Pages

Friday, August 29, 2008

Arhimandritul Gavriil: “Nu, domnule, nu pot să colaborez. Iudă, din mine nu puteţi să faceţi!”

“Mi‑au propus ca să le fiu „colaborator”, să le fiu „informator”, să „colaborăm” că‑mi dau cu suspendare. Şi le‑am zis: Nu, domnule, nu pot să colaborez. Iudă, din mine nu puteţi să faceţi. Nu pot să vând pe fraţii mei. Ori Hristos, ori nimic. Ori îmi duc viaţa pe care i‑am făgăduit‑o lui Dumnezeu, de călugăr, ori mai bine nu mă năşteam. Faceţi ce vreţi. Dacă am făcut aşa de rău, puneţi cătuşele. Condamnaţi‑mă şi pace vouă!” (P. Gavriil)

Mutat la lacasurile vesnice duminica, 24 august, ieri a fost inmormantat parintele Gavriil Stoica de la Manastirea Zamfira (loc sfant, cu fresce de Nicolae Grigorescu). Sa ne amintim de indemnul Apostolului, care ne spune - “Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evrei 13, 7). Sa citim cu luare-aminte aceste cuvinte ale parintelui Gavriil, pentru a intelege si a urma credinta sa, cu care a strabatut vremurile de prigoana fatisa dar si de prigoana a duhului lumesc, o prigoana mai subtila si poate mai otravitoare decat prima. Redam mai jos interviul realizat acum cativa ani de p. Visarion Alexa cu vrednicul de pomenire p. Gavriil, publicat in revista Lumea Monahilor si pe site-ul Lumea Credintei:

"Păi, ca să duci o viaţă de creştin trebuie să te identifici cu învăţătura Mâtuitorului Hristos. Şi în călugărie, la fel. Să te identifici cu rânduielile monahale. Datoriile pe care le‑ai făgăduit, pe care le ai de îndeplinit la călugărie. Vedeţi, asta este: trăirea! "

Continuare la Razboi intru Cuvant»

DE LA FRICA DE A NU MARTURISI ADEVARUL LA DUHUL UCIGAS AL DESFRANARII

“Pentru marele si durerosul praznic de astazi am ales spre citire Omilia Sf. Ioan Gura de Aur la Taierea cinstitului cap al Sf. Ioan Botezatorul. Predica sa este o analiza a dezlantuirii unui lant de patimi care a condus la aceasta crima oribila - o ucidere multipla in plan duhovnicesc, precum se va vedea - urmata de un alt sacrilegiu nemaiauzit (capul Sfantului a fost aruncat intr-un loc de rusine).
Sfantul Ioan Gura de Aur arata cum impatimirea data de desfranare, de lux, de iubirea de dansuri si de petreceri, dar si de slabiciunea in fata raului, pe de o parte si cum rautatea oarba, pe de alta parte sunt “ingredientele” unui amestec letal pentru suflet, ce devine orb si capabil de cele mai mari faradelegi.

Continuare la Razboi intru Cuvant»

Wednesday, August 27, 2008

Diversiunile intelectualului rosu HRP-GDS-ICR demontate de Civic Media. Patapievici, de ce ai mintit-o atat de ordinar pe biata Monica Lovinescu?!

Horia Roman PATAPIEVICI, TVR Cultural, 16 aprilie 2007:
"Numele meu este Horia-Roman Patapievici. Horia este prenumele pe care mi l-a dat mama si toti oamenii, de când ma stiu, mi-au spus Horia. Mama îmi spunea Horia. Roman este prenumele pe care mi l-a dat tata si nimeni cu exceptia lui nu mi-a spus vreodata Roman. (...) Tata era dintr-un sat de lânga Cernauti si toata regiunea în care erau el si familia lui - cei care se chemau fie Patapievici, fie Smercianski (pe bunica mea o chema Rozalia Smercianski) - au ramas în Uniunea Sovietica. Un timp, au încercat sa se acomodeze. Tata e nascut în ‘21, avea exact vârsta de înrolare s.a.m.d. Roman Smercianski, varul lui primar, era în aceeasi situatie. Si s-a facut un consiliu de familie în urma caruia s-a hotarât ca baietii, baietii tineri, sa se refugieze. Nu în România, pentru ca ei erau convinsi atunci ca Uniunea Sovietica va invada România, ci în Polonia. În Polonia ocupata de nemti. Pentru ca Polonia fusese cu un an înainte împartita între rusi si nemti."

Horia-Roman PATAPIEVICI, "Evenimentul Zilei", 11 ianuarie 2007:
"Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu in ce mai ramasese din tara, despre care credea ca va fi si ea in curand invadata, ci in Polonia. Oricat ar parea de ciudat azi, oamenilor din mediul social al bunicilor mei le parea in 1940, in Polonia impartita, mai sigur sub nemti decat sub sovietici.
Toata viata lui, tata a ramas ingrozit de rusi. Cooptat in anii ‘70 sa se duca la Moscova intr-o delegatie CAER, tata a refuzat. El, care din spirit de disciplina nu putea face niciun gest de fronda, a refuzat sa se intoarca in tara din care niciun Patapievici nu s-a mai intors. Nu putea uita ca din familia lui urmasi nu au avut decat cei care au reusit sa se refugieze.Restul patapievicilor au fost rasi - care arestati, care omorati, care deportati. Astazi, in locurile natale ale familiei Patapievici nu mai exista nimeni din neamul meu.(...)
Din familia mea paterna nu au supravietuit decat doi oameni: unul era tatal meu, celalalt unchiul lui. Dintre acestia, numai unul a mai putut avea, cum se spune in Biblie, fii si fiice. Sovieticii, pentru mine, sunt ucigasii neamului meu.(...)"

