Pages

Showing posts with label Monica Lovinescu. Show all posts
Showing posts with label Monica Lovinescu. Show all posts

Wednesday, August 27, 2008

Diversiunile intelectualului rosu HRP-GDS-ICR demontate de Civic Media. Patapievici, de ce ai mintit-o atat de ordinar pe biata Monica Lovinescu?!

Horia Roman PATAPIEVICI, TVR Cultural, 16 aprilie 2007:
"Numele meu este Horia-Roman Patapievici. Horia este prenumele pe care mi l-a dat mama si toti oamenii, de când ma stiu, mi-au spus Horia. Mama îmi spunea Horia. Roman este prenumele pe care mi l-a dat tata si nimeni cu exceptia lui nu mi-a spus vreodata Roman. (...) Tata era dintr-un sat de lânga Cernauti si toata regiunea în care erau el si familia lui - cei care se chemau fie Patapievici, fie Smercianski (pe bunica mea o chema Rozalia Smercianski) - au ramas în Uniunea Sovietica. Un timp, au încercat sa se acomodeze. Tata e nascut în ‘21, avea exact vârsta de înrolare s.a.m.d. Roman Smercianski, varul lui primar, era în aceeasi situatie. Si s-a facut un consiliu de familie în urma caruia s-a hotarât ca baietii, baietii tineri, sa se refugieze. Nu în România, pentru ca ei erau convinsi atunci ca Uniunea Sovietica va invada România, ci în Polonia. În Polonia ocupata de nemti. Pentru ca Polonia fusese cu un an înainte împartita între rusi si nemti."

Horia-Roman PATAPIEVICI, "Evenimentul Zilei", 11 ianuarie 2007:
"Tatal meu a fost un refugiat din Cernauti. Venirea sovieticilor l-a facut sa se refugieze: nu in ce mai ramasese din tara, despre care credea ca va fi si ea in curand invadata, ci in Polonia. Oricat ar parea de ciudat azi, oamenilor din mediul social al bunicilor mei le parea in 1940, in Polonia impartita, mai sigur sub nemti decat sub sovietici.
Toata viata lui, tata a ramas ingrozit de rusi. Cooptat in anii ‘70 sa se duca la Moscova intr-o delegatie CAER, tata a refuzat. El, care din spirit de disciplina nu putea face niciun gest de fronda, a refuzat sa se intoarca in tara din care niciun Patapievici nu s-a mai intors. Nu putea uita ca din familia lui urmasi nu au avut decat cei care au reusit sa se refugieze.Restul patapievicilor au fost rasi - care arestati, care omorati, care deportati. Astazi, in locurile natale ale familiei Patapievici nu mai exista nimeni din neamul meu.(...)
Din familia mea paterna nu au supravietuit decat doi oameni: unul era tatal meu, celalalt unchiul lui. Dintre acestia, numai unul a mai putut avea, cum se spune in Biblie, fii si fiice. Sovieticii, pentru mine, sunt ucigasii neamului meu.(...)"

Horia-Roman PATAPIEVICI, "TANGO - Revista femeilor care stiu sa se miste", 1 aprilie 2007
"Tatăl meu a fost un om de o modestie şi de o discreţie cu totul şi cu totul excepţionale. (...) Aveam să aflu cît suport existenţial avea prudenţa lui cînd, la aproape 20 de ani de la moartea lui, i-am putut citi, la CNSAS, dosarul.(...) După cedarea Bucovinei către sovietici, tata s-a refugiat în Polonia, apoi a plecat la Viena, unde a stat în timpul războiului; a fugit de sub ruşi împreună cu vărul lui primar, Roman Smerceanski, care a fost împuşcat de o patrulă sovietică la puţin timp după ce au părăsit Cernăuţiul."

