Părinte, se abat asupra omenirii vremuri mai întunecate –
sărăcie, cutremure, revolte, războaie, boli şi multe înrobiri şi
limitări ale drepturilor noastre umane – cu ce cuget ar trebui să
treacă creştinul prin aceste greutăţi, fără ca să deznădăjduiască, fără
ca să se compromită în vreun fel sufleteşte?
Avem nevoie să trăim sentimentul dragostei ca să depăşim
strâmtorările ce ne împresoară. Lumea, din cauza sărăciei, a căzut
într-o descurajare ce apasă pe fiecare în parte. Atât de deznădăjduit şi
afectat este de starea în care se află, încât nici nu mai are timp să
discute cu vecinul său. Mă gândesc cum era altădată o comuniune deplină
în comunitatea noastră creştină. Sărbătorile bisericeşti, nunţile,
botezurile erau un prilej de comuniune şi manifestare a dragostei
creştine. Păi când era vorba să cununi pe cineva, sau să botezi pe
cineva – era o sărbătoare pentru întreg satul, nu doar pentru familiile
respective. De ce se duce creştinul la nuntă? Se duce să se bucure
alături de cei doi miri, dar şi să dea un mic ajutor financiar noii
familii, care tocmai se integrează în comunitatea creştină a satului.
Nunta era astfel un prilej de manifestare a dragostei creştine, prin
care puteai să contribui, după putinţă, la consolidarea noii familii.
La fel era şi pentru botezuri, când familiile trimiteau urările şi
darurile lor celui nou venit în comunitatea creştină. Noi, copiii, ne
furişam şi ne uitam pe geamuri, că nu aveam noi voie să intrăm la
petrecerea adulţilor. Până şi viaţa de petrecere a românului arată această bucurie şi solidaritate creştină. Cum
se numeau odată astfel de petreceri – colăcării. Apăi, colăcăriile nu
erau altceva decât colectarea darurilor şi colacilor – era un întreg
ritual tradiţional, era de fapt un schimb de dragoste între creştini.
Acum însă lucrurile s-au schimbat. Astăzi nu mai există potecă
spre casa vecinului; omul nu mai are timp să se gândească la vecinul
lui. Sărăcia şi grijile l-au împins pe bietul român să nu mai vadă casa
vecinului. Nu mai există o nuntă, un botez, un eveniment comun
de care să se bucure împreună obştea creştină. Dispariţia acestor
obiceiuri ale tradiţiei româneşti arată de fapt starea critică a vieţii
creştine. Creştinul de mic era învăţat să se deprindă cu obiceiurile şi
sărbătorile creştine. Păi, numai de Paşti cât interes era! Îmi
amintesc cum trebuia să ne pregătim costumele de Paşti. Trebuia să
începem cusutul modelelor pe costume din pânză de bumbac curat, încă de
la începutul Postului. Era jos, la baza costumului, o lăţime de 10
centimetri, care trebuia cusută şi ornamentată frumos. Apoi erau şi
brâiele acestea frumoase, în tricolor şi toţi copiii aşteptam să umplem
bisericile de Paşti cu noile noastre veşminte.
Acum a venit schimbarea aceasta de civilizaţie, chipurile mai
evoluată. Dar să vedem cum ne-a evoluat această civilizaţie? L-a
dezbrăcat pe bietul om întâi de obiceiurile lui frumoase, i-a luat şi
haina de serbare şi serbarea la care nici nu mai are timp să ajungă.
Apoi această civilizaţie l-a despărţit pe om de familia lui, încât
tânjește soţia după soţul ei plecat prin ţări străine. Se duce bietul om
să adune ceva hrană pentru copii, prin Italia, Franţa, Canada,
Germania; şi în Sudul Africii îl găseşti pe bietul român, muncit, obosit
şi tot distrus de sărăcie. Din păcate am lăsat ca situaţia economică să ne influenţeze viaţa creştină şi structura noastră sufletească. Este
dureros să vezi cât de mult depinde credinţa noastră de aspectul
material, de bani, încât parcă şi la biserică vin din ce în ce mai
puţini oameni. Necazurile, în loc să ne aduce în biserici, ne îndepărtează? S-a scumpit benzina şi nu se mai duce omul la mănăstire sau la biserică. Unde este credinţa noastră? Lăsăm să ne-o fure vâltoarea lumii? Omul are ceva mult mai de preţ decât trupul – sufletul. De ce nu dăm valoare sufletului? Să îmbogăţim sufletul şi nu vom mai simţi sărăcia trupului. Credinţa
poate să facă pâine din cuvântul lui Dumnezeu, de ce nu credem
aceasta? Unitatea creştină, tradiția familiei, cu ierarhia şi armonia
ei, păstra acest suflu al dragostei creștine care dădea omului bucuria
de a trăi. De pildă, în cadrul slujbei cununiei, se citeşte o rugăciune
în care se spune că femeia trebuie să fie supusă bărbatului. Ei, bine,
supusă nu înseamnă un fel de robie, ci această supunere venea dintr-o
înţelegere deplină între cei doi soţi.
