Pages

Wednesday, June 25, 2008

Cotrocenii au facut-o de oaie! Date clasificate CSAT postate in fotografii pe site-ul Presedintiei

Unul dintre colegii mei cu un ochi extrem de profesionist (nu-i dau numele ca sa nu-l ia si pe el maine procurorii DIICOT si anchetatorii SRI :-) a observat o scapare de securitate nationala inadmisibila: din dorinta de a etala noua sala de sedinte a Consiliului Suprem de Aparare a Tarii (unde Basescu sta ca un "Diriginte"), baietii de la Cotroceni au publicat pe site-ul http://www.presidency.ro/ fotografii de la sedinta CSAT in care apar pe ecranele lap-top-urilor participantilor si a monitoarelor dispuse in jur DATE CLASIFICATE. Printre altele, Ordinea de zi a CSAT ca si Documentarul Sedintei poarta mentiunea: "ATENTIE !!! Acest documentar contine DATE CLASIFICATE - Nu se copiaza!!!". Astfel, analizand ecranele calculatoarele deschise, cu un program performant, oricine poate patrunde "secretele" CSAT.
Am descarcat rapid fotografiile aproximand cu alti colegi amuzati in cat timp o sa se prinda securistii de la Cotroceni ca au dat-o-n bara. Au fost rapizi, ce-i drept. Caraghioslacul a inceput dupa. Pentru ca nu mai putea sa le schimbe - dadea prost! - baietii au blurat ecranele cu mouse-ul. Intai pe orizontala. Dupa care au revenit si le-au tras si o blurare in spirala.
Evident, va ofer spre delectare, in numele libertatii presei, ambele variante. Dati click, pana nu-mi blocheaza STS-ul site-ul :) !















Vintu l-a chemat pe Adelin Petrisor la Realitatea

Nume: Adelin Petrisor

Data nasterii: 29.07.1975

Locul naterii: Buzau

Stare civila: casatorit cu Maria

Copii (varsta si numele lor): nu inca

Studii: Facultatea de drept

După ce a anunţat despărţirea de Antena 1 la jumătatea acestei luni, Adelin Petrişor se alătură echipei Realitatea TV, unde va fi tot reporter special. În noua echipă din care va face parte jurnalistul se va regăsi şi Dan Gecui, cel care i-a fost alături lui Adelin Petrişor în realizarea majorităţii reportajelor, transmite Gandul.ro.
"E un pas înainte. Mi-a fost destul de greu după ce am lucrat 9 ani în Antene, unde am foarte mulţi prieteni pe care-i respect şi care m-au ajutat în carieră. Din fericire, sunt un tip norocos şi am foarte mulţi prieteni în Realitatea TV, care, sunt convins, mă vor ajuta pe mai departe. Le mulţumesc deopotrivă celor de la Antene, pentru sprijin, şi celor de la Realitatea TV, care m-au primit în echipa lor", a declarat Adelin, citat pe Realitatea.net.

Ma bucur pentru el si sper sa aiba toata libertatea pe care o merita si de care avem nevoie! Adevarul este ca atunci cand am aflat ca pleaca de la Antena i-am spus: "Batrane, daca-s fi Vintu acum te-as chema sa vii la noi!"

O lovitura pentru presa romana si in special pentru spatiul Rasaritului Romanesc: s-a inchis BBC, sectia romana

In contextul in care presa din Romania depinde de doar cativa proprietari romani interesati sa-si faca jocurile politico-economice si de alti cativa straini pusi pe distrus ce a mai ramas din spiritul romanesc, BBC închide redacţia în limba română. O grea lovitura mai ales pentru romanii de peste Prut (pentru ca in ce priveste Ro se cam incalca, din pacate, codul deontologic al BBC prin folosirea unor "informatii" si "opinii" din aceeasi unica sursa a unor societari in civil). Dar, mai stii, poate BBC/UK considera ca e libertate la max in Md. Si-atunci, mai bine ca au inchis...

