S-A STINS fostul detinut politic anticomunist Traian "Maca" Popescu. Dumnezeu să-l odihnească de-a Dreapta Sa!

Am aflat cu tristeţe de moartea lui Traian Popescu - zis Macă, după cum îl cunoşteau foştii deţinuţi politici -. pe 27 ianuarie, seara.
În noaptea de 14-15 mai 1948, în România s-a declanşat teroarea împotriva tineretului fidel idealurilor naţional-creştine. Traian Popescu a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, împreună cu aproximativ 15.000 de studenţi şi elevi. A trecut prin iadul închisorii de la Piteşti. În ciuda torturilor, parte a experimentului satanic la care a fost supus, şi-a păstrat neclintită credinţa. Concepţia lui creştină de viaţă l-a ajutat să transforme suferinţa în creaţie. Sub inspiraţie divină, a compus mai multe lucrări muzicale, fără hârtie şi creion şi fără a avea cunoştinţe muzicale, dintre care amintesc oratoriul „Calvarul”, poemul cantată „Mântuire”, precum şi lucrarea „Patimile şi Învierea Domnului”.
Avea să iasă pe poarta închisorii abia în anul 1964. Nu şi-au abandonat crezul generaţiei lui, căci “Adevăratele înfrângeri sunt renunţările la vis”, după cum spunea poetul Radu Gyr. După decembrie 1989, cu o energie inepuizabilă, a vorbit necontenit generaţiei tinere despre jertfele generaţiei de la 1948, pe care a numit-o Generaţia Scut.
Am avut bucuria să-l cunosc, făcându-mi onoarea de a răspunde cu promptitudine invitaţiilor de a participa în două rânduri la Întrunirea Rezistenţei Anticomuniste şi la o întâlnire cu tinerii liceeni braşoveni. Îngrijind cartea unui fost deţinut politic braşovean, doctorul Teofil Mija, l-am rugat pe Traian Popescu să o prefaţeze. A făcut-o cu bucurie, atât pentru camaradul său de luptă şi de suferinţă, cât şi pentru a face o mărturisire de credinţă a generaţiei sale.
Dumnezeu să-l odihnească de-a Dreapta Sa! (Florin Palas)

Mărturisire de credinţă a Generaţiei 1948

ADEVARUL. Profesorul Radu Ciuceanu, 15 ani de temnita: "Doua treimi din detinutii politic erau legionari. La reeducare, numai rugaciunile mamei si Dumnezeu m-au scapat: Dă-mi Doamne putere să nu-mi pierd credinţa!"

Istoricul Radu Ciuceanu

Istoricul Radu Ciuceanu spune că dacă Armata Roşie ar fi atacat Europa de Vest, aşa cum era stabilit, anticomuniştii români ar fi putut elibera ţara de sub influenţa Moscovei, odată cu victoria occidentalilor

George Rădulescu in dialog cu Radu Ciuceanu
Joi 28 ian 2010

Lumină sau întuneric? Bine sau rău? Iată alegerile în faţa cărora au fost puşi, nu o dată, deţinuţii politici români. Mulţi n-au mai apucat să iasă din temniţele comuniste, iar o bună parte dintre cei eliberaţi au rămas cu sechele pentru tot restul vieţii lor. Probabil nici cel mai urât vis al nostru nu se poate compara cu ceea ce au trăit ei în anii '50, atunci când se derulau cu sârg programele de „reeducare" ale bolşevicilor. Bătăi soră cu moartea, frig şi foame - pe scurt, „reeducare".

O insectă valora mai mult decât un „bandit" de ţărănist, liberal sau orice alt opozant al comuniştilor. Astăzi vă oferim mărturia unui supravieţuitor. Profesorul Radu Ciuceanu a stat după gratii 15 ani, urmaţi de încă doi ani de „moarte civilă" - fără domiciliu şi drept de muncă. Toate ororile prin care a trecut i s-au tras de la faptul că la 23 august 1944 a crezut cu tărie că occidentalii nu vor permite ca sfera de influenţă a sovieticilor să cuprindă şi România. A luptat în munţi, asumându-şi consecinţele acţiunilor sale, cu credinţa că ameninţările Kremlinului vor scoate din amorţire democraţiile din vestul continentului.

CARTE DE VIZITĂ
Radu Ciuceanu s-a născut la 16 aprilie 1928, la Arad.
Deţinut politic între 1948 şi 1963.
Doctor în istorie din 1998.
Vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor în legislatura 1990-1992.
Preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor a Camerei Deputaţilor (2000-2004).
Este preşedinte al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului.
„Nu ştiai dacă vei mai mânca o bucată de pâine"

Adevărul: Când v-au arestat comuniştii, domnule profesor?

Radu Ciuceanu: În 1946 am intrat în Mişcarea Naţională de Rezistenţă. Ochii serviciilor de informaţii erau deja aţintiţi asupra şefilor mei - generalul Carlaonţ, asistat de către colonelul Cărăuşu, unul dintre cei mai buni organizatori în teritoriu. M-au arestat după doi ani de activitate în cadrul organizaţiei generalului Carlaonţ. Aveam 21 de ani şi am stat închis până la 36 de ani. M-am implicat în Mişcarea de rezistenţă anticomunistă din Oltenia pentru că am considerat că războiul nu se sfârşise. N-am capitulat toţi la 23 august 1944! Ordinele le primeam direct de la colonelul Cărăuşu şi de la altă figură emblematică a Rezistenţei, Ştefan Hălălău, fostul comandant al Şcolii de Artilerie din Craiova.

Eraţi foarte tânăr la acea vreme. Aveaţi 20 de ani. Ce v-a determinat să faceţi asta?

Vă mărturisesc că efortul n-a fost mare. Îmi amintesc că duduiau casele atunci când treceau tancurile sovietice... În plus, mizeria era mare, iar perspectivele... Dimineaţa nu ştiai dacă vei mai mânca o bucată de pâine. Adică dacă vei mai avea de unde să o iei.

Eraţi student la Medicină...