Horia-Roman PATAPIEVICI, "TANGO - Revista femeilor care stiu sa se miste", 1 aprilie 2007
"Tatăl meu a fost un om de o modestie şi de o discreţie cu totul şi cu totul excepţionale. (...) Aveam să aflu cît suport existenţial avea prudenţa lui cînd, la aproape 20 de ani de la moartea lui, i-am putut citi, la CNSAS, dosarul.(...) După cedarea Bucovinei către sovietici, tata s-a refugiat în Polonia, apoi a plecat la Viena, unde a stat în timpul războiului; a fugit de sub ruşi împreună cu vărul lui primar, Roman Smerceanski, care a fost împuşcat de o patrulă sovietică la puţin timp după ce au părăsit Cernăuţiul."

Monica LOVINESCU:
"Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut".
"Jurnal, 1990-1993", pagina 291

ADEVARUL:
"Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Directia Operatiuni Banesti, domiciliat in Bucuresti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arat urmatoarele:
1. (...) Urmare schimbarilor teritoriale ce au avut loc in aceasta perioada (22 iunie 1940) am avut posibilitatea sa ma inscriu la Universitatea de Stat din Cernauti (URSS) la facultatea de fizica si matematici. Pentru rezultatele bune obtinute la invatatura si pe taramul activitatii obstesti, am obtinut bursa de merit. Dupa absolvirea primului an de facultate, razboiul si ocupatia hitlerista-antonesciana au intrerupt mersul normal al vietii. Suspectat si persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avuta sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectiva si amenintat cu mobilizarea si trimiterea pe frontul antisovietic, in toamna anului 1941 am parasit regiunile natale pentru a ama refugia in Polonia.(...)
Din aprilie 1945 am putut din nou sa traiesc in conditii umane. La Viena am activat ca transalator pe langa Comandamentul militar sovietic, apoi pe langa Politia Zonei Sovietice, in arondismentul I. (...) Imediat dupa eliberarea Vienei de Armata Rosie m-am inscris la Academia superioara de Comert Mondial. In timpul sederii mele la Viena am activat in randul Partidului Comunist Austriac. In anul 1946 am fost primit ca membru in Partidul Comunist (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (...)
2. Ca dovezi pentru cele aratate in autobiografie voi mentiona unele documente, existente asupra mea si persoane. (..) Pentru perioada 1940/1941 cand am studiat in URSS: carnet de student. (...) In ceea ce priveste activitatea democratica posed legitinmatia de membru in Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) si carnet de membru in K.d.G.H. - Comitetul studentilor oprimati de nazism (nr. A 2056); in Asociatia de strangerea legaturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (...)
TRAIASCA LUPTA PENTRU PACE
Bucuresti, 16 oct. 1960"

COMPLETARI:

"In legatura cu comportarea mea din perioada 1936-1940 si conceptiilor pe care le aveam atunci arat ca in clasa a VI-a de liceu (1937/1938) am avut discutii in contradictoriu cu profesorul meu de limba germana, Popescu, discutii care s-au terminat cu aprecierea dansului ca "am conceptii bolsevice" si ca locul meu ar fi "dincolo de Nistru"."
"Plecarea din tara a fost determinata de atmosfera de teroare dezlantuita de autoritatile de ocupatie din Bucovina de Nord, impotriva tuturor acelora care au colaborat cu regimul sovietic si de atitudine negativa fata de razboiul antisovietic la care nu vroiam sa ma las mobilizat. De aceia am plecat din Cernauti inapoi la Stanceni, iar de aici la Horodenca, o localitate apropiat de Stanceni, pe teritoriul URSS (fosta Galitie Poloneza, intrata in componenta Statului Sovietic inca in anul 1939)."

PATAPIEVICI, "victima" "ucigasilor neamului lui" este complicele ucigasilor neamului nostru:

Tuesday, August 26, 2008

Planeta homunculilor ICR si CNSAS

Homunculii descendenti din maimute ocupa Romania. Elita culturala si politica a Romaniei este ucisa si arestata in masa. Se intreprind experimente anti-umane pe romanii incarcerati. Credinta in Dumnezeu ii face pe multi sa reziste. Rezistenta, rezistenta, rezistenta este indemnul cheie.
Trec anii. Unii romani mor pe strazi pentru adevar si libertate. Un timp, cateva zile, chiar cred ca le-au dobandit. Nu este asa. Succubusi si incubusi invadeaza rapid toate mediile de formare si control ale natiunii. Pun mana pe presedinte, oricare ar fi el, se infiltreaza in aparatul de stat si trag de sfori patibularul de jos, biet roman saracul. Lumea s-a intors, din nou, pe dos: negrul e alb si albul e negru. Noi suntem prosti, Romania e un ponei roz, pe care stau calare turnatorii si impostorii ICR, iar detinutii politici care au suferit cu zecile de ani prin temnitele comuniste sunt pentru CNSAS niste legionari "nedemocrati" care trebuie inchisi si ucisi a doua oara, iar memoria lor stearsa de pe planeta. Cel putin asta vor sa ne invete profitorii tuturor regimurilor, infipti in cascavalul bugetar, de la ICR pana la CNSAS, cu sprijinul proptelelor politice pe care si le-au tras in anii buni de slugarnicie.
Dupa infamul scandal al informatorilor trimisi la Berlin cu ICR-Tour si al manelistilor de strada cu spray in nas desemnati reprezentanti ai Romaniei la New York, CNSAS-ul gaseste ca este normal sa se razbune pe o alta expozitie, care prezenta viata si sacrificiul unor martiri anticomunisti ai Ortodoxiei romanesti. Este vorba de "Destine de martiri", aflata sub spectrul interzicerii la Iasi, unde sunt prezentati Sfintii Inchisorilor, o parte din mucenicii propusi spre canonizare in Biserica Ortodoxa Romana. Amintim aici ca Biserica Rusa a canonizat deja sute de sfinti ai lagarelor de concentrare bolsevice si ca Vaticanul a beatificat anul trecut circa 500 de luptatori crestini cazuti in Spania in lupta cu brigazile teroriste sovietice. La noi, dimpotriva, razboiul continua: urmasii teroristilor bolsevici ataca memoria victimelor comunismului.
"O sa se bata cu noi si morti, iar noi sa fim alaturi de voi ca sa ne aparati. Si morti vom izbandi!", spunea Parintele Calciu de pe patul de spital din salonul care-i devenise si chilie, si loc de pelerinaj. Iata ca nu au trecut nici doi ani si cuvintele profetice ale marturisitorului dreptei credinte se implinesc. Aceiasi dusmani ai Romaniei de ieri, incearca sa mutileze memoria luptatorilor anticomunisti.
Continuarea la

ESTE HRISTOS ÎN MIJLOCUL NOSTRU?


