ULUITOAREA PASTORALA la Nasterea Domnului a Parintelui Mitropolit Bartolomeu Anania

Scrisoarea Pastorala la Nasterea Domnului – 2009 a IPS Bartolomeu Anania
Dupa ce inainte de Craciun l-a aparat pe Eminescu de Patapievici si eiusdem farinae, Parintele Anania revine cu un nou mesaj apologetic:

[In randurile de mai jos aveti inserata uluitoarea Pastorala de Craciun a IPS Mitropolit Bartolomeu Anania care, ca de fiecare data, aduce elemente noi si originale, talcuind in profunzime actul Intruparii Domnului. Este plina de idei teologice, care, la orice moment, te inalta mental catre intelesuri inexprimabile. Am inserat intreaga scrisoare pastorala, adica forma ei completa, impreuna cu notele bibliografice aferente. De retinut - pe interent circula deja cateva versiuni ale acestei pastorale care sunt trunchiate de multe paragrafe si fragmente esentiale, unele de dimensiuni considerabile, altele de marimea unei singure fraze. Nu e acum momentul sa-mi dau cu parerea de ce acele versiuni ciuntite circula pe net ca forme finale si oficiale ale pastoralei. Este aici vorba de versiunea de pe portalul CrestinOrtodox.ro (postata cu cateva zile in urma), si cea de la Tarziu (postata pe 24 dec. ora 10.47 AM, cf. blogului, care probabil a fost preluata dupa cea de la CrestinOrtodox.ro). Va chem insa, ca la un ospat duhovnicesc, sa aveti ragazul sa cititi aceasta pastorala acum, de Craciun, analizand fiecare fraza si fiecare cuvintel in parte, deoarece va veti imbogati duhovniceste si veti praznui sarbatoarea asa cum se cuvine. In ceea ce priveste ultima parte a pastoralei, unde autorul dezbate tema singuratatii Maicii Domnului, teza originala care se mai regaseste si in alte cateva cuvantari ale Inaltpreasfintiei Sale, as mai adauga faptul ca la aceasta singuratate ar trebui alaturata, ca o contrapondere, si imaginea iconica a Maicii Domnului, a carei reprezentare este aproape totdeauna realizata in prezenta Fiului ei, pictat ca Emmanuel si purtat la sanu-i. Este, cred, acea singuratate care nu desparte pe om de Dumnezeu, ci dimpotriva, care imbratiseaza pe Cel ce ne-a imbratisat dintai, de pe Cruce. Ce este, insa, cutremurator aici, este faptul ca Fecioara Maria L-a imbratisat in pantecele-i inainte de a Se jertfi Hristos pentru neamul omenesc, prin acel 'fie!' - dan.camen.]

~~~+~~~

†BARTOLOMEU

din mila lui Dumnezeu,

Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului,

Mitropolit al Clujului, Albei, Crisanei si Maramuresului,

iubitului meu cler si popor, har si pace de la Dumnezeu, Tatal

nostru, iar din parte-mi, arhieresti binecuvantari.

Iubitii mei fii sufletesti,

Nasterea Domnului este unul din cele mai cunoscute evenimente din viata Domnului Iisus. Desi neinteleasa de minte, ea are intotdeauna o cale deschisa catre inima, in care se descopera cel mai mult tainele lui Dumnezeu. Inainte de a deveni istorie, nasterea pruncului Iisus s-a zamislit in taina inimii Fecioarei Maria, prin vestea cea buna pe care arhanghelul Gavril i-a adus-o. Aceasta praznuire a bucuriei se leaga tainic de un alt moment din istorie, cand Maicii Domnului i se descopera vestea nasterii Fiului lui Dumnezeu, moment consumat intre indoiala si asumare, despre care vreau sa va vorbesc.

Exista in viata Maicii Domnului un moment de mare rascruce, atat pentru propria ei randuiala, cat si pentru istoria mantuirii noastre. Acest moment se intrupeaza intr’un singur cuvant. Fara el, ceea ce Dumnezeu intentiona in Buna-Vestire ar fi fost un esec divin; prin el, conlucrarea dintre Dumnezeu si om se dovedeste biruitoare, iar consecintele ei razbat pana la sfarsitul veacurilor.