Monica LOVINESCU:
"Descoperim un tanar (are 35 de ani si pare cu vreo zece mai putin) simplu, emotionant si emotionat, aproape patetic, care ne vorbeste de tatal lui iesind din închisoare si nespunându-i nimic din cele petrecute acolo. Aduce o sticla de Murfatlar s-o bem împreuna în amintirea acestui tata mort fara sa-i fi spus fiului suferintele prin care a trecut".
"Jurnal, 1990-1993", pagina 291

ADEVARUL:
"Subsemnatul Patapievici Dionis, salariat la Banca de Stat, Directia Operatiuni Banesti, domiciliat in Bucuresti, raionul Tudor Vladimirescu, str. Caimatei 14, arat urmatoarele:
1. (...) Urmare schimbarilor teritoriale ce au avut loc in aceasta perioada (22 iunie 1940) am avut posibilitatea sa ma inscriu la Universitatea de Stat din Cernauti (URSS) la facultatea de fizica si matematici. Pentru rezultatele bune obtinute la invatatura si pe taramul activitatii obstesti, am obtinut bursa de merit. Dupa absolvirea primului an de facultate, razboiul si ocupatia hitlerista-antonesciana au intrerupt mersul normal al vietii. Suspectat si persecutat de organele statului fascist pentru comportarea avuta sub regimul sovietic, lipsit de vreo perspectiva si amenintat cu mobilizarea si trimiterea pe frontul antisovietic, in toamna anului 1941 am parasit regiunile natale pentru a ama refugia in Polonia.(...)
Din aprilie 1945 am putut din nou sa traiesc in conditii umane. La Viena am activat ca transalator pe langa Comandamentul militar sovietic, apoi pe langa Politia Zonei Sovietice, in arondismentul I. (...) Imediat dupa eliberarea Vienei de Armata Rosie m-am inscris la Academia superioara de Comert Mondial. In timpul sederii mele la Viena am activat in randul Partidului Comunist Austriac. In anul 1946 am fost primit ca membru in Partidul Comunist (carnet nr. 201729 din 2 oct. 1946). (...)
2. Ca dovezi pentru cele aratate in autobiografie voi mentiona unele documente, existente asupra mea si persoane. (..) Pentru perioada 1940/1941 cand am studiat in URSS: carnet de student. (...) In ceea ce priveste activitatea democratica posed legitinmatia de membru in Partidul Comunist Austriac nr. 201729/1946 (predat la CC al PMR) si carnet de membru in K.d.G.H. - Comitetul studentilor oprimati de nazism (nr. A 2056); in Asociatia de strangerea legaturilor de prietenie cu URSS (nr. 62508), etc. (...)
TRAIASCA LUPTA PENTRU PACE
Bucuresti, 16 oct. 1960"

COMPLETARI:

"In legatura cu comportarea mea din perioada 1936-1940 si conceptiilor pe care le aveam atunci arat ca in clasa a VI-a de liceu (1937/1938) am avut discutii in contradictoriu cu profesorul meu de limba germana, Popescu, discutii care s-au terminat cu aprecierea dansului ca "am conceptii bolsevice" si ca locul meu ar fi "dincolo de Nistru"."
"Plecarea din tara a fost determinata de atmosfera de teroare dezlantuita de autoritatile de ocupatie din Bucovina de Nord, impotriva tuturor acelora care au colaborat cu regimul sovietic si de atitudine negativa fata de razboiul antisovietic la care nu vroiam sa ma las mobilizat. De aceia am plecat din Cernauti inapoi la Stanceni, iar de aici la Horodenca, o localitate apropiat de Stanceni, pe teritoriul URSS (fosta Galitie Poloneza, intrata in componenta Statului Sovietic inca in anul 1939)."

PATAPIEVICI, "victima" "ucigasilor neamului lui" este complicele ucigasilor neamului nostru:

Tuesday, April 22, 2008

O altfel de Monica Lovinescu

Paul Goma: "Am mai spus-scris - si bine am facut:
- Pentru a-mi inchide gura-de-hartie, neprietenul meu, analfabetul Ceausescu, a dat ordin, in 1970, ca volumul Camera dealaturi sa fie retras din librarii si din biblioteci, depozitat undeva - dar nu distrus; - Pentru a-mi inchide gura-de-hartie, prietenul meu Liiceanu, directorul Editurii Humanitas, in luna iunie 1990 a retras din librarii volumul de marturii de el (abia) editat, Culoarea Curcubeului, Cutremurul Oamenilor, ' 77, iar in 1992 a trimis la topit intregul tiraj. Opera in care a fost sustinut pana in panzele albe de culturalizatorii Monica Lovinescu, Virgul Ierunca, de proaspat-culturalizata Gabriela Adamesteanu si de subordonatii sai de la revista "22"; - Pentru a-mi inchide gura-de-hartie, Marin Sorescu, director al Editurii Scrisul Romanesc din Craiova, in schimbul portofoliului Culturii, in 1993-1994, a distrus plumburile unor carti, printre care si ale romanului meu Garda inversa; - Pentru a-mi inchide gura-de-hartie, sora lui Mihai Botez, Viorica Oancea, directoare a Editurii Litera, in colaborare cu Ioana Parvulescu, a masacrat volumul de texte publiciste, selectand fantezist si scotand, in 1993 si 1995, doua brosurele, ambele intitulate cu infinita fantezie: Amnezia la romani - de altfel nedifuzate...; - Pentru a-mi inchide gura-de-hartie, carturarul Marin Papahagi, director al Editurii Echinox, a solicitat si a obtinut bani de la Soros, apoi... nu a publicat volumul Patru dialoguri, dar l-a anuntat (in revista "22") ca... editat; Patru editori-prieteni - toti patru, nu doar alfabetizati, ci reprezentand piscuri ale culturii romane cotidiene - care, cu totii, imi solicitasera volumele in chestiune... Si pe acestea le-am mai spus-scris - le scriu-spun a "n"-a oara: - Pentru a-mi inchide gura-de-hartie, in 1997 Monica Lovinescu a dat semnalul campaniei de presa impotriva Jurnal-ului prin: "Imi pare rau ca l-am cunoscut pe Paul Goma"; la ea a participat, cu nesfarsit curaj, scriitoricimea cu ale sale parti sedentare: Geta Dimisianu - Bianca Balota; - Pentru a-mi - totusi - inchide gura-de-hartie, Monica Lovinescu a emis, in 1998, ukazul: "Goma e contestat" - si... n-am mai fost editat!; - Pentru a-mi inchide - o data - gura-de-hartie, Nicolae Manolescu a anuntat in 1999 ca nu-l va mai publica in veac pe Paul Goma in "Romania literara" - si asa a fost. Pe cestelalte nu le-am mai spus-scris - le scriu-spun azi: Intors la stadiul de scriitor samizdatizat - prin grija colegiala a scriitorilor romani cotidieni, am incercat sa-mi fac auzit glasul-de-hartie multiplicand textele publicistice in cate 15-20 exemplare si trimitandu-le prin posta. Iata ca in aceasta iarna-primavara cineva a tinut sa impiedice "difuzarea prin posta a materialelor dusmanoase-calomnioase": in ultimele saptamani am primit de la corespondentii mei vestea ca, oriunde ar fi fost domiciliati (Piatra-Neamt, Constanta, Cluj, Falticeni, Bucuresti), plicurile continand textul eseului Basarabia si "Problema" au ajuns la destinatie dupa... doua luni - insa mai exista zece destinatari care inca nu mi-au confirmat pana azi, 11 iunie 2002, primirea a ceea ce fusese trimis de la Paris in 21 februarie - adevarat, tot 2002. Nu voi pierde timpul intreband: "Oare cine mi-a oprit textele? Securitatea ca institutie? Un racan cu oarecare putere de a face rau? Si - oare - se va fi stiind acolo-sus ce se petrece aici-jos? ". Nu inainte de 1989 si nici inainte de noiembrie 1977, cand am plecat in exil, nu judecam. "Daca-ar sti Tovarasul ce fac astia mici, in numele lui, le-ar rupe urechile!". La sfarsitul lunii aprilie, mi-a telefonat de la Bucuresti Ana Blandiana, anuntand ca in 29 mai va avea loc un colocviu in care se va vorbi si despre "Miscarea Goma".