În familie soţia avea un cuvânt important de spus; hotărârile cele
mai importante în viaţa de familie nu le lua bărbatul singur, ci în
sfătuire cu soţia sa. Spre deosebire de alte religii apusene care
promovează egoismul şi individualismul, ortodoxia a promovat
întotdeauna solidaritatea celor tari cu cei slabi, în care cei puternici
trebuie să îi sprijine pe cei slabi. Comunismul a încercat să
înăbuşe aceste principii ale dragostei creştine, uniformizând
indivizii ca la colectiv – toţi mâncăm aceeaşi mâncare, toţi bem
aceeaşi băutură. Era noastră ce fel de uniformizare suferă acum, că nu mai putem vorbi de comunism? Acum se încearcă o uniformizare prin tehnică. E
aceeaşi Marie cu altă pălărie. Toţi să fim la fel, adică nişte numere
de data aceasta. Este tocmai ce spuneam şi mai înainte – această părută
civilizație, după ce ne-a dezbrăcat de hainele noastre, ne-a dispersat
familiile, ne-a luat hrana de la gură, acum încearcă să ne golească şi
de suflete. Tehnica în sine nu are nimic rău, dar folosirea greşită a
ei aduce o mare pagubă. Şi cea mai mare pagubă este aceea că Îl alungă
pe Dumnezeu din lume, din societate. Ce nevoie mai are omul modern de azi de Dumnezeu, dacă el are tehnica la îndemână? Această
tehnică îi dă omului o aşa încredere în puterile lui, încât el se
crede alpha şi omega, că el poate să comunice şi cu luna şi cu soarele,
nu mai are el nevoie de Dumnezeu; deasupra omului tehnic nu mai există
nimic. Această civilizaţie doreşte ca omul să nu mai aibă nevoie de
Dumnezeu. Şi nu este la fel omul tehnic cu omul socialist? Devierea de
la axa dragostei îl împinge pe om în ateism. Păi se spune că progresul nu e o piedică în calea credinţei…
Ziua Libertatii Presei s-a
consumat, ieri, printr-un chef – dupa cum s-a numit evenimentul
organizat de Mircea Toma si ai lui. In stilul sau inconfundabil,
eternul activist – simpatic doar in timpul liber – a sarbatorit prin
bascalie starea dramatica a presei romane. Fideli unor percepte
ideologice inversioniste foarte bine remunerate cat si buni la punerea
lor in scena, Toma si brigadierii sai i-au acordat “repetentului” Traian
Basescu “premiul cel mare” – “Mai,
animalule!”, in aplauzele si hlizelile lui… Mircea Geoana, aflat
si el, “intamplator”, la susaneau tovaraseasca cu mici si bere, probabil
din nostalgie pentru vanghelioane. Un premiu serios,
ca cel primit de un simplu jurnalist, dar demn de acest titlu,
operatorul Dan Nitescu, acordat in memoriam Mile Carpenisan, pentru
curajul demonstrat la Chisinau si nevoile sale de la Bucuresti,
rasplatit si material, la rivalitate cu bine sponsorizatul Club al
Presei, nu si-a facut loc printre vedetele porno-politicii si
porno-presei de Dambovita. Nu vreau sa-l disculp in nici un fel pe
Basescu, desi cred ca e treaba lui cum ii califica pe jurnalisti mai
ales in conversatiile sale private, reclamate in public de mogulul media
Dan Voiculescu si, acum, de mogulul ONG Mircea Toma. Dar, ma intreb,
este Traian Basescu vinovat de dezastrul in care se afla presa romana,
folosita cu cel mai mare succes, cu tot cu jurnalisti, pentru lustrul
pantofilor sau al cururilor mogulilor? Evident, nu.
Rapoartele internationale – chiar ale acelor institutii la care (se)
raporteaza Toma – indica faptul ca “gradul
libertatii presei” ar fi urcat pe timpul mandatului lui Basescu.
Perioada in care Mircea Toma a primit cateva miliarde bune, de la Vintu,
dupa cele incasate, pe sest, de la Patriciu, doi moguli de la pompa
carora sug seva si acum fostii sai companioni in deontologie si
grupologie, ca Robert Turcescu si Ioan T Morar sau Lucian Mandruta si…
Andrei Plesu. Prin aceasta “fratie” dintre moguli si ziaristi, din care
nu lipsesc serviciile secrete, de la noi sau de pe la “vecinii din
Est”, a fost lichidata presa romana, nu prin remarcile lui Traian
Basescu in privat, catre sotia sa, Maria.
Sa amintim un amanunt care nu o sa apara niciodata in mult citatele
“Rapoarte” ale Agentiei lui Toma (oare de ce?): In 2005, DIICOT a
cuprins intre copertile Dosarului Rompetrol, pentru evaziune
fiscala, spalare de bani si inselaciune, un anturaj al
distinsului Dinu Patriciu format din fostul premier Calin Popescu
Tariceanu si sotia sa, Ioana, senatorul Verestoy Attila, senatorul
Teodor Melescanu, Ludovic Orban, fostul sef al SIE, Catalin Harnagea,
Sorin Marin – fost actionar Rompetrol acum oengist “Anonim”, Dan
Fischer-Francu si Camelia Voiculescu, fiica mogulului cu acelasi nume,
presedintele Fundatiei Noua Europa, Andrei Plesu, cat si ziaristii
Mircea Toma, Sorin Rosca Stanescu, Doru Buscu, Cornel Ivanciuc, Liviu
Mihaiu si sotia sa, Ioan T. Morar. Ciudat, deontologii in cauza nu au
explicat niciodata ce s-a intamplat cu miliardele circulate de Patriciu
prin maruntaiele lor, inainte de a fi cumparati de Vintu. Justitia nu a
reusit, inca, sa finalizeze procesul. Este Mircea Toma in postura sa-l
judece pe Sorin Rosca Stanescu? Poate doar sa-i numere milioanele…
In aceeasi zi, a “libertatii presei”, zi in care eu am avut termen
la procesul cu ZIUA, un jurnalist de opinie si investigatie,
intamplator chiar fratele meu, George Roncea, a
ales sa renunte la colaborarea cu ziarul “Curentul” dupa ce fusese
pangarita memoria lui Mile Carpenisan prin indepartarea brutala a unui
articol dedicat omagierii sale de ziua… “libertatii presei”. Desi
anuntata in mediul online, reactia sa, venita ca protest fata de un
abuz incalificabil, nu “a facut o stire”, ca sa il citez pe Cristoiu. Nu
este prima oara. Nici cand mogulul-ospatar Marius Locic l-a
indepartat, tot abuziv, de la conducerea fostului ziar Atac,
pentru ca demascase intr-un editorial cardasia dintre Vintu, Rosca si
Patriciu pe filiera KGB, nu s-a consemnat la “rapoartele” “libertatii
presei”.
