarian Ruedi Noser said he had confidence in the government.
What's this?
Referendum
Security concerns
Rightwing and centre-left parties which had campaigned against the electronic passport and the fingerprint register, called on the government to improve data protection.
"The extremely close result is a warning," said Social Democratic parliamentarian Christian Levrat, while Ueli Leuenberger of the Green Party argued data protection is insufficient in an information society.
Lukas Reimann of the rightwing Swiss People's Party said the outcome of the vote was disappointing, but he congratulated the youth chapters of political parties for winning almost 50 per cent of the vote.
Observers point out that for the first time in recent Swiss history the campaign ahead of the vote was conducted to a large extent over the internet.
A cross-party movement collected enough signatures online to challenge a parliamentary decision to a nationwide vote.
« We will do our best to ensure that personal data in the fingerprint register is secure. »Justice Minister Eveline Widmer-Schlumpf
Unusual pattern
Political scientists have pointed out unusual voting patterns in Sunday's ballot.
"Turnout was rather low and French-speaking Switzerland was slightly more opposed than the larger German-speaking part of the country," noted Claude Longchamp, a political scientist and head of a leading polling institute.
He told public radio that the differences between urban and rural areas were also small.
"It is a sort of patchwork result, which needs a closer analysis," he said.
In a similar vein, Michael Hermann of Zurich University said unlike previous votes there was no typical pattern.
"For once ideology and party politics did not play a major role," he told swissinfo.ch.
Centre-left and rightwing conservative groups argued along the same lines, expressing concerns about new technologies and opposition against state control.
Hermann also noted that a majority - or at least surprisingly large minority - in traditionally Catholic regions had come out in favour of the biometric passport.
There was a high degree of uncertainty among voters and experts whether the new passports were secure, he said.
Urs Geiser, http://www.swissinfo.ch/
Vezi si

BILDERBERG deconspirat. "Societatile secrete lucreaza con­tinuu, la fel ca si serviciile secrete. Con­spiratia exista. Si este in defavoarea Romaniei"

Sedinta secreta a Guvernului mondial
Grupul Bilderberg s-a reunit in weekend in Grecia, la Vouliagmeni (foto de la protestul nationalistilor greci in dreapta)* Un veteran al servicilor de informatii, care urmareste activitatea grupului incepand din 1973, descalceste firele societatilor secrete in exclusivitate pentru ZIUA

In aprilie 1973, Nicolae Ceausescu face o vizita oficiala in Olanda, unde familia prezidentiala a fost primita cu mari onoruri de regina Iuliana si printul consort Bernard. Ofiterul de informatii externe Stelian Octavian Andronic (foto), aflat atunci la post, la Amster­dam, intocmeste pentru seful statului roman fisele membrilor familiei regale, in care sunt infatisate atat aspecte cunoscute cat si cele obtinute prin mijloacele specifice muncii de informatii.
Ajuns la printul Bernard, afla ca acesta face parte dintr-un asa numit "Grup Bilderberg", constituit inca din 1954 intr-un hotel cu acelasi nume din localita­tea Oosterbeek din Olanda. Nota speciala intocmita atunci pentru seful statului s-a intors plina de sublinieri sub numele "printului Bernard"si al "Grupului Bilder­berg", la care acesta era mem­bru fondator si coordonator.
Pentru a descifra cate ceva din secretele Grupului am stat de vorba chiar cu cel care l-a informat pe Ceausescu asupra acestei organizatii. Grupul are caracterul unei societati secrete, din care fac parte majoritatea liderilor politici si bancari mondiali, iar intrunirile acestora nu sunt publice, desi in randurile Grupului se afla si marii mogoli media ai lumii, ne spune consilierul. Ultima reuniune a Grupului Bilderberg s-a desfa­surat weekend-ul trecut in Grecia, in conditii de securitate maxima, la Hotelul de lux Astir Palace din statiunea Vouliagmeni, survolat pentru protectie de elicoptere si doua aparate F-16. Printre parti­cipanti s-au aflat, conform surselor oficiale, secretarul american al Trezoreriei - Timothy Geithner, presedintele Bancii Mondiale - Robert Zoellick, emisarul special american Ri­chard Holbrooke, reginele Sofia a Spaniei si Beatrix a Olandei, presedintele Bancii Centrale Europene - Jean-Claude Trichet, presedintele Comisiei Europene - José Manuel Barroso, dar si patroni ai New York Times, Wall Street Journal si Google.Inc, conform cotidianului israelian Haaretz.
Aflat in serviciile de informatii externe ale Romaniei timp de 36 de ani, Stelian Octavian Andronic a urmarit misteriosul Grup Bilderberg de la momentul informarii presedintelui Nicolae Ceausescu si prezinta, in exclu­sivitate pentru ZIUA, detalii ine­dite din activitatea acestei societati secrete.
"Religia New Age"
Dezideratele Grupului au fost, inca de la infiintare - dupa cum a declarat la vremea respec­tiva printul Bernard -, ca pana in anul 2000 sa realizeze un "Guvern Mondial", o armata si o religie unica, ecumeniste, numita "new age", care sa stea la fundamentul asa-numitei "noi ordini mondiale", concept revenit in forta pe plan global dupa alegerea lui Barack Obama la Casa Alba. Punctul numarul 1 a fost atins, afirma azi ofiterul de informatii: "Ei au creat Guver­nul Mondial pana in 2000. Toata chestiunea e cum interpre­tam acest Guvern. Pentru ca unii se asteapta ca Guvernul Mon­dial sa fie asa, cum este Guvernul Boc -cu un prim minis­tru, cativa ministri etc. Nu! Ei chiar sustin ca nu fac politica, ci ca doar analizeaza problemele cu care se confrunta omenirea si apoi fac cunoscuta opinia lor Guvernelor lumii. Dar, de fapt, ce se intampla in realitate? S-a constatat ca aproape toti conducatorii marilor puteri au fost membri sau s-au aflat sub influenta Grupului Bilder­berg. Ca un exemplu, din SUA: pre­sedintele Bill Clinton -si sotia -renumitul secretar de stat Henry Kissinger, chiar si pre­sedintele Obama a fost prefe­ratul Grupului... Apoi, sefii fami­liilor Rockefeller si Rotsch­child. Grupul Bilderberg este o forta nu pentru ca ar fi consti­tuit ca un consiliu de ministri, ci pentru ca prin membrii sai si prin persoanele influentate de acest Grup se realizeaza de fapt politica globala a lumii", afirma veteranul informatiilor.
Legaturile cu societatile oculte mondiale
In privinta celorlalte societati secrete mondiale existente, Stelian Octavian Andronic ne spune: "Grupul Bilderberg este in legatura cu Comisia Trilaterala, Grupu­l celor 300, Consiliul pentru Relatii Externe, Clubul de la Roma, din care fac parte si doi-trei romani. Membrii acestora din urma pot fi si membri ai Grupului. Trilate­rala, consti­tuita in 1973, centralizeaza; ea inseamna: Europa, America si Asia. Nu exista o separare clara, ele interrelationeaza. Un alt exemplu, ca sa intelegeti mai bine: inainte de se infiinta Trilaterala ea a fost anuntata. De Grupul Bilder­berg! Societatile secrete nu trebuie ignorate. Ele sunt si lucreaza con­tinuu, la fel ca si serviciile secrete. Con­spiratia exista. Si este in defavoarea Romaniei", afirma consilie­rul. Cititi maine in ZIUA despre reactia lui Ceau­sescu fata de societatile secrete si legatura acestora cu eveni­mentele anului 1989.
Victor RONCEA