Asadar, tanara Fecioara se afla in rugaciune, iar ingerul Domnului i se arata la un moment dat, o saluta: Bucura-te![1] Si-i vesteste ca va naste fiu. Maria ii raspunde prin uimire; ea este numai logodita, nu stie de barbat, nu pricepe cum, in conditia ei de absoluta puritate, i s’ar putea intampla aceasta. Ingerul face un pas mai departe: zamislirea va fi de la Duhul Sfant, Pruncul ce se va naste se va chema Fiul lui Dumnezeu[2]. Uluirea Mariei e totala, puterea oricarei intelegeri e coplesita de mister. Mai mult, asemenea momente sunt pandite, in mod obisnuit, de indoiala si de necredinta. In fata vestilor naprasnice, colosale, spiritul reactioneaza intai negativ. El s’a obisnuit cu intamplarile comune si accepta cu foarte mare greutate faptul extraordinar. Vestea, de pilda, ca ti-a murit cineva drag e intampinata, mai intotdeauna, cu exclamatia: nu se poate, asa ceva nu pot sa cred! Asa va exclama o mama care afla ca i-a murit fiul pe front, desi de mult s’a obisnuit cu razboiul si cu posibilitatea unei asemenea pierderi. Dar tot asa va exclama si peste cativa ani, afland ca, de fapt, prima veste exprimase o eroare, ca fiul ei a fost doar prizonier si ca s’a intors acum acasa. Imposibil! E indoiala, vecina cu necredinta, cu care ucenicii Domnului au intampinat vestea invierii Lui; de aceea nu le venea sa creada, ne spune Evanghelia, de bucurie mare. E prea frumos ca sa fie si adevarat!

Indoiala insa e imponderabilul din care te poti inclina fie intr’o parte, fie in alta, e punctul neutru al cumpenei, e acea muchie de cutit care te poate salva sau te poate prabusi. Pe o asemenea lama subtire se afla, iata, acum, sufletul Fecioarei. Cat va fi stiut ea din Sfintele Scripturi? Cat va fi cunoscut ea din proorocia Isaiei?[3] In ce masura astepta si ea, ca intregul Israel, venirea lui Mesia?[4] Iar daca Mesia, ca Fiu al lui Dumnezeu, urma sa Se nasca dintr’o fecioara, de ce tocmai ea trebuie sa fie aceea? E prea frumos ca sa fie si adevarat! Dar, dincolo si mai presus de aceasta, cum poate fi o zamislire de la Duhul Sfant, in ce chip poate Dumnezeu sa umbreasca[5] o femeie pamanteana spre a-I naste Lui un Fiu? Intelegerea in sine sovaie si se poticneste. Maria sta in cumpana, dar ingerul nu-i da ragaz si-i ofera un exemplu de putere a lui Dumnezeu: batrana Elisabeta, de o viata cunoscuta ca stearpa, se afla in cea de a sasea luna a unei sarcini binecuvantate.[6] Asemenea intamplari, asadar, nu trebuie judecate la masura omului, ci la aceea a lui Dumnezeu, nemasurata.