De data aceasta o fosta secretara devenita patroana, cu opinie, a
ales, probabil din obisnuinta, sa calce, pentru periatul unor potai ale
kominternismului, chiar si pe cadavre. In acest caz, maidanezul de
Primaverii este Volodea Tismaneanu iar cadavrul este al prietenului
nostru Mile Carpenisan, un jurnalist pur sange, ucis de prea multii
agenti toxici care i-au otravit viata, pe fronturile de aiurea sau din
Romania; atacat de boala dupa ce lasitatea si plastilina care tine loc
de coloana colegilor nevertebrati s-a mulat pe lichelismul patronului,
un alt mogul… “umanist”. Cazul ziaristului-reper Mile Carpenisan,
cenzurat si dupa moarte, reflecta funebru si exact starea jurnalistului
roman si a jurnalismului de astazi, din Romania semi-ocupata, asa cum
nu se trateaza in Rapoartele brigadierilor de serviciu: un cadavru
care, mai sta, inca, in debaraua presei dar de care trebuie musai
scapat. Daca se trezeste?! Si misca?!
Moartea civila a cazut ca o ghilotina peste capul multor jurnalisti
de opinie, al caror simplu cuvant, care era evaluat, la propriu si la
bucata, la cateva mii de euro, in timpul campaniei electorale, acum
trebuie ingropat rapid, sa nu mai supere pe vreun potentat, cu sau fara
stele, rosu sau portocaliu, dispus sa livreze, la schimb, reclama
mascata printre randuri si bale. Cine sa-si mai doreasca azi un ziarist
care ataca si mogulii si cumetriile puterii, oricare ar fi ea?! Intr-o
presa stapanita de “moguli buni” si “moguli rai”, adevarul asupra
problemelor majore ale tarii si natiunii va mai sta pus, se pare, doar
intr-un spatiu ingradit si bine delimitat, in latime si adancime: 2
metri. De pamant.
Jurnalistul de opinie a fost schimbat, din mers, cu informatorul de
opinie. In locul jurnalistilor, se itesc, dand aprig din coada,
intelectualistii si manelistii presei deontoloage, gen Tapalaga, adapat
de la valorile supreme ascunse de ochii opiniei publice undeva sub
buricul lui Tismaneanu sau Cartianu, care se suprapune cu succes si
profilului agentului acoperit ideal: tamp si cu limba morisca, umectata
regulamentar, mai ales cand are posibilitatea, rara, de a fi sluga la
doi moguli. Alte vedete de gen, emanate din crescatoria de papagali de
la “Dilema Veche”, laboratorul de retarzi intelectual al lui Plesu (de
ce nu s-o lasa, oare, de meserie?!), cum ar fi expertul in jacuzzi
Mandruta si expertul in nimic Turcescu, provoaca instant si simultan
invidia in randul militienilor si curvelor cinstite.
Ziua presei tocmai trecuta a “vibrat puternic” si prin cazul nu stiu
carei amante sau sotii a lui Turcescu, care a facut mult mai mult fas
in asa-zisa
presa onorabila, de maidan tv, on sau offline, decat recompensarea
curajosului Nitescu in memoriam Mile Carpensian. Ba chiar, aflu cu
surprindere, ziarista care a gafat in porno-gazeta “Click” a lui
Patriciu, partenera de trust a revistei “Dilema Veche”, a fost si
sanctionata: “cu
tăierea salariului pe două luni şi un ultim avertisment“, dupa cum
informeaza dealerul de tigarete ajuns manager de presa, Peter Imre,
mai cunoscut in lumea din care face parte drept amantul Adrianei
Saftoiu dacat drept sotul fiicei lui Melescanu (cu care mai imparte si
acelasi numar de ani). Unii chiar se si bucura: Turcescu si-a “reperat
onoarea”. Dar, intreb din nou: este mai vinovata biata scribulica
blonda a lui Patriciu ca a gresit, o data, amantele unui gurist cu
tafna, decat grizonatul la coafor care-i canta la balalaika lui Vintu,
ca porno-ziarist de porno-politica, intoxicand opinia publica cu
puhoaie de cuvinte peste pustiuri de idei? Desigur, cele cinci zerouri
din coada salariului sau se exclud din cauza…
“Nu i-ar putea cere nimeni ziaristului sa stea deoparte de cele
lumesti, dar printre cele lumesti se afla si puterea banului, si
fascinatia puterii, iar banul si puterea nu sunt de regula sfetnic bun
al celui menit sa comunice informatie corecta si opinie onesta”, scrie
jurnalistul veteran Corneliu Vlad intr-un editorial dedicat Zilei
Libertatii Presei: Jurnalismul
nu mai e meserie emblematica.
