Pages

Thursday, July 23, 2009

"CURVA" Pacepa - afacerea trădării (VIII). Trei variante ale „defecţiunii“ lui Pacepa

„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (VIII)

Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecţia „Dosarului Pacepa“, realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. (George Roncea)

Ipotezele trădării

Ionel Gal, şef al Arhivelor Statului în perioada de referinţă, îşi exprimă îndoiala în ce priveşte paternitatea unor iniţiative în domeniul spionajului politic, economic şi militar puse pe seama lui Nicolae Ceauşescu. El crede că mai degrabă acestea au aparţinut conducerii DIE, aflată într-o continuă goană după avansări, decoraţii şi diverse avantaje materiale.
De altfel, pentru toate contribuţiile sale, Ion Mihai Pacepa a fost răsplătit cu grade şi funcţii de aproape toţi miniştrii de Interne care l-au coordonat: Ion Stănescu, Emil Bobu şi Teodor Coman. Din aceleaşi considerente, Nicolae Ceauşescu ar fi intenţionat să-l numească şef al Casei Prezidenţiale, o structură care, păstrând totuşi proporţiile, urma să copieze organismul similar din SUA şi să se ocupe de toate problemele familiei Ceauşescu.
Aşadar, aflat în plină ascensiune şi cu certe perspective de afirmare, după ce mai bine de jumătate din viaţă lucrase în aparatul de informaţii externe, Ion Mihai Pacepa hotărăşte intempestiv să fugă în Occident.
În literatura dedicată serviciilor secrete (memorialistică şi chiar istoriografie), unii îl laudă pe Ion Mihai Pacepa pentru anticomunismul său şi lovitura dată regimului Ceauşescu, alţii, în schimb, spun că generalul ar fi contribuit la anihilarea unui număr destul de mare de spioni ai DIE în Vest, prin deconspirarea lor. Nici motivul real al defectării sale nu este încă pe deplin clarificat, existând, în acest sens, cel puţin trei variante prezente atât în mass-media, cât şi în bibliografia publicată după 1990.

Trei variante ale „defecţiunii“ lui Pacepa

Prima îi aparţine chiar generalului care, în apărarea sa, povesteşte că a părăsit ţara din cauză că Nicolae Ceauşescu i-ar fi cerut asasinarea lui Noel Bernard, directorul secţiei române a postului de radio Europa Liberă şi că, deşi a comis fapte reprobabile, nu a dorit să fie şi nici nu a fost implicat vreodată în omoruri. Iată „argumentele“ generalului: „în aprilie 1978, Ceauşescu m-a însărcinat să îi creez o Casă Prezidenţială după modelul Casei Albe şi m-a luat apoi cu el în vizitele de stat pe care le-a făcut în SUA şi Anglia. Acolo am fost împreună zi şi noapte, şi asta a creat o intimitate dezgustătoare între noi.
La 22 iulie, Ceauşescu m-a chemat la Neptun şi mi-a ordonat să organizez asasinarea duşmanului său principal, Noel Bernard. Asta mi-a umplut paharul“.
De remarcat aici că momentul în care generalul a fost chemat de Nicolae Ceauşescu şi propus pentru o nouă funcţie, dacă memoria nu îi joacă feste, are loc la scurt timp după destituirea din fruntea DIE a generalului Nicolae Doicaru şi înlocuirea acestuia cu generalul Alexandru Dănescu.
Varianta de mai sus nu este, însă, susţinută de nicio altă sursă, dintre cele pe care am avut posibilitatea să le consultăm. E posibil chiar ca lucrurile să nu stea întocmai după cum relatează generalul, în documentele anchetei din anii 1978-1980 neexistând absolut nicio referire la vreun ordin expres pentru anihilarea şefului secţiei române de la Europa Liberă.
În dosarele respective sunt enumerate, însă, alte raţiuni probabile care au stat la baza deciziei generalului de a rupe legătura cu regimul de la Bucureşti.