Exemplul Elisabetei poate fi convingator, dar, pe de alta parte, e de o concretete brutala. O femeie insarcinata in luna a sasea poarta toate semnele apropiatei maternitati, cu toate implicatiile ei intime, familiale si sociale. Or, ceea ce ingerul ii vesteste tinerei Fecioare este tocmai o viitoare maternitate. Imaginea Elisabetei se proiecteaza, naprasnica si nemiloasa, asupra nevinovatei adolescente. Elisabeta insa e o femeie casatorita, cu legamant legiuit inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor, iar faptul ca va naste la batranete e de natura sa starneasca, cel mult, uimire. Dar ea, Maria?… Daca va trebui sa poarte semnele sarcinii, cine o va scuti de banuiala logodnicului, de osanda rudelor, de batjocura satului, de tot ceea ce se poate chema oprobiu? Cine o va apara de condamnarea legii, care o poate tari la poarta cetatii si ucide cu pietre? Daca e vorba de un mister, cine va fi in stare sa-l propuna intelegerii si, mai ales, cine va fi in stare sa-l accepte, cand el vine din gura unei tinere care nu vadeste intr’insa nimic extraordinar? Iar daca ea va avea destula putere sa indure toate umilintele si va ajunge mama, cine-L va scuti pe Fiul ei de stigmatul unui copil de pripas, al unui bastard caruia societatea ii refuza un statut normal?…

Cuvantul ingerului nu este o porunca. Poruncile se dau in vis, asa cum le va primi, ceva mai tarziu, logodnicul Iosif. Cuvantul ingerului nu este nici vestirea unui fapt implinit, asa cum o avusese preotul Zaharia langa altarul tamaierii. Buna-Vestire anunta, deocamdata, doar faptul ca Dumnezeu o alesese pe ea, Maria, sa devina mama Fiului Sau. Ingerul poarta un mesaj, dar si o invitatie. E un apel la libertatea Fecioarei de a decide, de a se pronunta intre doua alternative, intre un da sau un nu. Pentru ca libertatea ei sa nu fie intru nimic viciata, i se pun in fata cele doua perspective: pe de-o parte, harul de a deveni Nascatoare de Dumnezeu, pe de alta, jertfa de a purta o sarcina aparent reprobabila. Spre a-i inlesni hotararea, ingerul ar fi putut s’o asigure ca Iosif, prin revelatie, va lua totul asupra lui si ca, in fata societatii si a legii, el va trece drept tatal Celui ce Se va naste dintr’insa. Dar Mariei nu i se face o astfel de fagaduiala, e lasata sa cumpaneasca singura, in deplina libertate a cugetului. Un nu ar insemna o amanare a planului dumnezeiesc, un da, implinirea lui imediata. Ingerul asteapta din gura Mariei un singur cuvant. Il asteapta Dumnezeu, dar in acelasi timp il asteapta toata suflarea, caci, intreband-o pe ea, Dumnezeu ne intreaba pe noi, iar prin raspunsul ei urmeaza sa se rosteasca intreaga omenire. Iata, Eu stau la usa si bat![7] E clipa cand Fecioara insumeaza intr’insa setea universala de libertate.

- Fie! sa-mi fie mie dupa cuvantul tau![8]

In acea clipa s’a petrecut Intruparea.

Din acest moment ingerul nu mai are nimic de spus si se face nevazut.

Iubitii mei fii sufletesti,

La Multi Ani! de doua ori: pentru fratii nostri din Basarabia, Bucovina, Voivodina, Timoc, s.a., care sarbatoresc astazi Craciunul si pentru Sf Ioan

Peste 2.000.000 de romani si-au sarbatorit astazi numele, dat in cinstea Sf Ioan Botezatorul, dintre care circa 1.500.000 sunt barbati. In Rasaritul Romanesc si la sud de Dunare alte peste 4.000.000 de romani, ca si alti frati ortodocsi, armeni, sarbi, macedoneni, georgieni si...rusi, sarbatoresc azi Craciunul. La Multi Ani tuturor!

Vezi foto din Basarabia Ortodoxa Romana http://apologeticum.wordpress.com/2009/01/08/basarabia-adevarat-pamant-romanesc-si-ortodox/

Cuvantul Parintelui Iustin Parvu catre romani la Nasterea Domnului, Craciun 2008 - VIDEO

Libertatea s-a nascut in temnita. Craciun fericit!

"Un crestin ortodox se pregateste pentru sarbatoarea Nasterii Domnului ca pentru Mantuire. Este permanent treaz, ca intr-o zi de sarbatoare, indiferent ca este bogat sau sarac. A fi crestin inseamna a te rastigni mereu, a spune adevarul si a te mentine pe calea credintei", ne invata prea bunul Parinte Iustin Parvu, supranumit Duhovnicul Neamului.