“Modelul” Turcescu, invocat de amploaiatii “independenti” ai unui
mafiot de presa sau ai altuia, sau chiar de catre el, pentru presedintia
Televiziunii Nationale, “sparie gandul”. Inteleg de la StareaPresei.ro
ca, mai nou, se isterizeaza pe Twitter la adresa lui Cornel Nistorescu
dupa ce acesta a
prezentat pierderile “Cotidianului” din perioada prestatiilor sale
de “redactor sef si director E-DI-TO-RI-AL”:
4.000.000 de Euro. Ati citit bine. “Disidentul” Turcescu, care altfel
ii reclama lui Nistorescu ca “tipa prin semne de exclamare”, emite nu
mai putin de 9 (noua) mesaje de disculpare, afirmand in vreo noua feluri
ca el si-a incasat sutele de mii de euro pe un “contract EXCLUSIV pe
partea editoriala” si chiar ca “e mandru de ce a realizat impreuna cu
fostii colegi de la Coti”. Am inteles, ho! Dar cum vine asta: vezi in
primul an ca pierzi 416.103 euro, apoi, in al
doilea an, ziarul cel mai cel, “quality press” cu bombe intelectuale gen
“masinutele
lui Liiceanu, Plesu si Patapievici“, vezi ca o ia spre fundul
prapastiei, cu o pierdere de 1.500.000 de
euro (!), si nu ai nici o umbra dilematica “editoriala”, ca sa te
intrebi: “ba, dar poate sunt eu de vina, cu echipa mea de genii, de nu
se vinde ziarul si am retururi jumatate din tiraj?” Oare nu era o
chestiune de minim profesionalism, ca sa te intrebi, ca “director
E-DI-TO-RI-AL” ,
preocupat nevoie-mare, de manuta cu trogloditul Buscu, de “ce
scump ar costa unirea cu Basarabia“, si de ce si unde se scurg
banii patronului, dragutul de Vintulica? Si
apoi, in a treia perioada de conducere stralucitoare, cand pierzi
“doar” 1.113.065 euro, nu iti inchipui ca poti sa generezi intrebari “E-DI-TO-RI-A-LE” in capetele unor procurori, gen: “O fi vorba de evaziune
fiscala, spalare de bani si inselaciune, dupa modelul
Rompetrol”? Ca doar si fostul
puscarias, actual mogul securistoid care nu mai raspunde nici macar in
fata creatorilor lui, are o experienta bogata in domeniu?
Dar sa vedem ce parere avea despre ziaristul-gonflabil si
contracandidata virtuala la sefia TVR, aflata la alt pol decat
Nistorescu, Rodica Culcer, dupa ce Turcescu, pe atunci pripasit la
radioul patronat de PSD, Europa FM, o incondeiase cu ou si cu otet:
“Cred ca este o campanie montata impotriva mea, pentru ca aceste
atacuri au aparut in momentul in care am devenit director de stiri la
TVR. Demisia mea a fost “sceneta”? De ce? Ca sa fiu somera sase luni de
zile? Ca sa-mi pierd si emisiunea de la TVR? Cred ca Turcescu incearca
sa-mi plateasca niste polite, pentru ca l-am inlocuit din functia de
redactor-sef la Europa FM, pentru ca jurnalul, de care se
ocupa, pierdea audienta, pentru ca era lucrat superficial.
Cred ca nu-mi va ierta niciodata acest lucru”, spunea
Culcer in Capital.
Hopaaa! Deja doua “surse” , ca sa fac un “spirit de gluma”
Dar, ajunge! (tip si eu ca Nistorescu ) Oricum, TVR-ul nu poate intra pe
mainile nici unuia dintre cei doi hiper-profesionisti, decat daca se
doreste injectarea mortala, direct in cap, si a jurnalistilor si a
natiunii tele-spectatoare. Poate doar Florin Calinescu, expert deja in inregimentatii
KGB de la Catavencu si in cum sa execute “imbecili
organizati”,“frustrati sexual”, “oengisti – babe si peltici”, sa
mai salveze cu cateva socuri electrice bine aplicate inima presei
nationale, in prezent asezonata pentru un infarct controlat.
Boala presei este, de fapt, o reproducere la scara mai mica a bolii
societatii romanesti de azi, careia i s-au administrat in 50 plus 20 de
ani atatea doze aproape letale, incat ma mir ca “mai misca”.
“Etichetarea, moartea civilă, scoaterea din circulaţie, fondurile
prohibite etc. au fost utilizate spre a falsifica memoria spirituală a
unui popor, ceea ce echivalează cu un etnocid cultural”, spune un mare
ganditor avertizand: “Oricine agresează patrimoniul spiritual al unui
popor, în întregime ori în parte, sau generaţiile lui creatoare…
agresează mental un popor, deschide războiul contra şi pentru ocuparea
minţii unui popor”. Razboiul mai mult sau mai putin intrevazut in toata
aceasta perioada trebuie sa duca la un deznodamant.
Cu creierul aproape adormit de otrava teleinoculata picatura cu
picatura in sistemul lor imunitar, prin televiziune si presa, romanii,
cobai ai dictaturii nonvalorii, mai au o sansa de supravietuire:
rezistenta din munti se muta in orase. Sa-si arunce televizoarele si sa
respinga minciunile mitraliate asupra lor si manipularile la care sunt
supusi, sistematic, de catre diversionistii profesionisti care
presteaza de sub reflectoarele mogulilor, “buni” sau “rai”. Orice
dictatura, fie si media, are un sfarsit, de cele mai multe ori neplacut
pentru cei care se folosesc de ea.
“Ce spunea Mile despre astfel de homunculi şi despre lumea lor?: …
aveţi impresia că miroase a primăvară, dar vine Cărpenişan şi vă
spune că pute”, amintea George Roncea. Mile Carpenisan: “… dar totusi
scarba care te poate apuca de niste oameni care mai au si tupeul
ordinar de a se uita in ochii tai stiind ca in momentul ala prin mintea
ta trec numai ganduri criminale … deci da scarba aia nu o rezolva
nici metoclopramidul. … In impostura lor poate ca ar trebui sa-i las
doar ca astazi simt ca vreau sa spun: doamnelor si domnilor sunteti de
cacat.”
