„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (VIII)
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu. Pe parcursul acestei luni, când se împlinesc 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră va trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“, cu concursul Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe şi al redactorilor revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva“ Pacepa este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinånd unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
În episoadele următoare, istoricul şi cercetătorul Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, oferă perspectiva unui investigator scufundat în documentele Securităţii, autor al volumului „Ion Mihai Pacepa în dosarele Securităţii 1978-1980“, lucrare ce cuprinde 132 de documente preluate din dosarul anchetei, coordonate la vremea aceea de generalul Iulian Vlad. Materialul face parte din selecţia „Dosarului Pacepa“, realizată de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. (
George Roncea)
Ipotezele trădăriiIonel Gal, şef al Arhivelor Statului în perioada de referinţă, îşi exprimă îndoiala în ce priveşte paternitatea unor iniţiative în domeniul spionajului politic, economic şi militar puse pe seama lui Nicolae Ceauşescu. El crede că mai degrabă acestea au aparţinut conducerii DIE, aflată într-o continuă goană după avansări, decoraţii şi diverse avantaje materiale.
De altfel, pentru toate contribuţiile sale, Ion Mihai Pacepa a fost răsplătit cu grade şi funcţii de aproape toţi miniştrii de Interne care l-au coordonat: Ion Stănescu, Emil Bobu şi Teodor Coman. Din aceleaşi considerente, Nicolae Ceauşescu ar fi intenţionat să-l numească şef al Casei Prezidenţiale, o structură care, păstrând totuşi proporţiile, urma să copieze organismul similar din SUA şi să se ocupe de toate problemele familiei Ceauşescu.
Aşadar, aflat în plină ascensiune şi cu certe perspective de afirmare, după ce mai bine de jumătate din viaţă lucrase în aparatul de informaţii externe, Ion Mihai Pacepa hotărăşte intempestiv să fugă în Occident.
În literatura dedicată serviciilor secrete (memorialistică şi chiar istoriografie), unii îl laudă pe Ion Mihai Pacepa pentru anticomunismul său şi lovitura dată regimului Ceauşescu, alţii, în schimb, spun că generalul ar fi contribuit la anihilarea unui număr destul de mare de spioni ai DIE în Vest, prin deconspirarea lor. Nici motivul real al defectării sale nu este încă pe deplin clarificat, existând, în acest sens, cel puţin trei variante prezente atât în mass-media, cât şi în bibliografia publicată după 1990.
Trei variante ale „defecţiunii“ lui Pacepa
Prima îi aparţine chiar generalului care, în apărarea sa, povesteşte că a părăsit ţara din cauză că Nicolae Ceauşescu i-ar fi cerut asasinarea lui Noel Bernard, directorul secţiei române a postului de radio Europa Liberă şi că, deşi a comis fapte reprobabile, nu a dorit să fie şi nici nu a fost implicat vreodată în omoruri. Iată „argumentele“ generalului: „în aprilie 1978, Ceauşescu m-a însărcinat să îi creez o Casă Prezidenţială după modelul Casei Albe şi m-a luat apoi cu el în vizitele de stat pe care le-a făcut în SUA şi Anglia. Acolo am fost împreună zi şi noapte, şi asta a creat o intimitate dezgustătoare între noi.
La 22 iulie, Ceauşescu m-a chemat la Neptun şi mi-a ordonat să organizez asasinarea duşmanului său principal, Noel Bernard. Asta mi-a umplut paharul“.
De remarcat aici că momentul în care generalul a fost chemat de Nicolae Ceauşescu şi propus pentru o nouă funcţie, dacă memoria nu îi joacă feste, are loc la scurt timp după destituirea din fruntea DIE a generalului Nicolae Doicaru şi înlocuirea acestuia cu generalul Alexandru Dănescu.
Varianta de mai sus nu este, însă, susţinută de nicio altă sursă, dintre cele pe care am avut posibilitatea să le consultăm. E posibil chiar ca lucrurile să nu stea întocmai după cum relatează generalul, în documentele anchetei din anii 1978-1980 neexistând absolut nicio referire la vreun ordin expres pentru anihilarea şefului secţiei române de la Europa Liberă.
În dosarele respective sunt enumerate, însă, alte raţiuni probabile care au stat la baza deciziei generalului de a rupe legătura cu regimul de la Bucureşti.