Suntem la 19 ani de la aparentul sfarsit al unui regim totalitar ateu. In realitate, acesta si-a schimbat doar forma. A evoluat, ca un balaur care se preface cand in fecioara, cand in curva, incercand mintile si sufletele crestinilor cu alte provo­cari. Starea de bunastare lumeasca atenteaza, pe zi ce trece, la cea de sanatatea sufleteasca si spirituala. Diferenta dintre comunism si capita­lism, mai ales daca privim atenti si la "criza mondiala", nu mai pare atat de mare. Starea de libertate este cea care ar trebui sa le diferen­tieze, major. Si totusi, suntem liberi?
In urmA cu 60 de ani, elita Romaniei, de la filosofi si scriitori la preoti si tarani, era ridicata pe sus de mijlocitorii sistemului ateu bolsevic si azvarlita in inchisori pentru a fi transformata in cobai si supusa, programatic, unui experi­ment sintetic de "revizuire a notiunilor", bine pus in practica si azi, in cadru larg, sub multiple forme. Crestinismul si iubirea de neam si tara, nationalismul, trebuiau eradicate din fiinta romanilor si inlocuite cu un virus, anti-national, otrava care are la baza ateismul. Crime oribile s-au derulat in inchisorile si lagarele instalate pentru elita romaneasca de ocupantii sovietici. Miza era uciderea Dumnezeului din om, a credintei in Hristos - care se naste maine, ca si acum 2008 ani - si Mantuire. Batrani fosti deti­nuti politici, cu 10, 15, 20 sau 25 de ani condamnare si ispasire, traiesc si astazi, ca brazii, drept marturisitori ai jertfei inchisorilor. La 70, 80 si 90 de ani - multi inainte! - sunt mai verzi ca multi dintre noi. Dumnezeu le-a prelungit viata ca rasplata pentru chinurile suferite si pentru a ne sta noua drept chezasie a libertatii pe care o cautam de 19 ani. La fieca­re Inviere sau Nastere a Domnului, dupa gratii, mai mult sim­tite decat stiute, mucenicii din inchi­sori deveneau mai liberi. Adevarata libertate s-a revelat in temnite, prin credinta in Dumnezeu. Ne spune parintele Iustinian Chira, in interviul din ziarul de azi, in care explica supra­vietuirea credintei sub comu­nism si dupa 1989: "Toti acestia care au patimit in inchisori au fost mielul de jertfa pentru iertarea pacatelor poporului roman. Ei au fost aruncati in gura celor fara de Dumnezeu, ca sa ispaseasca paca­tele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi!" Acolo s-a dat prinosul jertfelor: "Toti acestia s-au purificat total, a fost ca o lacrima fiecare dintre cei care au murit in temnita. Ca o lacrima curata a fost trupul fiecaruia, si gandul si viata fiecaruia. Erau sfinti, absolut sfinti, toti care au murit in inchisoare, dar absolut toti care au murit in temnita, toti".
window.google_render_ad();
Infranti in acest oribil experiment, strategii bolsevismului au schimbat foaia. Deja nu mai aveau nevoie de tancuri pentru a cuceri lumea. O alta tactica, mult mai elaborata decat cea brutala, din inchisori, s-a pus in aplicare, in libertate: inlocuirea elitelor cu unele false, jonglarea stangii cu dreapta, precum un saltimbanc la circ, pune­rea stapanirii pe universitati, pe mintile in curs de formare, prelucra­rea trecutului, revizuirea dogmelor, infiltrarea, tradarea. Sigur ca nu e usor si, poate, la fiecare Craciun, cand facem bilantul anului, ni se pare, uneori, ca libertatea are gratii din ce in ce mai groase. Atunci trebuie sa ne intoarcem, cu gandul si fapta, la exemplul Sfintilor Inchiso­rilor, la Craciunul lor, al viilor si mortilor. "Tineti-va de noi, vii sau morti!"- ne spunea Parintele Calciu de pe patul de spital. "Rabdare, rabdare, rabdare"- ne invata Duhov­nicul Ortodoxiei, Ilie Cleopa. "Rezis­tenta, rezistenta, rezistenta" - com­pleta calugarul luptator Ioanichie Balan. Iar Tutea, ganditorul, sintetiza, vorbind despre credinta in viitorul tarii: "Cred, pai de aia am si suferit. Pai acu daca ma scoateti si ma puneti la zid pentru poporul roman, strig: Excelsior!" Arsenie Boca: "Mai tare si mai duios de cum a chemat Iisus pe oameni, nu-i poate chema nimeni de pe lume". Craciun fericit!