A fost o studenţie tranzitorie. Facultatea a fost un fel de acoperire. Mi-era imposibil... La un moment dat, în 1947, chiar a fost vorba să plec în Iugoslavia şi ulterior să mă întorc. În plus, vă daţi seama ce înseamna să organizezi, la nivel de provincie, ca din trei sate două să fie în Rezistenţă? Vă daţi seama ce însemna să transporţi armament, să-l depozitezi şi să nu ţi-l prindă? Un colonel de la SRI, în 1992, m-a întrebat ce am făcut cu armamentul pe care l-am luat de la Işalniţa, acolo unde era un depozit mare lăsat de nemţi şi neridicat de ruşi. Acest depozit a fost devalizat, dar atunci eu nu am fost de faţă. Ştiu, însă, că armamentul acela a fost luat de acolo de către generalul Dumitru Carlaonţ, care ajunsese şeful Corpului I Armată şi care era fratele generalului Iancu Carlaonţ.

Aceşti doi generali mai erau în funcţie la vremea respectivă?

Dumitru Carlaonţ a fost în funcţie până în toamna anului 1945.

M-am implicat în Mişcarea de rezistenţă anticomunistă din Oltenia pentru că am considerat războiul nu se sfârşise. N-am capitulat toţi la 23 august 1944!

„Moartea lui Stalin a oprit planul ofensivei sovietice către Alpi"

Ce s-a întâmplat cu vechii ofiţeri superiori ai Armatei Române, după 1945?

Epurarea lor a fost treptată, în directă legătură cu modul în care au răspuns invitaţiilor de a se alătura noii orânduiri. Cei care ştiau destinul Armatei Regale Române şi-au dat demisia dintru început. Unii au crezut că mai pot sluji ţara pentru că noi am trăit cu convingerea că Apusul nu ne abandonează. Nu eram naivi să credem că occidentalii vor veni pe aripi de îngeri, dar ştiam că au interese directe în România. Mai speram că vor să pună o stavilă presiunii sovietice. De altfel, numai moartea lui Stalin a oprit planul ofensivei sovietice către Alpi şi Pirinei. Stalin ştia faptul că el câştigase doar o partidă.

A avut în vedere atacarea Europei occidentale...

Şeful Statului Major ceh a făcut aceste declaraţii. Stalin pregătise câţiva vectori de acţiune care să se oprească tocmai jos, la Pirinei. Asta ar fi însemnat, bineînţeles, declanşarea celui de-al treilea Război Mondial. Numai că acest război ar fi fost unul în care nu s-ar fi folosit energia atomică. Ar fi fost un război convenţional, dar s-ar fi desfăşurat nişte forţe teribile. Ruşii puteau arunca în luptă între opt şi zece mii de blindate.

La ce acţiuni aţi luat parte în cadrul Mişcării Naţionale de Rezistenţă?

Când am intrat eu, organizaţia deja începuse să se infiltreze dincolo de judeţele montane. Una dintre capturile la care am asistat a fost aceea a oraşului Calafat. Aveam şi Slatina... În fine, dacă ar fi continuat războiul, noi am fi reuşit. Am şi transmis lucrul acesta în Occident. Aveam şi eu un cuvânt de spus în cadrul Mişcării pentru că mă trăgeam dintr-o familie de militari.

Aţi intuit vreo clipă ce avea să urmeze?

A fost un joc extraordinar în care, de multe ori, puţina mea experienţă trebuia completată cu a altora. Îţi trebuia şi o doză oarecare de noroc şi de fler.

Dacă ar fi continuat războiul, noi am fi reuşit. Am şi transmis lucrul acesta în Occident.

„Niciodată democraţiile nu se mişcă de la sine"

Aveam oare vreo şansă, în anii '48 - '49 de a scăpa de influenţa sovietică?

Aveam doar şansa ca Stalin să mai fi trăit. Asta mi-a spus-o generalul Niculescu, care făcuse şi frontul de Est. Când l-am auzit, am rămas şi eu perplex. Dar, într-adevăr, niciodată democraţiile nu se mişcă de la sine. Întotdeauna democraţiile au o inerţie colosală.

Nu cumva ceea ce aţi spus este valabil şi în prezent? Seamănă, pe undeva, vremurile tinereţii Dumneavoastră cu inerţia democraţiilor contemporane?

Ce-i drept, sunt similitudini izbitoare şi chiar suprapuneri cu anii '37, '38, '39. E mai mult decât alarmant. E deja zonă de pericol. Anul 1989 ne-a prins într-o zonă secătuită pe plan politic. Eram dispuşi să facem mai mult decât gândise conducătorul suprem. Aveam această anticipare a răului. Nocivitatea era caracteristica sistemului comunist, care omorâse o sută de milioane de oameni. Deci anul 1989 ne-a prins cu o presiune crescândă a celor care se rupseseră de comunism şi care doreau, sub altă formă, să-şi perpetueze avantajele. Eu, alături de alţii, scriam „Jos comunismul!" pe aripa din stânga a Universităţii şi a doua zi dispărea tot ce vopsisem noi. Asta se întâmpla în decembrie 1989 până la Anul Nou.

Credeţi că în decembrie 1989 nu s-a dorit înlăturarea comunismului?

Nu s-a dorit! Se dorea ca acest comunism să fie epurat, să existe diverse formule alternative de conducere şi, ce-i mai important, să nu dispară Partidul Comunist. Cu alte cuvinte, să fie o perestroika, domoală, docilă, care să capte oricând susţinerea celor patru milioane de membri ai partidului. S-a demonstrat asta în „Duminica Orbului", în mai 1990.

IMPOSTORII ANTICOMUNISMULUI. De la Sighet si Blandiana la Aiud si Puric. Traficul cu suferinta si rescrierea istoriei fara martiri si mucenici

INTERVIUL VEGHEA
Dr. Florin MĂTRESCU: Aiudul nu trebuie să fie un nou Sighet

În urma unui turneu făcut de Romulus Rusan şi de Ana Blandiana în mai multe ţări europene (in foto din anii '80, in jurul lumii), inclusiv în Germania, am aflat de intenţia acestora de a transforma închisoarea din Sighet într-un memorial. Natural, am vibrat, mai ales că eu eram în acel moment secretar al Comitetului Naţiunilor Captive, care întrunea luptători anticomunişti din mai multe zeci de ţări aflate sub dictaturi comuniste. Şi atunci le-am făcut propunerea dacă nu cumva ceva din exponatele pe care noi le aveam în Camera Naţiunilor Captive, din oraşul Koln, nu le-am putea transfera în Memorialul de la Sighet. Au fost de acord şi mie mi s-a părut ideea absolut rezonabilă. M-am implicat în acest proiect cu toate puterile.