Piata Universitatii, 21 Decembrie
1989 – 14 iunie 1990
Istoria noastra
21 decembrie 1989: Suntem cu totii in Piata Universitatii, o mana de
oamenii care ne cunoasteam din oras ca niste cai brezi, din toate
cercurile anti-comuniste: de la artisti la rockeri. Vom ramane pe
strazi, la Televizune, la CC, la Muzeul National de Arta, in Blocul
Romarta, la Spitalul de Urgenta si alte centre fierbinti, inca multe
zile si nopti.
25 decembrie, Craciun: Este prezentata la TVRL caseta editata a
procesului si executiei cuplului Nicolae si Elena Ceausescu. In
“completul de judecata” apar, printre altii, Dan Voinea, Virgil
Magureanu, Victor Stanculescu si Gelu Voican Vociulescu. Manipularea de
la TVRL genereaza in randul opiniei publice primele indoieli serioase in
CFSN. In aceeasi zi se fondeaza UDMR, imediat dupa primele organizatii
noii infiintate, FSN (Frontul Salvarii Nationale) si GDS (Grupul pentru
Dialog Social).
26 decembrie: Este organizat primul miting anticomunist, anti-Iliescu
si anti-FSN de dupa Revolutie, la indemnul unui prieten de-al nostru
cunoscut printre impuscaturi, pe 22 decembrie 1989, Andrei Rochian,
supranumit Marinarul, si cu concursul studentilor de la Arte Plastice.
28 decembrie: Primele semne de organizare in sanul Armata ca forme de
protest si rezistenta fata de ocuparea structurilor de comanda de catre
agenti KGB si GRU reactivati sub conducerea lui Nicolae Militaru.
31 decembrie: Agentul GRU, generalul Nicolae Militaru si agentul
kominternist Silviu Brucan desfiinteaza Unitatea 0110 anti-KGB, preiau
sub umbrela Armatei toate structurile informative si aresteaza
conducerea serviciului de securitate.
Ianuarie 1990: Sunt interzise manifestatiile in Bucuresti sub
pretextul atacurilor si diversiunilor teroriste.
12 ianuarie: Manifestantii anticomunisti desfid ordinul FSN si cer in
Piata Victoriei indepartarea de la Conducerea CFSN a
nomenclaturistilor si interzicerea PCR. Ion Iliescu, calare pe un tanc,
este intrebat de multime “Ce a facut in ultimii cinci ani?”. Se
scandeaza: “Cine-a stat cinci ani la rusi, nu poate gandi ca Bush!”
23 ianuarie: Frontul anunta ca va candida in alegeri, in pofida
promisiunilor anterioare. Doina Cornea si alti disidenti demisioneaza
din Front. Caramitru si Dinescu aveau sa ramana alaturi de Iliescu si
Brucan.
28-29 ianuarie: PNTCD, PNL si PSDR cer demisia echipei conduse de
Iliescu si Roman si constituirea unei puteri politice care sa includa si
partidele istorice. Frontul pune la cale o contramanifestatie a
“oamenilor muncii”. Sunt adusi pentru prima oara minerii in Bucuresti.
12 februarie: Are loc interventia ofiţerilor membri ai Comitetului de
Acţiune pentru Democratizarea Armatei (CADA) la Guvern, unde Gelu
Voican Voiculescu, pe atunci viceprim-ministru, se prezintă ca mandatar
al preşedintelui Ion Iliescu. CADA prezinta Dosarele Corbul 1 si
Corbul 2 si cere eliminarea cadrelor KGB si GRU plasate sub conducerea
ministrului Nicolae Militaru cu sprijinul lui Brucan si Iliescu.
18 februarie: La mitingul
Opozitiei, din Piata Victoriei, diversionisti bine antrenati incita
multimea pentru a patrunde in forta in sediul Guvernului. Victor Roncea:
“Ca printr-o minune, am iesit printre ultimii din cladirea Guvernului –
tot impreuna cu Andrei Marinarul, intalnit in sala de consiliu – chiar
inainte de a se inchide portile si a urma arestarile”. A doua zi, pe 19
februarie, sunt chemati la Bucuresti minerii, constituiti dupa modelul
garzilor civile paramilitare ale Revolutiei bolsevice din Rusia.
3 martie 1990: Macaragiul Gheorghe Gavrilescu darama, in uralele
multimii, statuia lui Vladimir Ilici Lenin din Piata Scanteii (azi Piata
“Presei Libere”).
20 martie 1990. Are loc la Targu Mures incercarea de rupere a
Ardealului, perfectata de agitator maghiari bine organizati, cu
sprijinul serviciilor secrete ungare sub observatia celor sovietice, si
soldata cu morti si raniti. 22 aprilie 1990: Se
implineau patru luni de la revolutie. Asociatii nepolitice au organizat
o comemorare la Cimitirul Eroilor, de unde au pornit in mars spre
Televiziune. La incheierea manifestatiei, in timp ce coloana de
manifestanti se deplasa pe Calea Dorobantilor, de la balconul unui bloc
s-a aruncat un ghiveci de flori care a ranit grav o femeie in varsta.
Incidentul a facut ca tensiunea din randul manifestantilor sa creasca.
Ajunsi in Piata Universitatii, ei ocupa carosabilul, blocand circulatia
atat pe B-dul Nicolae Balcescu, cat si pe B-dul Republicii. Pentru
prima data dupa Revolutie se inalta baricade, din panourile metalice
aflate in jurul santierului de la Spitalul Coltea, care sunt dispuse
chiar in Piata Universitatii de catre Victor Roncea si Andrei Rochian,
capitan de marina (foto dreapta, din pacate fara pletele de-atunci).
