Iata o parte dintre articolele scrise de noi, respectiv de mine si George Damian, inca din mai 2006. Pentru ce am publicat, Administratia Prezidentiala Rosie, prin vociuca si un comunicat oficial cu antet de Cotroceni semnat de Corina Cretu (pe care l-am pus in rama), ne-a amenintat voios ca ne da in judecata.
Iliescu KGB
Vladimir Bukovski are documente care dovedesc ca Revolutiile din Est au fost planuite la Moscova * "In octombrie 1988, Mihail Gorbaciov a ordonat Biroului Politic al PCUS sa pregateasca planul pentru schimbarile din estul Europei. Am gasit decizia BP al PCUS in acest sens", a declarat celebrul disident rus * Pentru Romania, Gorbaciov l-a ales pe Iliescu * "Unul din liderii bulgari, Mladenov (n.r. care l-a inlocuit pe Jivkov in 1989), a spus: "Iliescu este foarte bun pentru noi, in Romania" * "Gorbaciov a replicat: "Da, dar sa nu vorbim despre asta in public. I-am face un mare rau, sa pastram tacerea!" * Planurile Kremlinului au fost puse in practica de KGB * Disidentul a avertizat, la reuniunea Rezistentei Romanesti Anticomuniste de la Brasov, ca trebuie sa scapam de angrenajul securisto-comunist care ne secatuieste tara * "Lustratia, condamnarea Partidului Comunist sunt foarte importante. (...) Romania are acum sansa de a rezolva aceste probleme", a spus Bukovski * El a mai avertizat ca "singura sansa de supravietuire a poporului roman este organizarea unui proces public in care sa se dezbata modul in care sistemul energetic romanesc a ajuns pe mana strainilor", adica a "mafiei KGB" in special
Disidentul rus Vladimir Bukovski, prezent la reuniunea Rezistentei Romanesti Anticomuniste de la Brasov ca invitat special al Asociatiilor Civic Media si "15 Noiembrie 1987", a declarat, ieri, ca detine documente care atesta ca planurile revolutiilor din estul Europei au fost intocmite la Moscova. Fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a apreciat chiar ca "Ion Iliescu este bun pentru Romania!". "Intr-unul din documente, Gorbaciov li se adreseaza liderilor bulgari. Unul din liderii bulgari, Mladenov (n.r. Petar Mladenov care l-a inlocuit pe Todor Jivkov in 1989), spune: "Iliescu este foarte bun pentru noi, in Romania"
Revolutiile, perfectate la Moscova
Vladimir Bukovski a precizat ca documentele pe care le detine demonstreaza ca planurile revolutiilor din estul Europei de la sfarsitul anilor '80 au fost intocmite la Moscova. "In octombrie 1988, Mihail Gorbaciov a ordonat Biroului politic al PCUS sa pregateasca planul pentru schimbarile din estul Europei, am aceste documente. Intreaga idee a revolutiilor apartine planului sovietic. Am gasit decizia Biroului Politic al PCUS in acest sens", a declarat Bukovski.
Scriitorul rus a mai apreciat ca Romania ar trebui sa faca ceea ce alte tari fost comuniste nu au reusit: Sa treaca la curatarea tarii de postcomunism. "Cred ca este un moment foarte important, exista un singur lucru pe care Romania poate sa-l faca acum, un lucru pe care altii nu l-au facut. Se poate trece la curatarea tarii de postcomunism. Lustratia, condamnarea Partidului Comunist sunt foarte importante. Multe tari au incercat, dar nici una nu a incheiat acest proces. Romania are acum sansa de a rezolva aceasta problema", a subliniat Bukovski.
Romanii sa-si recapete resursele de la mafia KGB
O alta tema a discursului lui Bukovski a fost cea a resurselor energetice ale Romaniei. Bukovski considera ca "singura sansa de supravietuire a poporului roman este organizarea unui proces public in care sa se dezbata modul in care sistemul energetic romanesc a ajuns pe mana strainilor". In opinia lui Bukovski "strainii" care au acaparat resursele energetice ale Romaniei sunt organizatii mafiote de tip kaghebisto-securiste sau de partid. Procesul public este singurul mod pe care disidentul il vede pentru ca romanii sa-si recastige resursele energetice. De asemenea, Bukovski a denuntat contractele frauduloase facute in deserviciul statului roman. El a afirmat ca Lukoil-ul este o institutie care apartine KGB si ca exista multe alte domenii industriale in Romania in care urmasi ai KGB isi fac simtita prezenta.
