„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (XIV)Scris de George Roncea
Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Pe parcursul lunii iulie, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush. După analiza din episoadele trecute a istoricului şi cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, urmează alte selecţii din „Dosarul Pacepa“, realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. Realizatorii „Periscop“ au selectat, cu privire la cazul Pacepa, şi analiza altui civil, publicistul Cristofor Podescu, care, consideră foştii ofiţeri, aduce argumente demne de luat în seamă, ce contrazic punctele de vedere care susţin că trădarea lui Pacepa ar fi ajutat Occidentul în lupta sa împotriva comunismului...
Este necesară o schiţă a cadrului politic internaţional în care a avut loc „defecţiunea“ lui Pacepa, pentru a înţelege cât stă în picioare din „argumentaţia“ hagiografilor acestuia, ce susţin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deşi este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în acea perioadă, decât Ceauşescu însuşi. Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că de fapt „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internaţional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949-1953. Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendenţa“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură. (George Roncea)
Pacepa - erou sau trădător?
Motto: „Unii oameni sunt ca şi sticlele: nu au valoare decåt prin ceea ce se pune în ei“
(Alexandre Dumas-fiul)
„Regimul Ceauşescu“ s-a plasat în perioada 1965-1980 pe o poziţie de frondă, considerată extrem de periculoasă, faţă de URSS şi aliaţii fideli ai acesteia, sprijinindu-se şi pe informaţiile şi acţiunile DIE şi ale celorlalte structuri informative. Perioada respectivă a fost deosebit de „plină“ pentru diplomaţia românească şi pentru structurile de suport ale aparatului de informaţii. Astfel, pot fi enumerate următoarele puncte de reper, care configurează anvergura „mişcării“ la nivel extern a României comuniste din acel timp - stat cu o dinamică complet aparte faţă de restul Blocului sovietic. Ca urmare, România:
- a refuzat să rupă relaţiile diplomatice cu statul Israel, după războiul de şase zile din iunie 1967;
- a condamnat ferm invadarea militară a Cehoslovaciei (august 1968);
- a sprijinit Administraţia SUA în acţiunea de stabilire a relaţiilor diplomatice cu R.P. Chineză;
- a mediat realizarea contactelor dintre reprezentanţii SUA şi ai R.D. Vietnam, care s-a finalizat ulterior prin încetarea stării de beligeranţă şi normalizarea raporturilor dintre ambele state;
- a iniţiat, încurajat şi sprijinit hotărâtor dialogul dintre Israel şi Egipt, respectiv dintre Israel şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, acţiuni benefice care au condus la înţelegerile binecunoscute;
- a primit vizitele unor preşedinţi ai SUA - Richard Nixon, încă din faza candidaturii, când toate celelalte state socialiste îl refuzaseră, şi Gerald Ford, chiar a doua zi după semnarea Actului Final al CSCE de la Helsinki (1 august 1975).
- a stabilit relaţii diplomatice cu mari state din NATO manifestându-şi apropierea faţă de SUA şi independenţa în raport cu URSS şi aliaţii săi.
Practic, în pofida orientării ideologice generale a Pactului de la Varşovia, autorităţile de la Bucureşti se dovedeau în fapt un aliat sui generis al Occidentului democrat;
Un fost deţinut politic, fruntaş liberal şi o autentică personalitate ştiinţifică, om de o moralitate ireproşabilă, ne-a confiat un fapt a cărui semnificaţie politică în legătură cu poziţia Administraţiei şi a Congresului SUA faţă de „regimul şi liderul Ceauşescu“ este cât se poate de concludentă: „După suferinţele îndurate în mişcarea de rezistenţă armată împotriva dictaturii bolşevico-comuniste şi, ulterior, în închisoare, mi-am propus în anul 1973 să organizez sau chiar să comit personal un atentat contra lui Nicolae Ceauşescu.
Cum nu aveam niciun mijloc de acţiune (arme, grenade, exploziv etc.), am cerut sprijin unui prieten, Nicolae Stroescu-Stănişoară, de la Postul de radio Europa Liberă. Răspunsul primit a fost stupefiant pentru mine şi, în acelaşi timp, derutant şi demobilizator, determinându-mă să mă potolesc: «Nu te putem ajuta, pentru că interesul SUA este să-l apere pe Ceauşescu, fiindcă ne este de mare folos. Aşa că înţelege şi scoate-ţi din cap asemenea intenţii păguboase»“. Comentariile sunt de prisos.