Troleibuzele se opresc, generand blocarea traficului. Dupa lasarea
intunericului apar, pentru prima oara dupa 21 decembrie 1989,
“scutierii”, trupele speciale de interventie. Elena Andronescu, membra
fondatoare a GID, avea sa consemneze astfel evenimentele: “Primul
troleibuz dinspre Rosetti a oprit, lumea s-a dat jos, iar soferul, care
parca de-abia astepta asa ceva, s-a intins, obosit, cu capul pe volan;
a aparut un politist cu grad si a inceput sa urle la el, ca si cum
n-as fi fost de fata: “Ce stai, bai, da-i drumul, treci peste ei!”;
ridicandu-si cu greu capul, plictisit, soferul ii spune: “Eu sunt cu
ei, dom’le!”, apoi se culca la loc.
Dupa orele 21 se vor pune panouri de tabla, luate de langa Spitalul
Coltea si dispuse in cercul Piatei Universitatii – de Victor Roncea
si un alt tanar, Andrei Rochian, zis “Marinarul” -, care vor bloca
circulatia. Peste noapte, incercuiti de politie, vor ramane circa 30-60
de manifestanti, printre care reprezentanti ai asociatiilor “16-21
Decembrie”, “GID”, “21 Decembrie”, “AFDPR” (Octavian Radulescu) raniti
in revolutie, rude ale unor decedati, maicute care au cantat “Hristos a
Inviat” si alte cantece religioase, un preot care a slujit la Troita.
La portavoce manifestantii au cerut abrogarea decretului 473 si
includerea in legea electorala a punctului 8 al Proclamatiei de la
Timisoara – interzicerea candidaturii fostilor activisti comunisti si
ofiteri de Securitate pentru primele trei legislaturi.
Se scandau lozinci: “FSN, FSN du-te in URSS”, “Iliescu nu uita,
tineretul nu te vrea”, “Nu vrem presedinte care sa ne vanda URSS-ului”,
“Nu suntem huligani”, “16-21 nu pleaca nici unul”, “15-22 voi ati tras
in noi”, “Jos comunismul”, “Democratie”.
Cum numarul manifestantilor tot scadea, iar politia ramanea pe pozitii,
cativa membri ai asociatiilor prezente au incercat, fara succes,
mobilizarea studentilor din complexele mai importante.
Dimineata in jur de ora 7, in ploaie, ramasesera vreo 7-8 demonstranti,
printre care Octavian Radulescu si doi membri GID. Dintr-o Dacie alba
au coborat niste ofiteri de politie care i-au alungat pe manifestanti
langa zidurile Universitatii, dirijand circulatia.
Si, pe cand priveau deprimati, infometati, zgribuliti de frig in ploaie
cum politistii le calcau in picioare pancartele de panza, mai abitir
cea cu “MINISTERUL DE INTERNE = MAN = KGB?”, pe care au ingropat-o in
noroi, deodata, Octavian Radulescu incepe sa urle in porta-voce:
“Victorie, victorie! Am invins! Victorie!”. Atunci, ne-am uitat unii la
altii, gandind cu totii acelasi lucru; mai tarziu, ne-am dat seama ca
avea dreptate”.
23 aprilie: Lumea se aduna pe trotuarul din fata Teatrului National.
Se vorbeste la portavoce. Peste noapte raman circa 100 de persoane.
24 aprilie: In jurul orei 5.00 dimineata Politia se napusteste asupra
oamenilor stransi in jurul troitei, lovindu-i cu salbaticie. In jurul
orei 11.00, Politia se retrage, Piata fiind reocupata de cateva sute de
manifestanti. Se striga cu patima “Jos Iliescu!” In dimineata
aceleiasi zile, presedintele CPUN, Ion Iliescu, cere votarea unei
motiuni pentru eliberarea fortata a pietei, motiune ce nu va fi
adoptata. Ion Iliescu ii numeste pe cei care il contestau in Piata
Universitatii, “golani”.
George Roncea:
“La ora 12.00, dupa ce am aflat de la radio ce a zis Iliescu, am
decupat un cartonas pe care am scris apasat “Golan”. In stanga, jos, am
pus ca o marca semnatura: Ion Iliescu. Trag la xerox cateva sute de
bucati si cumpar doua cutii de ace. Imi pun prietena sa se plimbe cu
ecusonul pe piept, printre oamenii care comentau indignati ofensa adusa
de Iliescu. Chestia uimeste, la inceput, dar foarte iute apare reactia
asteptata, de fronda ironica la adresa incruntatului Iliescu, moment
in care apar la vedere cu teancul de insigne si cu acele. In doua
minute raman fara ecusoane, pe care oamenii, razand, si le prind cu
mandrie in piept”. La ora 15.00, Institutul de Arhitectura va fi
impodobit cu o inscriptie pe care se putea citi: “Facultate de golani”.
Din acel moment s-a implinit fenomenul de auto-legitimare a unui grup
social distinct, ce era pana atunci inca difuz si lipsit de contur.
Eticheta de “golan” devine insemnul heraldic al minoritatii bunului
simt din Romania.
