John Simpson: Cum se explica ascensiunea rapida a lui Ion Iliescu in decembrie 1989?
Ion
Iliescu: Eram cunoscut ca fiind cel pe care Ceausescu l-a expulzat de
la conducerea partidului inca din 1971 si exista o anumita simpatie
pentru mine in diferite cercuri. Erau oameni care lucrasera cu mine in
anii studentiei, apoi in miscarea de tineret, apoi in alte puncte ale
administratiei tarii in care am lucrat, in diferite judete in care am
lucrat. Eram cunoscut in tara, iar acesta este primul aspect. Un alt
aspect era ca aveam unele conexiuni cu anumiti oameni, chiar cu doi
generali. Unul dintre ei era un fost ministru al Apararii, iar celalalt
era seful Marelui Stat Major. Au fost niste discutii, dar fostul
ministru al Apararii de care vorbesc a murit in 1987, bolnav de cancer.
Deci nimic concret nu s-a finalizat ca idee.
J.S.: Dar existati ca grup.
I.I.:
Nu, nu e vorba de asta. E prea mult sa vorbim de un grup. Au fost niste
intalniri la inceputul anilor ’80, trei-patru ne adunam cateodata ca sa
discutam despre eventuale posibilitati de a-l rasturna pe Ceausescu.
Dar am fost descoperiti de Securitate si unul cate unul am fost
izolati. Unul a murit, altul a inceput sa fie supravegheat, eu m-am
aflat tot timpul sub supravegherea Securitatii, un altul a fost luat
din Bucuresti si trimis la Focsani si asa mai departe. Deci grupul
ca atare a fost desfiintat. Dar au existat si alte tentative. Oameni
obisnuiti care au initiat anumite actiuni, dar fara nici un rezultat.
Nu a fost ca in Portugalia, de exemplu, unde a avut loc o revolta a
militarilor, o lovitura de stat data de militari, care a deschis
ulterior calea transformarii democratice in aceasta tara. Acolo a fost
o lovitura de stat care a fost urmata de un proces revolutionar de
trecere de la dictatura la democratie. Noi n-am avut aceasta
posibilitate. Singura cale care a fost posibila in Romania a fost
aceasta revolta populara.
J.S.: Am fost aici in
decembrie 1989 si imi amintesc cat de dificil era sa intelegi ce se
intampla. Se auzeau nenumarate impuscaturi, armata si demonstrantii
vorbeau cu totii despre actiunile Securitatii, despre diversiuni,
oameni ucisi. Despre ce a fost vorba?
I.I.: Dumneavoastra
vorbiti, de fapt, despre etapa a doua a evenimentelor din decembrie.
Dupa ce Nicolae Ceausescu a parasit sediul Comitetului Central cu un
elicopter, au urmat cinci sau sase ore de entuziasm general si euforie.
Revolta oamenilor reusise. Oamenii reusisera sa-l indeparteze pe
Ceausescu. Era un entuziasm general, fraternizare generala, un
extraordinar sentiment de bucurie. Dar aceste sase ore au reprezentat
un interval in care nimeni nu stia ce va urma. Deci cand am aparut la
televizor, in jur de ora 2.00, am lansat aceasta idee: "Ce avem de
facut mai departe?".
Evident, dictatura fusese rasturnata si
trebuia sa facem ceva sa ne organizam. si i-am chemat in sediul
Comitetului Central pe cei care voiau sa faca ceva, sa organizeze ceva.
Cand am ajuns la Comitetul Central, in jur de ora 5.00, acolo era o
asemenea multime in piata… Cladirea fusese luata cu asalt de
manifestanti, inauntru toate coridoarele si salile erau asa de
aglomerate, ca nu se putea lucra nimic. Am aparut la balcon. Trebuie sa
stiti ca aveam doua mari tribune – balconul de la Comitetul Central si
televiziunea. Oamenii aplaudau sau, din contra, huiduiau. M-am adresat,
asadar, multimii din piata cu aceasta idee de a avea alegeri libere in
martie sau, in orice caz, in primavara etc.
Apoi, in jur de
5.00 si jumatate am gasit un birou si ne-am instalat acolo, vreo 15
oameni, sa facem ceva. Am inceput sa scriem acea proclamatie catre
tara, sa vorbim adica despre Revolutie, scopul Revolutiei si programul Revolutiei. S-au conturat zece puncte, dar cu trei idei principale. In
primul rand, sa trecem de la dictatura la democratie, la pluralism
politic, cu alegeri libere, cu o noua Constitutie. Apoi, din punct de
vedere economic, sa trecem de la o economie de stat condusa prin metode
administrative la o economie libera de piata si, nu in ultimul rand, sa
terminam cu izolarea internationala a Romaniei.
Deci acestea au
fost ideile fundamentale care s-au desprins in acel moment. Dar nu am
reusit sa finalizam Proclamatia catre tara, ca in jur de 6.00 si
jumatate au izbucnit impuscaturile si impresia noastra a fost ca au
izbucnit chiar impotriva biroului in care ne aflam. Am plecat din acel
birou si am putut constata ca se tragea asupra intregii cladiri. Am
parasit locul si ne-am reintalnit vreo douazeci de oameni in sediul
televiziunii, la etajul 11 al cladirii. Am finalizat Proclamatia sub
asediu, se tragea asupra noastra.
J.S.: Dar cine tragea?
I.I.:
Este o problema majora pentru noi toti. Cine a inceput? Parerea noastra
este ca niste oameni loiali lui Ceausescu au vrut sa stopeze incercarea
de alcatuire a unei noi structuri a puterii. Era un numar mic de
profesionisti pentru ca au starnit aceasta reactie in lant, multi
oameni au primit arme, nu era vorba numai de soldati, ci si de oameni
obisnuiti. Cei care au intrat in Comitetul Central au primit arme si au
inceput… De aici si suspiciunea generala "cine sunt teroristii?".
Pentru ca se spunea ca niste teroristi actioneaza impotriva Revolutiei,
iar suspiciunea era generala: militarii s-au impuscat intre ei, civilii
la fel. Deci spuneam ca am terminat sub gloante acest document
(Comunicatul catre tara al Consiliului Frontului Salavarii Nationale –
n.r.) si, dupa ce i-am dat citire la televiziune, la miezul noptii, am
stat toata noaptea la etajul 11 al televiziunii, sub gloante.
A
aparut chiar un elicopter care a deschis focul asupra noastra, iar mai
tarziu, dupa mai multi ani, un ofiter care s-a aflat in acel elicopter
a declarat ca primisera ordin sa deschida focul de la comandamentul
aviatiei militare sub cuvant ca televiziunea ar fi fost ocupata de
teroristi. Era o confuzie totala. Din acest motiv, dupa doua sau trei
zile de asemenea diversiune terorista, am luat decizia de a organiza
procesul lui Ceausescu.
J.S.: Nu prea a fost un proces.
I.I.: A fost un proces.
J.S.: Dar nu a fost un proces adevarat, vreau sa spun, se tipa la Ceausescu in sala de judecata.
I.I.: Era o situatie exceptionala in conditii exceptionale.
J.S.: De fapt, un act
destul de rusinos, nu-i asa?
I.I.:
Da. Dar din punct de vedere politic noi am spus ca am fi preferat sa fi
avut conditii pentru un proces deschis, dar in acest timp mureau
oameni. Am luat acele decizii in acele conditii. Intrebarea era cum sa
oprim acea diversiune terorista. si, de fapt, decizia s-a dovedit
corecta. A doua zi dupa proces…
J.S.: A cui a fost decizia? A fost decizia dumneavoastra sau a fost o decizie de grup?
I.I.: A fost o decizie luata in grup, sase-sapte oameni am decis.
J.S.: Dar ati decis in esenta ca el (Ceausescu – n.r.) trebuie executat.
I.I.: Nu. Am decis sa organizam procesul.
J.S.: Da, dar care putea fi rezultatul procesului? Era putin probabil sa fie gasit nevinovat…
I.I.: Cred ca puteti intelege asta… nici un alt tribunal, nici o alta curte nu ar fi putut lua alta hotarare.
J.S.: Deci in esenta a fost vorba despre hotararea de a-l executa.
I.I.: Hotararea tribunalului s-a dat in baza legislatiei lui Ceausescu.
J.S.: A fost o afacere urata, nu-i asa? si impuscarea lui a fost o afacere urata.
I.I.:
Sa stiti ca, daca ar fi fost prins in 22 decembrie in piata Comitetului
Central, oamenii l-ar fi linsat. Aceasta era atmosfera din tara. Dupa
executie am avut acel film facut de neprofesionisti, care arata
procesul si executia. Dar initial imaginile cele mai socante, cu cei
doi executati, au fost inlaturate la difuzare. Dar oamenii se indoiau
ca Ceausescu a fost executat si au cerut prezentarea integrala a
inregistrarii cu moartea sotilor Ceausescu la televiziunea publica.
Aceasta era atmosfera in tara.
J.S.: Inteleg ca nu a
fost usor, ca totul era confuz si violent in atmosfera acelor zile, dar
chiar si in acele conditii, daca va uitati inapoi, trebuie ca va
spuneti: "Nu a fost bine, nu a fost decent, nu arata a fi corect"…
I.I.:
Sa vorbim despre decenta, in conditiile in care un dictator incerca sa
foloseasca forta impotriva unei revolte populare, impotriva oamenilor
care se revoltau!? A vorbi despre decenta in legatura cu modul in care
trebuie tratat un dictator este chiar…
J.S.: As muta
discutia si la alt subiect, care, de asemenea, n-a aratat prea bine la
momentul la care s-a intamplat. Ma refer la momentul in care, ca
presedinte, ati chemat minerii ca sa rezolve problema manifestatiilor
anticomuniste din Bucuresti.
I.I.: Nu am chemat minerii.
J.S.: Dar ei au venit. Ascultau ordine si erau echipati cu bate si se stia exact la ce trebuie sa se astepte lumea de la ei.
I.I.:
Ati fost cumva in Bucuresti la data de 13 iunie 1990? Era deja la trei
saptamani dupa alegeri. Primele alegeri libere din Romania,
prezidentiale si parlamentare! Deci la trei saptamani dupa alegeri o
asemenea manifestatie anarhista in centrul Capitalei, cu devastarea
cladirilor Politiei, a Ministerului de Interne, a televiziunii publice.
A fost revolta poporului: "Cine sunt acesti oameni?! Cum e posibil?!".
Minerii au fost numai o parte din cei care din Bucuresti sau din afara
Bucurestiului au venit in Capitala sa ajute autoritatile sa elimine
aceasta rascoala anarhica.
J.S.: Dumnevoastra i-ati chemat?
I.I.: Nu. Au venit singuri.
Eu doar m-am adresat populatiei Bucurestiului spunand ca ne aflam sub
asaltul unor activitati care seamana cu cele ale Garzii de Fier,
fascistii romani, asa cum s-a intamplat in 1941. si atunci Antonescu si
Armata au fost obligati sa lichideze rebeliunea legionara prin forta.
J.S.:
Dar acestia nu erau fascisti. Acestia erau oameni care spuneau ca erati
prea comunist si ca nu faceati decat sa calcati pe urmele lui
Ceausescu. De aceea demonstrau. si cand au aparut batausii, foarte
neplacut, ma bucur ca spuneti ca nu i-ati chemat, ar fi fost rau,
oamenii au fost loviti. A fost un episod foarte urat, nu-i asa?
I.I.:
Nu a fost un moment placut. Dar atunci nu aveam politie, nu aveam nici
un fel de forta capabila sa asigure ordinea in tara si in oras. Iar
oamenii erau nemultumiti – cum e posibil? In timpul campaniei
electorale, centrul Bucurestiului, Piata Universitatii, fusese ocupat.
Ma rog, nu era legal, dar cine sa faca in asa fel incat legea sa fie
respectata? Dumneavoastra, britanicii, ati accepta ocuparea Trafalgar
Square de la Londra vreme de o luna, o luna si jumatate si politia sa
nu faca nimic?
J.S.: Asa spuneau si autoritatile chineze despre Piata Tien an Men in 1989.
I.I.: Poate, poate…
J.S.: Si este vorba si despre ceea ce oamenii vor sa manifeste, iar acest lucru este bine inteles in Europa.
I.I.:
Dar nu a fost in acest fel (ca in Piata Tien an Men). La noi era dupa
ce se tinusera alegeri libere. Populatia astepta sa se intre intr-un
mod de viata normal, si nu prelungirea unor manifestari anarhiste.
J.S.:
Dar unii oameni spun ca totul a fost cauzat de faptul ca ati ajuns la
putere intr-un mod atat de straniu in 1989, printr-un plan bine
inchegat, si din cauza faptului ca nu erati de fapt atat de
reprezentativ, ci continuatorul regimului Ceausescu, doar ca ceva mai
simpatic.
I.I.: Cu 85% din voturile populatiei nu eram
reprezentativ?! Am fost trei candidati la alegerile din 20 mai 1990 si
am castigat alegerile cu 85% din voturi.
J.S.: Ceausescu obisnuia sa obtina 90% din voturi.
I.I.: In ce conditii?
J.S.: In conditii diferite, e drept.
I.I.: Ei bine, noi avuseseram alegeri libere. In timpul lui Ceausescu nici macar nu existau alte partide.
J.S.: Aceasta perioada de dupa rasturnarea lui Ceausescu a fost de-a dreptul salbatica, nu credeti?
I.I.:
Asa a fost, intr-adevar. Am avut de platit mult nu numai in timpul
regimului lui Ceausescu, dar si dupa. Procesul de transformare a
societatii s-a dovedit foarte dificil.
J.S.: La 20 de
ani de la Revolutie, multi romani au sentimentul ca nimic nu a fost
clarificat. De exemplu, doar doi responsabili pentru represiunea
violenta de la Timisoara au fost condamnati pentru ca si-au ucis
concetatenii (generalii Mihai Chitac si Victor Athanasie Stanculescu –
n.r.).
I.I.: Se pare ca o astfel de problema nu se pune
numai pentru Romania. Nu e o chestiune atat de simpla sa reorganizezi o
intreaga societate si intreaga viata sociala. Cred ca principala
realizare a Revolutiei este libertatea. Libertatea de a vorbi, de a
gandi, libertatea organizatiilor, posibilitatea de a-ti exprima
optiunile si de a-ti promova propriile interese. Noi am reorganizat
cadrul general al vietii politice. Romania este acum o tara democratica
cu un sistem democratic, cu partide politice, alegeri libere si o
organizare a statului potrivit principiilor democratice recunoscute.
Sigur ca mai sunt multe de facut, dar situatia s-a schimbat in mare
masura. Cea mai dificila problema s-a dovedit a fi reorganizarea
economiei si a vietii sociale a poporului.
J.S.: Mai
este un aspect care nu a fost rezolvat. Ma refer la principiul numit
domnia legii. Ati fost personal anchetat din 2005 pana in urma cu
cateva luni si acuzatiile impotriva dumneavoastra au disparut.
Iertati-ma ca spun asta, dar sunt oameni in aceasta tara care spun ca
ar trebui sa fiti in inchisoare.
I.I.: Acestea sunt
chestiuni de natura politica. Cine ar putea sa ma judece pe mine in
legatura cu Revolutia romana? Sa fim seriosi! Tot poporul a simtit ca
am facut sacrificii de-a lungul intregii mele vieti si ca in zilele
Revolutiei m-am implicat in tot acest proces de transformare a tarii. A
exprima dubii cu privire la rolul meu in Revolutie este o chestiune pe
care nimeni in Romania nu ar putea sa o ia in serios!
J.S.:
Dar as vrea sa ma intorc la aceasta ultima intrebare a mea, cea mai
lipsita de politete dintre toate, va rog sa ma iertati. Sunt oameni in
aceasta tara care spun ca se cuvenea sa fiti condamnat si inchis si ca,
daca nu se intampla asa, acest fapt este cauzat de esecul sistemului
judiciar al tarii.
I.I.: Eu sa fiu in inchisoare?! Cine este… cine se gandeste la asta?
J.S.: Vreti sa va dam numele? Am vorbit cu o multime de oameni.
I.I.:
Cei care ridica o astfel de problema nu sunt oameni normali. Daca
cineva ar incerca asa ceva, ar provoca un protest general in intreaga
tara.
J.S.: Dar acest lucru nu este un motiv ca sa nu se intample asta.
I.I.:
A-l privi pe Iliescu ca fiind responsabil pentru cei care au murit in
Revolutie?! Eu am fost o tinta a celor care trageau in zilele
Revolutiei, si nu organizatorul…
J.S.: … acelei lovituri de stat…
I.I.:
… acelei diversiuni teroriste. A fost o diversiune indreptata impotriva
noastra, a celor care am organizat prima structura provizorie a noii
puteri. Este vorba numai de…
J.S.: Inamici?
I.I.: Sunt doar activitati politice ale unor oameni lipsiti de orice ratiune.
Surse: BBC, Romania libera