Pages

Sunday, November 29, 2009

CAND PREMIERUL GRIVCO, Klaus Iohannis, era demascat chiar in Jurnalul National pentru afacerile sale necurate pe bani publici: 45 milioane aqua-euro

Afacere pe bani publici la Sibiu - 45 de milioane de euro daţi pentru Aqua Park

Primarul Sibiului, Klaus Werner Johannis, nu dă doi bani pe criza economică şi nici pe campaniile de salvarea a spaţiilor verzi. El vrea să investească 45 de milioane de euro într-un parc de distracţii. Şi asta nu e tot. Proiectul este amplasat în Pădurea Dumbrava Sibiului, ce a şi început să fie defrişată. Planul Urbanistic Zonal a ajuns la Agenţia de Mediu pentru avizare.

În urma unui schimb de terenuri perfectat cu Ministerul Apărării Naţionale şi reglementat prin HG 606/2006 şi mai apoi în Hotărârea de Consiliu Local Sibiu nr. 39/2007, Primăria Sibiu a ajuns proprietarul unei suprafeţe de teren împădurit şi a unor construcţii, care până la momentul tranzacţiei funcţionau ca depozite de muniţie. La scurt timp după ce toate documentele au căpătat un statut legal, primarul municipiului Sibiu, Klaus Werner Johannis, a dispus Serviciului de Urbanism din Primăria Sibiu să realizeze un Plan Urbanistic Zonal (PUZ), cu titlul declarat "Zona de agrement Dumbrava Sibiului". Anul trecut, investiţia se ridica la 5 milioane de euro, acum vorbim de alte sume. 45 de milioane de euro. Nu de puţine ori s-a spus la Sibiu că primarul Johannis se comporta ca un proprietar şi nu ca un administrator al oraşului. Iată de ce, cu dare de mână când e vorba de bani publici, iniţiatorul proiectului este tot primarul care, împreună cu echipa de proiectanţi au evaluat proiectul la aproximativ 45 de milioane de euro. Asta în condiţiile în care "Sibiu, Capitala Cultural-Europeană" a costat 25 de milioane de euro.

18 HA DE AGREMENT

Potrivit proiectului prezentat public, în Pădurea Dumbrava se intenţionează realizarea unui spaţiu de agrement pe nu mai puţin de 18 hectare de teren. Amplasat pe DJ 106 A Sibiu-Păltiniş, terenul se află în apropierea comunei Răşinari, una din porţile de intrarea în Mărginimea Sibiului.

Potrivit Primăriei Sibiu, deşi se doreşte realizarea unui uriaş parc de distracţii, un Aqua Park, cu 500 de locuri de cazare, ştranduri, bazine de înot, terenuri de sport şi zeci de parcări, "nu poate fi vorba de o defrişare, în primul rând datorită faptului că zona în care se intenţionează construirea acestui complex de agrement nu este inclusă în Parcul Naţional Dumbrava Sibiului". Poziţia ambiguă a Primăriei Sibiu este lămurită prin afirmaţia că "proiectul va integra şi zonele de vegetaţie cu o sănătate corespunzătoare, restul vegetaţiei urmând să fie desfiinţată".

În acest moment proiectul se află la Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Sibiu, urmând a se dezbate public (a fost aprobat in sprijinul proiectului imobiliar al milionarului Ilie Carabulea - nota mea).

CONTROVERSE
În condiţiile în care municipiul Sibiu nu dispune de un ştrand funcţional şi de o zonă de agrement în proximitatea oraşului, fără îndoială un proiect de genul "ştrand municipal şi zonă de agrement" este necesar. Însă, reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi cu precădere cele de mediu sunt nelămurite de ce a fost aleasă tocmai o zonă împădurită pentru realizarea acestui proiect cu atât mai mult cu cât se află la limita unui Parc Natural Protejat. Însă întrebarea cea mai grea rămâne, totuşi, cea legată de bani. De ce vrea primarul Johannis să folosească bani publici pentru realizarea unui spaţiu de agrement, cât timp pentru astfel de proiecte pot fi atraşi investitori, iar banii pot fi utilizaţi în construcţia de locuinţe sau infrastructura oraşului? Anumite organizaţii ecologiste şi cetăţeni ai Sibiului au cerut ca acea zonă să devină un fel de Expo Flora, iar elevii să ţină orele de ecologie în natură.
Dan Tomozei
Monica Andrei Capatos
3/02/2009
Ilustratie: Guerilla Gugulanului

1 comment:

  1. personal ma lupt de ceva timp pentru salvarea Padurii DUmbrava si nu numai. La Sibiu insa din 2004 este o autocratie impusa de FDGR prin Iohannis, sustinut de guvernul german. Unde era presa centrala cand milioanrul Carabulea dadea cu noi de pamant verbal si cu pumnul in masa la un simulacru de dezbatere publica. Am scris atunci mult pe acest subiect....dar Sibiul era orasul frumos din ROmania. Nimeni nu a vrut ani buni sa vada dedesubturile... Petitia cu Salvati Padurea DUmbrava ce am initiat-o atunci a fost doar o mica etapa din zecile de scrisori si interpelari... insa Agentia de Media pana la urma a dat aviz ambelor proiecte si Primaria si Cosniliul Local vor vota cat de curand si Aqua Park si mega cartierul lui Carabulea, ambele in Padurea Dumbrava.

    ReplyDelete