Varianta a doua - eşecul afacerii Fokker

Este vorba de cea de-a doua variantă vehiculată în timpul anchetei care a urmat defectării generalului Ion Mihai Pacepa, şi anume că acesta, nemulţumit de faptul că nu fusese numit la conducerea DIE şi având de ascuns o serie de ilegalităţi şi acte de corupţie, a fost nevoit să rămână în Occident. Şi, dincolo de aprecierile mai mult sau mai puţin subiective ale celor care i-au fost colegi ori subordonaţi, presa din Occident, foarte promptă în anunţarea evenimentului al cărei protagonist a fost Ion Mihai Pacepa, a prezentat cel mai bine raţiunea gestului făcut de general.
În RFG, ziarul „Kölnische Rundschau“, din 3 august 1978, încheie unul dintre articolele având ca temă defectarea adjunctul şefului DIE cu aprecierea unui partener de tratative din Bremen, care afirma că generalul „s-a dovedit întotdeauna un luptător pentru patria sa. Eu personal nu cred că el ar fi trecut de bună voie la un serviciu secret occidental. Mai degrabă bănuiesc că el a fost constrâns la aceasta pentru a salva ce mai era de salvat din afacerea cu Fokker“.
Încercarea eşuată a regimului de la Bucureşti de a cumpăra licenţa de fabricaţie a unui avion mediu-curier de la firma Fokker era văzută astfel ca principala motivaţie a fugii demnitarului român. Constantin Stanciu, ministru adjunct la Comerţul Exterior, implicat şi el în această afacere, era de părere că toate negocierile duse cu partea vest-germană s-au soldat cu un eşec, iar acesta putea constitui o cauză a trădării lui Ion Mihai Pacepa sau a alegerii momentului dispariţiei lui.
Elemente care ar putea veni în sprijinul ideii că afacerea Fokker ar fi cauza trădării lui sunt cele relatate de Spitra, respectiv starea de excesivă nervozitate şi lipsă de control a lui Pacepa în timpul discuţiilor cu Schäffler, preşedintele concernului vest-german Fokker-Bremen (violent, fuma ţigară după ţigară, lăsa ţigara din gură aprinsă în scrumieră şi aprindea ţigarete subţiri de foi, cerea brichetă, în vreme ce pe a lui o pipăia s-o scoată din buzunar şi n-o găsea).

Varianta a treia - deconspirarea de către contraspionaj

A treia variantă asupra motivelor care au stat la baza defectării generalului Ion Mihai Pacepa este cea vehiculată tot în mediile de informare occidentale, la începutul lunii august, atunci când vestea trădării acestuia, prezentat în mod eronat drept consilier pe probleme de securitate al preşedintelui Ceauşescu, a făcut înconjurul lumii. Astfel, ziarul „Die Welt“ publica în numărul său de marţi, 8 august 1978, sub titlul „Omul de încredere al lui Ceauşescu ar fi obţinut azil în SUA“ aserţiunea după care „românul întreţinea, de mai mult timp, contacte cu serviciul secret al SUA. Primele puncte de contact au existat înainte ca Ion Pacepa să fi făcut carieră politică“. La capitolul motive pentru dispariţia sa bruscă, ziarul vest-german pretindea că generalul a simţit „o dezvăluire de către contraspionajul român şi s-a decis să nu se mai întoarcă“.
În cadrul emisiunii „Ecoul zilei“ a postului de radio WDR, a fost prezentat, la orele 18,30 în ziua de 2 august, un comentariu în care se menţiona că Ion Mihai Pacepa „urma ca să fie inclus într-o amplă remaniere guvernamentală. Dacă a bănuit sau a ştiut acest lucru, atunci pentru el a fost tot atât de sigur că aceea era ultima sa călătorie în Occident şi, astfel, ultima sa posibilitate de a rămâne în străinătate“.
Aşa se explică şi modificarea de către Ion Mihai Pacepa a unor telegrame adresate şefului statului şi transmise de la Bucureşti, în timpul vizitei la Londra a lui Nicolae Ceauşescu. În una dintre aceste telegrame se cerea de la Bucureşti trimiterea unei delegaţii în RFG pentru negocieri economice, fără a se nominaliza anumite persoane. Ion Mihai Pacepa a schimbat, însă, conţinutul telegramei, introducând în textul acesteia solicitarea ca el şi ministrul adjunct al Comerţului Exterior, Constantin Stanciu, să se deplaseze la negocieri.
(va urma)

DETINUTII politic Raul Volcinschi si Octav Bjoza, presedintele AFDPR, despre Cazul Dan Puric vs Manastirea de la Aiud - VIDEO/AUDIO

FRATII basarabeni se alatura campaniei 2009 - ANUL EMINESCU - 120 de ani de la ucidere - JURNALIST POLITIC OMORAT LA COMANDĂ - VIDEO

