DAN PURIC, membru intr-o alta organizatie cu baza anti-crestina, alaturi de Cristian Pirvulescu, un activist pro-homosexual anti-icoane si religie

Am mai scris aici ce ascundea, si o face in continuare, Dan Puric: apartenenta sa la o organizatie de tip suveica, condusa de secretarul general al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, Calin Georgescu, din care fac parte actori, masoni, kaghebisti, securisti si "oameni de bine", de tipul lui Mircea Malita, Sergiu Celac, Daniel Daianu sau Mugur Isarescu. Cu o denumire pompoasa, ca sa nu spun tipic securistica - Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare (IPID) - structura in care Puric a jucat un rol de mim al "strategiei de dezvoltare durabila" a Romaniei a mosit o noua suveica, care se vrea reteaua de baza a unei viitoare formatiuni de elita, al carei candidat se imagineaza, probabil, insusi actorul Dan Puric. Cu un nume la fel de sforaitor - Alianta Profesionistilor pentru Progres (APP), care suna cam ca un fel de combinatie intre APR, URR si GDS, pentru cunoscatori - noua organizatie are ca viziune, conform "Manifestului" sau, ideea generoasa ca "Alianta se naste din coagularea unei diversitati de preocupari, interese si aspiratii de grup pe platforma comuna a slujirii interesului national si adeziunii la valorile europene prin punerea in valoare a celor mai bune si dinamice competente ale tarii".
Lansata cu un mic tam-tam la 14 iunie anul acesta, "Alianta" are de la bun inceput o componenta dubioasa pentru orice crestin ortodox. Respectiv, alaturi de Dan Puric si Calin Georgescu se afla , printre "initiatori" (sau initiati?) si Cristian Pirvulescu, poate cel mai cunoscut membru al societatii civile anticrestine, activist anti-icoane, anti-religie, pro-minoritati cu drepturi peste majoritate si pro-homosexualitate, inclusiv casatorii intre homosexuali.
Desigur, infiltratii in sanul ortodoxiei sau naivii la extrem de pe gardurile ei, cazuti in adoratie pentru guruletul Puric - un actor bun, la fel ca Radu Duda, de exemplu - vor spune ca bietul maestru, mai nou si marele arhitect de la Aiud, nu a stiut nici ce este Clubul de la Roma al prietenului sau, Calin Georgescu, vechiul sau sef de la IPID si totodata noul sau sef de la APP, si nici cine este Cristian Pirvulescu, proaspatul sau coleg de loja centrala in Alianta.
Okay. Sa nu fiu rau. O sa-i explic eu acum cine este Cristian Pirvulescu, cu speranta ca, maine, isi va da demisia din IPID, APP si mai stiu eu ce. Daca nu, ramane cum am stabilit.

Cine este Cristian Pirvulescu

Un adevarat "poli-olog", Cristian Pirvulescu este omul orchestra al societatii civile antrenate de GDS si stipendiate de Soros: editorialist simultan in trei patru ziare - Romania libera, Cotidianul, Bursa, etc - prezent in toate sourile tv posibile, pe orice tema, de la ciorapi de dama la piata muncii, ocupat cu conducerea Asociatiei Pro Democratia, membru si creator al tuturor coalitiilor anti-pro ceva, acum si preocupat cu "profesionalizarea" Romaniei, nu stiu, zau, cand mai are timp sa-si incaseze si cecurile de la cele trei-patru banci si casierii la care este arondat.

