Pages

Friday, October 2, 2009

SOLIDARITATE JURNALISTICA SI CIVICA. George Bara: Scrisoare deschisă adresată jurnalistului Victor Roncea despre starea dramatica a presei romane

Stimate coleg,
Mă văd iarăşi nevoit să fac o referite la trecutul politic al României, pentru a arăta cititorilor noştri că istoria se repetă invariabil. Iar la noi, aceasta se repetă cu atâta acurateţe de îţi vine să crezi că noi, românii, suntem nişte hamsteri care se învârt beţi pe o roată. Deprofesionalizarea presei din România nu este un lucru exclusiv post-decembrist. În perioada interbelică, care constituie prima etapă a democraţiei româneşti întreruptă brusc de dictaturile lui Carol al II-lea, Antonescu şi apoi regimul comunist, în mediul jurnalistic din România s-a evidenţiat mai mult ca niciodată efectele politicului asupra unei prese fără coloană vertebrală. Aşa au apărut oameni de teapa lui Zaharia Stancu (fervent comunist şi autor al romanului- aberaţie “Desculţ”) sau a lui Pamfil Şeicaru (mare magnat şantajist şi susţinător al dictaturii lui Carol al II-lea). Dar măcar atunci toate aceste manevre şi dezinformări jurnalistice se făceau “pe faţă”, cu toată ura şi violenţa vremii.
Astăzi, toată presa din România s-a împărţit în două tabere. Tabloidele şi ziarele quality. Dacă despre tabloide nu mai e nimic de spus, trebuie să recunoaştem că adevărata ipocrizie a presei româneşti zace în sectorul publicaţiilor de calitate, care îşi spun pompos “quality”. Evenimentul Zilei geme de deontologi docili, care îl susţin pe Băsescu. Jurnalul Naţional este vârful de lance al atacurilor anti-Băsescu. Iar Ziua, ziar la care aţi lucrat timp de 14 ani, a căzut total şi iremediabil în mână lui Sorin Roşca Stănescu, un individ care nu este străin de securitate încă din anii 1970 şi se laudă cu o imensă avere primită “de-a moaca” de la KGB, prin Lukoil şi prin afacerile naşului său, Dinu Patriciu. Mai nou, după inventarea unor afaceri de trafic cu arme a familiei Băsescu (o acuzaţie pe cât de falsă, pe atât de lipsită de dovezi, dar asta nu contează pentru SRS), domnul Stănescu l-a băgat şi pe Obama în această afacere, prin interpretarea cel puţin hilară a unui raport asupra traficului de droguri din SUA, ocazie cu care au fost găsite 7 arme fabricate în România! Ăsta da jurnalism quality!
Redacţia NapocaNews a primit cu tristeţe vestea că Ziua a rămas fără peniţa marcantă a lui Victor Roncea. După ce aţi fost “avertizat” în repetate rânduri de conducerea cotitianului pentru că nu aţi dorit să îl atacaţi pe Traian Băsescu, în care personal cred că aţi investit degeaba atâta energie şi speranţă, refuzul lui S.R. Stănescu/Mihai Pilsu de a publica un interviu cu Ion Cristoiu a generat un conflict de muncă între dvs. şi conducerea ziarului, conflict care a ajuns chiar la Tribunalul Bucureşti.
Sugestia mea către conducerea Ziua, dar şi către alte publicaţii din România, este să ia exemplul tabloidului britanic “The Sun” care în 1997 îşi declara deschis susţinerea faţă de Partidul Laburist, iar acum şi-a retras-o, tot public. Măcar să ştim şi noi o treabă! Poate aşa nu ne va mai veni să vomităm la editorialele şi materialele unor “jurnalişti echidistanţi”, care vor să pară imparţiali, dar de fapt fac jocurile unor politicieni. Iar exemplele de editorialişti cu milioane de euro în cont, cu case de la RAPPS şi cu afaceri cu statul sunt multe: Doru Buşcu, Radu Moraru, Bogdan Chireac, Mircea Toma sau Liviu Mihaiu. În contrapondere, dacă acestor “formatori de opinie” li se permite orice, dumneavoastră, un jurnalist neancorat politic şi autodeclarat patriot, vă este refuzat dreptul la liberă exprimare!
Dle. Roncea, în virtutea respectului profesional şi a prieteniei care v-o port, vă asigur, în calitate de redactor şef la micuţei publicaţii NapocaNews, că la noi veţi găsi întotdeauna un loc unde veţi putea scrie, necenzurat şi oricând doriţi. Chiar dacă cei 2000 de cititori zilnici ai NapocaNews nu se compară cu cei ai publicaţiei Ziua (12.000, conform Brat), suntem siguri că mesajele şi atitudinile sincere şi nepângărite de corupţia generalizată din România se vor face auzite chiar şi de la Cluj, prin intermediul http://www.napocanews.ro/!
George Bara şi colectivul redacţional http://www.napocanews.ro/

Victor Roncea, dat afară de la Ziua pentru că nu a fost anti-Băsescu, va consilia un candidat la prezidenţiale

Jurnalistul de investigaţie şi pe probleme externe, Victor Roncea, a confirmat pe blogul său faptul că se va implica în campania electorală la prezidenţiale şi va consilia pe probleme media unul dintre candidaţi. Victor Roncea a fost data afară de la cotidianul Ziua, după 14 ani de activitate, pentru că a publicat un interviu cu Ion Cristoiu şi pentru că a împiedicat desfăşurarea campaniei “Cu măştile curate” a jurnalistului Doru Buşcu.
Este oficial. Victor Roncea nu mai este angajat al publicaţiei Ziua, după ce zilele trecute fusese obligat să demisioneze şi i s-a confiscat telefonul mobil şi calculatorul, iar biroul i-a fost mutat în batjocură într-o debara de la sediul Ziua. Este unul dintre cele mai grave cazuri de “execuţie” politică a unui jurnalist de renume din România, după 1989. Victor Roncea era senior editor al Ziua şi şeful departamentului de Externe. Este jurnalist de 19 ani, şi unul din organizatorii fenomenului studenţesc din Piaţa Universităţii din 1990. A lucrat ca şi corespondent de război în diferite zone de conflict de pe glob şi este expert în problema Basarabiei. Victor Roncea s-a afirmat ca unul dintre puţinii jurnalişti patrioţi şi s-a implicat direct în diferite probleme sociale şi politice prin intermediul asociaţiei Civic Media, pe care a fondat-o şi o conduce.

Deontologul RAPPS, Doru Buşcu, un alt motiv pentru “execuţia” lui Roncea

Un alt motiv al demiterii sale, pe lângă neînregimentarea în lupta anti-Băsesciană asumată de cotidianul Ziua, este demascarea directorului editorial al trustului Realitatea-Caţavencu Doru Buşcu. Buşcu beneficiază de o locuinţă de lux din partea RAPPS, cu toate că ziarul “Cotidianul”, condus înainte de Doru Buşcu, a avut adevărate campanii de presă în centrul cărora s-au aflat oamenii politici care au stat şi încă mai stau în locuinţele RAAPPS, plătind sume mai mult decât modice în comparaţie cu chiriile de pe piaţă.
Tot cu Doru Buşcu a intrat într-un conflict după ce doi angajaţi ai Realitatea-Caţavencu l-au agresat pe Victor Roncea în centrul Bucureştiului, în timp ce alături de un alt jurnalist şi un avocat “eliberau” statuile lui Gheorghe Lazăr, Heliade Radulescu si Spiru Haret de masca roz “antipoluare”, instalată pe monumentele istorice de către angajaţii trustului Caţavencu. Ca urmare a acestui incident, cei doi agresori ai Academiei Caţavencu au fost amendaţi de către Poliţie, iar Doru Buşcu, iniţiatorul campaniei “Cu măştile curate”, s-a ales cu o plângere penală pentru profanarea monumentelor istorice.
Momentan Victor Roncea a confirmat pe blogul său personal zvonul cum că va fi implicat în campania electorală, în calitate de consilier pe probleme media, dar încă nu a făcut public numele candidatului. Jurnalistul nu a putut fi contactat telefonic deocamdată, deoarece telefonul său mobil a fost confiscat de către conducerea Ziua.
George Bara
2 October 2009

1 comment:

Anonymous said...

1.Consider ca lui Victor Roncea i-a fost facuta o marea nedreptate si acest lucru demonstreaza ca in Romania NU EXISTA LIBERTATE DE EXPRIMARE si NICI DEMOCRATIE. Romania din pacate este o DEMAGOCRATIE, condusa de diferite gasti mafiote, si in Romania libertatea de exprimare exista, atata timp cat nu vorbesti prea tare ca sa te auda si altii.Cum ai deschis gura si vorbesti prea tare, cum ti se da in cap.
2. Nu stiu ce fel de personalitate a avut Zaharia Stancu, si nu stiu de ce anumite persoane numesc romanul "Descult" ca fiind o aberatie, insa pot sa spun ca bunica mea, Dumnezeu sa o ierte si sa o odihneasca, care era semi-analfabeta si care in viata ei nu auzise nici de Zaharia Stancu si nici de romanul "Descult", totusi mi-a povestit experiente personale, traite chiar de ea,asemanatoare nedreptatilor descrise in "Descult", nedreptati frecvent intalnite in lumea satului romanesc antebelic sau interbelic.
3.Fara a fi sustinator al comunismului, ci chiar dimpotriva, trebuie totusi sa avem bunul simt de a recunoaste ca inainte de 1944 existau probleme sociale foarte grave in Romania, si ca foarte multi intelectuali ai timpului, isi doreau in mod sincer sa rezolve acele probleme, si de aceea intrau in miscari socialiste.
4. Sugestie pentru Victor Roncea:
in Romania este extrem de important sa apara presa independenta/alternativa, de genul rense.com. Poti sa faci o pagina de stiri independente, cu finantare din reclame, asa cum are Rense, si poti sa inviti sa participe la aceasta pagina si alti jurnalisti care au avut de suferit datorita faptului ca ei chiar cred in libertate de exprimare si chiar cred ca presa ar trebui sa fie libera si sa fie una dintre puterile in Stat.Pot sa te ajut chiar si eu cu articole din diferite domenii, dar in mod sigur vei gasi multi jurnalisti de buna credinta in Romania. Ai multi cititori online, deci, se poate. Mult noroc pe viitor si nu te lasa intimidat, pentru ca Romania are nevoie de oameni verticali, asa ca tine.