Motto: „Treptat ies la iveală legături pe care anevoie le-am fi descoperit din frânturile de informaţii oficiale, ori oficioase ale vremii. Glasul său, unic în concertul politicianismului vremii, trebuia să fie stins. Supăra mult adevărul său, al căutătorului de Absolut! Căci pentru el, nu exista adevărul de conjunctură al partidelor, ci doar adevărul naţiei româneşti pentru care a trăit şi pentru care a fost sacrificat, cu tăcuta complicitate a unor personaje malefice.”
– Zoe Dumitrescu Buşulenga

“Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil încât suntem singurul popor fără dialecte propriu- zise ; ea ne-a ferit în mod egal de înghiţirea printre poloni, unguri, tătari şi turci, ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre. Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.”
(M. Eminescu, Liber-cugetător, liberă-cugetare, “Timpul”, 2.02.1879, în « Opere », 1989, vol.X, p. 187).

Vezi VIDEO la Moldova Noastra

INTERVIU: Intre Brancusi si Dali cu o FOTO inedita

Radu Varia (dreapta), prieten si colaborator al lui Salvador Dali (centru) si Horia Damian (stanga), intr-o fotografie din arhiva personala
Licentiat in Litere - Universitatea din Bucuresti si Doctor in Istoria Artei si Civilizatiei al Universitatii din Paris, Radu Varia este o personalitate cu totul aparte a culturii noastre, recunoscut de un sfert de veac ca autoritate mondiala de prim rang in domeniul Brancusi. Cartea sa consacrata sculptorului, care nu a aparut insa si in limba romana, e publicata in numeroase editii la New York, Paris si Tokio. A organizat numeroase expozitii in muzeele lumii si a colaborat direct cu Salvador Dali la crearea in Spania a muzeului ce-i poarta numele. Este si un apropiat al marelui artist roman de la Paris Horia Damian, ale carui principale expozitii Radu Varia le-a organizat si prefatat in ultimii 40 de ani, si care va expune acum in Romania, pentru prima data dupa sase decenii.
Continuarea in ZIUA

PROPAGANDA ORDINARA LA VACCINUL GARDASIL pe HotNews prin gura reprezentatului OMS in Romania, un Olsavsky

Intalnirile DoctorH
VIDEO AUDIO
Victor Olsavsky, reprezentantul OMS in Romania: Scopul campaniei de informare pentru prevenirea cancerului de col uterin este ca cetateanul sa poata lua o decizie informat
de Redactia HotNews.ro
Joi, 23 iulie 2009, 12:00
Ce inseamna aceasta recomandare OMS? Se numara Romania printre tarile vizate de aceasta recomandare? De ce OMS recomanda vaccinarea? Reamintim ca Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda prevenirea cancerului de col uterin prin vaccinare anti-HPV. Victor Olsavsky, reprezentantul Organizatiei Mondiale a Sanatatii, a discutat online cu cititorii HotNews.ro.
Intalnirea online a fost urmata de un interviu inregistrat in Studioul HotNews.ro
Descarca interviul in format MP3

"Mama unei fetite de clasa a 6-a sau a 7-a care urmeaza sa-si vaccineze fetita anti-HPV trebuie sa stie ca este un vaccin sigur", a declarat reprezentatul Organizatiei Mondiale a Sanatatii in Romania, Victor Olsavsky. "Efectele adverse nu sunt nici mai multe nici mai putine decat la alte vaccinari. Acest vaccin o va proteja impotriva acestei infectii care este responsabila in apropape 100% din cazurile de cancer de col uterin. Trebuie sa mai stie ca doar vaccinarea respectiva nu va proteja total fetita impotriva aparitiei cancerului de col uterin. La aparitia acestuia mai contribuie si stilul de viata pe care o sa-l adopte, numarul de parteneri sexuali pe care o sa-i aiba, varsta la care va naste prima data, fumatul", a declarat Olsavsky.

EMIL BOC isi reclama public pentru nedeclararea averilor proprii consilieri, mosteniti de la Tariceanu si impusi de Tismaneanu, cum ar fi MARIUS OPREA

