Pages

Monday, May 11, 2009

PRIMA LISTA NEAGRA cu potentiali viitori europarlamentari. Alianta Familiilor din Romania a cules cativa demoni din cutia cu maimute a partidelor

Alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009
Pe 7 iunie 2009 suntem chemaţi la vot pentru a-i vota pe cei 33 de europarlamentari care ne vor reprezenta în Parlamentul de la Bruxelles.
Spre deosebire de alegerile naţionale din 30 noiembrie 2008, pentru Parlamentul unional vom vota pe liste. Acest sistem face dificilă alegerea unor persoane competente, întrucât fiecare listă poate conţine atât candidaţi dezirabili, cât şi indezirabili.
Ca şi la alegerile naţionale din 30 noiembrie 2008, Alianţa Familiilor din România analizează candidaturile şi publică informaţii despre profilul moral al candidaţilor, cu recomandări de votare sau respingere.
În analiza noastră, am luat în considerare voturile exprimate de cei ce au avut deja un mandat în Parlamentul unional de la Bruxelles, declaraţiile politice ale candidaţilor şi răspunsurile date de aceştia la un set de întrebări transmis de AFR.
Printre altele, analiza a condus la concluzia că mulţi dintre actualii europarlamentari au reprezentat în Parlamentul unional alte valori şi interese decât cele împărtăşite de cei ce i-au votat. Aceasta a reprezentat o abdicare de la misiunea lor de a-i reprezenta pe alegători.
De asemenea, unii dintre candidaţi au vederi personale contrare opiniei majorităţilor dintre români. Deşi libertatea de expresie şi opinie sunt libertăţi fundamentale, un reprezentat trebuie să-i reprezinte pe cei ce l-au ales, nu alte interese sau opinii, nici măcar cele personale.
Am limitat analiza noastră la candidaţii care au şanse reale pe listele de partid. În acelaşi timp, am analizat numai candidaturile pentru care am avut date. Din acest motiv, analiza noastră nu este exhaustivă, cu excepţia listei PNL, partid la care dispunem de date pentru toţi candidaţii cu şanse reale", transmite Alianta Familiilor din Romania (http://www.protejarea-familiei.ro/)

Iata cateva dintre exponatele din vitrina cu demoni care ar putea ajunge in Parlamentul European, conform analizei neexhaustive a AFR:

Monica Macovei - PDL: Sustinătoare notorie a homosexualilor. A intervenit pe lângă primarul Capitalei, Adriean Videanu, pentru a permite desfăsurarea primei parade a homosexualilor din Bucuresti.
Cristian Preda - PDL: Este în favoarea legalizării "parteneriatelor" între homosexuali.

Renate Weber-PNL: Pozitii si declaraiii consecvent anti-crestine. Votat pentru Directiva împotriva discriminării pe bază de "orientare sexuală" si pentru amendamentul pro-avort la Rezolutia UE privind drepturile omului (amendament respins)
Ramona Mănescu-PNL: Votat pentru Rezolutia Catania si pentru amendamentul proavort
la Rezolutia UE privind drepturile omului (amendament respins)
Adina Vălean-PNL: Votat pentru Rezolutia Catania si pentru Directiva antidiscriminare
pe bază de "orientare sexuală".

Corina Cretu, Gabriela Cretu, Ioan Mircea Pascu, Daciana Sârbu, Vasilica Dăncilă, Adrian Severin, Adriana Ticău, Victor Bostinaru - PSD: Toti sunt actuali europarlamentari. Au avut permanent o pozitie împotriva valorilor poporului român, votând pentru Rezolutia Catania, pentru Directiva anti-discriminare pe bază de "orientare sexuală" si pentru un amendament pro-avort la Rezolutia UE privind drepturile omului (amendament care a picat la votul final).

Csaba Sogor, Gyula Winkler - UDMR: Ca europarlamentari, au votat pentru Rezolutia Catania.

Descarcă Buletinul Electoral al AFR.

Nota mea: Asociatia Civic Media si Coalitia Impotriva Statului Politienesc pregatesc la randul lor o analiza complexa despre lista neagra-albastra a candidatilor la Parlamentul European, bazata pe intreaga lor activitate anti-romaneasca si anti-crestina, incepand chiar de dinainte de 1989, acolo unde este cazul.

3 comments:

Dana said...

Din moment ce pe fiecare lista electorala sunt persoane din lista neagra, singura actiune posibila este anularea buletinului de vot? Sau neprezentarea?

Roncea said...

Cam asa ceva vad si eu. Ramane sa ne pronuntam pe masura ce ne apropiem de data alegerilor.

cernit said...

Ba sa ne prezentam, dar sa lasam buletinul fara stampila. Vot alb . Numai asa putem protesta.