Varianta a doua - eşecul afacerii Fokker
Este vorba de cea de-a doua variantă vehiculată în timpul anchetei care a urmat defectării generalului Ion Mihai Pacepa, şi anume că acesta, nemulţumit de faptul că nu fusese numit la conducerea DIE şi având de ascuns o serie de ilegalităţi şi acte de corupţie, a fost nevoit să rămână în Occident. Şi, dincolo de aprecierile mai mult sau mai puţin subiective ale celor care i-au fost colegi ori subordonaţi, presa din Occident, foarte promptă în anunţarea evenimentului al cărei protagonist a fost Ion Mihai Pacepa, a prezentat cel mai bine raţiunea gestului făcut de general.
În RFG, ziarul „Kölnische Rundschau“, din 3 august 1978, încheie unul dintre articolele având ca temă defectarea adjunctul şefului DIE cu aprecierea unui partener de tratative din Bremen, care afirma că generalul „s-a dovedit întotdeauna un luptător pentru patria sa. Eu personal nu cred că el ar fi trecut de bună voie la un serviciu secret occidental. Mai degrabă bănuiesc că el a fost constrâns la aceasta pentru a salva ce mai era de salvat din afacerea cu Fokker“.
Încercarea eşuată a regimului de la Bucureşti de a cumpăra licenţa de fabricaţie a unui avion mediu-curier de la firma Fokker era văzută astfel ca principala motivaţie a fugii demnitarului român. Constantin Stanciu, ministru adjunct la Comerţul Exterior, implicat şi el în această afacere, era de părere că toate negocierile duse cu partea vest-germană s-au soldat cu un eşec, iar acesta putea constitui o cauză a trădării lui Ion Mihai Pacepa sau a alegerii momentului dispariţiei lui.
Elemente care ar putea veni în sprijinul ideii că afacerea Fokker ar fi cauza trădării lui sunt cele relatate de Spitra, respectiv starea de excesivă nervozitate şi lipsă de control a lui Pacepa în timpul discuţiilor cu Schäffler, preşedintele concernului vest-german Fokker-Bremen (violent, fuma ţigară după ţigară, lăsa ţigara din gură aprinsă în scrumieră şi aprindea ţigarete subţiri de foi, cerea brichetă, în vreme ce pe a lui o pipăia s-o scoată din buzunar şi n-o găsea).
Varianta a treia - deconspirarea de către contraspionajA treia variantă asupra motivelor care au stat la baza defectării generalului Ion Mihai Pacepa este cea vehiculată tot în mediile de informare occidentale, la începutul lunii august, atunci când vestea trădării acestuia, prezentat în mod eronat drept consilier pe probleme de securitate al preşedintelui Ceauşescu, a făcut înconjurul lumii. Astfel, ziarul „Die Welt“ publica în numărul său de marţi, 8 august 1978, sub titlul „Omul de încredere al lui Ceauşescu ar fi obţinut azil în SUA“ aserţiunea după care „românul întreţinea, de mai mult timp, contacte cu serviciul secret al SUA. Primele puncte de contact au existat înainte ca Ion Pacepa să fi făcut carieră politică“. La capitolul motive pentru dispariţia sa bruscă, ziarul vest-german pretindea că generalul a simţit „o dezvăluire de către contraspionajul român şi s-a decis să nu se mai întoarcă“.
În cadrul emisiunii „Ecoul zilei“ a postului de radio WDR, a fost prezentat, la orele 18,30 în ziua de 2 august, un comentariu în care se menţiona că Ion Mihai Pacepa „urma ca să fie inclus într-o amplă remaniere guvernamentală. Dacă a bănuit sau a ştiut acest lucru, atunci pentru el a fost tot atât de sigur că aceea era ultima sa călătorie în Occident şi, astfel, ultima sa posibilitate de a rămâne în străinătate“.
Aşa se explică şi modificarea de către Ion Mihai Pacepa a unor telegrame adresate şefului statului şi transmise de la Bucureşti, în timpul vizitei la Londra a lui Nicolae Ceauşescu. În una dintre aceste telegrame se cerea de la Bucureşti trimiterea unei delegaţii în RFG pentru negocieri economice, fără a se nominaliza anumite persoane. Ion Mihai Pacepa a schimbat, însă, conţinutul telegramei, introducând în textul acesteia solicitarea ca el şi ministrul adjunct al Comerţului Exterior, Constantin Stanciu, să se deplaseze la negocieri.
(va urma)
Posts