A doua zi am primit o scrisoare de doua pagini in care expeditorul imi zugravea in termeni elogiosi "Miscarea Goma" si imi explica semnificatia ei pentru istoria Romaniei... - incheind:
"Stiu ca, dupa Revolutie, lupta dumneavoastra si, in general, atitudinea ferma pe care ati avut-o nu au fost pretuite la justa lor valoare, nici in mediile politice, nici in cele scriitoricesti, nici chiar in cele ale societatii civile. Ele nu si-au primit cuvenita recunoastere (subl. in text). In virtutea a ceea ce reprezentati, ati asteptat, cum era si firesc, sa fiti invitat in Romania si nu ati fost. Este, poate, si vina mea. A sosit, cred, timpul sa trecem peste toate divergentele si incomprehensiunile trecutului, sa vedem ceea ce ne uneste. Invitandu-va acum, oficial, as dori sa indrept aceasta greseala, in numele unei tari care, de fapt, nu v-a uitat.
Va astept in Romania. Presedintele Romaniei Ion Iliescu"
Am raspuns pe data: "Confirm primirea scrisorii din 24 aprilie 2002, semnata: «Presedintele Romaniei (,) Ion Iliescu». Paul Goma" Nu ma mir ca faptele mele de scris, gura-mare a mea deranjeaza pre multi; nu plang de mila acelor scriitori romani care ii reproseaza lui Vasile Gheorghe ca nu ma ucisese in 1956, lui Plesita ca nu ma lichidase in 1997 - fie si in 1981, in exil, pentru ca acum breslimea de expresie romana sa se mai simta ca-n sanul lui Avram! Nu m-am considerat, in 25 decembrie 1989 (teledifuziunea executiei Ceausestilor), peste masura de inteligent ca sa inteleg - si sa accept: "revolutia" era curat-Caragiale: cu voie de la politiune; nu m-am crezut futurolog (ca Tismaneanu, cel care prevede trecutul, doar prezentandu-ni-l pe Mizil), pentru a-i raspunde, in 1992 (ia te uita: a trecut un deceniu!) lui Mircea Snegur care ma poftea "acasa la noi, in Basarabia". "Nu am ce cauta in tari comuniste, controlate in continuare de KGB - la Chisinau -, de fiica ei, Securitatea, la Bucuresti". Din pacate, Raul Absolut nu a disparut de pe nici un mal al Prutului, ba as zice: prezenta lui s-a inrait. Securistii care apara si acum ca si pe timpul Ceausescului onoarea Damei Romania spun - si cine indrazneste sa miste-n front si sa-i contrazica declara: "Am tremurat de spaima mortii zece zile - pana cand tovarasu' Buzura a scris in "Romania literara" editorialul: "Fara violenta" - dupa care ne-am reluat locurile si activitatile. In 12 ani s-au perindat doi presedinti si jumatate, noi: mereu la datorie! Asa cum am repopulat ministerele (la Externe nu mai gasesti picior de ne-securist!) - asa o sa mergem mai departe, in Comunitatea Europeana, in NATO - cu Securitatea intacta. Ce conteaza micile-restrictii puse presei?, ce conteaza micile-restrictii postale, ca... intarzierea unor scrisori? Conteaza ca noi, Securitatea, suntem Romania, ca noi garantam stabilitatea... - asta cer Occidentalii". Eu cunosteam, in linii mari, discursul Securitatii, de pe cand tragea ea sa moara (cum spune, cum se spune: "Pe cine nu lasi sa crape nu te lasa sa traiesti"?), adica din 25 decembrie 1989. Si nu ma credeam deosebit de perspicace, doar un om normal, rationand normal. Cunosc in amanunt ce se va intampla in curand: Romania nu va intra nici in Europa, nici in NATO - cu taraful securistilor intact. De ce? Ei, de ce: de-aia!
Paul Goma
P.S. Securitatea Romaniei nu ma poate interzice si pe Internet:http://www.biblioteca.paulgoma.net/"


In curand, aici: Portretele Monicai Lovinescu