Am fost unul dintre sponsorii Memorialului Sighet

Printre altele am dovezi care atestă că am donat, în mare parte din propriul buzunar, în jur de 40.000 de mărci, care au luat forma unor ajutoare băneşti propriu-zise sau obiecte. Donaţiile au fost acordate Fundaţiei Academia Civică. Un mare ajutor în acel moment au dat şi surorile Coşoveanu, care au pus mult suflet pentru amenajarea încăperilor Sighetului, cel puţin în perioada de început. Afară de asta, eu dispuneam de cele 66 de steaguri ale Naţiunilor Captive, pe care le făcusem în Germania, care m-au costat aproape 8.000 de mărci, şi am căpătat promisiunea că se va organiza o Cameră a Naţiunilor Captive.
În 1994, la un an după această întâlnire, am văzut această cameră la etajul I, o cameră mare, spaţioasă, în care steagurile şi-ar fi găsit un loc important. Afară de aceasta aveam un cearceaf, lung de 8 metri, făcut de regretatul luptător anticomunist Eugen Costandache, care notase pe el circa 800 din morţii revoluţiei.

Camera rezervată Naţiunilor Captive era necorespunzătoare

Anul următor, în 1995, am dorit să văd camera rezervată Naţiunilor Captive. Şi am descoperit o cameră mică, care nu semăna cu cea promisă. Localizarea topografică era exactă. Unul dintre portarii Sighetului mi-a destăinuit că această cameră a fost împărţită în două tocmai pentru ca această Cameră a Naţiunilor Captive să nu aibă un spaţiu prea mare, să nu i se dea o prea mare importanţă. Ăsta a fost un semn şi atunci au apărut semne de îndoială.
La inaugurarea Sighetului, în 1993, pe frontonul clădirii, la stânga, la intrare, erau plăci de marmură de mărimea 40x30 cu numele celor 54-55 de miniştri, căpetenii religioase, oameni de mare valoare care au murit în Sighet.

Nume importante au fost excluse

Le-am văzut în subsolul clădirii, şi, ceea ce m-a frapat, chiar în faţă era numele istoricului Gheorghe Brătianu. Se zvonea că motivul real pentru care aceste plăci au fost date jos era faptul că între miniştri au fost şi câţiva oameni de dreapta. Argumentul oficial pentru care plăcile memoriale au fost înlăturate a fost renovarea clădirii. Nu a fost rău că s-a renovat, deşi, cum spunea cineva, a fost transformat Sighetul într-un hotel. Normal ar fi fost ca măcar un etaj să arate grozăvia închisorii din Sighet. Am tot sperat că aceste plăci să fie puse într-o sală a Sighetului. Ele nu au mai fost văzute niciodată. Pentru mine a fost clar că ce se întâmplă la Sighet, exponatele, ordinea lor, denumirea camerelor este controlată de cineva.
- De cine anume?
- Şi eu mi-am pus întrebarea. Indiciile m-au dus cu gândul la masonerie. Din moment ce numele întreg al lui Ion Gavrilă Ogoranu apare trunchiat, sub forma de Gavrilă I., numele doamnei Maria Antonescu a fost exclus din rândul puşcăriaşelor de la închisoarea Mislea.

Au dispărut semnele unor manifestări creştine

- Am înţeles că, într-o luare de cuvânt, aţi semnalat conducerii Academiei Civice absenţa unei cruci din sala de conferinţă.
- Nu numai asta. Am semnalat scoaterea crucii din sala de conferinţă, unde a fost prezentă cel puţin 3-4 ani. În perioada de început se spunea Tatăl nostru sau Cu noi este Dumnezeu. Erau prin urmare nişte semne ale unei manifestări creştine. Cu timpul, au dispărut.
În urma observării acestor lucruri, am luat cuvântul, sfătuindu-mă şi cu Bădiţa Ion Gavrilă Ogoranu, şi am spus adevărul. Numai masoneria putea fi deranjată de prezenţa numelor unor oameni de dreapta pe plăcile resprective. Dar ăsta a fost trecutul României. Nu-l putem şterge.
Unul din insideri mi-a dezvăluit un amănunt, care are relevanţă. Anume, că de două ori pe an, vine un rabin din New York, care vizitează întreg Memorialul Sighet şi decide ce rămâne şi ce se scoate din exponate. Este vorba de o atitudine de plecăciune faţă de oameni care încep să controleze ceea ce românii au crezut că va fi un loc de evocare a suferinţei neamului românesc.
Am cerut amenajarea unei săli pentru martirii din Basarabia şi Bucovina. Nu s-a acceptat.
Dacă la Sighet s-au petrecut lucruri necurate, trebuie spus că ele nu sunt iniţiative româneşti. Nu acuz de rele intenţii pe cei care au făcut Memorialul Sighet. S-au supus unor forţe internaţionaliste.

Aşa-zisele cruci expuse în interiorul Memorialului sunt o blasfemie

- Putem spune şi anticreştine?
- Da, au apărut două cruci, în celular şi la intrare, care te duc cu gândul către organele genitale bărbăteşti şi femeieşti. O să spună că este o stilizare foarte modernistă.
În asemenea loc crucea şi numai crucea îşi găsea locul. Orice transformare a crucii este un sacrilegiu. Este o încercare de călcare în picioare a tradiţiei noastre şi a învăţăturilor Sfintei Scripturi. Este o blasfemie. (n.r. – vezi foto)
- Dumneavoastră aţi luat atitudine publică, condamnând aceste devieri. În Addenda cărţii dumneavoastră, Holocaustul roşu, spuneţi că Ana Blandiana a avut o reacţie care v-a dus cu gândul la Ana Pauker.
- A fost de-o agresivitate, de-o răutate, care ori e patologică, fie a fost o lecţie de bună purtare care trebuia dată subsemnatului. Ideea era: Sighetul suferă transformări, Sighetul îl facem cum vrem noi şi nimeni n-are voie să conteste ceva. Nu mi-a dat nicio şansă de a da o replică.
- De ce v-a acuzat?
- M-a acuzat de vedetism, de faptul că semnalez lucruri pe care ceilalţi nu le văd. Cum se face că oamenii laudă Sighetul, iar eu am atâtea note critice? M-a acuzat că doresc recunoaştere oficială pentru că eram sponsor al Memorialului.