Angrenajul securisto-comunist secatuieste Romania
Bukovski a sustinut ca, in opinia sa, poporul roman este unul dintre putinele popoare, alaturi de polonezi si israelieni, inzestrat cu putere interioara si dinamism si ca trebuie ca oamenii sa faca eforturi pentru a se scutura de acest angrenaj securisto-comunist care secatuieste tara. Bukovski a salutat intentia crearii la Brasov a unui Centru al Rezistentei Anticomuniste si si-a manifestat intentia de a ajuta prin toate mijloacele sale orice fel de grup care isi asuma sarcina realizarii Procesului Comunismului. In finalul discursului sau, disidentul rus a precizat ca "se intoarce oricand cu interes in Romania pentru ca aceasta tara a ramas una dintre putinele interesante in contextul in care aici se intampla tot timpul ceva".
Internetul, piedica in calea refacerii URSS
"Daca Romania nu reuseste sa scoata comunistii din spatiul public pentru 5-6 ani o sa dispara ca natie. Comunistii oricum nu vor muri daca se retrag o perioada in afacerile private. Daca nu reusim sa impiedicam reorganizarea comunistilor intr-o Mafie in fostul bloc sovietic sansele de supravietuire sunt foarte mici", a declarat Vladimir Bukovski. Disidentul rus a mai subliniat: "La ora actuala, in Rusia la conducere se afla esalonul al doilea al KGB care incearca sa refaca Uniunea Sovietica. Aceasta nu se poate intampla deoarece URSS a putut supravietui doar intr-un vid informational, iar in ziua de azi Internetul reprezinta cea mai importanta piedica pentru refacerea URSS".
Florin Postolache: Comunismul inca subzista
Presedintele Asociatiei "15 Noiembrie 1987" Brasov, Florin Postolache, a subliniat in discursul pe care l-a sustinut ieri: "Comunismul inca subzista, rezidual, in societatea romaneasca, inclusiv in mediul politic. Condamnarea comunismului a fost respinsa pana in prezent de reprezentantii statului".
Cea mai stricta forma de opresiune
"Comunismul, odata ajuns la o forma statala, este cea mai stricta forma de control si opresiune cunoscuta in Europa remarcandu-se printr-o lunga serie de deportari, crime, masacre, atentate la existenta si demnitatea umana. Cu toate acestea exista o istorie a rezistentei comuniste, a incercarilor repetate de redobandire a demnitatii indivizilor si popoarelor aflate in spatiul carceral al imperiului sovietic", a aratat Florin Postolache in discursul sau. "In primii ani ai instaurarii regimului rezistenta a fost una directa, formata din grupuri armate luptand impotriva puterii comuniste. Intre 1945 si 1959 Securitatea a identificat 1196 grupuri de rezistenta. Deja in 1949 se raporta existenta a 33 de
Paul Goma, rezistenta morala
Presedintele Asociatiei "15 Noiembrie 1987" Brasov a subliniat ca "Rezistenta morala izolata poate totusi functiona, cum spunea unul dintre cei mai celebri disidenti anticomunisti polonezi, Bronislaw Geremek,
Miscarile anticomuniste muncitoresti
Florin Postolache a rememorat si miscarile de opozitie fata de comunism ale muncitorimii: "Tot in 1977, un alt protest, de o alta factura, de tip sindical, avea loc la Lupeni, odata cu intrarea in greva a minerilor. Greva avea sa se extinda in toata Valea Jiului si a durat o saptamana intreaga. Oficialii de partid si delegatia trimisa sa negocieze au fost luati ostatici, Ceausescu fiind obligat sa negocieze in persoana cu grevistii. Odata greva incheiata, conducatorii grevistilor au fost deportati sau inchisi si mii de mineri risipiti in alte localitati, Valea Jiului fiind de atunci supusa unei infiltrari si supravegheri continue de catre Securitate. Pana in 1987, la Brasov, Romania nu avea sa mai fie martora nici unei miscari sociale care sa puna in dificultate regimul comunist".