Libertatea s-a nascut in temnita de Victor RONCEA

Sfintii inchisorilor. Parintele Iustinian Chira, duhovnicul care l-a uns in monahism pe Nicolae Steinhardt, ne vorbeste despre jertfa poporului roman

1989 nu ne-a gasit nepregatiti
Prea Sfintitul Iustinian Chira, Episcop al Maramuresului si Satmarului, s-a nascut la 28 mai 1921 in localitatea maramureseana Plopis. In 1941 a intrat in Manastirea "Sfanta Ana" din Rohia, unde in anul urmator a fost tuns in monahism, sub numele de calugarie Iustinian. A devenit staret al manastirii in 1944 si pana in 1973 a desfasurat la Rohia o apreciabila activitate pastorala fiind numit protosinghel, in 1948, si arhimandrit in 1967. In 1973, Sfantul Sinod l-a ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, cu titlul "Maramuresanul". In 1990 a fost ales episcop de Maramures si Satmar, fiind inscaunat la 11 noiembrie 1990, remarcandu-se in aceasta calitatea in renasterea ortodoxiei romanesti. P.S. Iustinian este cel care l-a primit la manastirea Rohia si l-a tuns in monahism pe parintele Nicolae Steinhardt.

Prea Sfintitul Iustinian ne vorbeste de jertfa martirilor din perioada comunista - Sfintii Inchisorilor - si rolul Bisericii la momentul 1989. Un interviu de Danion VASILE. (V.R.)

Prea Sfintia Voastra, Iustinian Chira, sunteti cunoscut ca unul dintre ierarhii marcati de jertfa din inchisorile comuniste. Spuneti-ne cum priviti aceasta jertfa...
E greu sa te exprimi in legatura cu ceea ce s-a intamplat in timpul acestui regim. E aproape incredibil. si de aceea nici nu stiu anume ce-as putea sa spun. Lucrurile acestea nu se pot vorbi, nu se pot spune. Se traiesc si se gandesc. Le-am trait si le-am gandit. si eu, si tot poporul. Asa a fost. Asa ca, prin aceasta, poate ca a fost ingaduit de Dumnezeu, asa cum a fost la poporul lui Israel, care a fost eliberat din Egipt si 40 de ani a fost purtat prin pustie - drum pe care puteau sa-l faca intr-o luna, de la Marea Rosie la Iordan, si totusi a fost randuit de Dumnezeu, patruzeci de ani a fost purtat prin pustie, incat generatia veche sa dispara, sa apara o generatie noua.
Probabil ca si pentru noi, pentru Romania, o tara profund crestina - pentru ca crestinismul nostru nu l-am imbracat tarziu, adica peste trupul unui popor pagan sa imbracam o haina crestina, asa cum s-a intamplat la celelalte popoare: la unguri, la germani, la rusi - erau popoare pagane, si apoi s-au increstinat.
Asta e una. Protoparintii nostri, adica stramosii nostri n-au fost niciodata pagani, ci paralel, in acelasi timp cu aparitia luminii lui Hristos in aceasta lume, noi ne-am format ca neam. De aceea, avem un caracter profund crestin. Firea noastra e fire de crestin. De aceea, e un popor bland, e un popor care nu a asuprit si nu asupreste pe nimeni, un popor curat, un popor de asceti. Cand ii vad pe toti, pe barbati, pe femei, mi se pare ca vad niste sfinti in fata ochilor. Asa arata chipul romanilor.
Si atunci, poate ca a ingaduit Dumnezeu - nu cu vrerea lui Dumnezeu a fost, dar a ingaduit sa vina acest val de intuneric peste populatie, peste Europa, pentru ca au fost si multe pacate. si in Rusia, si in Franta, si in Spania, unde au avut loc revolutiile din epoca noastra, a avut crestinismul multe greseli. Slujitorii lui Dumnezeu au avut multe greseli, si de aceea Dumnezeu ne-a lasat sa ne incercam, sa ne maturizam, ca sa trecem prin acest foc, prin acest cuptor teribil, prin care am trecut.

Toti cei care au murit in inchisori sunt sfinti

Cum ii priviti pe cei care au patimit in inchisorile comuniste?
Toti acestia care au patimit in inchisori au fost mielul de jertfa pentru iertarea pacatelor poporului roman. Ei au fost aruncati in gura celor fara de Dumnezeu, ca sa ispaseasca pacatele noastre, ale tuturor. Ei s-au jertfit pentru noi. Ei s-au jertfit pentru noi.
Si chiar daca acuma se pune problema ca sa fie trecuti in randul sfintilor, ei nu trebuie sa fie trecuti in randul sfintilor. Ei sunt sfinti, prin sacrificiul lor. Oficial, pe dumneavoastra, domnule Vasile, va admir si va binecuvantez si ma bucur ca va luptati sa fie trecuti din puscarii in Sinaxare, in randul sfintilor. Adica sa fie si oficial trecuti, recunoscuti, declarati sfinti. Dar ei sunt, de fapt, sfinti. Ei s-au sfintit, s-au sanctificat.
Am citit asta-noapte cartea aceasta, Din temnite spre Sinaxare. Toti acestia s-au purificat total, a fost ca o lacrima fiecare dintre cei care au murit in temnita. Ca o lacrima curata a fost trupul fiecaruia, si gandul si viata fiecaruia. Erau sfinti, absolut sfinti, toti care au murit in inchisoare, dar absolut toti care au murit in temnita, toti. Asa ca, de aceea, despre aceste sacrificii uriase e greu sa vorbim. Vorbele nu pot exprima ceea ce, de fapt, aceste realitati, aceste sacrificii extraordinare... eu le traiesc: ziua, noaptea, ma gandesc la eroii si la martirii neamului romanesc.
Continuarea interviului lui Danion Vasile cu PS Iustinian la
ZIUA: Sfintii inchisorilor

Vezi si

http://cidadededeus.wordpress.com/2008/12/27/ps-justinian-chira-pastorala-la-nasterea-domnului-2008/

Parintele Iustin Parvu: "Un crestin ortodox se pregateste pentru sarbatoarea Nasterii Domnului ca pentru Mantuire". Indrumatorul Arsenie Boca

Parintele Iustin Parvu despre Nasterea Domnului

"Un crestin ortodox se pregateste pentru sarbatoarea Nasterii Domnului ca pentru Mantuire. Este permanent treaz, ca intr-o zi de sarbatoare, indiferent ca este bogat sau sarac. A fi crestin inseamna a te rastigni mereu, a spune Adevarul si a te mentine pe calea Credintei".

Parintele Arsenie Boca despre minciuna si adevar, despre vorba si fapta

“Iata cum, “puiul de drac” al iubirii de sine, facandu-se barbat si ajutat prin vedenii mincinoase de tatal sau, tatal minciunii, stramba mintea bietului om, incat i se va parea pacatul virtute dumnezeiasca".
"Caci simpla gandire la bine si chiar simpla vointa de a face binele, fara trecerea deasa - si aceea o vreme regulata - la facerea binelui, nu numai ca e departe de a realiza aceasta armonie, unitate si siguranta, ci, dimpotriva, trezeste opozitia tendintelor contrare. Un om de teorie se stie ca e un om slab, macinat de contradictii interne, mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte. De abia fapta arunca o decizie in cumpana acestor balansari si care, mai ales prin repetare, aduce definitiv castig la cauza tendintelor bune. Nu degeaba virtutea insemneaza etimologic barbatie. Ea a adus o solutie barbateasca a vietii”.