Detalii din presa elena si internationala:

ROMANIA a expulzat trei diplomati ai Rusiei in scandalul de spionaj cu Ucraina si Bulgaria-Raport secret al Ambasadei Austriei ajuns la Agentia NewsIn

România a expulzat trei diplomaţi ruşi în scandalul de spionaj cu Ucraina - raport austriac

Relaţia României cu Rusia a fost afectată recent de scandalul de spionaj cu Ucraina, care a dus la expulzarea a doi ataşaţi militari ucraineni, dar şi a trei diplomaţi ruşi, a declarat preşedintele Traian Băsescu la întâlnirea avută recent cu ambasadorii UE, potrivit unui document obţinut de NewsIn.
Un raport intern al Ambasadei Austriei, întocmit după întâlnirea de marţi a preşedintelui cu ambasadorii UE acreditaţi la Bucureşti, îl citează pe Traian Băsescu spunând că "relaţia (României) cu Rusia a fost afectată recent şi de scandalul de spionaj şi de expulzarea a trei angajaţi ai Ambasadei ruse la Bucureşti".
Raportul redactat sub semnătura ambasadorului austriac Martin Eichtinger este datat 14 mai şi adresat MAE vienez, precum şi ambasadelor Austriei de la Bruxelles, Chişinău, Kiev şi Moscova. Documentul relatează în cinci pagini conţinutul discuţiei cu preşedintele Traian Băsescu avute marţi la un dejun de lucru cu ambasadorii ţărilor UE acreditaţi la Bucureşti.
Referindu-se la Transnistria, Băsescu este de părere că Rusia nu se va retrage niciodată din acest teritoriu, care va deveni un al doilea Kaliningrad.
"Rusia a devenit în ultima vreme tot mai agresivă în păstrarea şi apărarea sferei sale de influenţă. Relaţia cu Rusia a fost afectată recent şi de scandalul de spionaj şi de expulzarea a trei angajaţi ai Ambasadei ruse la Bucureşti", a spus Băsescu.
În relaţia cu Ucraina, preşedintele a identificat patru probleme: canalul Bâstroe - faptul că Ucraina nu respectă reglementările internaţionale de mediu, aplicarea verdictului Curţii Internaţionale de Justiţie cu privire la delimitarea platoului continental din jurul Insulei Şerpilor şi modul cum este tratată minoritatea română în Ucraina - lipsa reprezentării parlamentare, aşa cum este cazul pentru minoritatea ucraineană în Parlamentul României. "Cea mai recentă problemă a apărut în legătură cu cazul de spionaj ce a dus la expulzarea a doi ataşaţi militari ucraineni şi trei diplomaţi ruşi. Ca urmare a acestui caz, armata română a fost nevoită să-şi modifice toate frecvenţele sistemelor sale de comunicaţii", a mai spus Băsescu.
Anunţul preşedintelui, în cazul în care documentul austriac a consemnat fidel, reprezintă un element cu nou în scandalul de spionaj care a izbucnit la începutul lunii martie la Bucureşti, în care subofiţerul MApN Floricel Achim şi cetăţeanul bulgar Marinov Zikolov sunt suspectaţi că au furnizat secrete militare unei terţe părţi.
Preşedintele Traian Băsescu trebuia să meargă în vizită în Ucraina la sfârşitul lunii februarie, dar vizita, prevăzută la câteva săptămâni după ce Curtea Internaţională de Justiţie pronunţase soluţia în cazul diferendului româno-ucrainean de delimitare a platoului din Marea Neagră, a fost amânată în ultimul moment din motive ce nu au fost explicate clar de oficialităţi.
La scurt timp, a intervenit scandalul de spionaj care l-a avut protagonist pe subofiţerul MApN Floricel Achim, în care iniţial a apărut numele Rusiei, apoi al Ucrainei ca posibil stat destinatar al presupuselor secrete militare vândute prin intermediul omului de afaceri bulgar. În lipsa unor informaţii confirmate sau infirmate oficial, presa a scris că Ucraina şi România au procedat la expulzarea reciprocă a unor funcţionari diplomatici şi a făcut diverse speculaţii legate de motivele tensionării din relaţiile bilaterale, dar nu au existat informaţii că ar fi fost expulzaţi şi trei diplomaţi ruşi.
Cu toate acestea, preşedintele comisiei de apărare din Senat, Teodor Meleşcanu, declara în 18 martie, cu ocazia audierii ministrului apărării Mihai Stănişoară, că dosarul de spionaj al lui Floricel Achim a reuşit să afecteze relaţiile României cu Ucraina, Federaţia Rusă, Bulgaria şi NATO. "Din punctul meu de vedere, cred că este una dintre cele mai nefericite decizii pe care le-a luat România în acest an, pentru că a reuşit să afecteze relaţiile cu Ucraina, Federaţia Rusă, Bulgaria şi NATO", a spus Meleşcanu referitor la decizia de a face public cazul de spionaj şi modul în care a fost acesta gestionat.
Pe de altă parte, revista ucraineană Stolicinîe Novosti scria, la începutul lunii martie, că decizia de dezvăluire a scandalului de spionaj dintre România şi Ucraina s-ar putea să fi fost luată în timpul vizitei ministrului de externe Cristian Diaconescu la Moscova. Imaginea Ucrainei, care aspiră să devină membră UE şi NATO, este şifonată semnificativ de scandalul de spionaj izbucnit la Bucureşti, scria revista, adăugând însă că presa română a subliniat la un moment dat posibila implicare a Rusiei în acest dosar.
Moscova s-a grăbit să se distanţeze de scandalul de spionaj, ministrul de externe Serghei Lavrov declarând că acest incident nu este problema Rusiei, întrucât România nu a expulzat ataşatul militar rus, ci pe cel ucrainean.
Pe de altă parte, publicaţia ucraineană consideră că este greu de înţeles de ce scandalul a izbucnit tocmai acum, având în vedere că Floricel Achim era urmărit încă din 2001. Dezvăluirea bruscă a acestui caz poate demonstra că undeva s-a luat o decizie în acest sens. Nu este exclus ca această decizie să fi fost luată în timpul vizitei ministrului român de externe, Cristian Diaconescu, la Moscova, care a coincis cu amânarea vizitei preşedintelui Băsescu la Kiev, potrivit publicaţiei ucrainene.
În sprijinul acestei variante există o serie de elemente, mai scria revista. De exemplu, faptul că la sfârşitul lunii februarie în Estonia s-a încheiat procesul unui oficial eston din cadrul Ministerului Apărării, German Simm, care a fost condamnat pentru 12 ani şi jumătate de detenţie pentru spionaj în favoarea Rusiei. Evident că acest scandal nu putea să nu alarmeze serviciile secrete ale ţărilor NATO. Probabil că s-au făcut verificări amănunţite, mai ales în fostele membre ale Pactului de la Varşovia, presupune revista ucraineană. Iar Rusia, pentru a nu pierde totul, a decis să sacrifice ce e mai puţin important, şi anume direcţia românească, "reducând" scandalul la ataşatul militar ucrainean. Iar pierderile posibile de la Bucureşti pot fi compensate cu şifonarea dublă a imaginii Ucrainei: scandalul probabil va influenţa nu doar relaţiile NATO - Ucraina, dar şi relaţiile cu UE, era concluzia revistei ucrainene.
De altfel, cazul Simm nu a rămas fără urmări, NATO expulzând recent doi diplomaţi de la misiunea rusă de pe lângă Alianţă, ceea ce a provocat o replică pe măsură a Moscovei, care a expulzat doi diplomaţi canadieni.

Ambasada Rusiei este închisă şi nu poate oferi informaţii despre expulzarea a trei diplomaţi

