Pages

Monday, April 6, 2009

PARINTELE Mihai Valica: Apel catre Patriarh si catre cei responsabili: luptati impotriva nedreptatii in problema cipurilor

Către cei responsabili...

Până când oamenii așteaptă totul de la alții, nu se va schimba nimic în România...

Stimați responsabili ai vieții oamenilor, indiferent de poziția Dv. civilă sau religioasă, vă rugăm sa analizați consecințele teologice, civice, etice, morale și spirituale ale acțiunii de introducere a cipurilor RFID în documenele de indentitate, precum și a unor implanturi medicale, în țara noastră.
Ne adresăm Dv. cu intenția de a conștientiza pe credincioși, cetățeni, colegi, parlamentari şi guvernanți ai României asupra urmă­toarelor acțiuni, ca fiind nedemne de ființa umană și imorale:
acțiunea colectării și stocării datelor personale cu scopul de a fi livrate unor oragnizații sau state, care invocă terorismul și alte scopuri mondialiste;
- identificarea frauduloasă a unei persoane de la depărtare fără ştiinţa ei, mai ales în locurile unde ea nu este datoare să se prezinte;
- acțiunea de „înregimentare” electronică biometrică a omului, care îl acuză a priori ca infractor și îl clasează în categoria mărfurilor, a ființelor necuvântătoare sau a obiectelor oarecare, înjosind astfel demnitatea teologică și umană a persoanei;
- creerea unei baze de date biometrice centralizată la nivel mondial, având în vedere fragilitatea acesteia de a fi accesată de persoane rău intenţionate sau de servicii secrete străine;
legiferarea implantului medical, care conform H.G. 55/2009 permite controlul proceselor fiziologice normale ale organismului uman și controlul concepției umane (proceerea).
Cred că putem împreună împiedica în­călcarea flagrantă a drepturilor fundamentale ale omului şi a conştiinţei creştine, care se încearcă prin impunerea abuzivă a actelor de identitate cu cip.
Acțiunea de introducere a documentelor biometrice este un eveniment care polarizează cetăţenii României și în special credincioșii BOR. Sute de mii de oameni, dacă nu milioane, vor fi afectaţi direct de acestă acțiune făcută la comanda intereselor străine și contrară conștiinței religioase și naționale a românilor.
Pentru a preveni o și mai mare polarizare a societății și a BOR, noi toți trebuie să ne implicăm, fiecare de pe poziția sa, împotriva oricărei tendinţe de a pierde identitatea taborică a persoanei umane, adică a arhetipului divin şi să ia atitudine morală împotriva ”ştiinţei” imorale, a mondialismului despotic și a politicii slugarnice. Acestea toate, împreună cu tehnologia totalitară și înrobitoare pot să-l transforme pe om doar într-un instrument.
Problema teologico-morală și civică a cipurilor
Impunerea forțată a stocării datelor biometrice pe cipuri poate perverti și întina identitatea hristică a omului, primită la botez prin nume, doar într-un număr și are ca scop controlul total și manipularea acestuia. Împotriva acestei tendințe, Biserica şi în general Teologia are menirea de a apăra „firea omului” în toată normalitatea ei personală şi nu pe bucăţele, ci unitar şi holistic.
În acest context Biserica, prin ierarhii ei, prin monahi și monahii, stareți și starețele mănăstirilor, preoți și credincioși trebuie să atenționeze profetic atunci când știința, politica sau tehnologia nu mai slujesc omului, ci unui grup de interese „științific”, economic, financiar, politic, mondialist, etc., și care urmăresc să organizeze creaţia ca o totalitate închisă, în care omul este micul ei dumnezeu.
Această atitudine și chemare responsabilă a noatră ar putea conștientiza și influența ştiinţa și lumea politică să recunoască faptul că ea este în mod dinamic neterminată, deci nu este definitivă, este perfectibilă şi că nu are absolut nimic de spus în mod direct despre transcendenţă și destinul hristic al omului. Știința și interesele politice, economice sau de orice altă natură, trebuie să se oprească acolo unde încalcă conștiința religioasă și transcendența firească a omului spre veșnicie și să țină cont de valoarea și demnitatea ființei umane.
A permite „clonarea electronică” a chipului uman şi înregimentarea sa în cipuri şi apoi manipularea lui, după bunul plac al cuiva, înseamnă a „amaneta” ceea ce nu ne aparţine şi a reduce identitatea noastră iconică, care este unică, la un număr într-o bucată de plastic. Or, omul ca „slavă a lui Dumnezeu”, cum spune Sf. Irineu, este privit de Sf. Părinţi, ca având o vocaţie personalistă, adică un nume și o viață trăită cu demnitate cu scopul îndumnezeirii.
Prin înregistrarea și prelucrarea datelor personale biometrice, omul nu poate fi nicidecum redus sau deteriorat din punct de vedere ontologic. Chipul și asemănarea omului cu Dumnezeu - Imago Dei - rămân intangibile. Omul se poate reduce sau degrada doar din punct de vedere al demnității teologice și umane, deci moral și civic de la imago Dei la un simplu număr sau cip electronic prin înscrierea într-o evidență biometrică, întrucât cel care nu va figura într-o bază de date biometrice nu există; adică practic el nu va exista din punct de vedere social.
Ontologia teologică a omului este iconică, are o identitate taborică, este în relație „față către față” în demnitate, cinste și slavă dumnezeiască. Astfel, omul este creat să trăiască în raporturi de dialog personal cu Dumnezeu și cu semenii săi și nu poate fi folosit, reducându-l la o identitate numerică impersonală, în sensul apocaliptic ca ”număr al omului”1, așa cum se tinde cu frenezie, parcă pentru a împlini întocmai profeția apocaliptică chiar sub ochii noștri (...).
Ne îngrijorează scopul final al acestei acțiuni, care va condiționa existența omului de supunerea oarbă și discreționară de o persoană, de un sistem sau de o ideologie totalitară, așa cum este profețit în Apocalipsa 13-14. Precizăm faptul că, acțiunea în sine de punere în practică a catagrafiei biometrice, sau numărul 666 precum și documentele biometrice nu trebuie demonizate, întrucât nu au o valoare ontologică în sine.
Dacă ar avea o valoare ontologică reală, atunci atribuim răului o existență ontologică. Or, răul este doar un accident în creație. Lucrarea de amăgire a lui antihrist nu se poate reduce nici pe departe doar la un număr sau la această stocare electronică și nu înseamnă că, dacă le-am evita sau refuza numai, am scăpa definitiv de el și ne-am mântuit pur și simplu. Ea trebuie privită doar ca una din acțiunile infinite ale vicleanului diavol, dacă se urmărește, în cele din urmă, umilirea și controlul total asupra omului și nimicirea lui.
Așa cum zicala populară spune că „banul este ochiul diavolului”, nu presupune faptul că banul ar fi „proprietatea vizuală a lui”, că ar fi un organ ontologic al satanei, ci reaua lui întrebuințare, tot așa si tehnica sau catagrafierea biometrică nu reprezintă diavolul ontologic prezent in ea, ci intenția și scopul final spre înrobirea omului trebuie sancționat moral și respins ca atare încă din fașă și considerate ca find lucrări ale lui Antihrist.
Prin urmare, întreaga noastră viață personală trebuie trăită în dragoste și vigilență creștină la toate nivelurile vieții cotidiene, fără preocupare exagerată doar pe aspectul evidenței biometrice. Fixarea exclusivă pe această acțiune ar însemna căderea în capcana celui rău.
A reduce și a identifica acțiunea lui antihrist doar în jurul cipurilor biometrice, tocmai pe cel care se neagă mereu pe sine și care se ascunde permanent în „marele anonim prin excelență” și se disipează mereu în generalități, în „legiune”2 în sensul biblic, ne poate duce în eroarea de a ne concentra numai pe aspectul numeric al lui antihist. Or, noi știm, că de la creerea lumii, ne duce în ispită zi de zi. De aceea rostim zilnic în rugăciunea Tatăl nostru să ne izbăvească de cel viclean.
Profeția Sf. Apostol și Evanghelist Ioan din Apocalipsă și preocuparea mai multor sfinți părinți ai Bisericii referitoare la dreptul „de a cumpăra sau vinde” doar dacă ne închinăm fiarei, ne îndreptățesc să acordăm mai multă atenție la recunoașterea semnelor vremii, deoarece Antihrist însumează întrega putere a satanei, dar nu până la obsesie.
Lăsând la o parte orice panică şi tulburare, care nu fac cinste creştinilor, putem afirma cu toată convingerea noastră, că introducerea cipurilor este, fără îndoială, un scandal, o jignire şi o umilință adusă persoanei umane. Sub nici o formă neacceptarea cipurilor biometrice nu trebuie privită ca o reacţie pe fondul unui fanatism religios, aşa cum încearcă unii din mass-media să sugereze, ci, mai întâi de toate, ca o reacţie de apărare împotriva unei înregimentări electronice forţate într-un sistem de supraveghere suspect.
A nu discuta despre cipurile RFID din punct de vedere teologic este ca și când nu te-ar interesa semnele vremii3 sau a-i disprețui profețiile lui Dumnezeu4, care ne previn despre vremurile de pe urmă. A nu ține cont de acest aspect vital mântuirii omului, înseamnă a trăi doar după bunăstarea și foloasele timpului, oferite azi de tehnologia fără granițe, deci fără raportare la Sf. Scriptură. Prima consecință ar fi desacralizarea omului și a istoriei.
Credem că fiecare creștin responsabil are obligația morală să arate lumii că virtutea este mai atractivă decât păcatul și să trăiască adecvat, tocmai ceea ce crede și se roagă. Acest mod firesc de trăire a credinței creștine, va arăta lumii, că normalitatea vieții umane este mai utilă decât tehnologia înrobitoare, care ușor se poate transforma în terorism tehnologic, atunci când omul este privit doar ca o marfă sau o piață a muncii și nu ține cont de valoarea și destinația lui hristică. În lumea de astăzi este vizibil faptul că, aproape totul este împotriva persoanei, pe care, cineva ar vrea-o redusă la condiţia de instrument şi coborâtă de la imago Dei la imago oeconomicus și la homo cip-icus. Mesajul care ni-l transmite Sf. Apostol Pavel este mai actual ca oricând: „Şi să nu vă potriviţi cu acest veac, ci să vă schimbaţi prin înnoirea minţii, ca să deosebiţi care este voia lui Dumnezeu, ce este bun şi plăcut şi desăvârşit"5.
Scopul fundamental al Bisericii este acela al îndumnezeirii omului, deci al ipostasului uman și nu urmărirea confortului credinciosului cu orice preț și transformarea credinței creștine într-o simplă noțiune utilitaristă și aggiornarea lui la duhul lumii. Cred că nu este nevoie de a face o demostratio, în sensul argumentelor raţionale teologice, legislative sau tehnologice referitoare la cipuri, ci în cazul de față este vorba de o afirmatio – adică mărturisire a revelaţiei divine și raportarea la aceasta și nu la directivele UE sau a altor organisme interne sau internaționale.
Într-o istorie în care Dumnezeu s-a întrupat, ca dovadă a iubirii Sale pentru oameni, angajarea noastră în rezolvarea crizelor şi a problemelor pe care timpul ni le pune în cale este cea dintâi formă de manifestare a filantropiei, a responsabilităților noastre personale sau eclesiale şi a urmării (imitării) lui Hristos. A nu ține cont de acest lucru înseamnă că există o gravă criză creștină de identitate personală, eclesială sau comunitară.
Datoria noastră este să apărăm moral demnitatea și integritatea teologică trinitară (chipul și asemănarea noastră - imago Dei) civică, comunitară și eclesială a noastră și nicidecum ontologia ființei umane, care rămâne intangibilă și de care dispune doar Dumnezeu și omul prin libera lui alegere, în sensul că cine nu se îndumnezeiește se îndrăcește. Deci poți deveni Dumnezeu prin har sau drac prin respingerea învățăturii lui Dumnezeu. În acest context, spune Părintele Arhimandrit Justin Pârvu, că cei ce acceptă în cunoștință de cauză documentele biometrice și nesocotesc proorociile mântuitoare și protectoare, săvârșesc păcat împotriva Duhului Sfânt, deoarece acest păcat grav, constă în respingerea, indiferența, necredința și lupta împotriva evidențelor revelației dunmnezeiești.
Neintervenția Biericii, deci a noastră a tuturor în astfel de probleme vitale ale societății și ale vieții comunitare eclesiale, va da impresia că, muțenia a devenit starea de fapt a Bisericii și a României de azi, slugarnice față de puterea lumească atee și înrobitoare. A îndrăzni pentru a birui lumea6 nedreptății și a păcatului este semnul de recunoaștere a unei Biserici lucrătoare în iubire și a unei succesiuni apostolice depline nu numai în har ci și în acțiune și a unei țări normale și încă vie...
În ciuda tuturor evidențelor actuale și a realismului uman, care nu ia în calcul și intervenția lui Dumnezeu pe măsura implicării noastre, că acțiunea împotriva introducerii datelor biometrice nu ar avea sorți de izbândă, ceea ce ar justifica resemnarea, să ne amintim că un David realist ar fi fugit de Goliat...

Propuneri și perspective

Toate argumentate din punct de vedere teologic, etic, juridic, politic, civic, științific-academic în domeniul IT și cele juridic-național și internațional prezentate în diferite studii de numeroși autori, ne îndreptățesc profetic și eclesial dar și civic, să ne exprimăm poziția noastră clară și să sancționăm moral fără echivoc, acțiunea scandaloasă și discreționară de utilizare a cipurilor în documentele personale, precum și a implaturilor medicale RFID în viața românilor, introduse fără o dezbatere publică și să intervenim pe lângă autorităţile publice europene şi româ­neşti pentru:
a) respectarea Cartei Drepturilor Fundamentale ale Omului şi a Constituţiei Româ­niei, întrucât impunerea documentelor biometrice este o încălcare flagrantă a libertăţilor fundamentale ale fiinţei umane, a dreptului de opinie în problemele care privesc viața noastră şi un afront adus Creştinilor din România și din întreaga lume;
b) dezbaterea publică a ordonanţelor și hotărârilor de guvern (O.G.U. 94/20087, H.G. 1566/20088, O.G. 207 din 04/12/20089) privind impunerea obligativităţii actelor de identitate cu cip biometric și a H.G. 55/200910 privind introducerea implanturilor medicale, precum și a codurilor juridice, care printre altele, dezincriminează incestul, prostituția, etc;
c) obligativitatea statului român de a nuanța legile de mai sus pe motive de conștiință religioasă și de a elibera documente de identitate fără cip pentru cei ce doresc acest lucru, însă nu doar pentru o perioadă de 6-12 luni, ci pe aceeași perioadă pe care sunt valabile cele care conțin datele personale biometrice pe cip. Eliberarea documentelor biometrice să se facă doar la cererea expresă a solicitanților.
În speranța că veți da curs acestei rugăminți, vă mulțumim și vă urăm un Paște fericit și binecuvântat!
În loc de încheiere vă întrebăm dacă mai sunt de actualitate în România de azi, cuvintele de mai jos ale părintelui Nicolae Steinhard?
Trei fenomene ale timpului
„…despre trei fenomene ale timpului: invazia verticală a bar­barilor (expresia e a lui Rathenau), domnia proştilor, trădarea oamenilor cumsecade.
Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceştia preiau locurile de conducere.
Al doilea: au sosit - pur şi simplu, în sensul cel mai categoric - proştii şi inculţii la putere şi în ciuda tuturor legilor economice şi tuturor regulilor politice fac prostii, ca nişte ignoranţi ce se află.
Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd şi nu aud, pe scurt trădează. Nu-şi fac datoria. Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi“.
(Părintele NICOLAE STEINHARDT - 1937, Paris).

Precizare referitor la Patriarhul Daniel face apel la Roberta Anasatase pentru promulgarea amendamentelor BOR in cazul pasapoartelor biometrice
http://ziua.net/news.php?data=2009-04-02&id=24811

Intervenția Prea Fericitului Patriarh Daniel este de maximă importanță în asemenea momente, când acțiunea de introducere a documentelor biometrice, a creat multă tensiune și neliniște, a polarizat și polarizează încă pe unii cetăţeni ai României și în special pe unii credincioșii a BOR, cu consecințe greu de prevăzut.
Dacă luăm în calcul și faptul că pe ansamblu, hotărârea Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române este în dezacord față de pozițiile exprimate de Bisericile surori, care au fost confruntate cu această problemă, s-a interpretat de unii că, această poziție singulară, reprezintă o ruptură în abordarea consensuală și unitară a problemelor la nivelul Bisericii Ortodoxe în general.
În plus de aceasta, când unii considerau că, muțenia și slugărnicia față de puterea lumească a devenit starea de fapt a Bisericii Orotodoxe Române, apare intervenția PF Daniel, care infirmă aceste acuzații.
Personal însă, consider că eliberarea documentelor de identitate fără cip pentru cei ce doresc acest lucru pe motive de conștință religioasă, pentru cel mult un an cum se propune, nu este o rezolvare echitabilă, ci corect ar fi să se elibereze pe aceeași perioadă, pe care sunt valabile cele care conțin datele personale biometrice pe cip. Avem peste 4 milioane de cetățeni români în afara granițelor plecați la muncă și aceștia nu pot face naveta să-și schimbe pașaportul nici chiar din an în an.
A cere valabilitatea pașapoartelor egală pentru toți este o atitudine de respect cu adevărat reală a conștiinței religioase a credinciosului și nicidecum să-i facă cineva doar un hatâr sau o favoare.
Vă rog Prea Fericite Părinte Patriarh ajutați să se simtă cetățeni egali în țara lor și cei care au alte convingeri față de introducerea actelor biometrice. A interveni cu autoritatea patriarhală în această problemă, cred că vă faceți datoria arhierească de a lupta împotriva nedreptății și a inegalității de orice fel și este semnul de recunoaștere a unei succesiuni apostolice depline, nu numai în har ci și în acțiune.
Pr. Dr. Mihai Valică
Catedrala Sf. Treime Vatra Dornei

Aprilie 2009
1 Apoc. 13, 18
2 Marcu 5, 9.
3 Matei 16, 3
4 1 Tesal. 5, 20
5 Romani 12, 2.
6 Ioan 16, 33.
7 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 485 din 30/06/2008.
8 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 842 din 15/12/2008.
9 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 831 din 10/12/2008.
10 Publicat în Monitorul Oficial nr. 112 din 25 februarie 2009.

1 comment:

  1. http://www.ziuaconstanta.ro/rubrici/eveniment/coalitia-impotriva-statului-politienesc-cauta-sprijin-la-constanta.html

    ReplyDelete