Atitudinea Anei Blandiana mi-a adus aminte de Ana Pauker

E adevărat că doamna Blandiana m-a propus, la un moment dat, ambasador al României în Germania. A avut gesturi de amabilitate, iar eu îndrăzneam să formulez note critice. Tonul doamnei Blandiana, răutatea discursului mi-au amintit de momentul Ana Pauker.
Nu recunoşteam persoana amabilă şi civilizată pe care o ştiam, cu care eram în relaţii apropiate. Ne-a vizitat chiar casa din Germania. Am făcut grătar cu fritură şi mititei şi m-a ajutat să pun mititeii pe tavă. Şi-atunci mă gândeam: unde este persoana amabilă şi drăguţă, deschisă dialogului, cum de s-a transformat numai în urma unei luări de cuvânt, prin care semnalam nişte lucruri care mă dureau? În acel moment s-a produs o ruptură totală.
În contextul în care am auzit de proiectul de la Aiud şi de dorinţa puşcăriaşilor în viaţă de a ridica, în cinstea celor morţi, o biserică ortodoxă, în care să fie pomeniţi eroii neamului românesc, cine nu cunoştea dedebsubturile Sighetului, ar fi putut spune: ce rost are să se mai facă ceva pentru comemorarea victimelor comunismului, când există acest grandios Sighet? Ca unul care ştie şi alte lucruri despre Sighet, mi-am dat seama că Sighetul nu trebuie negat. Sighetul trebuie vizitat, numai că discernământul de a spune ce este corect sau deformat pentru prezent nu-l pot face decât oamenii de-o anumită vârstă.

Sighetul este o capcană

Pentru tineri, Sighetul este o capcană pentru că sunt lucruri incorect prezentate. De numele lui Ion Gavrilă Ogoranu n-avea voie să se atingă nimeni, după cum numele doamnei Maria Antonescu trebuia să figureze între puşcăriaşele de la Mislea. De aceea, orice altă tentativă care vrea să restabilească istoria adevărată este binevenită.
- Când mergi la Memorialul de la Sighet ţi se pune o casetă audio în care ţi se spune că iniţiativa Memorialului i-ar fi aparţinut doamnei Ana Blandiana. Dumneavoastră spuneţi, în Addenda cărţii Holocaustul Roşu, şi furnizaţi şi un text în acest sens, că iniţiativa i-a aparţinut muzeografului Mihai Dăncuş.
- Au preluat fără ruşine o idee care nu a fost nici a Anei Blandiana, nici a soţului ei. Ideea aparţine foştilor deţinuţi politic din Sighet şi domnului Dăncuş. Iar articolul publicat de acesta din urmă în Tribuna Marmaţiei atestă dorinţa de a transforma închisoarea în Memorial. Ana Blandiana era datoare să pomenească despre această iniţativă. Oamenii aceştia au fost daţi deoparte. De altfel, la inaugurarea Sighetului n-a fost menţionat nici măcar numele inginerului-proiectant al Memorialului.

Aiudul nu trebuie să fie un nou Sighet

N-aş vrea ca Aiudul să fie un nou Sighet. Am fost la Mănăstirea Petru Vodă, unde am căpătat binecuvântarea Părintelui Justin, am vorbit puţin cu dânsul, printre altele şi de o controversă care agită mult cercurile intelectuale româneşti privind apartenenţa la masonerie a unei personalităţi cunoscute a vieţii culturale şi, printre altele, am aflat de lupta dârză care se dă între partida patriotică, naţionalistă, suferindă a deţinuţilor politic şi alte planuri, care probabil aparţin masoneriei, de a se face la Aiud ceva care nu prea are legătură cu faptele de sfinţenie care s-au întâmplat în această închisoare.
- Părintele Justin vorbeşte despre o confiscare a suferinţei de către torţionari sau urmaşii lor.
- Eu n-am avut timp să detaliez acest aspect. L-am întrebat doar: „Părinte, acest grav zvon care circulă în societatea românească este o colportare, o defăimare, sau este un lucru real?”. Şi mi-a spus că este un lucru real.
- După părerea mea există o tendinţă de confiscare a acestei memorii a rezistenţei şi a luptei anticomuniste. Sighetul a devenit o închisoare corectă politic, la Aiud diversiunile se ţin lanţ, închisoare Piteşti a fost privatizată etc. Pe de altă parte, Tismăneanu, urmaş al unor ilegalişti bolşevici, a condus Comisia Prezidenţială Pentru Analiza Dictaturii Comuniste. Există o tendinţă de a controla acest proces al memoriei?
- Ăsta e un adevăr axiomatic. Marii istorici, zişi ai comunismului, atât din România, cât şi din afara ţării, sunt ex-troţkişti, maoişti, comunişti, convertiţi, chipurile, dintr-odată, la democraţie. Mai mult decât atât, sunt printre puţinii care au acces la arhive. Prin urmare, unele din spusele lor conţin foarte mult adevăr şi amestecă adevărul cu interpretări eronate, tocmai pentru derutarea publicului. Preferam surse mai puţine, informaţii mai puţine, însă corecte, decât cărţi voluminoase în care sunt unele adevăruri istorice luate din arhive, malaxate de minţi perverse care lucrează la comandă.
- Ei sunt stalinişti ori urmaşi ai staliniştilor care vin astăzi şi ne vorbesc despre anticomunism, reducând răul numai la perioada Ceauşescu.
- Bineînţeles. Sau evită cuvântul comunism şi folosesc cuvântul stalinism sau, ceea ce mi se pare foarte grav, niciodată nu şi-au privit retrospectiv anii de prozelitism comunist.
- Cazurile Tismăneanu şi Brucan sunt elocvente.
- Aflăm de-abia acum că Brucan ar fi fost sigur agent KGB, după cum ne informează istoricul Alex Mihai Stoenescu. De ce Brucan era onorat de Mândruţă cu titlul de „dom' profesor” şi cu titlul de „Mafalda al naţiunii”? Brucan, un om care n-avea nici măcar liceul!