Dupa cum se stie, pastorul Tokes Laszlo, europarlamentar si agitator pentru autonomia Tinutului Secuiesc ca sef al “Consiliului Național Maghiar din Transilvania”, documentat ca agent al securitatii Republicii Populare Ungare, l-a invitat in Romania in aceasta toamna pe liderul tibetan Dalai Lama fara sa mai intrebe si Guvernul roman. Intr-un Comunicat transmis ieri presei ca replica la precizarile ministrului de Externe pe tema vizitei neagreate de catre autoritatile romane, Laszlo Tokes incearca sa ne spuna ca, de fapt, “in mod special vizita se adresează pământului natal al lingvistului Körösi Csoma Sándor, considerat un „sfânt” (bodhisattva) de cei de credinţă budistă”. Iar aceste “pamant natal” nu este neaparat Romania ci, ati ghicit, Transilvania.
Totodata, in acelasi comunicat, Tokes nu se sfieste sa faca o paralela intre el, considerat adeseori de ciracii sai drept “liderul spiritual al comunităţilor maghiare care trăiesc în ţările din Bazinul Carpatic”, si Dalai Lama, despre care afirma ca este “conducătorul spiritual al Tibetului aflat în exil” si “purtătorul nu numai al drepturilor propriului popor, ci totodată a libertăţii şi drepturilor omului a tuturor popoarelor asuprite”. Ati ghicit, din nou, printre aceste “popoare asuprite” se afla si bietul popor maghiar din bazinul carpatic, nedreptatit prin odiosul Tratat de la Trianon.
“Bodhisattva” Körösi Csoma Sándor a fost un filolog “secui” nascut in “Tinutul Secuiesc”, – nu-i asa? – respectiv in satul Chiurus (Körös pe ungureste), judetul Covasna, in 1784, pe atunci Regatul Ungariei. Csoma (poate Cosma?), dupa ce a petrecut mai multi ani in Tibet a alcatuit primul dictionar tibetan-englez si a murit in India in 1842.
Miza “vizitei ecumenice” – dupa cum zice Tokes – a pazitorului “tuturor poporului asuprite” este, asadar, internationalizarea chestiunii Tinutului Secuiesc si a “asupritului popor maghiar”.
Este bine sa ne dam seama ca, desi Dalai Lama beneficiaza de o imagine internationala foarte candida iar drama tibetanilor chiar exista, el a fost folosit, de fapt, toata viata sa, pe post de iepuras in santajul media al unei puteri sau alta in relatia cu China.
Mai mult: dincolo de zambetul sau “zen”" si ecumenic” se ascund aliante care nu de putine ori au dus la varsari masive de sange, cum a fost “revolta” uigurilor din vara anului trecut. Intr-un discurs sustinut pe 1 septembrie 2009 in Parlamentul European, Rebiya Kadeer (foto stanga), preşedinta Congresului Mondial al Uigurilor, a afirmat, punand problema la pachet: „A venit timpul ca guvernul chinez să discute cu mine şi Dalai Lama“. Evident, nu de putine ori, ungurii s-au asemuit cu uigurii, care revendica o buna bucata din China si cu care, culmea, se potrivesc si la “drapelul secuiesc” (vezi foto cu cele doua mai jos). Interesant ca sustinatoarea principala a uigurei a fost presedinta subcomisiei pentru drepturile omului din PE, “ecologista” Heidi Hautala, din… Finlanda, avocata principala a “cauzei maghiare” in Occident si acelasi personaj caruia Laszlo Tokes i-a solicitat sa foloseasca influenta Uniunii Europene si sa intervina pe langa autoritatile boliviene pentru Toaso Előd (nascut la Sovata) si Mario Tadic (mercenar), arestati pentru terorism – daca va mai aduceti aminte scandalul de anul trecut legat de unguri si tentativa de asasinare a presedintelui Evo Morales – ambii membri ai “Legiunii Secuiesti”, infiintata in Ungaria cu scopul declarat al “apararii Tinutului Secuiesc”.
Povestea merge mai departe: militantii unguri pentru autonomia “Tinutului Secuiesc” intra de fapt in aceeasi categorie cu separatistii teroristi uiguri, extremisti islamici, dupa ce, in iunie 2006 au semnat un “Tratat” intre CNS si Forumul Uigur, organizatie considerata de Statele Unite, si nu numai, drept terorista si ai carei lideri sunt urmariti international.
La 5 iunie 2006, liderii “Adunarii Nationale a Secuilor” au semnat un acord de colaborare cu o organizatie suspecta de terorism: “Forumul Uigur”, unda din organizatiile separatistilor din provincia chineze Xinjiang, pe care separatistii o numesc “Turkistanul de Est”. Miscarea islamica din “Turkistanul de Est” a fost inclusa, la 26 august 2002, potrivit afirmatiilor adjunctului Secretarului de Stat al SUA, Richard Armitage, pe lista organizatiilor teroriste. Conform informatiilor Ambasadei SUA la Beijing, organizatia uigara a planificat un act terorist impotriva misiunii diplomatice a SUA in Kirgistan.
Intelegerea convenita intre “Consiliul National Secuiesc” reprezentat de Jozsef Csapo, presedintele de atunci, si Attila Tulit, vice-presedintele, si “Forumul Uigur”, reprezentat de Perhet Muhammet, prim-secretar, si Umit Hamit Agahi, secreatar general, are urmatorul continut:
“Tratat”
“Consiliul Permanent al Consiliului National Secuiesc, reprezentant al poporului secuiesc si membrii emigratiei uigure, reprezentate prin Forumul Uigur, avand in vedere legaturile istorice cu poporul uigur, incheiem prezenta intelegere pentru studierea trecutului comun, colaborare periodica in vederea realizarii intereselor comune.
Trecutul de mai multe secole al celor doua popoare ne determina sa descoperim si sa cultivam trecutul nostru comun, sa-l interpretam si sa-l consideram ca pe o relatie de fraternitate.
Noi, reprezentanii organizatiilor noastre, am semnat ca semn al recunoasterii colaborarii periodice si fructuoase intre noi.