Am fost îndemnat recent de prietenul Răzvan Bucuroiu să scriu câteva rân­duri despre un gând care să‑mi fi dat ghes mai degrabă în aceste zile pline. “Ce mai freamăt, ce mai zbucium!…” După câteva minute de meditaţie, mi‑a venit ideea solidarităţii şi a prieteniei forjate în (şi de) polemicile care au zguduit pacea ultimei luni.
Unii dintre combatanţi îmi erau cunoscuţi doar din scris, pe alţii îi cunosc personal. Am simţit gustul baricadei de la Universitate, mai exact al demonstraţiei din Piaţa Universităţii, de la începutul lui 1990. Condiţiile au fost similare: o minoritate privită cu dispreţ şi cu înverşunare de marea majoritate, tulburată de “gălăgia” unor protestatari în spatele cărora propaganda neo‑comunistă punea cele mai abjecte malversaţiuni: trafic de stupefiante şi alcool – de fapt, sandvişuri cu ceai primite de la oamenii ce solidarizau cu noi în drum spre serviciu; în corturi, curvăsărie – de fapt, acolo se adăpostea un nucleu mai dur al contestatarilor, unii dintre ei intraţi în greva foamei; valută, agenturi străine, interese destabilizatoare ş.a.m.d. Acelaşi tip de coeziune umană cu cel de lângă mine m‑a încercat şi în ultima vreme.
Acum, aceeaşi pornire de a‑i prezenta într‑o lumină chioară, cu o sentenţiozitate abia mascată uneori, alteori cu duritate, pe aceia care au pus „monopolul pe Iisus”, aceşti “fundamentalişti de serviciu” care se opun “civilizaţiei”, “europenismului”, “modernizării”... Cel mai trist este că pe lângă ignarii cocoşei clonaţi, vestitorii de planton ai nopţii seculare, sunt şi oameni pe care‑i preţuiam. Iar ce mă doare cel mai tare este lipsa deontologiei teologice a argumentelor acestora din urmă, de parcă se adresau unui alt popor decât cei cu care se împărtăşesc în crugul celest al Duminicii...
Ce s‑a întâmplat, fraţilor? Hristos a folosit cumva două măsuri atunci când Şi‑a spus Cuvântul: una pentru ”iniţiaţi” şi alta pentru „mase”? Este nevoie de o mediere expertă, alta decât a Sfintei Tradiţii? Există oare două ortodoxii: una căpcăună, a „gloatei fundamentaliste,” şi alta a aristocraţiei spiritului, înclinată spre aggiornarea Tradiţiei după spiritul vremurilor? Repet, aici nu vorbesc despre liber‑pansişti, de la care nu putem avea pretenţii de convingeri ortodoxe (de la ei nu ai nici o pretenţie, în general), ci de la tovarăşii de drum de până acum, care văd că încearcă să găsească o a treia cale, între (post)modernitate şi Tradiţia ortodoxă integrală. Cred ei oare cu adevărat că pot pune apă de colonie în agheasmă şi răşină sintetică loc de ulei în candele?Iarăşi nu înţeleg de unde transpare concluzia că suntem duşmanii „paşnicilor greco‑catolici”, „ca să nu mai pomenesc infernul rezervat [de noi] romano‑catolicilor, protestanţilor, musulmanilor, evreilor sau budiştilor...” De când, dacă îţi aperi identitatea creştin‑ortodoxă, eşti a priori şi ab initio duşmanul celorlalte culte? Nu pot să înţeleg...
Nu am văzut din partea celor pe care i‑am creditat cândva decât opinii personale dictate de sensibilităţi/umori de moment, argumente sentimentale, politice, simboli­ce, sau pur şi simplu razante faţă de subiect, dacă nu chiar idei extrase din arsenalul (greco)catolic binecunoscut (ortodoxie rusă – y compris sovietică, securistă, troglodită, înţepe­nită, cu o tradiţie castratoare etc.). Acest tip de discurs, chiar dacă exaltă sensibilitatea unor oa­meni cinstiţi sufleteşte prin idealurile prezentate (dar unitatea creştină este un gând la care vibrează mai nou şi (a)gnosticii), nu poate avea, în lipsă de argumente şi acoperire teologică (chiar şi la cei pe care‑i creditai în domeniu), decât consecinţe năucitoare şi confuzionante.
Cum este posibil? Ce ne împiedică să fim împreună? De ce să ne radicalizăm într‑atât încât orice punţi să fie rupte cu primul prilej în care era atâta nevoie să fim alături? Iertat să‑mi fie patetismul, dar chiar nu îmi găsesc tonul adecvat. Nu îmi doresc depărtarea de oamenii pe care i‑am stimat şi pentru care aveam simpatie în sensul etimologic al termenului. Sigur că până la urmă sunt dator să‑L ascult pe Hristos, care profeţeşte şi îndeamnă: “Nu socotiţi că am venit să aduc pace pe pământ; n‑am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soac­ra sa… Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine”. Dar o fac cu durere în suflet...
Îi sunt, într‑un fel, până la urmă, recu­nos­cător Mitropolitului Corneanu: a reuşit, fără să vrea, să decanteze, prin gestul lui fără precedent, nămolul de apă, pentru că ne obişnuisem deja cu gustul sălciu şi stătut al unei credinţe acomodante. Măcar acum ştiu care îmi sunt fârtaţii. Şi mai ştiu că, de acum înainte, orice ambiguităţi planează asupra mesajului creştin‑ortodox devin nisip în gura celui care vorbeşte. Nu se mai poate altfel.
Iulian Capsali