Au dreptul să vorbească numai urmaşii celor care au instaurat comunismul

- Şi ar mai fi o întrebare: de ce un Ion Gavrilă Ogoranu, oameni ai rezistenţei anticomuniste, Paul Goma, şi alţii au fost lăsaţi în afară? Ei nu fac parte nici din conducerea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, n-au făcut parte nici din Comisia Tismăneanu, nu fac parte din nicio instituţie care ar trebui să fie preocupată de aflarea adevărului despre regimul comunist.
- Aţi pus punctul pe „i”. În toate ţările foste-comuniste, niciun om din rândul supravieţuitorilor nu a fost convocat pentru a-şi spune cuvântul privind trecutul istoric comunist. Singurii care au căpătat dreptul să vorbească sunt urmaşii celor care au instaurat comunismul, care au devenit mari analişti şi filosofi ai comunismului.
Nu poate fi o întâmplare şi, într-adevăr, doi oameni nu puteau fi ocoliţi în stabilirea adevărului istoric despre regimul comunist din România: Ion Gavrilă Ogoranu şi Paul Goma. Mai ştim şi alţii. Nici măcar nu au fost consultaţi. Au fost pur şi simplu daţi la o parte.
- Se urmăreşte oare ca aceşti oameni să dispară fizic?
- Exact. Probabil fie aşteptăm să se prescrie crimele, fie să moară cei mai valoroşi martori: cei care au trăit comunismul in temnite.
- Ce părere aveţi de manualul de istorie al comunismului?
- Sunt îngrozit. Avem de a face cu o neglijarea totală a unor aspecte din rezistenţa anticomunistă. În schimb putem admira şpagatul Nadiei Comăneci. Să neglijezi oameni care au luptat în munţi sau au îndurat puşcăria este o ticăloşie fără margini şi un act anticreştin.
Anticipez că la următoarea editare a manualului despre comunism pentru elevi o să dispară şi numele Bădiţei Ion Gavrilă Ogoranu şi ale altor personalităţi din rezistenţa anticomunistă.
Cred că Sighetul nu trebuie omis dintre lucrurile care trebuie văzute. Copiii noştri trebuie instruiţi să diferenţieze ce este real în Sighet şi ceea ce a fost prelucrat pentru a se respecta corectitudinea politică şi alte interese de ordin intern sau internaţionalist.

A consemnat Florin PALAS
www.veghea.ro

GRIGORE CARAZA, 21 de ani de temnita comunista, peste 10.000 de versuri memorate: Radu Gyr - Iisus in celula, Nichifor Crainic - Foamea. VIDEO

Caraza Grigore - Aiud insângerat

PRIORITATEA ZERO Romania-R. Moldova: acordarea de urgenta a cetateniei romane basarabenilor. Detinutii politici: ne donam cetateniile tinerilor romani

Prioritatea zero Romania - R. Moldova : acordarea de urgenta a cetateniei romane tinerilor basarabeni

Apel adresat Presedintelui Traian Basescu
inaintea adresarii sale in Parlamentul Romaniei
de catre membri fondatori ai Pietei Universitatii 1989-1990
victime ale Mineriadelor 1990-1991 si Represiunii comuniste 1944-1989,
muncitorii anticomunisti de la Brasov 1987,
luptatori anticomunisti in Rezistenta Armata din munti si
Fosti Detinuti Politici 1938-1964 si dupa

