Scris de George Roncea / CURENTUL
Nici n-a început bine 2010 şi s-a şi împlinit o parte din profeţia
bătrânului bolşevic Silviu Brucan, cel care a fixat un termen de 20 de
ani trezirii poporului fesenist - masa de „stupid people“ care l-au
votat şi susţinut pe Ion Iliescu.
La îndobitocirea la care au fost supuşi românii atâta
timp, nu trebuia să fii profet ca să-ţi dai seama că trebuie să treacă
vreo câteva generaţii până ce va începe a pâlpâi o luminiţă firavă în
creierele abrutizate ale milioanelor de bieţi cretini hipnotizaţi de
„cârpa kaghebistă“ - Tataia Ilici. Zilele trecute, brusc, se făcu
lumină şi între pesedişti, via aripa ardeleană a PSD, care, prin
portavocea lui Vasile Dâncu, se porni a hăuli viguros „Jos Iliescu!“.
Nu ştiu dacă Dâncu a dorit doar să o contrazică prin fapte bărbăteşti
pe Simona Sensual, cea care ca şi Brucan a decretat că „românii sunt
tembeli“, sau dacă un impuls porno/masochist îl determină să se aplece
după săpun - pentru frânghia lui Iliescu - uitând că se află într-o
companie de pesedişti perverşi cu nimic deosebiţi de pidosnicii de
drept comun.
Dâncu l-a făcut pe Ion Iliescu „relicvă bolşevică“ care
„se învârtoşează să ţină partidul la nivelul ideologic şi de limbaj, la
nivelul programului FSN“, ba chiar doct, profesoral, l-a definit pe
Tataie drept „un obiect arheologic din istoria României“ - obiect
foarte aproape de conceptul de „cârpă bolşevică“ ca în definiţia
celebră a lui Vadim despre Iliescu. Este de aplaudat curajul
ardeleanului, similar în opinia mea cu al unuia ce se declară straight
între gay sau al unei curve de tractir ce iese la public declarând
clientelei că nu mai vrea sus.
Ardelenii, se ştie, se trezesc mai
greu, iar când se dumiresc pot fi de o candoare inextricabilă: sună fun
să-l auzi pe Dâncu, un fost ministru al regimului Năstase-Iliescu
referindu-se astăzi abia la învârtoşările lui Ion Iliescu, ca şi când
nu ar fi simţit nimic pe la spate la vremea când guvernul Năstase nu
era nimic altceva decât o bubiţă pe erecţia învârtoşată a lu’ Tataie.
Probabil
că bubulii continuă atacurile energetice asupra PSD, care tinde să
devină în această perioadă mov/ maro cel mai interesant partid al
momentului, fie şi dacă ne uităm ce caractere ies la iveală, din
catacombele ideologice. Un astfel de caracter - om idee, om văpaie -
pare a fi şi pitorescul Vasile Dâncu caracterizat de Ion Iliescu,
alături de Ioan Rus, drept „cârcotaş mărginaş“.
„Bolovanul Iliescu la gunoi“
Mai
bine mai târziu decât niciodată este o vorbă care se potriveşte bine
bazinului din care provine sociologul ardelean. Bazin pesedist în care
se pare că palpită dorinţa de înnoire, de promovare a raţiunii în locul
vrăjitoriilor, a telekineziei şi a esteţilor flăcării mov de genul
guzganului rozaliu, şi care, mai ales, se pare că-şi doreşte cu orice
preţ să scape de bătrânul Sarsailă călare pe Bula de Cristal, cel care
încă dă tonul la cântec în partid, după opt decenii de blestămăţii.
Nu-i uşor însă să te lupţi cu Scaraoţchi dacă nu eşti dus la biserică,
iar doar cu câteva mătănii, câteva vorbuliţe de necaz aruncate la
cârcoteală nu cred că un Dâncu va izbândi mare brânză.
Vocalizele
sale sună însă plăcut pentru cei ca mine, care, fără a fi fost ministru
al Regimului Iliescu-Năstase îl consider pe Iliescu, ca şi fostul
ministru Vasile Dâncu, „o marcă indubitabilă a comunismului“. Faptul că
el a sfătuit echipa ce va conduce partidul să se debaraseze de Ion
Iliescu, să-l arunce la ghenă, nu poate fi decât un semnal pozitiv, de
asumare a prostiei de a lăsa partidul pe mâna unui vetust pensionar al
sistemului comunist.
În plus, Dâncu confirmă, încă o dată, dacă
mai era nevoie, cu autoritatea unui insider, că adevăratul stăpân în
PSD este Ion Iliescu, aşa cum foarte bine a intuit Traian Băsescu, cel
care îl numea pe Ilici edecarul ce târăşte maşinăria pesedistă de
partid în mlaştina urii şi dezastrului.
Este de reţinut
confesiunea din al doisprecelea ceas a lui Dâncu: „Ion Iliescu nu a
fost preşedinte de onoare, ci un fel de preşedinte executiv care a
împins pe decizii, dar care nu şi-a asumat niciodată deciziile... de la
hotărârea de suspendare a lui Traian Basescu şi până la majoritatea
deciziilor care s-au luat de către partid - Ion Iliescu a fost
inspiratorul şi cel care a împins înainte toată strategia. Ion Iliescu
a fost ca un fel de bolovan care se află în curtea partidului“, iar
fătălăii gen Geoană, Bombonel, micul Titulescu, şi mai micul
Corlăţeanu, şi toţi ceilalţi şi mai şi mai mici bărbaţi de seamă din
fruntea PSD „mereu s-au împiedicat de el“. Deşi ardelenii sunt mai
ponderaţi şi totodată mai greoi în exprimare, acest Dâncu, crescut în
mediul universitar al Bucureştiului, dovedeşte un langaj exotic şi
precis totodată. Dacă până şi ardelenii se scutură, chiar cu lentoarea
specifică, de povara atributului de „stupid people“, înseamnă că avem o
şansă totuşi să-l vedem pe Iliescu împăiat, la Muzeul Bolovanilor
Bolşevici (MBB).
Spuneam la începutul materialului că se împlineşte
acum doar o parte din profeţia - blestem al fondatorului GDS, Silviu
Brucan. Cred că se va împlini pe deplin destrămarea blestemului abia
după ce moştenirea nefastă a lui Brucan, Ion Iliescu, va ajunge la
groapa de gunoi a istoriei, că un zid la Târgovişte ar fi o onoare prea
mare pentru unul ca el...
No comments:
Post a Comment