Un reprezentant al Ambasdadei Rusiei la Bucureşti, contactat de NewsIn, a comunicat ca instituţia este închisă şi nu a putut să ofere vreo informaţie despre diplomatul care se află de serviciu pe ambasadă, pentru a comenta ştirea despre o eventuală expulzare a unor diplomaţi ruşi din România.
Potrivit unui raport intern al Ambasadei Austriei obţinut de NewsIn, preşedintele Traian Băsescu a declarat la întâlnirea avută recent cu ambasadorii UE că relaţia României cu Rusia a fost afectată recent de scandalul de spionaj cu Ucraina, care a dus la expulzarea a doi ataşaţi militari ucraineni, dar şi a trei diplomaţi ruşi.
Raportul redactat sub semnătura ambasadorului austriac Martin Eichtinger este datat 14 mai şi adresat MAE vienez, precum şi ambasadelor Austriei de la Bruxelles, Chişinău, Kiev şi Moscova. Documentul relatează în cinci pagini conţinutul discuţiei cu preşedintele Traian Băsescu avute marţi la un dejun de lucru cu ambasadorii ţărilor UE acreditaţi la Bucureşti.
Referindu-se la Transnistria, Băsescu este de părere că Rusia nu se va retrage niciodată din acest teritoriu, care va deveni un al doilea Kaliningrad. "Rusia a devenit în ultima vreme tot mai agresivă în păstrarea şi apărarea sferei sale de influenţă. Relaţia cu Rusia a fost afectată recent şi de scandalul de spionaj şi de expulzarea a trei angajaţi ai Ambasadei ruse la Bucureşti", a spus Băsescu.
Anunţul preşedintelui, în cazul în care documentul austriac a consemnat fidel, reprezintă un element cu nou în scandalul de spionaj care a izbucnit la începutul lunii martie la Bucureşti, în care subofiţerul MApN Floricel Achim şi cetăţeanul bulgar Marinov Zikolov sunt suspectaţi că au furnizat secrete militare unei terţe părţi. Presa a scris că Ucraina şi România au procedat la expulzarea reciprocă a unor funcţionari diplomatici şi a făcut diverse speculaţii legate de motivele tensionării din relaţiile bilaterale, dar nu au existat informaţii că ar fi fost expulzaţi şi trei diplomaţi ruşi.
Cu toate acestea, preşedintele comisiei de apărare din Senat, Teodor Meleşcanu, declara în 18 martie, cu ocazia audierii ministrului apărării Mihai Stănişoară, că dosarul de spionaj al lui Floricel Achim a reuşit să afecteze relaţiile României cu Ucraina, Federaţia Rusă, Bulgaria şi NATO. "Din punctul meu de vedere, cred că este una dintre cele mai nefericite decizii pe care le-a luat România în acest an, pentru că a reuşit să afecteze relaţiile cu Ucraina, Federaţia Rusă, Bulgaria şi NATO", a spus Meleşcanu referitor la decizia de a face public cazul de spionaj şi modul în care a fost acesta gestionat.

Preşedinţia verifică autenticitatea documentului austriac înainte de a se pronunţa

Administraţia Prezidenţială verifică veridicitatea documentului intern austriac ce relatează discuţiile pe care preşedintele Traian Băsescu le-a avut marţi cu ambasadorii statelor UE, înainte de a da o reacţie oficială, au precizat pentru NewsIn surse oficiale.
Raportul redactat sub semnătura ambasadorului austriac Martin Eichtinger este datat 14 mai şi adresat MAE vienez, precum şi ambasadelor Austriei de la Bruxelles, Chişinău, Kiev şi Moscova. Documentul obţinut de NewsIn relatează în cinci pagini conţinutul discuţiei cu preşedintele Traian Băsescu avute marţi la un dejun de lucru cu ambasadorii ţărilor UE acreditaţi la Bucureşti.
(Traian Băsescu - n.r.) "nu a luat decizia cu privire la o nouă candidatură", o va face abia în septembrie 2009 şi va depinde de criza economică. În cazul în care criza "va putea fi depăşită cu un minimum de daune pentru populaţie", va candida. "Premierul Boc este pregătit ca şi candidat de rezervă al PD-L, dacă Băsescu nu va mai candida încă o dată," se arată în document.
O altă informaţie nouă conţinută în document este că România ar fi expulzat trei diplomaţi ruşi în scandalul de spionaj din martie cu Ucraina.

Stiri semnate de: senior editor Luana Pavaluca, reporter Adriana Tarus, senior reporter Valentina Pop

Alte stiri rezultate din Raport:
Băsescu promovează soluţia gazului natural lichefiat şi discută cu Quatarul în acest sens-raport

Preşedintele Traian Băsescu a spus că promovează soluţia gazului natural lichefiat (GNL) şi poartă discuţii cu Qatarul în acest sens, adăugând că procentul de 25% deţinut de Gazprom pe piaţa europeană este prea mare, se arată într-un raport intern al Ambasadei Austriei, obţinut de NewsIn.
Cea mai bună soluţie pentru GNL, pe lângă porturile din Croaţia, este Constanţa, pentru că permite şi accesul vapoarelor de largi dimensiuni care au voie să treacă prin Bosfor.
De asemenea, potrivit raportului redactat sub semnătura ambasadorului austriac Martin Eichtinger şi adresat MAE vienez, precum şi ambasadelor Austriei de la Bruxelles, Chişinău, Kiev şi Moscova, Traian Băsescu a trimis înapoi către Guvern strategia energetică prezentată în CSAT, pentru a include date şi cifre concrete, iar în locul companiei energetice naţionale se are în vedere crearea a 2-3 companii de producţie, pentru a crea concurenţă pe piaţă. La capitolul energie, preşedintele a mai spus că producţia în domeniul hidroenergetic, termoenergetic şi nuclear ar urma să fie astfel împărţită, încât să existe şi un echilibru al costurilor între aceste companii.
În raportul intern al Ambasadei Austriei se mai arată că preşedintele României a avut o conversaţie foarte insistentă cu preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso, în care a acuzat Comisia că nu a făcut destule presiuni pentru ca Nabucco să fie construită rapid. Preşedintele Băsescu a vorbit şi cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan şi i-a cerut să nu lege proiectul Nabucco de chestiunea aderării la UE şi deschiderea capitolelor de negociere.
Totodată, Traian Băsescu s-a arătat dezamăgit de interesul redus al Europei pentru transportul de petrol din zona caspică pe ruta maritimă Supsa (Georgia)-Constanţa şi apoi prin conducta PEOP (Constanţa-Trieste) către Europa Centrală.
Raportul redactat sub semnătura ambasadorului austriac Martin Eichtinger este datat 14 mai şi adresat MAE vienez, precum şi ambasadelor Austriei de la Bruxelles, Chişinău, Kiev şi Moscova. Documentul obţinut de NewsIn relatează în cinci pagini conţinutul discuţiei cu preşedintele Traian Băsescu avute marţi la un dejun de lucru cu ambasadorii ţărilor UE acreditaţi la Bucureşti.