Domnule Presedinte, ne adresam Dvs, in preajma unuia dintre cele mai grele momente din cariera dumneavostra politica si de sef de stat. Nu punem la indoiala calitatea sfatuitorilor dvs si nici nivelul de informatii de care dispuneti. Ne ingaduim insa sa punctam cateva elemente care provin din cunostintele noastre, date pe care le-am dobandit in urma unei experiente nemijlocite, de confruntare de decenii cu acelasi inamic reaparut astazi in forta la hotarele Romaniei.
Evenimentele in curs de desfasurare de la Chisinau au plecat aparent de la contestarea vocala a alegerilor recente si de la protestele de strada ale tinerilor transformate apoi intr-un fel de replica a lui 13-15 iunie 1990, ceva foarte viu inca in amintirea semnatarilor acestui Apel. Replica dura a regimului Voronin ar avea ca scop distantarea Chisinaului de Bucuresti, din nou, sub pretextul “amestecului intern” etc
La 7 aprilie 2009 la Chisinau s-a declansat o adevarata revolta populara impotriva fraudarii de catre comunisti a alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009. Peste 30 de mii de tineri au manifestat in fata Presidentiei si Parlamentului, luptandu-se cu fortele de politie si patrunzand in sediile Puterii politice, totul degenarand apoi intr-un protest haotic impotriva sistemului de tip sovietic care inca retine Basarabia in ghearele rusesti.
Toate datele cu privire la cursul “revolutiei” de la Chisinau ne arata ca de fapt acolo s-a instrumentat o provocare majora iar miza intregii combinatii operative ar fi (re)asezarea sarmei ghimpate la marginea rasariteana a Romaniei, devenita de putina vreme frontiera NATO. Regimul de la Chisinau invoca din nou, si reinstituie, defuncta „Cortina de Fier” de data aceasta la hotarul de Est al Romaniei. Stim cu totii ca aceasta Cortina de Fier de trista amintire nu s-a creat din senin, ci a aparut la marginea dintre doua lumi – lumea sovietica si restul lumii.
Lumea sovietica insemna nu doar un imperiu al ideologiei bolsevice ci si un teritoriu al pan-slavismului, o zona a rusificarii, un spatiu de tip concentrationar, al mortificarii constiintei. Aceste atribute le-a (re)capatat zona de la est de Prut, frontiera naturala a Romaniei, imediat dupa ce Romania a intrat in NATO, tara noastra devenind frontiera euro-atlantica, iar Basarabia – asa numita R. Moldova si o parte din actuala Ucraina -, devenind "buffer-zone", in termenii seci ai geopoliticii. In Moldova, acum, se joaca cartea definirii si stabilizarii frontierei geopolitice a fostului / noului Imperiu Rus.
Cadrul actual al evenimentelor de la Chisinau este determinat de vointa blocului estic al spatiului CSI, dominat de Moscova, de a largi falia frontierei, eventual asezand cat mai multa sarma ghimpata la buza prapastiei si de a tranforma asa-zisa "buffer-zone" cu numele de R. Moldova intr-un teren minat sau chiar interzis pentru NATO, respectiv pentru potentialii vectori de schimbare euro-atlantici, care ar fi putut fi alimentati de Romania.
Frontiera rasariteana a UE, pe Prut, la Dunare si Marea Neagra, se constituie astfel intr-o noua linie de fractura ce face din acest spatiu locuit majoritar de romani o zona de confruntare iar nu una de cooperare. Din nou romanii sunt prinsi la mijloc intre faliile geopolitice, iar aceasta stare nu dureaza de azi de ieri.
„Starea de beligeranta”, instituita in mod unilateral de catre oficialitatile de la Chisinau impotriva Romaniei, devine asadar, ca in vremurile URSS, o permanenta, in pozitia actuala pe care o ocupa acestea. Irascibilitatea si suspiciunile contra Romaniei, manifestate de puterea comunista din R. Moldova, tin de mentalitatea si optica deformate si folosite sub ocupatia sovietica, dupa care Romania ar fi fost tara-agresor in raport cu Rusia sovietica, plasata de propaganda partidului unic in ipostaza de „salvator al poporului moldovenesc de sub jugul fascisto-burghezo-mosieresc roman”.
Anume in acest trecut istoric tragic trebuie cautate cauzele relatiei conflictuale de azi, asupra careia insista cu inversunare guvernantii moldoveni. Ideea ca Romania ar avea pretentii teritoriale sau de alt gen fata de Republica Moldova este naiva, atunci cand nu este una diversionista, inoculata in mintile credule ale celor care mai cred ca suveranitatea si independenta tarii noastre ar fi amenintata in vreun fel de peste Prut.
Gesturile abuzive, antieuropene si neprietenesti ale Chisinaului comunist fata de Romania, se inscriu intr-un sir lung al altor actiunilor de acest fel, cum ar fi eliminarea Istoriei Romanilor din invatamant, refuzul de a coopera cu Ministerul Educatiei din Romania, prigonirea Mitropoliei Basarabiei si a preotilor ei si, viceversa, sustinerea Mitropoliei rusesti, care a devenit un minister al propagandei, blocarea initiativei de deschidere a celor doua birouri consulare romanesti la Balti si Cahul, suprimarea postului TVR 1, iar mai nou promovarea proiectului care interzice cetatenilor care detin dubla cetatenie (in primul rand pe cea romaneasca) sa detina functii publice. Despre cetateanul rus Vladimir Voronin legea nu zice absolut nimic.
Resorturile psihologice ale unor astfel de reactii si atitudini sunt alimentate de strategii rusi care inteleg prea bine ca apropierea tarii noastre de Romania inseamna in mod automat si apropierea ei de NATO si UE, iar pentru a o mentine in sfera de influenta a Moscovei ei stimuleaza direct antiromanismul si “moldovenismul” ca politica de stat in R. Moldova in scopul largirii liniei de falie geopolitica pe Prut. Diversiunea ruseasca al „moldovenismului”, alimenteaza o grava criza de identitate, transata insa acum cateva zile de zecile de mii de tineri care au strigat in Piata Marii Adunari Nationale – "si noi suntem romani!".