Pagina realizata de George DAMIAN, Victor RONCEA
Chemati la Tribunal
Iliescu trebuie sa aiba curajul de a-si marturisi vina, sa aiba curajul de a spune poporului roman, barem acum, ca l-a mintit timp de 15 ani, a transmis Bukovski unui mic grup de jurnalisti si istorici care l-au intampinat la Bucuresti pe celebrul incomod al tuturor regimurilor totalitare derivate din cel sovietic. "Iliescu trebuie sa mai aiba si barbatie. Stiu ca v-a amenintat ca va da in judecata, ca da ziarul ZIUA in judecata pentru ca ati sintetizat spusele mele privind conspiratia decembrista. Sa aiba curajul sa ma dea pe mine in judecata! Il astept la Londra, unde Justitia nu este aservita clientelar noii nomenclaturi a fostului FSN. Sa aiba barbatia de a se lupta cu mine, nu sa trimita comunicate si sa ameninte jurnalistii liberi prin purtatoarea sa de cuvant", ne-a spus Bukovski in timp ce - surprinzator! - insasi Corina Cretu, facand ochii foarte mari, trecea pe langa grupul de tineri adepti ai anti-comunistului. Prin aceasta trecere vaporoasa, institutia prezidentiala a ratat o noua sansa de a-si demonstra o posibila verticalitate, chiar intr-un moment inopinat. "Iliescu trebuie sa aiba curajul de a recunoaste ca a participat la o conspiratie prin care se intentiona doar reformarea sistemului comunist. Poporul roman merita acest lucru: sa afle adevarul", a continuat imperturbabil Vladimir Bukovski, privind de departe la Corina Cretu. "Tot asa cum esential pentru democratia romaneasca este inceperea unui proces real al comunismului. Un Nurnberg atat de asteptat. Lucrez de 14 ani la acest proiect si nu voi inceta sa o fac pana cand dreptatea nu va triumfa. Am strans tone de materiale, din arhivele KGB si ale PCUS. Doi Gb in format zip. Printre acesti bytes se afla si presedintele vostru cu conspiratiile sale. Sa ia aminte Iliescu: adevarul intotdeauna - dar intotdeauna - va iesi la lumina. Voi aveti misiunea asta si stiu ca o veti indeplini, in numele dreptatii, a milioanelor de victime ale comunisului. Il provoc pe Iliescu sa-mi raspunda!", i-a transmis prin noi Vladimir Bukovski presedintelui Ion Iliescu.
Victor RONCEA
Victor RONCEA
Acuzele lui Bukovski pentru care Iliescu ne cheama la tribunal - "Iliescu, Militaru si ceilalti erau de fapt implicati intr-o manevra a Moscovei"
Incercarea purtatorului de cuvant al Administratiei Prezidentiale de a arunca in ridicol afirmatiile extrem de grave ale lui Vladimir Bukovski, un simbol mondial incontestabil al luptei impotriva comunismului, descalifica insasi institutia pe care o reprezinta. Disidentul care s-a impotrivit uriasei masinarii de strivit oameni a sistemului sovietic nu a acredidat nicaieri in interviul sau ideea ca ""Solidaritatea", sindicatul polonez al lui Lech Wallessa, "Masa Rotunda" de la Varsovia, Papa Ioan Paul al II-lea, Havel si Carta 77 din Cehoslovacia, toate au fost planificate si organizate (sic) de KGB, si, respectiv, cei numiti au fost agenti ai Moscovei!". Nu. Vladimir Bukovski s-a referit doar la un sigur personaj astfel: Ion Iliescu. "Mai era o factiune, relativ mica, de indivizi in interiorul partidului care alesesera sa fie agentii Moscovei - printre care si Iliescu", spune Bukovski. "Iliescu, Militaru si ceilalti erau de fapt implicati intr-o manevra a Moscovei. (...) Faptul ca agenti cunoscuti ai Moscovei au preluat puterea, schimband pur si simplu Consiliul anterior in "Front" al Salvarii Nationale dovedeste ca aceasta era in sine una din operatiunile Moscovei. Nu putea fi altceva", mai completeaza reputatul sovietolog.
Pentru edificare, oferim din nou afirmatiile disidentului sistemului sovietic privindu-l pe Ion Iliescu, care si-a exprimat intentia sa ne dea in judecata. Afirmatiile dizidentului sovietic releva faptul ca Ion Iliescu a actionat ca agent al structurilor fostei URSS. (Victor RONCEA).
"Iliescu a fost informat cu aproape un an inainte despre posibilitatea schimbarii... si el sa devina omul Moscovei."
"Stiti foarte bine jocurile pe care le-a facut Moscova in Basarabia si Transnistria cu Armata a 14-a. Iar acum stiu clar din documente ca au existat discutii intre Gorbaciov si Iliescu pe acest subiect, menite sa impiedice Moldova sa isi castige independenta, lucru care le-ar fi creat probleme amandurora. Deci au hotarat intre ei sa mentina statu-quo-ul Moldovei."
""Vandut" (Republica Moldova, n.red.) nu e cuvantul potrivit, (Ion Iliescu, n.red.) nu a fost platit pentru asta. E vorba despre un aranjament prietenesc intre doi comunisti, fosti colegi la Moscova. Nu, (Ion Iliescu, n.red.) nu a vandut-o. Pur si simplu a cedat-o ieftin, as putea spune ca a fost un cadou fratesc, asa cum o arata documentele."