DEMOLARI si renovari la Casa Verde a fostei Miscari Legionare. UN RABIN LA CASA VERDE

Casa Verde construita de legionari in 1933, confiscata de comunisti in 1945 si transformata intr-un sediu al Regiei CFR si intr-o Scoala de Soferi este azi in renovari capitale. Arhitectura initiala a fost deja modificata prin demolarea arcelor care duceau la mormintele legionarilor - inclusiv al lui Corneliu Codreanu - reinhumati la 30 noiembrie 1940 chiar in curtea Casei Verzi si ulterior dezgropati de bolsevici. Nu este foarte clar cine face aceste modificari si renovari, pentru ca nu apare afisat nici un proiect si nici un beneficiar. Cladirea este revendicata de 20 de ani de urmasii lui Corneliu Codreanu, asasinat in 1938 la ordinul lui Armand Calinescu si al Regelui Carol al-II-lea, care, desi au toate dovezile necesare asupra proprietatii, sunt ignorati ca pe vremea comunistilor.

Redau mai jos un capitol inedit din cartea "Karl Marx, antisemit":

O vizita la Casa Verde

Rabinul dr. David Şafran, care a fost arestat şi anchetat pentru că a refuzat să colaboreze cu rabinul “roşu” Moses Rosen, întocmai ca şi Marele Rabin dr. Alexandru Şafran, savantul cabalist, a reuşit să emigreze ulterior în Israel, unde a publicat un număr important de lucrări privind România. Eminenţa sa a fost un fidel şi îndelungat colaborator al publicaţiei B.I.R.E., care apărea în Franţa, scoasă de exilul romanesc anticomunist, fără a fi fost o publicaţie legionară, şi articolele Domniei sale au fost urmărite la vremea respectivă cu un viu interes. Printre cele mai interesante lucrări amintim: “Întrebări şi răspunsuri pentru generaţia mea” (Editura Haseber, Tel Aviv, 1969) şi “Karl Marx, antisemit” (Ierusalim, 1979), din care reproducem capitolul “Casa Verde” (pag. 106-115), în care Rabinul evocă întâlnirea din 11 ianuarie 1937, avută cu Căpitanul la Casa Verde din Bucureşti. Corneliu Zelea Codreanu şi David Şafran, care pe atunci nu era încă rabin, conversează de pe poziţii total diferite, însă reuşesc să comunice, fiecare transmiţând celuilalt mesajul său, în căutarea limpezirii ideilor. Reproducem în continuare această discuţie de principii, care a avut loc acum şaptezeci de ani, aşa cum apare ea povestita de Rabinul Şafran. (Radu Negrescu-Suţu)

