„Curva“ Pacepa - afacerea trădării (XVII)Ziarul „Curentul“ continuă prezentarea opiniilor foştilor colegi ai adjunctului şefului Departamentului de Informaţii Externe, Ion Mihai Pacepa, cu privire la „defectarea“ fostului consilier al familiei Ceauşescu.
Pe parcursul lunii iulie, când s-au împlinit 30 de ani de la momentul „rebrănduirii“ lui Pacepa, publicaţia noastră trece în revistă elemente şi date inedite ale „dosarului Pacepa“. Menţionez că titlul acestui extins material dedicat celui supranumit „Curva Pacepa“ este inspirat de o sintagmă care nu îmi aparţine, deşi subscriu calificativului, termenii descrierii lui Pacepa aparţinând unuia dintre cei mai influenţi şi mai importanţi jurnalişti americani, David Binder, veteran al jurnalismului american de elită, specialist în intelligence, apropiat al familiei Bush.
Este necesară o schiţă a cadrului politic internaţional în care a avut loc „defecţiunea“ lui Pacepa pentru a înţelege cât stă în picioare din „argumentaţia“ hagiografilor acestuia, ce susţin că acesta ar fi adus mari servicii Vestului, deşi este greu de crezut că putea aduce mai mari servicii Occidentului, în acea perioadă, decât Ceauşescu însuşi.
Faptul că abia după zece ani de la intrarea pe mâna americanilor a început să fie folosit Ion Mihai Pacepa arată că de fapt „utilitatea“ sa a început să fie speculată într-un cu totul alt context internaţional decât acela în care „a ales libertatea“, fostul cadru adus în DIE de către Alexandr Mihailovici Saharovski, nimeni altul decât mai marele consilierilor sovietici din Securitate, în perioada 1949-1953. Surprinzător sau nu, se pare că acest aspect a fost obliterat din dosarul de cadre al lui Pacepa, „ascendenţa“ sa fiind practic necunoscută colegilor săi de mai târziu, din Securitatea care începuse eliminarea cadrelor sovietice din structură.
După analiza din episoadele trecute a istoricului şi cercetătorului Arhivelor CNSAS, dr. Liviu Ţăranu, urmează alte selecţii din „Dosarul Pacepa“, realizat de redactorii revistei de specialitate „Periscop“, editată de membrii Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe. Realizatorii „Periscop“ au selectat, cu privire la cazul Pacepa, şi analiza altui specialist, dr. Ion Constantin, cercetător ştiinţific principal la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului. Acesta trasează o linie de demarcaţie între cazul Pacepa şi alt caz celebru, cazul Kuklinski, realizând o analiză comparativă şi aducând argumente ce scot în evidenţă distincţia netă între aceste două cazuri. Mulţi dintre apologeţii lui Pacepa s-au referit la cazul polonezului Ryszard Kuklinski (foto), pentru a-l zugrăvi şi pe Pacepa drept erou. Vom vedea că deosebirea dintre cele două situaţii nu este în nici un caz în favoarea lui Pacepa.
George Roncea
Pacepa versus Kuklinski
O simplă comparaţie a cazului Kuklinski cu cel al generalului Pacepa relevă unele asemănări, dar mai ales deosebiri esenţiale. Este evident faptul că ofiţerul polonez a trădat Pactul de la Varşovia şi URSS, în primul rând. Cu toate acestea, el este puternic contestat în Polonia, pentru că se ţine cont de semnificaţia gestului în sine, care nu poate fi justificat din punctul de vedere al regulilor şi principiilor care guvernează armata unei ţări.
Ca şi în cazul Pacepa, reabilitarea sa a avut loc pe fondul interesului legat de integrarea ţării în NATO.
Unul dintre cei mai cunoscuţi disidenţi anticomunişti polonezi, Adam Michnik, apreciază că Ryszard Kuklinski nu poate fi considerat erou al ţării sale, ci poate doar al... CIA. În acest sens, el aduce argumente de ordin istoric, comparându-l cu o serie de personaje care în diverse momente din trecutul ţării au acţionat similar lui Kuklinski şi care nu pot fi consideraţi eroi, istoriografia consemnându-i ca „trădători“ sau figuri rămase într-o ipostază de ambiguitate faţă de interesul naţional.