BBC transmite:
Studioul BBC în limba română nu va mai emite de la 1 august

BBC World Service a decis să închidă redacţia sa în limba română. Se aşteaptă ca Radio BBC România, care în prezent transmite aproape 4 ore pe zi şi realizează o pagină de internet proprie, să-şi înceteze emisia la 1 august 2008, după 68 de ani de activitate neîntreruptă.
Redacţia în limba română este ultima din BBC World Service într-o limbă alta decât limba engleză, care mai transmite în prezent într-o ţară membră a Uniunii Europene.
Decizia survine în urma unei reevaluări a structurii BBC WS din perspectiva bugetului instituţiei, stabilit în acord cu guvernul britanic în octombrie 2007, pentru anii 2008-2011. Este singura închidere prevăzută în acest interval bugetar.
Decizia a fost aprobată de consiliul de administraţie al BBC şi de ministerul de Externe britanic şi a fost luată în urma unei analize a situaţiei audienţei, a schimbărilor de pe piaţa media şi a scăderii impactului BBC în România.
Schimbările vor fi făcute în contextul presiunilor financiare cu care se confruntă BBC WS. Bugetul aprobat prevede resurse suplimentare pentru proiecte noi precum o televiziune în limba arabă şi una în limba persană, dar impune economisirea strictă a circa 3 la sută din fondurile cu care se acoperă cheltuielile curente.
Cele 4 frecvenţe FM ale BBC din România şi cea din Republica Moldova vor continua să transmită exclusiv programe în limba engleză
În ultimul deceniu, BBC WS a economisit în medie 2.7 la sută din bugetul anual, adică, în total, 46 milioane de lire sterline.
Competiţia pe piaţa radio şi mass-media în general s-a intensificat mai ales după intrarea României în Uniunea Europeană. În plus, o serie de fuziuni şi achiziţii pe piaţa radio au determinat mai multe reţele să renunţe la preluarea emisiunilor BBC.
Parteneriatele de acest fel sunt foarte importante într-o ţară unde audienţa pe unde scurte este nesemnificativă. Aceste schimbări au dus la scăderea audienţei BBC (în prezent, sub 3 la sută din piaţa radio), fenomen care nu a putut fi combătut prin lansarea câtorva frecvenţe FM proprii.
Difuzarea de programe în limba română destinate Republicii Moldova va înceta, de asemenea, deoarece biroul de la Chişinău nu poate funcţiona fără infrastructura întregii redacţii în limba română.
Publicul din România va continua să beneficieze de programe BBC Global News în limba engleză, cum ar fi radio BBC WS, televiziunea BBC World News şi de pagina de internet bbc.com/news.
Cele 4 frecvenţe FM ale BBC din România şi cea din Republica Moldova, care în prezent difuzează şi programe în limba română, vor continua să transmită exclusiv programe în limba engleză în România şi în engleză, rusă şi ucraineană în Republica Moldova, în măsura în care autorităţile media o vor permite.
Închiderea redacţiei BBC WS în limba română afectează 46 de angajaţi (30 la Bucureşti, 4 la Chişinău şi 12 la Londra) şi va duce la o economie de 1,3 milioane de lire sterline.
Directorul BBC WS Nigel Chapman a spus : “Ca şi celelalte redacţii europene pe care le-am închis acum trei ani, redacţia în limba română a fost creată în perioada celui de al doilea război mondial şi şi-a slujit cu distincţie publicul în era comunistă şi până în prezent.
Contribuţia şi dăruirea în slujba informării publicului a tuturor jurnaliştilor români ai BBC au fost imense de-a lungul celor 68 de ani de existenţă. Calitatea emisiunilor se ridică în prezent la cel mai înalt standard, dar Europa s-a schimbat fundamental faţă de anii 90 şi declinul audienţei radio vine în sprijinul deciziei noastre. Contribuţia BBC la consolidarea libertăţilor cetăţeneşti din România este recunoscută de toată lumea şi credem că aceaastă moştenire va fi de durată.”
Directorul BBC WS a mai spus: “A fost o decizie dificilă, dar necesară pentru a ne asigura că BBC WS îşi alocă resursele limitate acolo unde nevoia este mai mare. Ştiu că redacţia BBC în limba română are jurnalişti foarte talentaţi şi vom face tot ce putem ca ei să fie trataţi în mod corect şi echitabil în privinţa compensaţiilor financiare, atât în interiorul cât şi în afara Marii Britanii. Le vom sprijini cu fermitate eforturile de a-şi găsi alte locuri de muncă.”
Decizia închiderii secţiei române a fost aprobată de consiliul de administraţie al BBC şi de ministrul de Externe britanic, David Miliband, potrivit prevederilor Cartei BBC şi acordurilor dintre BBC WS şi ministerul britanic de Externe.
Informaţii utile:
Redacţia în limba română a BBC WS şi-a început transmisiile la 15 septembrie 1939.
Bugetul BBC WS alocat de ministerul de Externe britanic pe anul 2008-2009 este de 265 de milioane de lire sterline.
BBC WS transmite în 33 de limbi, după cum urmeză : albaneză, arabă, azeră, bengali, birmaneză, engleză pentru Caraibe, cantoneză, franceză pentru Africa, hausa, hindi, indoneziană, kinyarwanda/kirundi, kirkiză, macedoneană, mandarină, nepaleză, pashto, persană, portugheză pentru Brazilia, română, rusă, sârbă, sinhaleză, somaleză, spaniolă pentru America latină, swahili, tamilă, turcă, ucraineană, urdu, uzbecă şi vietnameză.
Radio BBC WS poate fi ascultat pe unde scurte, pe FM în 154 de capitale ale lumii, iar o selecţie de programe este preluată de aproape 2000 de posturi FM şi de unde medii în toată lumea.

Atac incalificabil la adresa Bisericii Ortodoxe si a Statului Roman. Tokes reclama "discriminarea" Mitropolitului eretic Corneanu la Bruxelles

Ajuns europarlamentar al Romaniei (?!) in conditii extrem de dubioase (Vezi Adevarul), agentul maghiar Laszlo Tokes foloseste acum orice prilej pentru a lovi Statul Roman si Biserica Ortodoxa Romana. Intr-o conferinta de presa sustinuta azi la Bruxelles, Tokes reia toate "bubele negre" pe care le vede in capul Romaniei din postura de diversionist si propagandist al "Ungariei Mari". Insotit de o delegatie "ecumenica a bisericilor minoritare" formata din Csűry István, episcop în exerciţiu al Eparhiei Reformate de pe lîngă Piatra Craiului, Nicolae Anuşcă, prim consilier al Arhiepiscopiei Greco-Catolice din România, Máthé Dénes, prim curator al Bisericii Unitariene din Transilvania si Kovács Gyula, vicepreşedintele Comunităţii Baptiste din România, Tokes a mers cu reclamatiile privind "discriminarea religioasa" a "bisericilor istorice din Transilvania" pana la consilierul pe probleme de culte al presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. Cerintele maghiare extremiste sunt aceleasi, reluate acum cu reprosul ca nu mai pot exista "astfel de probleme intr-un stat UE". Respectiv, ungro-reformatii-baptisto-greco-catolici reclama nefondat si aberant Romania in urmatoarele chestiuni:
1. Ca Legea Cultelor "institutionalizeaza discriminarea religiilor minoritatilor" si ca, desi Constitutia garanteaza libertatea religioasa, statul nu este neutru si favorizeaza injust biserica majoritara (BOR);
2. Ca biserica greco-catolica nu isi primeste proprietatile;
3. Ca elevii si studentii unor minoritati religioase - inclusiv "ungro-ceangaii" (!) -nu beneficiaza de acces egal la educatie ;
4. Ca Biserica Ortodoxa primeste "alocatii si proprietati imense" de la stat de care ar trebuis a beneficieze si "bisericile discrimiante";
5. Cer o Motiune a Parlamentului European pentru ca "bisericile europene" sa aiba acces la fondurile UE;
6. Cer ca Raportul Tismaneanu si, in mod special, capitolul mincinos despre culte si minoritati religioase (Vezi Biserica Ortodoxa condamna ereziile lui Tismaneanu: ZIUA) sa fie extins (?!) si toti ierarhii si preotii sa fie investigati privind colaborarea lor cu serviciile secrete comuniste (Tokes vorbeste?! Vezi Colaboratori ai Securitatii RSR si RPU "albiti" de Coalitia pentru o Romanie Murdara...)
7. Ca, desi suntem in "anul dialogului" multi-inter-culturnic, "multe din actiunile luate de Biserica Ortodoxa majoritara contravin acestor principii si nu sunt sanctinaote de stat: discursuri ale urii ("hate-speach") sunt permise la Televiziunea de stat, proprietati care trebuie restituite sunt distruse, se practica discriminarea impotriva bisericilor minoritare in scolile publice si media de stat " si se da ca exmplu "linbertate religioasa" a Transilvaniei, dupa cum a fost enuntata de asa-zisul "Parlament de la Turda" din 1568, unde erau evidentiate "natiunile istorice ale Transilvaniei": sasii, maghiarii si secuii !

Pe langa aceste neghiobii sfidatoare la adresa Romaniei, grupul ungro-reformato-baptisto-greco-catolic a emis de la Bruxelles catre toate forurile europene un asa-zis "Comunicat fratesc" in apararea Mitropolitului eretic informator al Securitatii Nicolae Corneanu. Il redau integral mai jos impreuna cu celalalte documente ale actiunilor anti-romanesti intreprinse, subliniez, cu concursul direct si al unui roman: Nicolae Anuşcă, prim consilier al Arhiepiscopiei Greco-Catolice din România. Aceste acte anti-ortodoxe se adauga manifestati neortodocsilor de la Timisoara, la semnaturile stranse de "societatea civila" anti-crestina "a Banatului", sub bagheta scriitorului Daniel Vighi (care a semnat si pentru eliminarea Icoanelor din Scoli) si la o asa-zisa scrisoare privata plina de sfaturi "duhovnicesti" trimisa de Martin Roos, Episcop romano-catolic de Timisoara, tutoror membrilor Sfantului Sinod al BOR.

"Comunicat frăţesc"

În sânul Bisericii Ortodoxe Române cât şi la nivel internaţional a produs valuri de scandal faptul că la 25 mai 2008, cu ocazia sfinţirii unei biserici greco-catolice arhiepiscopul Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului a făcut împărtăşanie împreună cu preoţii greco-catolici şi cei romano-catolici.
Clericii ortodocşi au calificat acest eveniment deosebit ca ”erezie pro-papală”, ca „fiind împotriva Canoanelor”, şi cer măsuri severe din partea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, respectiv sancţionarea exemplară a arhiepiscopului Nicolae Corneanu. În numele „singurei şi adevăratei” credinţe ortodoxe se aduc cuvinte grave la adresa Bisericii Greco-Catolice, iar unii dintre ei consideră actul nobil al ierarhului din Timişoara ca „fructul” nedorit al dialogului ecumenic.
În spiritul Timişoarei, a dragostei frăţeşti, al adevăratului ecumenism, transmitem sincera recunoaştere şi solidaritate a credincioşilor Bisericilor noastre minoritare din Transilvania către Înalt Prea Sfinţia Sa Mitropolit Nicolae Corneanu hărţuit pentru credinţa Sfinţiei sale în Christos şi deschiderea creştină pe care a manifestat-o.
Ne exprimăm compătimirea şi către fraţii noştri ortodocşi din Timişoara care au luat atitudine în apărarea Sfinţiei Sale. Să nu uităm, că în decembrie 1989 unitatea ecumenică a bisericilor din Timişoara a avut un rol hotărâtor în căderea dictaturii ateo-comuniste.
În Anul European al Dialogului dintre Culturi considerăm de importanţă europeană deosebită unitatea în Christos ce se manifestă în varietatea confesională.
Punem mărturie prin versetul Întîietatea dragostei din Evanghelie, astfel: „Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată redinţa încît să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sînt nimic". (1 Cor. 13,2)
Bruxelles, 25 iunie 2008
Tőkés László episcop, deputat în Parlamentul European
Csűry István, episcop în exerciţiu al Eparhiei Reformate de pe lîngă Piatra Craiului
Nicolae Anuşcă, prim consilier al Arhiepiscopiei Greco-Catolice din România
Máthé Dénes, prim curator al Bisericii Unitariene din Transilvania
Kovács Gyula, vicepreşedintele Comunităţii Baptiste din România


Press Conference:
"Historic Churches and Christian Values in Transylvania and Beyond"
When:
Wednesday, 25 June at 10h30
Where: European Parliament Press Room PHS 0A50 Brussels
What: MEP László Tőkés welcomes the leaders of the Transylvanian Historic Churches of Romania to the European Parliament to present the current situation of minority churches in Transylvania, focusing on issues such as religious education in Romania, the role of the church in social and cultural education, the status of restitution claims of church property confiscated by the former totalitarian communist regime in Romania. Their visit underlines the importance and need to strengthen Christian spirituality and identity throughout Europe.
The delegation includes:
István Csűry, Acting Bishop, Reformed Church District, Királyhágómellék District
Nicolae Anusca, First Councillor, Greek- Catholic Archbishopric, Romania
Dénes Máthé, First Elder, Unitarian Church of Transylvania
Gyula Kovács, Vice-President, Hungarian Baptist Alliance, Romania

O scrisoare retransmisa catre Barroso pentru aducerea aminte a problemelor "ecumenistilor minoritari"

Ecumenical Fellowship of Transylvanian Historic Churches in Romania

European Commission
To the President
His Excellency José Manuel Barroso

20 October 2005

Your Excellency,

]The delegation of the undersigned, representatives of the historical churches of Romania, has just returned from Brussels. During our talks with officials of the European Parliament we aimed to draw attention that following the period of institutional persecution of our churches during communism, religious freedom is still facing neuralgic problems at the doorstep of Romania's EU integration.
Romania failed to restore confiscated church property. We seek to emphasise that our churches presented reclaims for over 4,000 estates, which are necessary for our religious, charity, educational and social activities. Up to this day our churches still demand 90 % of their confiscated property.
Romania still has no law on religions. We applauded that the current government has started to prepare a draft bill on religions in consultation with the recognised denominations, but despite the agreement achieved that denominational education shall be subsidized of the state budget, government officials changed the draft by saying that the State "may" support financially the confessional education in the conditions of the law.
The Romanian law on education of 1995 that was amended in 1999 does provide the recognised religions the right to set up and administer forms of confessional education of every degree, profile and specialization. Though the Constitution of Romania amended in 2003 is granting equal status for religious education to other forms, the law has not yet been modified in accordance.
In the lack of regulations by the law the issue of state subsidization of church activity also causes tensions between churches. Indeed, the majority church has been privileged and funded by the state since 1989, and while our churches have been trying for many years to regain possession of their confiscated property, the Orthodox Church is receiving considerable estate property by government decrees.
Keeping all this in mind, we need to say that the principle of equality and religious freedom which is granted by the Constitution of Romania are not mirrored by relevant laws. We are appealing hereby to Your Excellency that European Institutions monitor the situation of historical churches and national minorities in Romania. We consider that the upcoming Country Report on Romania should also reflect on the discrimination of our churches.

On behalf of the Királyhágómellék Reformed Church District
László Tõkés, Bishop
On behalf of the Unitarian Church
Dr. Árpád Szabó , Bishop
On behalf of the Lutheran Church
Dezsõ Adorjáni , Bishop
On behalf of the Augustant Confession LutheranChurch
Friedrich Gunnesch, General Secretary
On behalf of the Greek Catholic Church United with Rome
Nicolae Anusca, Councillor of the Archdiocese
On behalf of the Roman Catholic Premonstrant Order
Anzelm Rudolf Fejes, Abbot and Provost-prelate

Mai jos, documentele privind "problemele" libertatii religioase in Romania:



Anexa


Candidatii pentru Mitropolia Olteniei

Maine se desemneaza candidatii pentru Mitropolia Olteniei. Conform regulamentului BOR, Sinodul Mitropolitan va avea doua propuneri iar membrii Adunarilor Eparhiale ar putea avea alte doua. Din informatiile noastre, pe aceasta lista, s-ar putea afla: Vincentiu Ploiesteanu', Damaschin Coravu, Irineu Slatineanul, Ioan Selejan. Sinodul din 8 iulie va mai adauga alte doua nume. Posibil Gurie Gorjanu si o surpriza...

COMUNICAT DE PRESĂ
Desemnarea candidaţilor pentru alegerea ierarhului titular în scaunul vacant de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei

Joi, 26 iunie 2008, orele 10.00, la Reşedinţa patriarhală din Bucureşti, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, va avea loc şedinţa de lucru a Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Olteniei. În continuare, se va desfăşura şedinţa specială de consultare a Sinodului mitropolitan cu membrii Adunării Eparhiale ai Arhiepiscopiei Craiovei, cu membrii clerici şi mireni din celelalte eparhii ale Mitropoliei Olteniei, delegaţi în Adunarea Naţională Bisericească, pentru desemnarea candidaţilor la Scaunul vacant de Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei.
Alegerea noului Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei va avea loc în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 8-9 iulie 2008.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Tuesday, June 24, 2008

State de interes european. Aviz amatorilor de la SIE

"Si cea mai groasa minte inculta, hranita cu idei politice nedigerate, poate face deosebirea intre state mari si state mici, pentru ca de la inaltimea kilometrilor tarii sale si a productiei umane, a ispravilor tehnicei sa decreteze ca trebuie sa dispara, devenind niste simple aceste trecatoare formatiuni care incurca marele mers al lumii.
Ideia nationala, pe care totusi, pentru ai lor, se sprijina, nu constituie nicio piedica atunci cind e vorba de acele tari, cu privire la care, cindva Leopoldul cel vechi al Belgiei gasise formula: .Statul regelui Leopold nu era un stat national. Valonii sint francezi, flamanzii, intre cari este si astazi o periculoasa agitatie, apartin rasei germane. O istorie a Belgiei s-a putut scrie, dar pe baza vitalitatii oraselor, iar numele vine dintr-o vreme, in cursul careia a fost anexiunea de douazeci de ani la Franta. Dar vointa de a trai a Belgiei e azi o imensa putere morala. Si, in afara de aceasta, statul e de interes european.
O Belgie se cere neaparat acolo unde nu poate fi nici Franta, nici Germania.
Tot asa, pe linga valoarea categoricului imperativ national, e cazul Romaniei.
Ea are la Gurile Dunarii un rol care nu poate fi incredintat nimanuia.
Germania, de o parte, ori Rusia, de alta, nu pot stapini aici decit in dauna unor interese care sint ale tuturor statelor europene.
E un lucru care, daca am sti sa vorbim de drepturile noastre, ar trebui sa fie continuu amintit."

Nicolae Iorga
“Neamul romanesc”
anul XXXV, nr. 22, din 28 ianuarie 1940, p.1

Mircea Eliade si Noaptea de Sanziene a anului 1927

”Văzu atunci cum peste sârme unul din jandarmi îşi aşează puşca mitralieră în poziţie de tragere. Apoi descoperi că de-a lungul sârmelor, santinelele se înmulţiseră: erau acum vreo 15. Văzu pe maior, înarmat şi el, traversând grăbit curtea din faţa cancelariei, cu un plutonier. Încet , încet, din toate părţile apăreau jandarmii. Deţinuţii ieşiseră din camere şi se adunară în mai multe grupuri în curte. Dar îndată ce unul dintre ei încerca să se apropie de sârme, jandarmii strigau şi înălţau armele. Până ce un plutonier se îndrepta spre sârme cu un jurnal în mână şi făcu semn să se apropie cineva. Înainta un bărbat înalt, subţire, cu barbă de timpuriu albită. Plutonierul înfăşură jurnalul, îl ghemui cât putu de mult, şi-l zvârli spre sârme. Celălalt se apleca să-l ridice şi se îndrepta către mijlocul curţii desfăcându-l. