Joi, 22 Octombrie 2009
Presedintele Traian Basescu nu a pierdut sprijinul administratiei Obama, iar Statele Unite vor continua sa aiba o colaborare stransa cu "orice presedinte roman ales in mod democratic", spune vicepresedintele american, Joseph Biden, intr-un interviu acordat in exclusivitate Romaniei libere, cu ocazia vizitei sale de astazi in tara noastra.
Relatia bilaterala stransa dintre SUA si Romania este bazata pe un set de valori si interese comune, iar Statele Unite sunt "ferm angajate" in continuarea ei, in aceiasi parametri, considera Biden.
Intr-un moment apropiat aniversarii a 130 de ani de relatii diplomatice, vicepresedintele SUA considera Romania "un aliat strans si un prieten de incredere". Cele doua tari, care urmaresc impreuna consolidarea relatiilor transatlantice, securitatea energetica, promovarea investitiilor si a comertului, impartasesc, de asemenea, dorinta ca Republica Moldova si celelalte tari vecine sa continue procesele de reformare si democratizare. Dupa cum afirma Joseph Biden, "Statele Unite se angajeaza sa sprijine aceste eforturi".
Referitor la razboiul din Afganistan, vicepresedintele american afirma ca "varianta retragerii SUA nu este luata in considerare" la Washington si ca o decizie in privinta strategiei SUA in aceasta tara va fi luata, in cateva saptamani, dupa consultari cu statele aliate, inclusiv Romania.
» Bine ati revenit in Romania, domnule vicepresedinte. In contextul modificarii planurilor legate de scutul antiracheta, vizitele dumneavoastra in Polonia si Republica Ceha nu sunt o surpriza, insa cea din Romania, da. Asadar, de ce va aflati in Romania?
Joseph Biden: SUA considera Romania un strans aliat si un prieten de incredere in abordarea unei intregi game de provocari globale. In acest moment, in care ne apropiem de aniversarea a 130 de ani de relatii diplomatice, parteneriatul nostru este unul strans si vital. Colaboram pentru a raspunde la provocarile secolului 21, atat prin cooperare bilaterala, cat si multilaterala, inclusiv in cadrul NATO si UE. Relatia noastra este bazata pe valori si interese comune, ca de exemplu consolidarea relatiilor transatlantice si securitatea energetica, investitii si promovarea comertului. Avem aceeasi dorinta ca tarile vecine Romaniei, inclusiv Moldova, sa continue procesul de democratizare si reformarea pietei libere si ne angajam sa sprijinim aceste eforturi.
» Se pare ca exista o buna cooperare militara intre SUA si Romania. Fortele americane sunt stationate pe teritoriul romanesc, iar soldatii romani si americani lupta umar la umar in Afganistan. Cu toate acestea, si noi, si restul lumii asteptam anuntarea noii strategii americane in Afganistan, fiindca in acest moment nimeni nu stie ce se va intampla. Vom asista la o crestere semnificativa a numarului de soldati americani in Afganistan sau la o reducere semnificativa a numarului de soldati si a scopurilor propuse? Ce ar trebui sa faca Romania, in calitate de aliat al SUA: sa trimita mai multi soldati sau sa isi retraga trupele?
J.B.: As vrea sa incep prin a clarifica situatia: desi presedintele SUA nu a luat nici o decizie in ceea ce priveste viitoarea abordare a SUA in Afganistan, trupele americane raman in aceasta tara. Varianta retragerii SUA din Afganistan nu este luata in considerare. SUA continua sa analizeze atent viitorii pasi pe care ii vor face in Afganistan si Pakistan. Presedintele discuta cu membrii cabinetului sau si cu consilierii pentru a se asigura un consens asupra obiectivelor noastre, a modului de abordare pe care il vom adopta in vederea atingerii acestor scopuri si a resurselor puse la dispozitie. Ne asteptam ca acest proces sa se incheie in cateva saptamani, nu luni. Desigur, inainte de a lua o decizie in ceea ce priveste resursele, este esential sa ne consultam indeaproape cu acele state care participa la misiune, inclusiv cu Romania si celelalte tari aliate, membre NATO sau tari care au participat cu trupe la misiunea ISAF.
Destructurarea si anihilarea retelei teroriste Al Qaeda si ale fortelor extremiste aliate raman principalele obiective ale presedintelui Obama in Afganistan si Pakistan. Ne pastram angajamentul ferm de a ajuta populatia din Afganistan si Pakistan sa-si sporeasca propriile capacitati prin sustinerea eforturilor acestora impotriva extremistilor si prin responsabilizarea – atat a lor, cat si a noastra – in scopul realizarii progreselor.
In cele din urma, solutia pentru Afganistan trebuie gasita de poporul afgan, si nu impusa din afara. Acest lucru indica importanta cruciala a dezvoltarii unor forte afgane de securitate si a unei guvernari autohtone capabile, atat la nivel national, cat si la nivel local. Stategia noastra necesita eforturi militare si civile cuprinzatoare, desfasurate in comun de trupele noastre si de experti civili. Numarul de soldati americani din Afganistan tocmai a fost suplimentat anul acesta cu 21.000 de soldati. Acestora li se adauga sute de experti civili. Este prea devreme sa facem o evaluare completa a impactului acestor suplimentari de personal.
» Vizita dumneavoastra la Bucuresti coincide cu o perioada de mari framantari politice inaintea alegerilor prezidentiale de luna viitoare. In acest context, unele voci sustin ca Administratia Obama nu l-ar sprijini pe Traian Basescu. Exista vreun sambure de adevar in aceste afirmatii?
J.B.: Nu, n-as spune. SUA vor continua sa aiba o colaborare stransa cu orice presedinte ales in mod democratic. SUA si Romania au o stransa relatie bilaterala bazata pe un set de valori si interese comune. SUA sunt ferm angajate sa continue aceasta alianta. Sunt sigur ca aceasta relatie se va mentine la acest inalt nivel, indiferent de rezultatul alegerilor. Sper ca prezenta la urne va fi foarte ridicata in ziua scrutinului, este un lucru foarte important.
Pacat.....
ReplyDeleteAi stat si ai vazut prea multe la revolutie sa ajungi la concluzii atat de pragnmatice; sa crezi ca doar atat si asa se poate.
Ai imbatranit degeaba
Pacat.....
Eva