Oricum, Kuklinski pare mai uşor de apărat, din punct de vedere moral, decât Pacepa. Prin funcţia pe care o avea în structurile Tratatului de la Varşovia, el se subordona nu numai (sau nu atât) conducerii de la Varşovia, cât mai ales Kremlinului.
Apoi mai este un lucru esenţial: spre deosebire de Pacepa, colonelul Kuklinski nu a fost implicat în acţiuni de poliţie politică. Despre I.M. Pacepa se ştie bine că este părtaş şi responsabil de multe dintre abuzurile regimului comunist, în cea mai neagră perioadă a existenţei sale.
„Defectarea“ în Occident a unor ofiţeri din armatele sau serviciile de informaţii ale ţărilor fostului lagăr sovietic se numără printre episoadele cele mai controversate şi prea puţin lămurite din istoria comunismului. Dacă despre celebrii foşti KGB-işti Oleg Penkovski, Oleg Gordievski sau Vasili Mitrohin lucrurile sunt în linii mari cunoscute, deşi nici acestea pe deplin clarificate, prea puţină lume ştie adevărul în alte cazuri, precum cel al generalului Ion Mihai Pacepa din România sau al colonelului Ryszard Kuklinski din Polonia.
Pentru publicul românesc, acesta din urmă este chiar foarte puţin cunoscut, deşi cazul Kuklinski pare a fi, în multe privinţe, mai interesant şi mai important decât cel al lui Pacepa. În Polonia, chestiunea este atât de controversată, iar dezbaterile atât de pasionale, încât şi astăzi, la scurgerea a câţiva ani de la moartea personajului, circulă o vorbă: „Spune-mi ce părere ai despre Kuklinski şi îţi zic cine eşti!“
„Nimeni în lume, în ultimii 40 de ani, nu a adus mai multe daune comunismului“. (1982, Directorul CIA, William Casey)
Potrivit celor mai multe dintre lucrările şi studiile publicate în Polonia şi în alte ţări, volumul total al documentelor militare şi informaţiilor furnizate de R. Kuklinski americanilor însuma circa 35.000 de pagini, dintre care cel puţin 34.000 file erau în limba rusă. Calcule mai recente arată, totuşi, că numărul total al paginilor materialelor furnizate de agentul polonez a fost de 42.000.
În afara informaţiilor curente cu privire la conţinutul consfătuirilor secrete, deciziile luate asupra organizării, funcţionării şi dislocării unităţilor sovietice şi ale Tratatului de la Varşovia, colonelul polonez a livrat CIA informaţii strict secrete de importanţă strategică deosebită, referitoare la: documentaţia tehnică asupra a peste 200 sisteme de arme de înaltă tehnologie, produse în U.R.S.S.; cele mai noi proiecte din domeniul industriei militare sovietice, precum varianta modernizată a tancului T-72, care reprezenta principala armă ofensivă la categoria de blindate aflate în dotarea Pactului de la Varşovia; planurile cincinale strategice ale Tratatului, pentru perioadele 1971-1975, 1976-1980 şi 1981-1986; deciziile şi ordinele date de Moscova, pentru aplicarea acestora în R.P. Polonă, R.D. Germană, R.S. Cehoslovacă, în R.P. Ungară şi R.P. Bulgară; materialele secrete ale Statului Major General sovietic, referitoare la războiul electronic; variante ale planurilor de atac ale Armatei Sovietice şi trupelor Pactului de la Varşovia împotriva unor state ale NATO din Europa Occidentală; participarea unor unităţi ale Armatei Populare poloneze la acţiuni prevăzute împotriva R.F. Germania şi Danemarcei; planurile pentru cucerirea şi ocuparea unor state ale Europei Occidentale de către Armata Sovietică şi forţele Pactului; date strategice referitoare la unităţile Grupului de Nord al Armatei Sovietice, care constituiau practic trupele de ocupaţie din R.P. Polonă; acelaşi gen de date despre unităţile sovietice care staţio-nau în R.D. Germană, R.P. Ungară şi R.S. Cehoslovacă; localizarea şi datele tehnice ale celor mai importante puncte de comandă ale Armatei Sovietice („statele majore subterane“), de unde mareşalii sovietici urmau să asigure conducerea forţelor Pactului, în eventualitatea unui război cu forţele NATO.
(va urma)
No comments:
Post a Comment