Presedintele CSN, Jozsef Csapo Vicepresedintele CNS, Attila Tulit
Prim-secretar al Forumului Uigur, Perhet Muhammet Secretarul General al Forumului Uigur, bin Umit Hamit Agahi”
Nota bene: Jozsef Csapo a demisionat in octombrie anul respectiv, printr-o scrisoare trimisa prin fax la CNS, fara a-si motiva insa gestul, iar tatal lui Tulit (in prezent membru al PCM), Attila Imre Tulit, consilier local al UDMR la Sfantu Gheorghe, a fost arestat de DNA pe 22 septembrie, acelasi an, prins in flagrant cu o mita de 20.000 de euro.
Despite being steeped in jihadist ideology, trained in explosives and assassination tactics, and anxious enough to get that way that they high-tailed it from China to Afghanistan to become more lethal terrorists, the Uighur Muslim
S-asa-s de multi/ Ce mint cu gândul, vorba, fapta, ba/ Se mint pe sine însusi chiar, încât/ În mine s-a stârnit mândria crunta/ De-a spune adevarul – daca chiar/ Prin el lumea s-aprinde (1).
„Ei mint – eu adevarul îl spun, caci nu ma tem / De-a lui urmari” (2).
„Cel mai mare pacat al oamenilor e frica, spaima de a privi în fata, s-a recunoaste adevarul. El e crud acest adevar – dar numai el foloseste” (3).
1. Versuri fragmentare din mss. 2259.
2. M. Eminescu, Opere, I, p. 94.
3. Idem, Opere, IX, p. 311.
Puse la un loc de Theodor Codreanu
„Noi, poporul latin de confesiune ortodoxă, suntem în realitate elementul menit a încheia lanţul dintre Apus şi Răsărit; aceasta o simţim noi înşine, se simte în mare parte de opinia publică europeană, aceasta o voim şi, dacă dinastia va împărtăşi direcţia de mişcare a poporului românesc, o vom şi face. Oricât de adânci ar fi dezbinările ce s-au produs în timpul din urmă în ţara noastră, când e vorba de legea părinţilor noştri, care ne leagă de Orient, şi de aspiraţiunile noastre, care ne leagă de Occident şi pe cari sperăm a le vedea întrupate în dinastie, vrăjmaşii, oricare ar fi, ei, ne vor găsi uniţi şi tot atât de tari în hotărârile noastre ca şi în trecut“.
"Il felicit pe Victor Roncea, un ziarist de investigatie de exceptie; pentru cei ca el am luptat sa fie scoase din Codul Civil amendamentele care vizau ingradirea jurnalismului de investigatie." - Senator Iulian Urban
Parintele Iustin Parvu, Manastirea Petru Voda
ALERTA - Isteria Gripei Porcine
Controversa Vaccinului Anti-AH1N1
Asociatia ProVita Bucuresti
VIDU
ANALIZA FINALA
Dr Liviu Turcu a demontat pentru Presedintele Traian Basescu Reteaua Tismaneanu
Minciunile Personajului Tismaneanu
Au cuvantul detinutii politic, Biserica, academicieni, istorici, analist CIA
Laureata NOBEL pentru literatura despre ICR, Securitate si Patapievici
Interviu exclusiv realizat de Victor Roncea cu Herta Muller
DOSARUL UNUI IMPOSTOR
"Normalitatea" lui Patapievici: homosexuali, porno, anticrestinism, antisemitism, antiromanism, turnatori, impostura, fraude, trafic de influenta
Adevaratul Ion Iliescu
ION ILIESCU - BIOGRAFIA SECRETA
Teza leninista a lui Vladimir Tismaneanu
Traiasca Fratii Marx, Engels, Lenin si Trotki!
BISERICA ORTODOXA ROMANA IN ANII REGIMULUI COMUNIST
Un Studiu oferit de Patriarhul Teoctist pentru a contracara minciunile din Raportul TISMANEANU
Civic Media
Informatia inseamna libertate
PARINTELE IONEL RONCEA despre gandirea lui Hristos versus indoctrinarile unor "guru"
DAN PURIC, TOVARASUL ANTICRESTINILOR
Un actor grabit, bun de inchiriat
Blestemul Aiudului. Masca lui Puric
Gardasil, vaccinul care ucide
Silgard, vaccinul sterilitatii
Adevarata Romanie
Search This Blog
Salvati Romanii din jurul granitelor!
Libertate pentru Basarabia!
BASARABIE, Cetatenia.ro este dreptul tau!
Sustine Campania Pro Cetatenie
www.cetatenia.ro
Dreptate dupa 65 de ani!
Ucraina ataca Delta - Documentar TV despre Cazul Bastroe si Campania Civic Media
Enciclopedia Romaniei
Europeni si Americani impotriva Statului Politienesc
ESTE HAR... - să iubeşti fără să fii iubit… - să slujeşti fără să fii preţuit… - să dăruieşti fără să ţi se mulţumească… - să te jertfeşti şi fără să ţi se recunoască… - să ierţi fără să fii iertat… - să-l susţii pe cel care te-a lepădat… - să rămâi liniştit, deşi eşti nedreptăţit… - să crezi deşi nu vezi faţă în faţă… - să crezi deşi nu eşti deplin lămurit… - să investeşti clădind fără speranţe… - să taci pentru a nu face rau aproapelui… - să vorbeşti de dragul adevărului… - sa te jertfesti pentru dreptate... - să înduri fără să murmuri, fără să cârteşti…. - totul să-ţi aparţină, dar tu de toate bucuros sa te lipseşti… Luptă-te, suflete, ca să primeşti acest har!
Posts