Generatia de mancurti cu Pata-Plesu tata si muma

DELICIUL IMPOSTAŢIEI
de Iulian Capsali
Sunt indivizi pe care, dacă îi întrebi ce cusur au, îţi răspund fără să răsufle: sunt prea sincer. Nu au alte păcate, nu tu mândrie, invidie, pofte sau altele asemenea, decât cel inevitabil al expunerii permanente a plăpândului lor suflet pe tava festinului unor lacomi devoratori de ingenuitate. Cred că aşa se vede pe sine Mihail Neamţu în acest moment. O victimă a propriei sincerităţi. Aşa şi este. Amoralitatea acestuia are când virtuţi de maestru, când pudori de margaretă. Să introduci în discuţia despre „cazul Corneanu” evocarea abruptă a „cazului Stelescu” (via Corneliu Zelea-Codreanu), lipindu-l cu aparentă inocenţă peste imaginea lui Mircea Platon, asta este dovada măiestriei pe care ar fi putut să şi-o desăvârşească în regimul trecut, când cei de această teapă se cocoţau pe cadavre pentru vreo promovare sau ieşire în străinătate. Te acuzau că eşti legionar, te înfundau şi îşi astfel asigurau viza pentru Occident. Slavă Domnului, acum există această „şansă providenţială în darul libertăţii”, şi nu se mai pune problema... Dar rămâne juisarea între oglinzile paralele ale carierei. Trebuie să nu dai nici o secundă impresia că nu eşti de partea oglinzii care împarte fericirea. Oricum, nu te poţi nici ascunde şi nici opri. Îţi place şi devii bulimic. Traiectoria ţi-o manageriezi atent, dar cu o mină indiferentă, de creştin care se lasă în voia Domnului. Din când în când, te uiţi cu coada ochiului la oglindă şi îţi dregi vocea. O scurtă impostaţie, o solfegiere caldă, pot să fie debutul unei cariere de prim-solist.
Sunt oameni care simt perfect vremurile, adulmecă stârvul societăţii şi muşcă acolo unde trebuie să muşte. În timp ce zeama i se scurge pe la colţurile gurii, un astfel de om trage cu coada ochiului la stăpân, cu rânjet satisfăcut, dar nu pe deplin. Are o frică atavică şi este tensionat: oare ar fi putut dăuna mai mult şi nu a făcut-o? De cele mai multe ori stăpânii nici măcar nu-l observă, ceea ce-i trezeşte nedumeriri pline de frustrare. Poltronul simte permanent nevoia de ocrotire.Dupa o (altă) scurtă impostaţie, Mihail Neamţu reuşeşte să extragă din arsenalul (greco-)catolic altă etichetă obosită, care se lipeşte din ce în ce mai greu, chiar dacă este ajutată cu spor de umezeala limbii: slavofilism. Urmează o scurtă cutremurare dezgustată: în popor slavofilismul este de ocară din pricina istoriei. În ochii intelighenţiei occidentalizante este de asemenea de ocară, dar din alte considerente: culturale. Nu contează că nu argumentează nici măcar anemic această presupusă „vina” a celui vizat. A pus eticheta, limba este rulată iar în gură printr-un plescăit scurt, gata să fie folosită iar la lipit următoarea etichetă. Impostaţia nu poate ţine permanent loc de arie. Dar mai contează? Coada începe să i se unduiască şerpeşte. Este porţiunea mai consistentă a prelungirii unei coloane flasce. Degeaba încearcă să şi-o tragă încurcat sub falduri; coada este mai puternică decât jena. Demonizarea adversarului este înfăptuită, instinctul satisfăcut... de ce să-i fie ruşine? Până la urmă, de ce să vrea să fie altfel decât este? Pustiirea poate să înceapă a rodi deplin. Golul are ecouri vagi de muzică psaltică şi amiroase vag a tămâie. Este greu până te obişnuieşti, apoi urmează rutina, iar bucuria minciunii ajunsă la climax devine efervescentă. Dacă ai casa pusă la buza unui mic vulcan noroios, cu timpul clipocitul sec al bulelor gazoase devine o muzică indispensabilă. Din aceste două acuze mizerabilissime (legionarism şi slavofilism) reiese evident un fapt limpede: moralistul nostru are în calomnie o cronică lipsă de imaginaţie. Clevetirile lui se confundă cu bulele gazoase. Clipocesc...
În noiembrie 1994, Mihai[l] George Neamţu – numele întreg al prelungirii cozii – scria în Puncte cardinale (anul IV, nr. 11/47, p. 14) un articol sub rubrica „Este tânăra generaţie... o generaţie pierdută?”, din care vă ofer în treacăt următorul fragment: „Să ne mai întrebăm atunci de ce aceşti numeroşi «intelectuali», mulţi dintre ei gazetari, istorici sau analişti politici [...], nu pot înţelege Legiunea şi pe Căpitanul ei? Nu pot înţelege de ce Garda de Fier a fost înainte de toate o mişcare spirituală, o şcoală de refacere a sufletului românesc, în care, după cum spunea Codreanu (ascultând povaţa lui Hristos, Marcu 11, 23), «intră cel ce crede nelimitat» şi rămâne afară «cel ce are îndoieli»”. Sau, acelaşi, în „Apelul unui licean către «oastea naţionalistă»”, tot din Puncte cardinale (anul V, nr. 1/49, ianuarie 1995), în care îl elogiază pe Codreanu, certându-i pe legionarii şi neolegionarii care se poartă fără tact şi compromit idealurile, şi în care conchide: „Fără a fi excesiv de pesimişti, ghidându-ne doar după realităţile imediate, spunem că orizontul nostru (al celor cu un crez) pare a fi înăbuşit din nou fără nici un scrupul [de puterea politică a vremii – n. mea]. Să înălţăm neîncetat smerite rugăciuni pentru luminarea minţii tuturor, pentru împlinirea dreptăţii Neamului, pentru a deveni o turmă şi un Păstor. Iar prigoana ce ni se pregăteşte să o putem înfrunta uniţi cu toţii în duhul credinţei şi al dragostei pentru Domnul Iisus Hristos şi Ţara aceasta”.
Oricât o să pară de ciudat, îl prefer pe liceanul Neamţu, cu toate năzbâtiile vârstei de atunci, dar ale cărui porniri sincere sunt de înţeles în acel context ingrat, nocivului Neamţu de acum, care siluieşte şi intoxică imaginea publică a unui om care nu i s-a arătat niciodată ostil, ba dimpotrivă. Motivele sunt evidente: oricât s-ar şterge la colţurile gurii, zeama deja i-a săpat obrazul. Începe să capete trăsăturile unui Ţurcanu mai cultivat, care nu îşi mai reneagă trecutul prin excesul de tortură fizică, ci prin turpitudine. Adolescentul naiv şi sensibil a fost întors pe dos, fără resentimente. Excitaţia dată de atingerea epidermică cu zonele de influenţă şi putere (politice şi/sau culturale) a devenit, între timp, mai puternică decât greaţa dată de posibilitatea unui eşec etic. Oricum, pielea şi-o păstrează, precaut, în interior. Greaţa nu; ea este afişată, ca un dat nobiliar, în afară.
