RODICA CULCER scrie la EvZ: "Good bye, my love!"
Rodica Culcer: "Decorată la Cotroceni şi ignorată de Londra cu prilejul ieşirii din scenă, secţia română a BBC World Service şi-a încetat ieri emisiunile în limba română, lăsând în peisajul mediatic românesc un loc pe care nu are cine să-l ocupe. (...) Este adevărat, pe de altă parte, că BBC oferea şi jurnaliştilor români care lucrau la Londra şi la biroul din Bucureşti o pavăză extrem de puternică, izolându-i practic de toate presiunile politice pe care PDSR (actualul PSD) le-a exercitat la scenă deschisă pe parcursul anilor ’90 de pildă.
Nu de puţine ori, jurnaliştii BBC erau apostrofaţi public de demnitarii partidului, în frunte cu Adrian Năstase. Nici unul dintre cei vizaţi nu a avut însă de suferit din partea corporaţiei, iar politicienii români ostili au lătrat practic la lună."
Pai se vede aici cum erau oprimati jurnalistii BBC si Europa Libera (unul parca a fost chiar consilierul lui Adrian Nastase, nu?)...
OCHII PĂRINTELUI JUSTIN. Privirea Duhovnicului României în fotografiile
Cristinei Nichituș Roncea. 101 ani de la nașterea Mărturisitorului de la
Petru Vodă
-
A privi în ochi Sufletul iradiază din trup, din chip, se face auzit prin
grai, dar mai ales se revarsă din privire. Cugetele noastre, faptele
noastre ne zu...
4 years ago
No comments:
Post a Comment