Crescut in curtea GDS, in prezent decan al SNSPA, mostenitoarea Academiei de Partid "Stefan Gheorghiu", Cristina Pirvulescu paote fi considerat pe drept cuvant, mai tare ca Voronin si aproape al fel de tare ca Iliescu. Daca Voronin nu a reusit sa schimbe Constitutia si sa devina presedinte intr-un al treilea mandat, in ciuda inabusirii revoltei tinerilor anticomsuniti, Pirvulescu a reusit. Dat jos din functia de presedinte al Asociatiei Pro Democratie cu scandal si batai, la propriu, dupa doua mandate de patru ani, Pirvulescu a trecut usor peste moment pentru a da o lovitura de maestru, si a se intoarce in functie dupa eliminarea contestatarilor de la Clubulurile APD din tara. Astfel, el conduce organizatia al carei buget anual de consum depaseste 1 milion de euro, "pro-democratic", de 10 ani, iar de la anul il va depasi si pe Iliescu. In tot acest timp, sotia sa a ocupat, intamplator, un post la Guvern, exact la sectorul "asociatii neguvernamentale".
Sotia "politologului" Cristian Pirvulescu - cel care a si fost recompensat de fostul sef PNL, Calin Popescu Taricenau, cu premiul “I.C. Bratianu” si a fost propus drept candidat la europarlamentare – Daniela Parvulescu, a fost angajata a Guvernului Romaniei inca din perioada Guvernarii FSN. Daniela Parvulescu ocupa functia de Director in cadrul Cancelariei Primului Ministru, chiar la Directia de Relatii cu Mediul Asociativ, din cadrul Departamentului pentru Analiza si Planificare Politica, unde a ajuns in vremea Guvernarii Nastase. Din 2005 s-a ocupat de constituirea Colegiului pentru Consultarea Societatii Civile, in care un rol central il avea chiar... sotul ei, non-profitorul Cristian Pirvulescu. Presedintele Traian Basescu i-a spus-o de altfel verde-n fata, ca o sa-l mai creada vreodata cand sotia sa isi va da demisia de la Guvern.
Desi fostul si actualul sef al APD pretindea membrilor Pro Democratia sa nu aiba nici ei nici familiile lor legaturi cu alte asociatii neguvernamentale, nici Cristian Parvulescu nici sotia sa nu gasesc vreo incompatibilitate sau vreun conflict de interes in aceasta relatie de cuplu ONG-Guvern.
Pe Pirvulescu il veti intalni in orice comitie a GDS, de la Alianta anti-icoane la asa zisa "Coalitie a Universitatilor curate" sau, mai nou, cea care urmareste legalizarea casatoriilor intre homosexuali, "Opriti codurile". In spatele acestora este o colcaiala de draci. Voi incerca sa le iau pe rand.

Universitatile curat-murdare

Pretins luptator pe calul alb al anti-coruptiei din Universitati, alaturi de Alina Tatiana Mungiu, in realitate Pirvulescu patroneaza o afacere de multe milioane de euro bazata pe pervertirea sufletelor tinerilor.
Iata ce aflam despre SNSPA si Cristian Parvulescu din volumul "Noii precupeţi. Intelectualii publici în România de după 1989" de Adrian Gavrilescu apărut la Editura Compania, dupa cum citeaza si Civic Media:

Cohorte de politologi, securisti, sinecuristi, comunisti, atei si feministi/e

"În 1995, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative îşi inaugurează ciclul universitar, după patru ani în care oferise doar posibilitatea absolvirii de studii postuniversitare. Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice era Ovidiu Trăsnea, fost membru al Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a RSR, achiziţionat de Vasile Secăreş în amintirea epocii în care cei doi se gratulau reciproc pentru producţiile editoriale din vremea comunismului. Rectoratul lui Vasile Secăreş reuneşte foşti combatanţi de la «Ştefan Gheorghiu», din categoria Damian Hurezeanu, şi personaje care nu fuseseră implicate în nici un fel în învăţămîntul politic antedecembrist, precum Mihaela Miroiu sau Cristian Pîrvulescu. Dezideratul SNSPA rămîne consecvent principiilor declarate în 1990, la fondarea Şcolii de Înalte Studii Politice: "susţinerea reformelor politice, economice, administrative şi instituţionale din România, prin intermediul cursurilor consacrate unei pregătiri de elită în domeniul ştiinţelor politice, administraţiei publice şi relaţiilor internaţionale". Versiunea actualizată a menirii SNSPA comentează cu intonaţii dramatice începuturile şcolii: "Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative a apărut din această obsesie. Obsesia creării unor noi elite intelectuale, politice şi profesionale capabile „să vadă şi să audă", să înţeleagă cu un ceas mai devreme coordonatele reale ale schimbărilor care începeau să modeleze o nouă arhitectură politică şi de securitate la nivel european şi global". Dincolo de mesajul propagandistic se găsea o programă universitară racordată la cerinţele domeniului, aşa cum erau ele formulate în şcolile occidentale de ştiinţă politică.
Cu mici excepţii, curricula de la SNSPA se suprapunea celei introduse la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative a Universităţii Bucureşti (FSPA). Rivalitatea celor două instituţii nu s-a definit, aşadar, niciodată prin tematica de la cursuri şi seminarii organizate pentru studenţi, ci prin natura corpului profesoral – studenţii optau în funcţie de aderarea lor la o doctrină politică sau la alta. Miza confruntării era vizibilitatea publică, aproprierea statutului de colectiv respectabil de universitari/analişti politici şi atragerea cît mai multor studenţi. În cazul SNSPA, stigmatul pus de FSPA s-a formulat în două feluri: un segment academic venea după o indubitabilă experienţă în serviciul totalitarismului, manifestată oral sau în scris, ceea ce ar fi prejudiciat procesul de educaţie; escapada fesenistă a lui Secăreş a alimentat supoziţia că SNSPA ar fi fost o pepinieră de cadre a partidului condus de Ion Iliescu, pe modelul Academiei "Ştefan Gheorghiu".
Polemica dusă de SNSPA şi FSPA, rareori prin intermediul presei, s-a mutat şi pe terenul Asociaţiei Române de Ştiinţe Politice (ARSP), organism inactiv tocmai din pricina conflictelor dintre trupeţii celor două tabere. Cazul ARSP, înregistrată legal în 1994, este destul de neclar.
La momentul înfiinţării, în rîndul asociaţilor se găseau Vladimir Tismăneanu, Stelian Tănase (vicepreşedinte), Cristian Pîrvulescu, Dan Pavel, Călin Anastasiu (vicepreşedinte), dar şi persoane fără o conexiune reală cu fenomenul ştiinţei politice, precum Crin Antonescu sau Ralu Filip, sau autori de texte omagiale în perioada totalitară, cum este Victor Duculescu. Doar două surse străine mai oferă informaţii minimale despre ARSP: la Political Studies Association din Marea Britanie (http://www.psa.ac.uk/, 12 februarie 2005), referirea la ARSP trimite la o pagină de Internet – desfiinţată: "a Civic Education Project Romania" –, în timp ce pe site-ul Asociaţiei Americane de Ştiinţe Politice (www.apsanet.org/content_9457.cfm, 23 mai 2006), ARSP este menţionată doar prin preşedintele ei, Ovidiu Trăsnea.
Cele două instituţii educaţionale din domeniul ştiinţelor politice au însă viziuni comune în ceea ce priveşte planul de şcolarizare. La Universitate, faţă de promoţiile anilor de început ai FSPA, care numărau cca 30 de absolvenţi, cifrele arată în prezent creşteri semnificative, pînă la 140 de locuri finanţate de la buget şi 210 locuri cu taxă 27. La începutul ciclului universitar, în 1995, SNSPA oferea doar 25 de locuri la zi la Facultatea de Ştiinţe Politice. Viziunea asupra calităţii serviciilor educative furnizate se schimbă fundamental odată cu suma colectată din taxele de şcolarizare. Astfel, la SNSPA, numărul locurilor subvenţionate de la buget a crescut la 70, cel al locurilor cu taxă a ajuns la 200, iar cifra locurilor de Învăţămînt la Distanţă (IDD) a atins, începînd cu anul şcolar 2000-2001, cota 400. La cîţiva ani, SNSPA şi FSPA scot pe piaţa muncii aproape 1 100 de absolvenţi ai unei specializări de tip Ştiinţe politice, Sociologie sau Relaţii internaţionale. În spatele strategiei de marketing a celor două instituţii stă un calcul străin de morală: odată încasaţi banii din taxe, este prea puţin important dacă l icenţiaţii pot obţine posturi în raport cu pregătirea lor ştiinţifică. Totuşi, la terminarea studiilor, absolvenţilor li se vîntură prin faţa ochilor perspectiva funcţiilor în sectorul parlamentar sau guvernamental, în domeniul politicii externe, al cer cetării, al mass-media şi administraţiei28. Realităţile de pe piaţa muncii sînt mult mai severe decît promisiunile făcute de FSPA şi SNSPA, însă faptul nu-i afectează pe cei care, avînd deja posturi sigure în sistemul administrativ central sau local, îşi doresc o diplomă de dragul de a colecţiona "calificări". Din toată povestea rezultă şi un avantaj: pe spatele sutelor de studenţi, modestia materială a cadrelor didactice din sfera ştiinţelor politice a fost eradicată.

Mormanul de poşete

După retragerea lui Ovidiu Trăsnea de la conducerea Facultăţii de Ştiinţe Politice, funcţia sa a fost preluată de Mihaela Miroiu, al cărei mandat a fost purtătorul a două tendinţe: feminizarea echipei profesorale şi începutul influenţei de familie la SNSPA. În 1995, cînd s-a trecut la "organizarea pregătirii de nivel universitar", în departamentul de ştiinţe politice se găsea o singură femeie: chiar Mihaela Miroiu, titulara unui curs de Introducere în filosofie.
Decanatul Mihaelei Miroiu în cadrul Şcolii a însemnat cooptarea cît mai multor doamne dedicate studierii problemei feministe, direcţie de cercetare oferită în programele de masterat şi doctorat. Aşa a apărut Liliana Popescu, titulara unui doctorat obţinut în Marea Britanie. Au urmat Mihaela Vlăsceanu, Doina Ştefănescu (care a predat la început "pedagogie", iar apoi a ajuns să coordoneze departamentul de pregătire a cadrelor didactice), Alina Mungiu-Pippidi, Daniela Rovenţa Frumuşani (care a părăsit între timp colectivul de la SNSPA), Brînduşa Palade, Ana Mihăilescu, Laura Grünberg, Anca Ghiauş etc. În momentul de faţă, 22 de femei activează la secţia de ştiinţe politice: 7 profesori titulari, 14 profesori colaboratori şi 1 doctorandă. Morbul feminist a atins şi componenta masculină a facultăţii: pot fi menţionate cazurile lui Ştefan Stănciugelu, autorul unor delicioase comentarii feministe şi recenzii în aceeaşi cheie, şi Andrei Ţăranu, galant cronicar al cărţilor Mihaelei Miroiu.
Sfîrşitul erei Secăreş a marcat debutul domniei familiei Miroiu. După o experienţă ministerială la Educaţie, Adrian Miroiu, soţul Mihaelei Miroiu, a devenit decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice, unde a condus doctorate şi a predat patru cursuri. O retragere oportună din funcţie a survenit la sfîrşitul lui 2005, în urma unor anchete ale Curţii de Conturi şi ministerului Educaţiei şi Cercetării, cînd postul de decan a fost cîştigat prin alegeri de Cristian Pîrvulescu. Unicul fiu al familiei Miroiu, Andrei, a ajuns lector universitar la SNSPA, unde preda Re laţii internaţionale şi Studii strategice. Tot în mediul matern de la SNSPA şi-a susţinut teza de doctorat, "Sistemul internaţional şi politica puterilor minore. Cazul României, 1913-1989". Lucrarea a fost publicată în 2005, sub titlul Balanţă şi hegemonie, la Editura Tritonic, condusă de Mireille Rădoi, şi ea cadru didactic la SNSPA şi prietenă a familiei Miroiu.
Imediat după publicarea lucrării, Andrei Miroiu a devenit lector universitar. Pentru a fi scutit de contestări, motivate de influenţa familiei sale în SNSPA, Andrei Miroiu s-a autoexilat cu doctoratul la departamentul de Relaţii internaţionale, apoi a abandonat SNSPA pentru Universitatea "Nicolae Titulescu". Pasiunea pentru politica externă nu l-a împiedicat să facă o mică escală în fem inism, favorizată chiar de mama sa.
Familia Vlăsceanu (Lazăr şi Mihaela) s-a alăturat cuplului Miroiu în structura didactică a Şcolii. Mihaela Vlăsceanu, care s-a consacrat pe vremuri «activităţii de formare a conştiinţei socialiste» , a fost fidelă ariei de studii cultural-educative . În 2004 devine rector al SNSPA – al treilea rector-femeie din România, succes notabil al emancipării feministe din ţara noastră. În consonanţă, soţul Mihaelei Vlăsceanu, Lazăr, organizează un seminar de cercetare la instituţia condusă de consoarta sa. Marius Pieleanu, ginerele familiei Vlăsceanu, predă şi el la SNSPA. Cristina Cărtărescu, fosta soţie a lui Mircea Cărtărescu, şi Laura Grünberg, colaboratoarele Mihaelei Miroiu la SNSPA pe probleme de gen, sînt redactor, respectiv redactor-şef la publicaţia AnaLize, editată de Societatea de Studii Feministe "Ana", unde Mihaela Miroiu ocupă un loc central.
Imaginea SNSPA este chiar cea a unei mari familii alcătuite din cîteva cupluri academice: unul ar fi cel format de Vintilă Mihăilescu (şef de catedră şi de puţin timp director al Muzeului Ţăranului Român) şi Ana Mihăilescu (care predă sociologie şi antropologie). Irina Stănciugelu, loială crezului ştiinţific al fostului ei soţ, conferenţiar şi coleg al Mihaelei M iroiu, publică o carte despre feminism chiar la SNSPA împreună cu Ana Bulai, sociolog, soţia lui Alfred Bulai, conferenţiar şi prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Politice din Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, dar şi preşedinte al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale. Reţelele matriarhatului de la SNSPA sînt tulburate din cînd în cînd de bărbaţi discreţi. Paradoxul face ca tocmai Mihaela Miroiu să deplîngă deteriorarea spaţiului universitar din pricina "favoritismului", a "spiritului de clan" şi a "clicilor", şi să se îndoiască de tentaţia membrilor "clanurilor academice» de a se căi pentru propriile păcate."

Coalitiile anti-credinta

Colega lui Pirvulescu, Mihaela Miroiu, ca sustinatoare a campaniei anti-icoane avea sa afirme intr-un articolas din revista GDS, "22", in calitate de "crestin ortodoxa practicanta", probabil ca si domnul Dan Puric, ca "personal as adera mai degraba la varianta ecumenic-umanista, multiculturalista pentru spatiul public: oricare ar fi credinta unei persoane, ea ar putea sa isi regaseasca simbolurile religioase sau nereligioase, in deplin respect si acceptare reciproca. Daca acest lucru este foarte dificil, cred ca este de preferat varianta neutra, nu impunerea simbolurilor majoritatii. Pe scurt, daca as fi parintele unui copil catolic, protestant sau musulman sau liber-cugetator, as simti ca simbolurile unei singure religii in scolile publice il fac pe copilul meu sa se simta exclus sau deviant".
Iata si scrisoarea de sprijin a trogloditului Moise, initiatorul demersului anti-icoane prin intermediul Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii, sustinut cu sarg de Cristian Pirvulescu:

Retragerea simbolurilor religioase din şcolile publice

Scrisoare deschisă către Ministrul Educaţiei şi Cercetării Mihail Hărdău,
privind recomandarea CNCD legată de retragerea simbolurilor religioase din şcolile publice

Domnule Ministru,

Recomandările făcute de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, reprezintă un fundament important pentru crearea unui mediu şcolar neutru, în care drepturile fundamentale ale elevilor şi cadrelor didactice să fie respectate.

Responsabilitatea care vă revine este clară şi nu poate fi evitată prin solicitarea ca Parlamentul să decidă în această chestiune. Reformele atrag nu de puţine ori reacţii de opoziţie şi riscuri de imagine, dar aceste considerente nu trebuie să primeze în cazul în care reprezentanţii autorităţilor publice urmăresc cu adevărat instaurarea unui cadru democratic veritabil în această ţară.

Având în vedere recomandările C.N.C.D., vă solicităm, domnule Ministru, să dispuneţi elaborarea şi implementarea unei norme interne, într-un timp rezonabil de scurt, prin care să reglementaţi prezenţa simbolurilor religioase în instituţiile de învăţământ public Această normă internă trebuie să se fundamenteze pe principiile prin care Ministerul Educaţiei şi Cercetării:

1. să asigure exercitarea dreptului la învăţătură şi accesul la cultură în condiţii de egalitate.
2. să respecte dreptul părinţilor de a asigura educaţia copiilor potrivit convingerilor lor religioase şi filosofice.
3. să respecte caracterul laic al statului şi autonomia cultelor.
4. să asigure libertatea de religie, conştiinţă şi convingeri a tuturor copiilor în condiţii de egalitate. 5. să afişeze simbolurile religioase doar în cursul orelor de religie sau în spaţiile destinate exclusiv învăţământului religios.

Aceste principii, concordante cu cadrul legal existent în acest moment în România, vor asigura respectarea dreptului fundamental la libertatea de gândire, credinţă şi religie pentru toţi copiii din România, indiferent de opţiunile lor religioase sau filosofice sau ale familiilor din care provin. Nerespectarea lor lasă România cu un grav deficit de democraţie. Situaţia discriminatorie din şcoli înregistrată la acest moment nu poate fi perpetuată. Este ştiut faptul că majoritatea ţărilor europene şi Statele Unite au reglementat clar acest lucru în sensul consacrării neutralităţii confesionale a învăţământului public. Rugăciunile de la începutul anului şcolar, prezenţa simbolurilor religioase şi maniera confesională de derulare a orelor de religie fac ca majoritatea şcolilor publice din România să aibă caracterul unor şcoli confesionale, foarte departe de ceea ce ar trebui să fie un cadru neutru de învăţământ.

Cultura democratică a unei societăţi nu este un dat pur şi simplu, ci se formează în timp şi ca urmare a unor dezbateri publice, uneori aprinse, pe teme care privesc principiile democratice care stau la baza acesteia. După cum era de aşteptat, multe dintre reacţiile apărute după decizia CNCD au fost vehemente şi, de multe ori, agresive şi insultătoare la adresa profesorului Emil Moise şi a celor care i-au susţinut petiţia. Ele denotă o precaritate a culturii civice şi o înţelegere greşită a conceptelor utilizate în discursul public, precum cel de “discriminare”. Ideea că demersul pe care îl susţinem ar fi unul anticreştin şi antireligios reprezintă o deturnare a poziţiei noastre şi o punere a problemei într-un cadru care ne este străin. Dimpotrivă, demersul nostru are ca obiectiv asigurarea respectării drepturilor individuale ale tuturor cetăţenilor, în conformitate cu reglementările legale în vigoare astăzi în România. A lua în considerare numai drepturile unor cetăţeni, fie ei şi în majoritate, şi a susţine că libertatea religioasă a acestora este îngrădită prin solicitarea retragerii simbolurilor religioase din şcoli, în afara unui cadru determinat, reprezintă o poziţie care nu ţine seamă de egalitatea în faţa legii a tuturor membrilor societăţii noastre. Mai mult, declaraţiile celor care doresc menţinerea simbolurilor religioase în şcolile publice, fac referire la articole de legi şi prevederi internaţionale care, de fapt, susţin punctul de vedere favorabil neutralităţii confesionale şi deciziei CNCD.

Domnule Ministru, aşteptăm o decizie din partea dumneavoastră conformă cu recomandarea CNCD. Aceasta ar reprezenta un alt pas important al României spre o societate democratică. Vă asigurăm de întregul nostru sprijin în acest sens, inclusiv prin acordarea, la cererea dumneavoastră, a unei eventuale asistenţe şi expertize juridice pe această temă.

Semnături:

Organizaţii neguvernamentale:

Andreea Marc - Liga pentru Educaţie, Cultura şi Sport LECUPO Iaşi
Cătălin Teniţă – Societatea Culturală Noesis
Cristian Pîrvulescu – Asociaţia Pro Democraţia
Daniel Vighi - Atelierul Civic Ariergarda, Timişoara
Diana-Olivia Hătneanu – APADOR - CH
Dorina Năstase - Centrul Român de Studii Globale
Emil Moise – Ombudspersons for National Minorities
Gabriel Andreescu – Centrul de Studii Internaţionale
Gabriel Penciu – Association Culturelle et Amicale Roumaine
Ioana Avădani – Centrul pentru Jurnalism Independent
Joanne Richardson - Asociaţia D Media, Cluj
Laura Grunberg – Societatea de Analize Feministe AnA
Liliana Popescu - Fundaţia “Proiectul pentru Educaţie Civica şi Dezvoltare Academică”
Magda Matache - Romani CRISS – Centrul Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii
Răzvan Martin – Agenţia de Monitorizare a Presei
Remus Cernea – Solidaritatea pentru libertatea de conştiinţă
Romaniţa Iordache – ACCEPT
Smaranda Enache – Liga Pro Europa
Renate Weber, Soros

Mircea Toma, Cai verzi pe pereti

"Noua Inchizitie Ortodoxa"

Scandalul anti-crestinilor a declansat o serioasa solidaritate a societatii civile crestine dand nastere Coalitiei pentru respectarea sentimentului religios, care, avand drept coordonatoare Asociatiile ProVita si Civic Media, a reusit sa castige procesul cu CNCD (Vezi http://www.salvati-icoanele.info/). Dar anti-crestinii maladivi nu s-au lasat. Au inceput atacul la Legea Cultelor, apoi la manualele si orele de religie. Iata ce scria colegul de "profesionalizare" al domnului Puric despre noi, cei care aparam Ortodoxia, asemuiti, ca si copiangii de Tarziu si Codrescu cu "Fundamentalismul noii Inchizitii (B.O.R.), inradacinat in radicalismul pseudo-ortodoxist al perioadei interbelice (culminind cu Miscarea Legionara de extractie ortodoxa)".

Cristian Pirvulescu in Romania libera: "In acest moment dezbaterea privind statul icoanelor in scoli (publice) este doar un pretext. Problema reala este raportul Statului cu Biserica. Caci, dincolo de discutii, ramane intrebarea: Cum a fost posibil cazul (Manastirii) Tanacu? (unde a fost ucisa o tinara prin schingiuire si false exercitii de exorcizare)
Daca statul ar fi fost un spatiu public, nu un mozaic de spatii private concedate unor parti cu tendinte hegemone ale societatii, reactia statului ar fi fost alta. E o dovada in plus ca statul nu poate fi decat un loc public, o res publica, in care toti cetatenii sunt egali. El nu este, sau nu trebuie sa fie, cel putin ca realitate, subiectul (supus) vreunei religii, credinte, doctrine, filosofii sau ideologii caci, dand politicii adevarata sa semnificatie, ar fi dator sa se transforme intr-un loc neutru. Pentru aceasta, educatia copiilor trebuie sa privilegieze studiul autentic, nu doar formal, al drepturilor civice si constitutionale, astfel incat acestia sa inteleaga ca libertatea de constiinta se manifesta prin gandire critica, nu prin stimularea ignorantei si simularea credintei (practicata de BOR).
Liberul arbitru ar trebui sa triumfe, dand fiecaruia autonomia la care are dreptul. Statul, cu scolile publice si institutiile sale nu poate fi spatiul unei religii sau a alteia."

Mai lipseste "Traiasca Lupta pentru Pace!"...

"Mana de bigoti"

La fel, subiectul actelor biometrice a fost tratat de distinsul "politolog" de serviciu al unei lumi in declin, in acelasi mod ca si epigonii sai "ortomorfodocsi", Tarziu, Codrescu si, probabil, "maestrul" Puric.

Cristian Pirvulescu in Cotidianul: "Încă o dată jocul intelectual de-a relativismul, combinat cu tradiţionala înclinaţie conservatoare către abandonul raţiunii ca mijloc privilegiat de cunoaştere, a făcut loc, pe un câmp cultural fertil, fanatismului şi ignoranţei. Şi nu întâmplător în această Românie au înflorit milenarismele, căci după 1990 a fost încurajată atitudinea ostilă a publicului faţă de gândirea critică. Aşa că, de la scandalul Tanacu la isteria paşapoartelor biometrice, trecând prin etapa introducerii icoanelor în spaţiul public paralel cu scoaterea teoriei evoluţioniste din manualele de biologie, drumul a fost liber.

Dar oare către ce urma să se îndrepte noua societate românească astfel croită? Către ignoranţă? Aşa s-ar părea, câtă vreme statul, spaţiu public prin vocaţie, a fost pus în derută de câţiva ignoranţi bigoţi atunci când panica indusă de „numărul Fiarei“ prezent în paşapoartele biometrice a cuprins o parte a opiniei publice."

Si inca: "Cum în codurile de bare cifrele sunt grupate de trei ori câte şase, conspiraţia satanică a fost dezvăluită. Iar profesorii de religie s-au transformat, de multe ori, în agenţi ai acestei teorii conspiraţioniste, strângând de la elevii lor prea puţin pregătiţi să le reziste tabele de semnături împotriva paşapoartelor biometrice. O diversiune? Probabil mai mult decât atât, chiar dacă isteriile antisectare din anii ’70-’80, propagate de fosta Securitate pentru a controla o societate atomizată şi copleşită de criză, seamănă destul de bine cu ceea ce s-a întâmplat în ultima lună. Căci fondul care a permis această stranie derivă a rămas intact."

Deci, Securitatea e mana in mana cu Biserica si "cativa ignoranti bigoti" - Parintii duhovnici Justin, Arsenie, calugarii de la Sfantul Munte si vreo 800.000 de semnatari impotriva cipurilor - iar "elitele" si "intelectualii" se apara strans uniti in jurul GDS, din toate Punctele cardinale. Ati inteles, nu?! Teoriile micilor plagiatori Badin, Bichir si Tarziu - neoasii romani "misionari" - sunt, de fapt, ale lui Pirvulescu!

Homosexuali din toate ONG-urile, uniti-va!

Asta nu e tot. Pirvulescu se remarca drept pastorul homosexualilor din "societatea civila". Iata cum comenta "poliologul" reactia romanilor in urma unui mars al bolnavilor inversionisti prin centrul Capitalei: „Ortodoxia romaneasca este o ortodoxie de suprafata. Pe cat de populara, pe atat de ineficienta in a-si mobiliza simpatizantii s-a dovedit Biserica Ortodoxa”. Presa vremii noteaza: "Lipsa de informare si traditia ortodoxa sunt vazute de Cristian Parvulescu si Sebastian Lazaroiu ca principalele cauze ale intolerantei. Politologul Cristian Pirvulescu si sociologul Sebastian Lazaroiu au salutat normalitatea evenimentului de sambata: o manifestatie a unor cetateni in numele diversitatii, o contramanifestatie a opozantilor, jandarmii care si-au facut datoria; ca in tarile civilizate. Pirvulescu crede ca „gay pride-ul” de sambata si-a atins scopul: a deschis dezbaterea despre legalizarea casatoriilor intre cuplurile gay, in fond despre egalitatea juridica a cetatenilor. „Problemele juridice ca partajul, mostenirea cer implicarea statului. Gay pride-ul a reusit sa atraga atentia asupra problemei egalitatii juridice”, a spus Pirvulescu." De altfel acesta este scopul principal al agitatiei create de asa-zisa "Coalitie Opriti Codurile", in fapt aceeasi gasca de stipendiati ai Retelei Soros pe care o gasim in orice manifestare publica anti-romaneasca de 20 de ani incoace, conform planului fondatorului GDS, komisarul stalinist Silviu Brucan. Si bilantul negru poate continua aproape la nesfarsit...

Pe scurt, acesta este colegul dlui Puric. Stim ca cine se-aseamana se-aduna. Si, desigur, dl dr Pavel Chirila are dreptate: multi din cei care platesc gras au fost bine primiti, chiar si in centre paleative pe care deja le sponsoriza Manastirea Petru Voda si chiar cand respectivii "anonimi" erau si mai sunt inca cercetati penal pentru afaceri nelamurite cu petrolul tarii, evaziune fiscala si spalare de bani. Intrebarea e simpla: poti sa stai si cu Cluburile si Aliantele anti-crestine in traista - ca sa nu zic in alta parte - si cu sufletul la Aiud? Raspunsul e la fel de simplu.

Pentru cine are rabdarea sa-l asculte pe colegul lui Dan Puric si Calin Georgescu debitand despre "rolul Bisericii intr-un stat laic":

Vezi si
Parintele Justin Parvu despre potrivnicii Manastirii de la Aiud (cu tot cu calugari si rufe atarnate la uscat care displac vederii prea finute a intelectualilor care, stim bine, nu-si spala niciodata blana, doar si-o schimba)