Ce a făcut, în fapt, Mihail Neamţu? Vine, la finalul controversei legate de împărtăşirea Mitropolitului Corneanu în biserica greco-catolică „Sf. Maria – Regina Păcii şi a Unităţii” din Timişoara, îşi revendică, în subtext, impostaţia ca pe o profunzime de reflecţie izbăvitoare şi detensionantă, dar în fapt nu aduce modificări de substanţă la chestiune; toate fuseseră spuse şi răspuse dinainte. Poate doar mici amănunte din trecutul dezonorant al Mitropolitului, mai ales cele din timpul revoltei anti-comuniste, erau mai puţin cunoscute marelui public; în rest, cazul fusese dezbătut pe toate feţele. Nici din punct de vedere teologic nu aduce vreo nuanţă în plus. Mai mult decât atât, nu există nici o diferenţă de substanţă în tratarea subiectului între autorul articolului „Ortodoxia românească. Deficitul comunicării şi inflaţia retorică” (Idei in Dialog, nr. 8/ 47, august 2008) şi Mircea Platon, iar acesta o şi recunoaşte: „Deşi consider punctul de vedere al dlui Mircea Platon perfect legitim (dar nu simpatic) din punct de vedere filozofic şi ortodox sub aspect teologic…”Trebuie recunoscut faptul că paranteza spune totul despre felul rapid în care se distanţează de adversar, ca un peşte curentat, chiar şi atunci când se hrăneşte, în mare, cu aceleaşi idei. În cazul unui om al cărui demers îl susţii tu însuţi cu argumente în prima parte a eseului, dar care nu este în „fosa muzicienilor perfecţi”, deci trebuie defăimat prin inserţii dezonorante în cea de-a doua – de dragul viitorului, ce faci? Te produci! Dirijorul te poate atinge graţios cu bagheta pe umăr, semn că poţi merge cu orchestra în turneu dacă la cheie îţi păstrezi bemolul care face din tine un ales. Trebuie doar să ai grija ca, din când în când, coada să ţi se zbată brusc şi să lovească acolo unde este „neapărată nevoie”. Fără să ţi se spună. Din proprie iniţiativă. De fapt, coada reacţionează aproape reflex, independentă de (ne)voinţa purtătorului. Orchestra o să acopere la timp zgomotele. Şefii de partidă vor încuviinţa zâmbind vag. Dirijorul o să-l atingă cu bagheta pe umăr. Iar ciclul poate reîncepe...Acum eseistul nostru, într-un puseu de gândire globalizantă, denunţă cu glas de castratto (sic!) preocupat: „Bisericile ortodoxe, ocupate de conflictele interne, au uitat soarta mizerabilă a continentului african?”. Dacă scoatem sintagma „Biserici ortodoxe” şi o înlocuim cu „cetăţenii noştri”, ai putea jura că este un fragment de discurs al unui euro-deputat socialist de la Bruxelles. Sunt curios de câte ori pe zi se gândeşte Mihail Neamţu la soarta continentului negru? Dar, să zicem, la faptul că, din pricina defrişărilor, triburi din jungla amazoniană îşi pierd arealul şi sunt ameninţate cu extincţia? Dar la copiii mutilaţi de războiul din Irak? Sau la traficul de carne vie care afectează şi tinere din ţara noastră? Îi văd îngrijorarea tot aşa de sinceră ca şi restul finalului de eseu. Ea nici nu contează, atâta timp cât dă bine în context. Demagogia planetară face bine la C. V. (ba, la o adică, poate să-l şi suplinească).
Dar să vedem sarabanda bizară de nume care se succed în finalul articolului, aduse în scenă pentru ca autorul să-şi sprijine – vorba unui prieten – gonflaţia morală.
Deci, în ordinea aparitiei: Mihai Stelescu, Corneliu Zelea-Codreanu, Pascal, Padre Pio, Matta El-Maskine, Rocco Buttiglione, Joseph Ratzinger, José Manuel Barroso, Andrei Pleşu, Dan Ciachir, Victor Roncea, Nicolae Steinhardt, Virgil Ierunca, pr. Dumitru Stăniloae, Donald Allchin, diac. Ioan I. Ică jr, Tristram Engelhardt jr, Slavoj Žižek, Lev Trotzki, Vladimir Tismăneanu, Gabriel Liiceanu, H.-R. Patapievici, Adrian Păunescu şi – cu voia dumneavoastră – "actualul Patriarh al B.O.R.". Această foame bulimică şi psihanalizabilă poate să dea măsura în care Mihail Neamţu îşi impropriază nume de persoane rejectabile ori oneste (în accepţiunea sa), pe care le foloseşte doar ca să-şi permită piruete sau fandări, în funcţie de interesele tranzacţionale care or să-i dea beneficii în procente de prestigiu. Şi este evidentă decontextualizarea – pe care o forţează până la falset – prin care introduce în miză personalităţi care nu au nici o legătura cu subiectul, fie doar pentru a-şi insufla autoritate şi/sau din linguşeală (pe lângă coadă, nici limba nu poate fi stăpânită în permanenţă), ori pentru a-şi introduce adversarul în zone mai mult sau mai puţin defăimătoare, în ochii aceloraşi beneficiari ai umezelii mucede mihailnemţene, sau chiar ai publicului larg, acolo unde sufragiile sunt indiscutabile.
De atâta plăcere, coada are acum miscări scurte, de metronom, încât şi orchestra, şefii de partidă, dirijorul însuşi, toţi sunt uimiţi de precizia tempo-ului. Extazul este însă şi al prelungirii cozii; ochii lui mari au ceva din jubilaţia precară a ochilor unei plătici care crede că a prins o larvă de mal, cînd, de fapt, se opinteşte cu mustăţile unui somn care se odihnea pe lângă ţărm. Chiar dacă dirijorul începe să tuşească insistent, uneori impostaţia dusă până la deliciu are rolul perfid că nu te mai lasă să auzi contextul. Iar din pricina cozii nestăpânite, nimeni nu o să rişte să-şi mai pună instrumentele scumpe prea aproape. Chiar dacă o să mai muşte, o să pleznească din coadă spasmodic, iar limba rulată va fi cu greu împinsă în bolta palatină – în timp ce o să caute să-şi păstreze (tot mai dificil) aparenţele de onorabilitate. Văzută de sus, imaginea dă să semene cu un cerc. Vicios. Ca al unui ochi de plătică rămas uimit.
Foto: Blog Razvan Codrescu

Romania Super Mare - amuzament si reactii ruse, transnistrene, ucrainene si abhaze la interviul cu Voican

Reactii la articolul despre spargerea Ucrainei in bucati (cu sute de comentarii):

Novii Region
http://www.nr2.ru/pmr/192836.html

Censor Ukraina
http://censor.net.ua/go/viewTopic--id--244311

Ministerul Afacerilor Externe abhaz
http://www.abkhaziya.org/news_detail.html?nid=19975

Martiri ortodocsi ai temnitelor comuniste ucisi a doua oara. Oamenii lui Tismaneanu cad in propria lor groapa: Sfintii Inchisorilor interzisi la Iasi








O expozitie cu martiri ai temnitelor comuniste propusi spre canonizare in Biserica Ortodoxa Romana a fost interzisa la Iasi de "noua Securitate"
Expozitia itineranta "Destine de martiri", realizata de Muzeul Judetean Ialomita, CNSAS si Asociatia Rost la sediul Muzeului "Mihail Kogalniceanu" din Iasi, este inchisa in urma unor denunturi realizate prin presa in stilul "Scanteii" anilor '50. Folosind ace­leasi argumente ca si anchetatorii si securistii regimului bolsevic, noii acuzatori ai memoriei martirilor anticomunisti au speriat organizatorii expozitiei ca "fac imagine unor legionari". Miscarea Legionara nu a fost condamnata la Procesul de la Nürenberg, iar dintre cei sase martiri doar unul a fost legionar, ispasind ani grei de temnita ca "dusman al poporului". In cadrul expozitiei erau prezentate destinele a sase militanti anti-co­munisti propusi spre canonizare, consemnate inclusiv in documentarul discursului prezidential de condamnare a comunismului din Romania. Si anume: Ioan Ianolide, cu 21 de ani de temnita si o viata mutilata; Valeriu Gafencu, "Sfantul inchisorilor", mort in penitenciarul de la Targu Ocna, dupa ce isi donase doza de streptomicina oferita de un prieten pentru salvarea evreului Richard Wurmbrand; parintele Gheorghe Calciu, cu cei 21 de ani de temnita si marturisire impotriva daramarii bisericilor in anii '80, eliberat la cererea presedintelui SUA Ronald Reagan, devenit simbol al apararii drepturilor omului in Romania comunista; parintele Daniil (Sandu Tudor), initiator al Rugului Aprins, mort la Aiud dupa ce purtase patru ani lanturi la picioare; parintele Arsenie Boca, supranumit inca din timpul vietii "Sfantul de la Sambata", mare predicator, inchis, umilit, caterisit, marginalizat pana la sfarsitul vietii, al carui mormant este vizitat si acum de mii de ortodocsi; nu in ultimul rand, parintele Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai mari duhovnici ai ortodoxiei, care a implinit recent 94 de ani si este un stalp al Bi­sericii Ortodoxe Romane la Manastirea "Sfanta Maria" Techirghiol.
Decizia CNSAS
Decizia de interzicere a expozitiei privind viata si suferinta unor autentici anticomunisti constituie o premiera in Romania post-de­cembrista, mai ales dupa ce insusi presedintele tarii, Traian Basescu, a condamnat comunismul. Organizatorii principali ai expozitiei afirma ca s-au facut presiuni dintr-o zona politica asupra CNSAS pentru a se retrage din proiectul expozitiei, cu toate cele 120 de documente si fotografii pe care le-a furnizat. Prin grija vicepresedintelui Virgil Tarau si semnatura presedintelui Colegiului CNSAS Ladislau Csendes, CNSAS a anulat vinerea trecuta colaborarea cu Muzeul. Fara contributia CNSAS, expozitia nu mai poate sa continuie in celalalte orase din tara. Pe de alta parte, documentele din dosarele Securitatii deja date publicitatii sunt parte a unui bun public, national, mai afirma organizatorii, care au anuntat ca pentru prejudiciul de imagine provocat, Asociatia Rost ii va actiona in judecata pe autorii campaniei impotriva martirilor anticomunisti, Dorin Dobrincu, inca administrator al unor documente de stat si pe cercetatorul Alexandru Florian, iar impotriva lui Virgil Tarau va face plangere pentru abuz in functie. In acelasi timp, organizatorii s-au adresat oficial si Sfantului Sinod. Surse din Palatul Patriarhal ne-au informat ieri ca actiunea denuntatorilor a fost considerata la Patriarhie drept o "a doua condamnare a martirilor ortodocsi anticomunisti" de catre membri ai unei "noi Securitati".
Vezi

Comunicat Asociatia ROST
Sefii CNSAS, ai Arhivelor Nationale si Institutului pentru Studierea Holocaustului înfiinteaza Ministerul Adevarului
Premiera în România: o actiune culturala este interzisa pe motive politice. Se întâmpla la Iasi, acolo unde s-a putut juca o piesa ca "Evanghelistii" a Alinei Mungiu-Pippidi – în care este jignita sensibilitatea religioasa a crestinilor –, dar unde nu pot fi evocate sase mari figuri ale rezistentei anticomuniste prin credinta. Responsabili directi sunt Dorin Dobrincu, seful Arhivelor Nationale, Alexandru Florian, directorul executiv al Institutului National pentru Studierea Holocaustului din România, si Virgil Târau, vicepresedinte al Colegiului CNSAS.
De retinut ca expozitia nu cade sub incidenta nici unei legi si ca numele carora le este dedicata figureaza în Martirologiul întocmit de Bisericile crestine din România si în Raportul Tismaneanu: Parintele Arsenie Boca (supranumit „Sfântul Ardealului"), Parintele Arsenie Papacioc, Parintele Daniil Teodorescu (pseudonim literar Sandu Tudor), Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Valeriu Gafencu (cunoscut ca "Sfântul Închisorilor") si Ioan Ianolide, toti fosti detinuti politici. Gafencu si Sandu Tudor au murit în închisoare.
Numele lor sunt acum prigonite din nou, de aceasta data într-un regim care se pretinde democratic, la initiativa unor oameni pusi în functii de catre partide care, formal, condamna comunismul: PNL, respectiv PD-L.
De la interzicerea unei expozitii pâna la arderea în pietele publice a cartilor unor autori considerati indezirabili nu mai este decât un pas. Iata cum o mâna de istorici si de politruci, plasati în functii-cheie în câteva dintre institutiile statului român, (re)înfiinteaza Ministerul orwellian al Adevarului.
Expozitia itineranta „Destine de martiri", realizata de Muzeul Judetean Ialomita, CNSAS si Asociatia ROST, este închisa în urma acuzatiilor de "propaganda legionara" aduse manifestarii, în "Ziarul de Iasi", de catre Dorin Dobrincu si dl Alexandru Florian. Amândoi au comentat public, în termeni ideologici, deschiderea expozitiei la Iasi – unde a ajuns dupa ce a fost vernisata la Slobozia si Vaslui – fara sa o fi vazut. Pe scurt, cei doi au declarat ca o astfel de expozitie "face imagine" unor legionari si, prin urmare, este antidemocratica. "Ziarul de Iasi" ne-a refuzat dreptul la replica în care lamuream situatia.
Din informatiile noastre, cei doi au facut presiuni asupra CNSAS sa se retraga din proiectul expozitiei, cu toate cele 120 de documente si fotografii pe care le-a furnizat. Prin grija lui Virgila Târau, Colegiul CNSAS a anulat vineri, 22 august a.c., colaborarea cu Muzeul Judetean Ialomita. Fara contributia CNSAS, expozitia devine inconsistenta si va fi închisa, desi era programata sa mai ajunga în câteva orase din tara.
Acest eveniment ridica, între altele, si întrebarea: pâna unde poate dispune CNSAS de documentele pe care le detine în arhvele sale? CNSAS este doar un depozitar sau un „autor" al acestor documente si se prevaleaza de dreptul sau discretionar de autor?
Pentru prejudiciul de imagine provocat organizatiei noastre, Asociatia ROST îi va actiona în judecata pe Dorin Dobrincu si Alexandru Florian. Iar împotriva lui Virgil Târau, Asociatia ROST va face plângere pentru abuz în functie.
Claudiu Târziu
presedintele Asociatiei ROST
claudiu.tarziu@gmail.com
http://www.rostonline.org/

Sunday, August 24, 2008

"Curentul": Tartorii tenebrelor - Măgureanu şi Talpeş

Un material interesant in "Curentul" de azi, pornind de la emisiunea Realitatea TV cu mine, Magureanu si Talpes starnita de ZIUA si studiul lui Larry Watts de pe site-ul CIA. Inteleg ca a aparut si un "caz Silinescu" care nu va ramane asa, doar o acuzatie-n vant. Mi se pare si normal. SRI si SIE au datoria sa lamureasca acest caz.

Articolul vine cu informatii noi si suculente despre Magureanu. Desi in emisiune se straduia sa se prezinte drept un pifan care a stat vreo sase luni prin Securitate, din "Curentul" aflam ca, de fapt, incepand cu 1965, Magureanu-Astalosz nu a mai iesit din Securitate. Conform articolul de mai jos, Magureanu a fost recrutat in Timisoara de un mare smecher evreu al Securitatii, Weber, iar dupa ce a fost angajat in DIE la Sinteze si s-a plictisit el a plecat prin transfer la Stefan Gheorghiu, la cererea lui Rautu.

Vad ca mi se face onoarea sa fiu comentat chiar de catre directorul publicatiei, Mihai Iacob, care imi atribuie si mie crearea unui caz: "Magureanu-KGB", dupa clasicul "Iliescu-KGB" al sefului meu, Sorin Rosca Stanescu. Insa mister dairector ma ia si peste picior si in colimator, ca cica l-as fi menajat pe Talpes. Zice: "Revenind la Ioan Talpeş şi la prestaţia sa televizată, merită notificat un aspect legat de aberaţiile sale cu privire la GUAM, pe care jurnalistul de politică externă Victor Roncea nu le-a sancţionat". Ce sa sanctionez? Eu mi-am spus foarte clar punctul de vedere (vezi trancrierea AICI » )! Subiectul era GUAM sau KGB? Mister Jacob mai bine si-ar vedea barna din ochiul lui, observata - ah, ce coincidenta! - tot de Larry Watts, intr-un alt studiu de-al sau: CONTROL AND OVERSIGHT OF SECURITY INTELLIGENCE IN ROMANIA. Se pare ca Watts are o predilectie pentru note de subsol explozive - adevarate mine! Pentru ca, vorbind de presa romana in acest studiu din 2003, pe cand era inca pe la Cotroceni, deci sub Talpes, Larry face urmatoarea afirmatie: "In the aftermath of the revolution, many former Securitate officers and their collaborators entered the press or actually acquired newspapers"; la care ofera si explicatia, in Nota 42: "The former category includes Curentul owner-editor Mihail Iacob while the latter category is broader, including both informers like Sorin Rosca Stanescu, the director of Ziua, and pre-1989 economic collaborators such as Jurnalul National owner Dan Voiculescu". Hm, mi s-a parut mie ca e din categoria veteranilor... Directia a II-a, ceva?

Tartorii tenebrelor - Măgureanu şi Talpeş
de Mihai Iacob
O emisiune prezentată joi seara de către postul Realitatea TV a adus în lumina reflectoarelor două personaje de catacombă, Măgureanu şi Talpeş, reuniţi, în aparenţă, pentru a lămuri apartenenţa a cel puţin unuia dintre ei la reţeaua serviciilor secrete ruseşti - KGB. Emisiunea a fost una fără precedent, dacă avem în vedere modalitatea în care a fost realizată: deşi formula emisiunii se baza pe un dialog în direct, în realitate aceasta a fost înregistrată în cursul dimineţii. Mai mult, deşi emisiunea trebuia să dureze două ore, realizatoarea a fost informată - în timpul înregistrării emisiunii - că nu are la dispoziţie decât 50 de minute. Asta din cauză că cineva a supervizat derularea emisiunii, din regie, şi a hotărât, peste capul realizatoarei, că trebuie stopat dialogul din studio, după ce Măgureanu a început să dea semne vizibile că se află în dificultate în faţa jurnalistului Victor Roncea, cel de la care a pornit scandalul Măgureanu - KGB.În loc să dezvăluie noutăţi fierbinţi care să lămurească publicului românesc background-ul lui Virgil Măgureanu şi motivaţia urmăririi acestuia de către celebra unitate anti-KGB 0110 a Securităţii înainte de 1989, unul dintre invitaţi, Ioan Talpeş, a schimbat subiectul încercând să-l acuze de colaborare cu KGB pe fostul său cuscru, generalul Constantin Silinescu, ex-prim-adjunct al său la SIE. Talpeş a susţinut - bazându-se pe confirmarea tacită a lui Măgureanu - că SRI-ul ar fi documentat o întâlnire neraportată dintre generalul Silinescu şi un cadru al serviciilor moscovite. Astfel, întreaga emisiune, al cărei subiect anunţat era "Măgureanu - agent KGB?", a devenit o diversiune televizată, în care atenţia a fost abătută asupra unui general din topul serviciilor româneşti (n.r. - care însă nu putea replica, fiind mort), în loc să se lămurească situaţia lui Măgureanu, prins în corzi de jurnalistul Victor Roncea. Ca atare, miza emisiunii a fost transferată într-o direcţie complet diferită, pe terenul alunecos al datelor controversate, iar cei mai apropiaţi oameni ai lui Iliescu - foste figuri-cheie ale SIE şi SRI, s-au dovedit încă o dată adevăraţi maeştri ai dezinformării. "Curajoşi", tartorii tenebrelor de la Cotroceniul "cârpei kaghebiste" Ion Iliescu şi-au dat încă o dată mâna - de data aceasta peste mormântul unuia dintre cei mai respectaţi ofiţeri ai sistemului de siguranţă şi apărare naţională. Intrigaţi că au fost nevoiţi să asiste neputincioşi la execuţia publică a unei figuri de seamă a informaţiilor româneşti, regizată de doi foşti politruci, mai mulţi foşti ofiţeri superiori ai SRI şi SIE ne-au contactat la redacţie şi ne-au solicitat să încercăm să restabilim adevărul despre patriotul general Constantin Silinescu şi să reamintim totodată câteva "amănunte" din biografiile celor doi servitori ai lui Ion Iliescu. Devotat ideii de adevăr, "Curentul" va prezenta astăzi radiografiile neromanţate ale lui Virgil Măgureanu şi Ioan Talpeş.
Măgureanu, securist din 1965
Citeşte mai departe...

Ucraina bucati

Intr-un rar interviu, fostul revolutionar al anului 1989 vorbeste in exclusivitate pentru ZIUA despre metafizica si "licuricii" Marii Negre
Gelu Voican vede spargerea Ucrainei
Gelu Voican, revolutionarul misterios al anului 1989 dezvaluie, in exclusivitate pentru ZIUA, urmatoarea tinta a Rusiei, dupa Georgia * Precedentul Kosovo ofera Moscovei pretextul sa dezbine si sa imbine discretionar statele de la frontierele Imperiului, sustine fostul vice-premier post-decembrist * Dupa summitul NATO de la Bucuresti, Ucraina a devenit victima sigura a Moscovei, datorita determinarii lui Putin si sovaielii Aliatilor

Gelu Voican Voiculescu, fost urmarit de Securitate, fost revolutionar, din fire, fost prim comandant al Departamentului Securitatii Statului dupa 22 decembrie 1989, fost cioclu al cuplului Ceausescu, fost viceprim-ministru in primul guvern post-decembrist, considerat un om al penumbrei, iese la lumina intr-un rar interviu, acordat insa nu pe teme istorice ci pe teme actuale, de politica externa, pentru ca Gelu Voican beneficiaza si de experienta sa de fost ambasador al Romaniei intr-o zona delicata a lumii, in spatiul arab.

"Va dati seama ca Rusia nu va astepta decembrie 2008, respectiv, acordarea MAP-ului de catre NATO", spune fostul ambasador in Tunisia si Maroc "Ucraina se va scinda, aparand noi unitati statale. Partea vestica, mai mica, avand o populatie majoritar greco-catolica si pro-occidentala, va fi lasata sa intre in NATO" * In viziunea fostului revolutionar, de disolutia Ucrainei ar putea profita Romania care astfel si-ar recupera Herta si Bucovina de Nord, si Basarabia care ar redobandi Gurile Dunarii