"Acum doar puneau pe hartie roadele acestei prietenii, in urma careia Iliescu i-a facut lui Gorbaciov cadou Moldova. Nimic nou, daca stai sa te gandesti cum functioneaza relatiile intre tovarasii comunisti. Desi, sa fim drepti, si celelalte state foste comuniste se purtau frumos cu Moscova - multi dintre liderii lor erau, ca si Iliescu, oameni adusi in fata de Gorbaciov, pe teritoriile lor stationau inca armate sovietice. Dar e si o deosebire majora, chiar daca Iliescu a facut ce faceau si altii in Europa de Est. Iliescu voia sa continue sa apartina Estului, nu dorea sa se indrepte spre Vest. Deci nu poti sa-l invinovatesti pentru tratat in sine, dar pe de alta parte e foarte interesanta problema in ceea ce priveste Moldova. De pilda, nici polonezii nu i-au oferit Rusiei o parte din teritoriul sau si nici cehii n-au facut asta. Doar Iliescu a fost mai "generos"."
"Iliescu a hotarat cu Gorbaciov ca Moldova sa ramana in Blocul Sovietic, iar Romania nu va pretinde in veci vreun drept asupra acestui teritoriu."
Iliescu "facea parte dintr-o noua generatie de tineri lideri pro-sovietici si a fost educat in acest spirit la Moscova. Banuiesc ca a fost un moscovit dintotdeauna. A fost mai apropiat de Moscova decat oricine altcineva dintre liderii comunisti din Romania si de aceea banuiesc ca in '89, cand se planuiau revolutiile din Europa, l-au ales pe el pentru Romania. Trebuie sa existe un motiv pentru asta, nu se poate sa fie doar pentru ca e atat de cumsecade, cum pozeaza astazi."
"Nu stiu foarte multe despre asta (despre stirea potrivit careia Iliescu ar fi colaborat cu KGB-ul, n.red.). Nu pot decat sa presupun. Adica, oricine a studiat la Moscova in anii '50 a fost recrutat intr-un fel sau altul... nu neaparat de KGB, putea sa fie Departamentul International al CC al PCUS sau asa numitul Departament Est European al CC. Cu siguranta a avut relatii speciale cu Moscova - daca pe linie politica sau de politie secreta, nu stiu deocamdata. Dar nu conteaza, de fapt nici nu conteaza ce fel de relatii a avut, atat timp cat aceste relatii erau "speciale"".
"Da, cred ca asa stau lucrurile (ca Iliescu a avut relatii "speciale" cu Moscova, n.red.). Adica, toti cei care studiau acolo erau o tinta pentru recrutare, nu neaparat de catre KGB - putea fi o recrutare politica. Si a ramas prieten cu Moscova in toti anii carierei sale in aparatul comunist."
"E drept ca mai era o factiune, relativ mica, de indivizi in interiorul partidului care alesesera sa fie agentii Moscovei - printre care si Iliescu, dar odata cu accesele de megalomanie ale lui Ceausescu si de sfidare a Moscovei, acestia au fost izolati, marginalizati."
"Iliescu, Militaru si ceilalti erau de fapt implicati intr-o manevra a Moscovei. E foarte simplu. N-are sens sa intram in toate detaliile. Nu conteaza cine era si in ce pozitie in acel moment. Faptul ca agenti cunoscuti ai Moscovei au preluat puterea, schimband pur si simplu Consiliul anterior in "Front" al Salvarii Nationale dovedeste ca aceasta era in sine una din operatiunile Moscovei. Nu putea fi altceva. Deci Moscova pregatise schimbarea regimului Ceausescu. Iar Iliescu a fost unul din liderii Comitetului Salvarii Nationale, ajungand dupa decembrie liderul suprem al operatiunii."
"E foarte important sa stii in cine poti avea incredere. Si se pare ca Gorbaciov avea toate motivele sa aiba incredere in Iliescu. Il cunoscuse cu 40 de ani in urma si stia ca fusese recrutat de Moscova, asa ca Iliescu a fost in mare masura alegerea lui Gorbaciov."
"Am o serie de documente, de dovezi, (despre trecutul comunist al Romaniei, n.red.) acum am trecut la analizarea tuturor hartiilor pe care am reusit sa le scot din arhivele CC al PCUS in 1991 - 1992. O sa le fac publice cat de curand."
ZIUA

(alte facsimile si stenograme reproduse din arhivele Gorbaciov, disponibile in ziar)
No comments:
Post a Comment