Aproape incredibil, primul ministru Emil Boc si-a reclamat proprii consilieri care nu si-au depus declaratia de avere pe site-ul Guvernului Romaniei. Printre acestia, Marius Oprea, inca director al IICCR, cu rang de secretar de stat, fostul consilier pe probleme de securitate al fostului premier al Guvernului PNL-UDMR, Calin Popescu Tariceanu, cu toate ca era si este lipsit, si azi, de certificatul ORNISS. Desigur, ceva pute la Palatul Victoria, daca un asemenea personaj, sluga umila a lui Tariceanu si cel care ii terfeleste regulat familia lui Basescu este mentinut in continuare in functie. Dar am aflat si de ce: membru al GDS, Marius Oprea este "powered by" "Guvernul din umbra" condus de Tismaneanu. Confirmarea a venit zilele trecute, cand neo-kominternistul si-a exprimat "solidaritatea" sordida cu acest personaj. Iata: "G. Roncea scrie in Curentul un articol de o rara violenta lexicala impotriva generalului Pacepa. Invocand o scurta recenzie a jurnalistului David Binder care a lucrat la New York Times pana acum cativa ani, autorul in cauza recurge la termeni inacceptabili in orice discutie civilizata atunci cand se refera la Lucia Hossu-Longin, Gabriel Liiceanu, Marius Oprea si subsemnatul. (Adica, pentru a fi exact, Volo e pomenit o singura data, tangential. Asta l-a deranjat?: "La umbra brandului Pacepa s-au adăpostit tot felul de personaje care au câte ceva în comun cu acesta - de la Tismăneanu şi Liiceanu, la „caraghiosul Bădin“ (apud Traian Băsescu - n.n.) sau fosta meşteră de partid a TVR, Lucia Hossu Longin, care tot cerşeşte public de la Emil Boc, un post la CNSAS, cum a obţinut şi Marius Oprea, alt „pacepolog“ liberal.". Saracu' - Nota mea)

NEWS ALERT: FBI a arestat azi doi primari din New Jersey, rabini si alti oficiali in cel mai mare scandal de coruptie din istoria statului. VIDEO

View more news videos at: http://www.nbcnewyork.com/video.

Dirty Jersey: Feds Bust Dozens in Corruption Scandal
Corruption sweep to be among biggest in state history

By JONATHAN DIENST and MICHAEL CLANCY

The mayors of Hoboken and Secaucus were among 30 people arrested in early morning raids across New Jersey this morning as federal officials unveiled a long-ranging probe into public corruption and international money laundering, officials said

FBI and IRS rounded up scores of elected officials and several rabbis across the state in what is being described as one of the biggest investigations of its kind in Jersey's scandal-plagued history.

It appears to be a corruption-related investigation but Justice Department and FBI spokesmen would only say the corruption involved a "high-volume international money-laundering conspiracy." It is said to involve rabbis in the Syrian Jewish enclave in Brooklyn and Deal, New Jersey. The probe is said to have started when money transfers drew the interests of the feds who followed the trail back to small-town Jersey corruption.

Among those arrested this morning were Assemblyman Daniel Van Pelt, Jersey City Deputy Mayor Leona Beldini, Hoboken Mayor Peter Cammarano and Secaucus Mayor Dennis Elwell, authorities said. Several area rabbis and other community leaders and politicians, including Jersey City Council President Mariano Vega, were brought into custody in connection with this case, officials said.

In past years, New Jersey has seen more than 100 corruption-related arrests of public officials. There was no word on the specific charges against those being rounded up today, but a press conference is scheduled for noon.
Sursa: www.nbcnewyork.com

WASHINGTON TIMES critica alegerea lui Obama pentru Ambasada SUA din Romania. Mark Gitenstein, acuzat de conflict de interese (Eng)

Ex-lobbyist gets nod as envoy to Romania
Decision shades an Obama promise
By (Contact) Thursday, July 23, 2009

President Obama often boasted on the campaign trail that "lobbyists won't find a job in my White House," but he never mentioned anything about embassies. One need look no further than Mr. Obama's choice for ambassador to Romania to see why.
The nominee, Mark Gitenstein, was a registered federal lobbyist for the U.S. Chamber of Commerce, AT&T and Merrill Lynch until last year. Though now drawing a government salary, the former aide to Vice President Joseph R. Biden Jr., when he was in the Senate will receive $36,000 each year for the rest of his life from his old lobbying firm, according to a recent ethics filing.
"If I were in Romania, I would be quite offended," said Craig Holman, legislative representative for Public Citizen, one of seven watchdog groups that criticized Mr. Gitenstein in a letter to the Senate Judiciary Committee when he was rumored in the running for a Justice Department job earlier this year.
"This is sort of a favor because they couldn't get his appointment to Justice, so the White House is giving him a runner-up prize," Mr. Holman said of the nomination, which the Senate approved this month.
In e-mail, Mr. Gitenstein referred questions to the State Department, which in turn referred an inquiry to the White House.
White House spokesman Tommy Vietor said Mr. Gitenstein's financial arrangement presents no conflict of interest.
"These payments from Mayer Brown's defined-benefit plan represent Ambassador Gitenstein's retirement benefits," Mr. Vietor said. "We are fully confident that Ambassador Gitenstein will carry out his official responsibilities consistent with the high standards established by President Obama."
Mr. Gitenstein reported making $823,756 in partnership income and $80,000 in salary from Mayer Brown in a recent government financial disclosure, which covers income all of last year through the middle of June.
In addition, he reported earning $30,000 from the Obama-Biden presidential transition team and $4,000 in consulting fees from Citizens for Biden, Mr. Biden's campaign fund. In addition, he said he would receive approximately $36,000 per year under a Mayer Brown retirement plan for the rest of his life.
The White House didn't mention Mr. Gitenstein's lobbying history when it announced his appointment last month, saying only he was a partner at Mayer Brown.
Mr. Gitenstein isn't the only former lobbyist to find a job in the new administration. William J. Lynn, a former lobbyist for Raytheon, was appointed deputy defense secretary and Cecilia Munoz, director of intergovernmental affairs at the White House, previously lobbied on behalf of the National Council of La Raza, an advocacy group. Both were granted waivers from new White House ethics rules.
No such waiver is required in the case of Mr. Gitenstein because he hasn't lobbied the State Department in the past two years.
"It's certainly not a direct violation of the restrictions but it does run afoul of the spirit that the White House has embraced," Mr. Holman said.
Mr. Gitenstein's lobbying ties never arose as an issue of concern at his Senate confirmation hearing.
Sen. Christopher J. Dodd, Connecticut Democrat who has sharply criticized Washington lobbyists in his re-election campaign, called Mr. Gitenstein a "great, great" friend who has been his next-door neighbor in Washington for the past decade.
Mr. Gitenstein's nomination is one of more than a dozen political appointments by Mr. Obama to fill diplomatic posts, a practice criticized by career foreign service employees and watchdog groups.
The practice has been common for both political parties, but good government groups say the appointments seem at odds with Mr. Obama's populist rhetoric against "special interests" during his campaign.
Altogether, Mr. Obama's ambassadorial nominees and their families raised at least $4 million for his presidential run and another $1.6 million for his inauguration, according to the nonpartisan Center for Responsive Politics.
Since the Kennedy administration, presidents have given political appointees about 30 percent of the roughly 170 ambassadorships, records show.
Meanwhile, the American Foreign Service Association and American Academy of Diplomacy have called on Mr. Obama to reduce the number of political appointments to no more than 10 percent. Neither organization has commented on any specific nominee.
"If we are to strengthen the institution of American diplomacy, then people named to fill ambassadorial posts should possess the highest qualifications and have demonstrated interest in foreign affairs,"said Yvonne Siu, spokeswoman for the academy, which represents retired ambassadors and senior-level diplomats.
Sursa: Washington Times

PROFITORUL tuturor regimurilor, Liiceanu-Liicheanu-Liigheanu, prezinta: PETRE TUTEA un nou produs Humanitas-Rompetrol NO COMMENT

Newsletter

De la 1 august veti gasi audiobookuri Humanitas Multimedia si in benzinariile Rompetrol din toata tara!

Placerea de a conduce este strans legata de partenerii de calatorie. Iar cand parteneri va sunt vocile Humanitas Multimedia, chiar si blocajele din trafic se pot transforma intr-un prilej de relaxare.

Va oferim parteneri de drum care stiu sa va povesteasca, care va vor invata ceva, care va vor pune pe ganduri sau care va vor face sa zambiti.

Va invitam sa descoperiti audiobookurile noastre in benzinariile Rompetrol, de fiecare data cand faceti plinul. Va asteapta cuminti pe rafturile de carte, gata sa va transforme calatoriile, incepand de la 1 august. Orice drum poate deveni magic, daca aveti la indemana povestile Humanitas Multimedia.

Un partener de drum pentru o calatorie inspirata !

Comenzi prin e-mail: tudor.baciu@humanitas.ro
Comenzi prin posta: CPP Humanitas, CPCE - CP 14, Bucuresti
Comenzi telefonice: (021) 408 83 78; prin fax: (021) 4088377

Daca doriti sa nu mai primiti newsletter-ul, va rugam sa trimiteti un mesaj cu subiectul UNSUBSCRIBE la adresa pr.multimedia@humanitas.ro

Vizitati site-ul Librariilor Humanitas: www.libhumanitas.ro
Pentru a descarca legal versiunea electronica, vizitati http://www.owline.ro/