Apel pentru Statuia Eroilor Pompieri
SCRISOARE DESCHISĂ
către Ministrul Culturii şi al Cultelor, domnul Adrian Iorgulescu
Primul Ministru al României, domnul Călin Popescu Tăriceanu
Preşedintele României, domnul Traian Băsescu
Profanarea Monumentului Eroilor Pompieri din Calea 13 Septembrie este una dintre cele mai grave ofense la demnitatea naţională a românilor. 166 de pompieri au ţinut piept la 13 Septembrie 1848, în faimoasa bătălie din Dealul Spirii, la peste 5000 de ostaşi turci din trupele lui Kerim Paşa, mulţi dintre ei dându-şi viaţa pentru patrie. Onoraţi de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, ei au rămas ca un simbol al curajului şi al mândriei naţionale.
Spre indignarea generală, în aceste zile am fost martorii unui sacrilegiu fără precedent, Monumentul fiind înghiţit de o gigantică valiză publicitară a unei celebre marochinării pariziene.
Aşa încât, la 5 iunie, de Ziua Eroilor, Veteranii de război, Oficiul pentru Cultul Eroilor, reprezentanţii Pompierilor şi alte autorităţi venite să depună flori la Monumentul Eroilor Pompieri din 13 Septembrie 1848 au găsit, în loc de acest Monument, o publicitate comercială.
Cerem prin urmare autorităţilor eliminarea neîntârziată a acestei batjocuri ce întinează memoria eroilor neamului şi, dat fiind gravitatea incidenţei asupra Ministerului Culturii şi al Cultelor, demiterea imediată a funcţionarului său Ştefan Damian, care a dat autorizaţia pentru acesta impietate.

Semnatari ai Apelului pentru demontarea cosciugului Louis Vuitton in care a fost incastrata in batjocura Statuia Eroilor Pompieri din Dealul Spirii
Initiatori:
Radu Varia, Doctor in Istoria Artei si Civilizatiei al Universitatii din Paris, Presedintele Fundatiei Internationale Constantin Brancusi
Radu Beligan, Membru de Onoare al Academiei Romane, Presedintele Institutului International de Teatru
Mariana Nicolesco, Membru de Onoare al Academiei Romane, Artist UNESCO pentru Pace
Victor Roncea, jurnalist, fondator Civic Media
Au mai semnat:
Academician Gabriel Tepelea
Academician Dinu C Giurescu
Academician Stefan Stefanescu
Academician Ioan Scurtu
Academician Dan Berindei, vicepresedintele Academiei Romane
Presedinte de Onoare al Sectiei de Stiinte Istorice si Arheologie a Academiei
Ioana Berindei, fost detinut politic
Gheorghe Jijie, fost detinut politic, Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti
Prof Radu Ciuceanu, presedinte al Institutului National pentru Studierea Totalitarismului INST
Prof Dinu Zamfirescu, presedinte al Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc
Prof Corneliu Bucur, Director al Muzeului National "Astra" Sibiu
Prof Gheorghe Buzatu, istoric
Prof Vasile Buga, istoric
Prof Mircea Dogaru, istoric
Prof Ion Lungu, istoric
Prof Mihai Ungheanu, scriitor si senator
Prof Liviu Muresan, director Fundatia EuRisc
Prof George C Potra, Fundatia Europeana Titulescu
Tesu Solomovici, scriitor, presedintele Centrului Cultural Israel-Romania
Elena Andronescu, Grupul Independent pentru Democratie
Viorel Ene, Asociatia Victimelor Mineriadelor

Florin Codre, sculptor
Florin Abraham, cercetator INST
Col Cristian Scarlat, Oficiul National pentru Cultul Eroilor
ATUNCI SI ACUM
Profanarea Monumentului Pompierilor cu o valiza Louis Vuitton, intr-o campanie publicitara de aceeasi factura sordida ca si cea a Academiei Catavencu de acum, a nascut imediat reactia de mai sus. Atunci, materialul promotional primise aviz de la Stefan Damian, directorul Directiei pentru Cultura, Culte si Patrimoniu Cultural National. La solicitarea Asociatiei Civic Media si a presei cat de cat libere Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta (IGSU) a cerut prompt prefectului Capitalei si ministrului Culturii sa verifice legalitatea constructiei publicitare. Printr-un comunicat oficial, Ministrul Culturii de atunci a aratat ca „avizul eliberat de DCCPCN Bucuresti constituie o eroare“ si a afirmat ca „pentru evitarea unor situatii similare, ce pot aduce atingere identitatii noastre nationale, Ministerul Culturii si Cultelor are in vedere modificarea Legii nr. 422/2001 in sensul interzicerii amplasarii tuturor reclamelor pe monumentele istorice din Romania“.

Mai mult, prefectul Capitalei, Catalin Deaconescu, a cerut demontarea imediata a constructiei care acopera statuia, inainte „ca legea sa intre in vigoare“, afirmand raspicat ca acest lucru nu se va mai intampla niciodata in Bucuresti.
Exact pe invers a procedat in cazul de fata Ministrul Culturii, Paleologu cel "cacarisit", conform exprimarilor sale precare, incalcand flagrant Legea.
Surse din Politia Capitalei si Primarie ne-au informat ca Primarul General Sorin Oprescu nu a agreat si nu a aprobat aceasta campanie sordida, motiv pentru care Academia Catavencu a fost amendata imediat dupa atacul de strada al mardeiasilor cu legitimatii de presa.
Vezi si
Valiza Vuitton a fost taiata iar Make de la Bursa a depus o coroana pentru eroi
Valiza Vuitton a fost taiata iar Make de la Bursa a depus o coroana pentru eroi
No comments:
Post a Comment