In replica, regimul comunist a scos la iveala, din tenebrele sovietice, instrumentele statului totalitar, reprimari si abuzuri menite sa sperie poporul, sa readuca aminte epoca sinistra a sovietelor. Acesta este unul dintre scopurile manifestarii de forta discretionara manifestate de actualul regim de la Chisinau: instituirea fricii si reactivarea resorturilor amintirii represiunii cumplite din vremea stalinista.
Actualii guvernanti de la Chisinau nu sunt comunisti decat cu numele; este o haina de lucru imbracata pentru a se mentine la putere de un grup de capitalisti sadea, de origine rusa in majoritate, hotarati insa sa utilizeze in orb cei in jur de 600 000 de romani basarabeni de peste 60 de ani, votantii “comunismului”, orbiti de himera stabilitatii aparente si de nostalgia vremurilor tineretii indoctrinate. La atat se reduce esalonul de vot al “comunistilor”.
Voronin si toti cei din jurul sau sunt de fapt afaceristi verosi, capitalisti pe deplin, implicati in toate felurile de bussines-uri, cu contacte si combinatii serioase cu medii de afaceri straine, rusesti, israeliene, germane, americane etc. La nevoie, mai ales daca primesc ordin de la Moscova, comunistii de la Chisinau, ca si fratii lor de la Bucuresti, pot deveni pe loc social-democrati, monarhisti, liber-schimbisti, orice - doar sa-si mentina privilegiile si averea.
Cei din asa zisa “Opozitie” nu sunt nici ei departe de optica clanului Voronin, mai ales unii, de genul unui Urechean, prezentat pe diverse canale media, inclusiv si mai ales de la Bucuresti, drept lider al “Opozitiei”. Stim cu totii, cei cat de cat informati, ca atat comunistii lui Voronin, cat si nomenclaturistii grupati in jurul lui Urechean nu reprezinta altceva decat doua fete ale aceleaiasi politici, rusesti, in Moldova.
Personaje ale “Opozitiei” care au „lucrat“ intens in spatele scenei politice, fac parte din clanul Lucinschi, o figura-cheie a nomenclaturii sovietice. Urechean, matrioshca lui Lucinshi, este un produs al Scolii de Cadre de Partid de la Leningrad, ulterior activ in CC al PCM, apoi, multi ani, membru al Guvernului si, pentru un deceniu, fost primar general al Chisinaului (numit prin decret si, ulterior, ales) iar „opozantul” de azi, preferat al fondurilor dirijate de catre fosta guvernare PSD, ca deputat, a votat toate hotararile specifice guvernarii antiromanesti de la Chisinau: a votat impotriva inregistrarii Mitropoliei Basarabiei, impotriva introducerii religiei in scoli, a votat pentru instrainarea teritoriului Basarabiei, in beneficiul ucrainenilor, a interzis si prigonit ani de-a randul protestele anticomuniste din Piata Marii Adunari Nationale si a fost decorat cu mari distinctii de catre Patriarhia Rusa pentru serviciile aduse Rodinei. Rusiei adica. Tot Urechean a semnat atat cu PNL-ul, in octombrie 2007 la Chisinau, cat si cu partidul lui Putin, Edinaia Rosiia, la Moscova, un acord punte de colaborare intre formatiuni.
Nici celalalt „opozant” de frunte, Vladimir Filat, nu este departe de performantele lui Urechean. Avand la baza aceiasi scoala a fost lansat in cariera politica de fostul maior KGB, Dumitru Diacov, cu sarcini speciale pe teritoriul Romaniei, in cursul anului 1989, cetatean al Federatiei Ruse, incuscrit cu Anatol Stati, un mogul al petrolului cu miros rusesc apropiat de clanul Lucinschi si de masinaria sistemului, tinand cont ca afacerile sale sunt conduse din Kazahstan.
Dorin Chirtoaca, singurul tanar cu o educatie sanatoasa romaneasca si o orientare europeana este prins la mijloc intre acesti pseudo-opozanti ai regimului, si nici macar in propriul sau partid nu a scapat de “supraveghere”.
Ieri, primarul Chisinaului, Dorin Chirtoaca, a scris disperat presei din Romania, cerand ajutorul opiniei publice romanesti si organismelor internationale pentru stoparea incalcarilor grave ale drepturilor omului din Basarabia.
Revolta disperarii tinerilor basarabeni, numita deja revolta orfanilor, a celor abandonati de Romania si respinsi de regimul comunist de la Chisinau, intra in faza de represiune salbatica. Organizatii internationale, organizatii din Romania, fete bisericesti au adresat apeluri disperate la solidaritate cu cei arestati, torturati si chiar ucisi de autoritatile comuniste.
Tinerii noii generatii au vrut cu disperare sa rupa “gardul de sarma ghimpata” intre cele doua maluri ale Prutului, dar resurectia anticomunista a tineretului din Basarabia nu a convenit nici “Opozitiei”, nici autoritatilor comuniste, nici Rusiei desigur, dar nici Uniunii Europene, desi Germaniei, ax european major, i s-a permis candva ceea ce Romaniei ii este interzis si sa pronunte public: Reintregirea.
Libertatea a devenit o valoare atat de viguroasa incat nu mai poate fi stavilita iar tinerii de la Chisinau si-au facut auzita optiunea clar si apasat: Reintregirea! Acesti tineri si-au asumat identitatea romaneasca, un act de act de constiinta si de vointa curajos, pentru care acum au de suferit represiunea regimului.
Precum Sfantul Nicolae a daramat idolii paganatatii, tot asa tinerii de la Chisinau - cu sau fara provocatori - au daramat si ars idolii comunismului, lovind cladiri devenite simboluri ale comunismului, tot asa precum Sfantul Apostol Pavel, Sfantul Nicolae si alti sfinti de-a lungul istoriei au daramat in ravna lor idolii paganatatii. Copii batuti de comunisti si tradati acum de Opozitie sunt martirizati si expusi unei salbatice urmariri si persecutii, care va continua multa vreme, cu scopul anihilarii elementelor romanesti active
Domnule presedinte, si noi, semnatarii acestui Apel am trecut prin acest cosmar, in perioada comunista, apoi in cea neo-comunista, in iunie 1990 si dupa aceea. Stim bine prin ce trec acesti tineri, acesti elevi si studenti care au manifestat, ca si noi altadata, impotriva unui agent moscovit, un cetatean al Federatiei Ruse asezat in fruntea celui de-al doilea stat romanesc.

Detinutii politici: ne donam cetateniile basarabenilor!

De aceea va cerem: Va rugam acordati o sansa acestei generatii, oferiti-le dreptul la care ravnesc, dreptul optiunii la identitatea romaneasca. Romanii din Basarabia si Bucovina de Nord, impreuna cu cei din Romania constituie un element etnic unic, desi sunt despartiti de granite, cele doua-trei state cu organizari diferite cuprinzand impreuna o singura natiune. Suntem cu totii responsabili pentru siguranta fiecarui membru al acestei natiuni.
Acesti tineri de la Chisinau, prigoniti de regim, trebuie ajutati si singura protectie care le poate fi oferita si la care au dreptul de altfel, este cetatenia, in regim de urgenta, la care au dreptul natural oricum, deoarece majoritatea celor patru milioane de basarabeni sunt romani din cei mai curati, neaosi, un adevarat tezaur uman romanesc.
Ca sef al statului roman sunteti direct responsabil de strategia de protejare si afirmare a identitatii romanesti, la protejarea congenerilor si etnicilor romani oriunde s-ar afla acestia.
Procesul de redobandire a cetateniei romane a fost blocat din 2002 de catre guvernarea PSD si asa a ramas pana astazi – blocat - sau cel mult lasat cu taraita pentru romanii din afara granitelor care au dreptul natural de a avea cetatenia romana. Recunoasterea acestui drept este absolut necesara, acum, mai mult decat oricand.
Procesul de dobandire al cetateniei se de-blocheaza doar cand este vorba de o relatie nepotrivita - cum a fost cea a fostului premier Adrian Nastase cu fostul primar Serafim Urechean - sau de vreun fotbalist - asa cum s-a intamplat recent cand autoritatile romane au dovedit ca pot aloca in 24 de ore o cetatenie unui jucator de fotbal „importat” in Romania.
Pentru restul milioanelor de romani de dupa noua „Cortina de fier” procedura de redobandire a ramas la fel de dificila si inaccesibila. Ani de-a randul coruptia de stat si o asteptare umilitoare toaca nervii si seaca inima romanilor care vizeaza la dreptul lor natural, consfintit chiar prin Constitutia Romaniei: dreptul la cetatenie.
Este inacceptabil ca sute de mii de oameni sa nu beneficieze de drepturi legale care le sunt garantate si prin conventiile internationale la care Romania este parte. Practic este vorba de un refuz al statului de a aplica legislatia in vigoare, functionarii statului roman perpetuand astfel consecintele pactului Hitler Stalin, mai cunoscut sub numele de acordul Ribbentrop – Molotov.
Sute de mii de etnici romani din afara frontierelor actuale ale Romaniei au depus sau vor sa depuna cereri de acordare a cetateniei romane. Spre deosebire de alte state, in Romania, acordarea cetateniei pentru un roman din Basarabia, Ucraina, Serbia, Macedonia sau Albania, este un adevarat calvar. Cererea se aproba in ani de zile dupa indeplinirea unor criterii absolut aberante pentru o tara care are datorii morale imense pentru cei care fara voia lor au ramas in afara actualelor frontiere ale Romaniei, multi preferand sa-si obtina cetatenia bulgara, care se da mult mai usor, desi este tot stat UE.
Daca Grecia acorda masiv si in regim de urgenta cetatenia greaca aromanilor din Macedonia si Albania pentru a le cumpara identitatea, daca Bulgaria pe o simpla declaratie prin care semnatarul isi asuma originea bulgara da cetatenia pe banda rulanta bulgarilor din Basarabia, Serbia si Macedonia, dar si romanilor basarabeni care se declara bulgari, Romania, printr-un sistem birocratic de tip comunist, incearca sa descurajeze cat mai mult pe romanii care vor ca si in acte sa devina romani.
Ne adresam dvs ca la o ultima instanta posibila si deoarece inca din data de 14.06.2005 ati afirmat, domnule presedinte, in cadrul unor dezbateri cu studentii din Universitatea Bucuresti „ca este unul din obiectivele noastre sa gasim o formula de continuare a procesului de acordare a cetateniei romane pentru romanii care locuiesc in Republica Moldova. Avem in vedere acest lucru si sper sa reusim sa-l dezlegam in perioada imediat urmatoare si accelerarea acestui proces”.
In data de 17.02.2006 Ministrul Afacerilor Extern din aceea vreme, numit de dvs sef la SIE, ulterior, excelenta sa Mihai Razvan Ungureanu, aflat intr-o vizita la Chisinau, la invitatia omologului sau basarabean Andrei Stratan, a subliniat necesitatea simplificarii procedurii prevazute de legislatie in asa fel incat procesul birocratic de analiza a dosarelor sa fie mult accelerat. Seful diplomatiei romane a promis ca va solicita Ministerului Justitiei modificarea legislatiei de acordare a cetateniei romane, astfel incat romanii din Basarabia sa primeasca mai repede aceasta calitate.
Acest lucru insa nu s-a intamplat deoarece in data de 21.02.2006, fostul premierul Calin Popescu Tariceanu a respins o initiativa legislativa care viza imbunatatirea procesului de acordare a cetateniei pentru romanii din Basarabia si Bucovina de Nord, in ciuda faptului ca aceasta initiativa avea avizul favorabil al Consiliului Legislativ al Senatului.
Cu doua zile inainte de gestul regretabil al liberalului nr.1 al Romaniei, in data de 18.02.2006, fostul purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, actual ministru de externe a afirmat transant: - "PSD se opune categoric unui astfel de demers pentru ca, din punct de vedere al intereselor Romaniei in ce priveste integrarea europeana, varianta cu acordarea cetateniei intr-o procedura simplificata ar putea sa reprezinte un argument negativ hotarator in ce priveste modul in care Romania isi indeplineste obligatiile in materie de securizarea frontierelor sau de libera circulatie a cetatenilor romani in spatiul Shenghen". Dar, totusi, Bulgaria, Ungaria sau Polonia nu au aceleasi obligatii, domnule Presedinte?
Inutil sa precizam faptul ca Directoratul General pentru Extindere al Comisiei Europene a afirmat, in contradictie cu PSD/PNL, cat se poate de clar, ca nici unul din tratatele europene nu impiedica redobandirea cetateniei romane de catre basarabeni, ba mai mult, Conventia Europeana a Consiliului Europei privind Cetatenia afirma raspicat la articolul 9: "solicitarile de redobandire a cetateniei trebuie sa fie prelucrate intr-o perioada rezonabila de timp".
Timpul acesta nu mai este deloc “rezonabil” si se scurge in defavoarea congenerilor nostri, sacrificati si de fortele politice de la Bucuresti si de fortele politice si politienesti de la Chisinau. Acesti tineri sunt orfani, aruncati la mijloc intre Cortina de catifea si cea de fier.
Va rugam, domnule Presedinte, sa puneti capat acestei drame si sa ne ingaduiti sa adoptam, fiecare, un basarabean, oferindu-i cetatenia noastra, daca altfel nu se poate. Sunt multi dintre noi, mai ales martiri ain inchisorilor, cu 10, 15 si 20 de ani de temnita comunista, care sunt dispusi sa-si doneze cetatenia romana basarabenilor, daca altfel nu se poate! Suntem dispusi sa renuntam noi la a noastra, sa ramanem apatrizi “europeni”, oferind-o in schimb cate unui basarabean dintre cei aflati in aresturile politiei lui Voronin.
Asa cum Vestul “infia” cate un oras sau cate un sat din Romania, inainte de 1989, sau, ulterior, cate o familie napastuita de soarta, tot astfel ne propunem sa ne ajutati pentru a-i “infia” pe orfanii revoltei de la Chisinau, haituti acum de regim, gasind calea legala rapida, cu celeritate, de a li se acorda cetatenia, in regim de urgenta.
Dumneavoastra va revine puterea de a determina o interventie legislativa pentru simplificarea procedurii administrative de redobandire a cetateniei, in special prin impunerea unui termen limita pentru rezolvarea cererilor.
De exemplu 24 de ore.
Va multumim,
Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti
Fundatia Luptatorilor din Rezistenta Armata Anticomunista
Asociatia Fostilor Detinuti Politici din Romania
Asociatia 15 Noiembrie Brasov 1987
Centrul Rezistentei Anticomuniste
Seniorii Ligii Studentilor
Grupul Independent pentru Democratie
Asociatia Victimelor Mineriadelor
Asociatia Pentru Apararea Drepturilor Apatrizilor si Refugiatilor
Asociatia Civic Media
14.04.2009

100 de ani de temnite comuniste, pe o singura banca. Fosti "colegi", detinuti politici, la Parastasul Parintelui Calciu de la Manastirea Petru Voda