Pacepa, un slujbaş malefic al Aparatului Securităţii
Ion Mihai Pacepa, zis şobolanul, a fost unul dintre capii răutăţilor în cei 27 de ani de activitate în aparatul de Securitate (1951-1954 în cadrul Direcţiei a Il-a de Contraspionaj şi, ulterior, până în iulie 1978, în Departamentul de Informaţii Externe). Şi-a început cariera ca sublocotenent şi a încheiat-o dezonorant, fiind degradat de şeful statului, care-l avansase la gradul de general de divizie şi-l promovase ca adjunct al şefului DIE, funcţie echivalentă astăzi cu cea de secretar de stat.
Din păcate, unele documente nu pot fi date încă publicităţii şi, astfel, opinia publică nu poate realiza ce individ malefic a fost Ion Mihai Pacepa, autor al multor propuneri şi acţiuni cutremurătoare împotriva unor cetăţeni români şi/sau ai altor state. Individ dominat de obsesia parvenirii cu orice preţ, chiar prin sacrificarea propriilor rude, dacă era nevoie, fără nicio reţinere sau remuşcare, minţea cu neruşinare sau, pur şi simplu, se comporta ca un laş.
Cine a avut răbdarea să lectureze volumele „Moştenirea Kremlinului“ şi „Orizonturi Roşii“ va sesiza cu uşurinţă - fără a fi specialist în domeniu - cum se străduieşte din răsputeri să prezinte lucrurile astfel încât responsabilitatea personală să fie cât mai redusă, chiar imperceptibilă, iar alteori, ca să-şi dea importanţă, face afirmaţii prin care caută să impresioneze pe cititorul neavizat sau necunoscător al realităţilor, scop în care nu ezită să recurgă la exagerări şi adesea la minciuni.
Iar încercarea de a acredita ideea contribuţiei sale la înfrângerea comunismului reprezintă o ofensă adusă Comunităţii de informaţii a SUA şi Departamentului de Stat, prezentate ca fiind incapabile să cunoască realităţile din România până la trădarea lui I.M. Pacepa.
Recunoaşterea internaţională a rolului şi locului României „comuniste“ a căpătat un indiscutabil relief prin aprecierile făcute în acest sens la cel mai înalt nivel, chiar în anul 1978, când Ion Mihai Pacepa a trădat, după ce se ocupase de pregătirea vizitelor oficiale, şi s-a implicat personal în desfăşurarea acestora (aprilie 1978, în SUA şi apoi în Marea Britanie), unde Ceauşescu a fost primit cu cele mai mari onoruri.
România anilor '70 juca „un rol semnificativ în afacerile mondiale“
Iată declaraţia făcută cu acel prilej de Jimmy Carter, preşedintele SUA: „... Poporul Statelor Unite este onorat să aibă ca oaspete un mare conducător, al unei mari ţări... Este un mare folos pentru mine, ca preşedinte, să am posibilitatea de a mă consulta cu un mare conducător naţional şi internaţional de talia oaspetelui nostru de astăzi. Influenţa sa pe arena internaţională, ca lider al României, este excepţională. Ca urmare a poziţiilor ferme ale preşedintelui său şi a independenţei sale, România este în măsură să reprezinte o punte între naţiuni cu puncte de vedere şi interese profund divergente şi între conducătorii cărora, în alte împrejurări, ar fi fost dificil să aibă negocieri. Se cuvine să arăt că, în ultimii zece ani, relaţiile de prietenie dintre Statele Unite şi România s-au dezvoltat şi s-au îmbunătăţit rapid, spre satisfacţia şi în avantajul popoarelor noastre.“
Trei luni mai târziu, cu ocazia vizitei oficiale efectuate în Marea Britanie, Regina Elisabeta a II-a a afirmat, între altele: „Noi, cei din Marea Britanie, suntem astăzi impresionaţi de poziţia hotărâtă cu care preşedintele Nicolae Ceauşescu a susţinut independenţa României. Ca urmare, România deţine o poziţie distinctă şi joacă un rol semnificativ în afacerile mondiale“.
Aprecieri asemănătoare au făcut în perioada 1965-1980 şi alţi şefi de stat şi de guvern din lumea liberă, precum şi lideri ai unor partide influente, conducători ai organizaţiilor şi organismelor internaţionale, inclusiv de cult.
Aceasta era situaţia din România acelor vremuri - cea mai rodnică în realizări pe toate palierele politicii externe - în care Ion Mihai Pacepa a trădat. A susţine că ai trădat un asemenea regim pentru a lupta împotriva comunismului înseamnă în fapt a fi subminat interesele Occidentului şi a nu-l fi ajutat, lipsindu-l de un avanpost influent şi de nădejde în această parte a „lagărului socialist“.
(va urma)
No comments:
Post a Comment