“Începând din anul 1932, mişcarea legionară ia amploare. Sprijinită de partidele istorice, Iuliu Maniu şi Vaida Voievod, Dinu Brătianu şi Gheorghe Tătărescu s’au arătat binevoitori faţă de tineretul naţionalist extremist. A. C. Cuza şi Octavian Goga priveau cu simpatie la tânăra generaţie universitară, care lupta cu elan la înfeudarea monarhiei, întru convertirea masselor la acceptarea fascismului şi nazismului. La ultimele alegeri, legionarii au obţinut o treime din numărul deputaţilor, în fruntea mişcării evidenţiindu-se Căpitanul. Acesta era Corneliu Zelea Codreanu, care terminase doctoratul în drept la Grenoble (Franţa). El conducea mişcarea legionară cu autoritate, oferindu-i ca mistică şi simbol: zodia arhanghelilor Mihail şi Gavril.
Mişcarea legionară dispunea de mari fonduri băneşti. Puterea lor creştea vertiginos. Ei l-au ucis pe Armand Călinescu, primul ministru al lui Carol al II-lea, precum nu s’au sfiit să recunoască asasinarea primului ministru I. G. Duca, spre a ameninţa tradiţia politică a României, alături de mica Antantă. Tineretul universitar îşi căuta un mit. Steaguri, lozinci, ură şi aţâţare, cămaşa verde stropită cu imnuri-părăzi, presa care scuipa tone de gunoi şi otravă, bani ce curgeau cu duiumul de la ambasada germană bucureşteană, din cabinetul lui Manfred von Killinger -baronul măcelar din Praga, cum i se spunea- şi D-rul Fabrizius, toate aceste elemente au născut şi impus mitul lui Corneliu Zelea Codreanu.
Se spunea că şi Mihai, pe-atunci moştenitorul tronului, era adeptul legionarilor. Codreanu a deschis la Bucureştii-Noi un sediu al mişcării, unde se adunau corifeii să pună ţara la cale: era Casa Verde. Ca student, auzisem de la legionari lucruri fantastice despre Căpitan. Că el era un fanatic, de aceasta nu mă îndoiam. Mi s’a spus ca era un mistic profund, că iniţial nu duşmănea pe evrei, dar acceptând ideologia nazistă, a confecţionat “Cartea Căpitanului” după “Mein Kampf” a lui Hitler. Fiindu-i comodă lichidarea fizică şi economică a evreilor români, a devenit antisemit şi antidemocrat. Eram dornic să-l cunosc personal. Ba am apelat şi la foştii mei profesori de la Universitatea bucureşteană: Mircea Vulcănescu şi Traian Herseni, ca să fiu primit de Căpitan… la Casa Verde.
Eu locuiam în Calea Griviţei, de voie şi nevoie participasem la câteva demonstraţii legionare, colegii mei studenţi ştiind ca sunt fecior de rabin. Unii dintre ei erau interesaţi ca să-l cunosc pe Codreanu. Pe linie principială, bazându-mă pe schimbul de scrisori publicate de Nae Ionescu în ziarul “Cuvântul” cu A. L. Zissu în oficiosul sionist “Mântuirea”, intuiam că din aceste încrucişări de spade se putea oarecum limpezi ideologia naţional-creştină. De aici, viziunea apocaliptică a apropierii dintre… adversari. Există-n această întâlnire un singur risc: acela al vieţii. Ce conta un jidov în plus, în acele vremuri de tristă amintire ! Aşa mi-am pus viaţa la mezat, şi conform informaţiei lui Mircea Vulcănescu, la 11 ianuarie 1937, a avut loc întâlnirea cu Corneliu Zelea Codreanu. Profesorii mei Dimitrie Gusti, Ion Petrovici şi Ion C. Petrescu fuseseră informaţi de mine asupra acestei întâlniri, ca să mă apere în… absenţa lor. Doar tata, veneratul rabi Hanoch Şafran, nu ştia nimic, că mergeam în întâmpinarea morţii mele…
Am ajuns la Casa Verde la ora 1 şi 20. Cred ca nici un picior de jidan n’a călcat vreodată pragul Casei Verde. Straja grea era afară, dar strajă şi mai aprigă am descoperit înăuntru. Curajul meu era ca al unui om anormal, ce caută să vadă, să convingă sau să conrupă un naţionalist extremist, să acorde o bucăţică de respect unui… pui de jidov, care caută cinstit să-şi apere neamul şi credinţa. Înaintea cui? Pentru ce?
Codreanu mă privea curios. Sub ochii lui de jar, se ascundea o privire vulturească. Încredere, ambiţie, verbaj gândit şi cântărit ab initio, prima întrebare ce mi-a adresat-o, a fost aceasta:
- Ce spune iudaismul despre arhanghelii Mihail şi Gavril?
I-am răspuns cinstit:
- Noi nu credem în Arhangheli. Chiar despre Iisus, datele din Talmud sunt sărace şi sporadice. Ca să-l mai potolesc în arhi-cunoştinţele sale, l-am apostrofat:
- Oare aveţi elemente ebraice în cultura Dv, pentru a urmări ideea misticii creştine? Aceasta, nu pentru a-mi etala cunoştinţele mele ebraice, ci spre a discuta corect, pe textologie !
Nu mi-a răspuns. Părea că mă cântăreşte, mă măsoară aprig, spre a constata dacă adversarul lui merită măcar un răspuns. Ca să-l îmbun, i-am completat:
- În Talmud, se menţionează deosebirea dintre evrei şi celelalte popoare, în sensul acesta: “Cine-i de preferat, un profet ori un înţelept? Stau faţă-n faţă un înţelept evreu sau neevreu, sau un profet evreu sau neevreu, cine are întâietatea? Înţeleptul, chiar dacă nu e evreu”. Pe linia priceperii, un neevreu e mai capabil câteodată decât un evreu.
Codreanu îmi zâmbi. Nu ştiu dacă l-am câştigat, dar am intuit că-i place maniera în care mă explic. La acest preambul, care indică bunăvoinţă din partea mea, de a-l atrage în discuţie, Codreanu ripostă cu blândeţe (ceea ce părea potrivnic firii sale), astfel:
- Cum vezi d-ta, ca fiu de rabin, sau cum judecă mistica iudaică pe Arhanghelii Mihail şi Gavril, spre deosebire de mistica creştină? Nu caut o apropiere, ci drumuri, căutări, încrucişări spirituale…
I-am explicat că iudaismul nu crede în misticism. Însuşi Rabi Shimon ben Iohay autorul “Cărţii strălucirii” -Sefer hazoar-, nu e agreat de mari figuri iudaice ca Rabi Iohanan ben Zakay sau Maimonide, mai târziu, în secolul XII. Singurul care sprijină mistica e Rabi Akiba ben Iosef, ars de soldaţii Romei, care au cucerit Israelul. Noi suntem raţionalişti. Acceptăm minunea ca o expresie divină, dacă e însoţită de trudă permanentă, ca o condiţie sine qua non. Mistica caută să demonstreze existenţa supranaturalului. Credinţa dovedeşte cum prezenţa Domnului e vie, eternă. Distanţa dintre credinţă şi mistică e mare, adâncă. După aceasta, am notat următoarea menţiune:
- Nu fac aici un curs universitar. Nici nu am, poate, capacitatea necesară. Am venit aici să vă cunosc.
- Doar atât, pentru a mă cunoaşte? Şi în spatele cunoaşterii, nimic altceva? - spuse Codreanu, cu un dubiu în cuvintele sale…
- Aveţi dreptate. În spatele ei, este ideea: respectul vieţii umane. Aşa cum porunceşte Talmudul: “Respectă pe tatăl şi pe mama ta, respectă-i în viaţă ca şi în moarte”. Datori suntem a-l preţui pe om, în viaţă, şi dincolo de viaţă. Am impresia ca mişcarea legionară a lichidat respectul, din momentul când omul s’a născut ca evreu…
Parcă l-am atins cu fierul roşu. Am avut impresia că şi-a strivit în buze o straşnică înjurătură. Pumnii îi erau încleştaţi. Nervos, şi-a scos batista ca să-şi şteargă sudoarea. Deschise geamul. Pe masă erau flori şi fructe. Înşfăcă un măr, muşcând din el de zor. Eu m-am apropiat de flori, ca să sorb din frumuseţea naturii, căci puritatea umană lasă de dorit. Codreanu lichidă mărul, îşi şterse buzele cu spatele mâinii, apoi cu un calm forţat, mă întrebă:
- Oare evreii cred în Ioan Botezătorul, sfântul inspirat al creştinismului?
- Aşa cum nu suntem convinşi de misiunea mesianică a lui Iisus din Natrat, la fel nu credem în Ioan Botezătorul, i-am răspuns calm.Îl văd supărat, cu ochii lui sentimentali fulgerând a scântei invizibile, după care mă apostrofează:
- În ce cred evreii, ca să supravieţuiască vremurilor grele prin care trece omenirea?!
- Noi credem în adevăr. Politica nu e adevăr, dreptatea e o iluzie, banul e minciună. Acestea sunt realităţi.
Codreanu mă ascultă cu atenţie. Apoi, subit, parcă-l văd cum cade în transă. Cu o voce puternică, îl aud cum proclamă cu patos:
- Eu i-am văzut pe sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril. Eu cred în sfânta cruce. Biserica e pentru mine un simbol sublim, etern. O, Doamne, iartă-mi greşelile !…
Îl vedeam că suferă, că nu poate ieşi din impas. Cercam să-i respect crezul, frământarea. Dar un gând straniu mă cuprinse. L-am provocat, când i-am spus:
- Vreau să ştiu unde-i adevărul mişcării legionare. Există un adevăr al credinţei, care promovează viaţa, nu moartea. Şi crucea sprijină viaţa. Atunci de ce evreul e socotit un cetăţean de rangul şapte? De ce sunt ucişi evrei, fără socoteală? Oare există o sfinţenie mai acută pe pământ ca viaţa omenească !? Cine asasinează, mai trebuie elogiat? Oare prin aceasta, nu lezăm crucea lui Iisus, martiriul lui pentru salvarea umanităţii?!
M-am liniştit puţin. I-am lăsat şi lui răgaz pentru meditare. După câteva minute, am completat:
- Oare crucea nu se cere apărată, ca alţii să n’o pângărească?
Zelea Codreanu mă privi cu ură. Nu mai era căldură, omenie. Săgeata din ochii lui calzi mă urmărea cu duşmănie grea, care se prăvălea ca bolovani grei, în următoarele cuvinte rostite ca un tunet:
- Noi nu lezăm simbolul crucii. Noi o apărăm, de duşmanii dinăuntru şi din afară. Ce legătură există între iudaism şi crucea sfântă? Lămureşte-mă, fecior de rabi, dacă ştii !
Titlul “fecior de rabi”, am avut impresia că mi l-a dat în ironie, poate şi ca o batjocură. M-a durut. I-am ripostat că şi eu mă pregătesc pentru rabinat. Aşa cum eu respect preoţia, la fel e dator şi el sa preţuiască rabinatul. Apoi i-am completat hotărît:
- Eu nu fac politică. Credinţa şi politica sunt două lumi separate. Cine face politică religioasă, acela a părăsit de mult credinţa. Credinciosul e convins că există un Dumnezeu, o dreptate imanentă. În credinţă, toate neamurile sunt egale în drepturi ca şi în datorii. Pentru Domnul nu există un popor mai mic, sau mai mare. Va întâmpina suferinţa ca o experienţă, iar moartea cu seninătate. Cu credinţa, omul se naşte. Credinţa nu se vinde, nu se cumpără. De aceea nu pricep legătura dintre credinţă şi antisemitism. După ea, antisemitismul e o barbarie. Credinţa îi învaţă pe oameni despre frăţia universală. După evrei, mântuirea sau mesianismul trebuie să elibereze umanitatea de povara războaielor, crimelor, fărădelegilor. Oare nu s’au întrebat creştinii de ce până azi nu l-am acceptat pe Iisus nazariteanul, care a fost şi a rămas in tradiţia talmudică un evreu, poate chiar un bun evreu?
Codreanu îmi zâmbi. Aveam impresia că nu-mi dă crezare, că se socoate superior mie. Poate că-n mistica creştină era mai versat ca mine. Dar în trăire religioasă, cred că-l depăşeam. Eu căutam fondul, logica, bunul simt. El se lega de aspecte exterioare, de mişcări de masse, folosind lozinci şi chemări care jenează morala arhanghelilor. Ei şi-au jertfit viaţa pentru un ideal generos.Codreanu mă privi curios, interesat. Spre a-mi dovedi că m-a înţeles, mă întrebă care este morala şarpelui, din imaginea clasică a arhanghelilor Mihail şi Gavril.
- Răspunsul meu e simplu: şarpele, în iudaism, simbolizează păcatul. Se confundă cu păcatul. El apare în Biblie pentru prima oară, când Hava îi cade victimă. Din cauza şarpelui, Adam şi Hava mănâncă mărul din Pomul Vieţii -Etz hadaat-, care-i pomul cunoaşterii, care deosebeşte binele de rău. Plata pentru om a fost groaznică: a pierdut dreptul la eternitate, înlocuind-o cu experienţa. Care este fructul dramei. Cu cât omul cunoaşte mai mult, suferă mai mult. Dacă omul rămânea etern, însăşi viaţa căpăta un alt sens. Şi arhanghelii creştini luptă cu suferinţa. Dacă înving şarpele, înseamnă că lupta lor e pozitivă. Oare au reuşit arhanghelii în strădaniile lor? Nu mai există războaie? În această luptă satanică, crucea nu-i pângărită? Preoţii legionari nu poartă crucea şi revolverul? Oare papii nu s’au războit cu regii, impunând dreptatea cu forţa? Ce-i oare Evul Mediu altceva decât victoria sângelui asupra unor masse lipsite de morală? Unde stă scris că credinţa poate convinge numai prin sabie?
Codreanu îmi opri elanul argumentării:
- Eşti un om inteligent. Nu discuţi doar. Îţi trăieşti argumentele. Aproape că m-ai convins şi pe mine cu justeţea logicii d-tale. Massele însă au nevoie de alte formule. Massele trebuie electrizate. Formulele trebuie să fie ca o bombă, un bumerang. Massele nu se supun din convingere, ci din folosul încăierărilor ideologice.
M-am simţit ars cu fierul roşu. Am ripostat revoltat:
- Te rog să mă ierţi. Nu accept o asemenea logică. Massele nu-s o turmă oarbă, insensibilă, ci sunt alcătuite din oameni. Care intuiesc adevărul. Ei ştiu să vadă unde-i mătrăguna şi unde apare trandafirul. Massele n’au nevoie de sloganuri. Dacă mişcarea legionară foloseşte argumente mistice, atunci şi mistica se cere apărată. Hotărât. Am impresia că d-ta te eschivezi de un răspuns. Am venit aici ca să nivelăm argumentele noastre. Eu nu fac politică. Sunt credincios. Nu facem aici trafic de conştiinţă. Nu discută aici un viitor rabin cu o figură aleasă din lumea creştină. Amândoi căutam limpezirea ideilor. Poate că din lumina ce va apare, vom curma răul, falsuri, neînţelegeri voite, dureri ce pângăresc viaţa. Înaintea Domnului, cu toţii, neamuri ca şi individ, suntem egali. În această clipă, suntem viabili. Peste o clipită, sau după zile ori ani, ispita ori moartea ne pot amarnic încerca. De ce să ne fie greu ca să găsim cărarea de aur a bunului simţ? După Lao Tse, filosof chinez, tsa-the king -cărarea de aur- e o cumpănă care leagă punţi şi poveri, spre limpezirea vieţii. De aceea aştept din partea conducătorului mişcării legionare un răspuns echitabil, capabil de a mă satisface. Iartă-mi cutezanţa, dar rămân pe poziţie. Ba aştept satisfacţie, pentru credinţa cea ultragiată.
Corneliu Zelea Codreanu tăcu. Intrasem la Casa Verde la ora 1 şi 20. Vorbeam de acum de peste două ceasuri. Eram decis să mai rămân, pentru a pleca limpezit. Nu era o discuţie de cabinet, ci s’au amestecat aici durerile lumii. Ştiam că l-am pus într’o situaţie delicată. De afară răzbăteau voci, care ne împiedicau să ne concentrăm. Adevărurile lui şi ale mele ardeau, chinuiau gând şi suflet, cerşindu-şi răspunsuri, argumente, pentru a ne despărţi ca prieteni. Venisem la el cu sinceritate.
Îl văd cum se ridica, îmi întinde mâna şi-mi spune:
- Am avut mare plăcere de întâlnirea noastră. Nu ştiu dacă am rezolvat probleme, dar am învăţat fărâme din taina infinită a credinţei. Eu n’am venit să provoc ură sau răbufnire. Sufletul mi-e curat. Nu ştiu dacă toţi legionarii gândesc ca mine. Dacă un evreu a fost lovit sau rănit, ori jignit pe plan moral, iartă-i pe răufăcători. Ei nu-s decât oameni, poate chiar buni creştini. Nu pe omul superior noi cercăm să-l şlefuim, ci pe omul-om.
Am plecat. Am cântărit mult ultimul său răspuns. Am văzut în trăirea lui un început de logică.
Apoi a venit tăvălugul. Codreanu a fost ucis din ordinul lui Carol al II-lea, în 1937. A venit rebeliunea. Stelescu a fost lichidat în patul lui din spitalul Colţea. Horia Sima a vrut să termine cu Antonescu. Legionarii au luptat între ei, şi au fost ucişi mii de evrei, ca şi figuri alese ca Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu. Apoi forţele legionare s’au împrăştiat în lume. Horia Sima continuă în Spania cu apologia urii. Parte dintre legionarii băgaţi de comuniştii români în puşcării au fost eliberaţi spre a fi exploataţi cu conştiinţa lor. Nichifor Crainic, Lucian Blaga, Constantin Giurescu, Radu Gyr au făcut bir cu fugiţii, vânzându-şi conştiinţa pentru un blid de linte. Din papucul lui Hitler, România a încăput sub mâna lui Ceauşescu, ţară prădată, idei incendiate, suflete răvăşite… Întreaga lume e o lavă de vulcan, ce adulmecă păreri, pericole. Ce va fi mâine? Cine poate să ştie ori să prevadă?!
Trăim în zodia decadenţei. Morala a decedat de mult. Comunismul înşeală, aidoma naţionalismului. Democraţia e un vis amar al unei decăderi imanente. Valorile, au sucombat de mult. Toate leprele sunt azi conducători cu iluzii, unele mai ciudate ca altele. Massele merg spre eşafod. Dreptatea, libertatea, adevărul, au decedat de mult. Şcoala, biserica, justiţia, slujesc Satanei. Care va fi obrazul lumii de mâine? Cine ştie? Cine are curajul să gândească? A gândi e un lux. A afirma ceea ce gândeşti e o cutezanţă, o utopie stranie!
Nu ştiu dacă am procedat bine, redând această convorbire cu Căpitanul. Am vrut ca să se vadă ideile preconcepute ale unui conducător politic. Care a plătit cu viaţa pentru convingerile sale, trăgând după el masse nevinovate, însetate şi ele după o bucăţică de dreptate. Sic pereat gloria mundi! ”
Casa Verde AlterMedia România

Cum arata Casa Verde in 1941 (video) si azi: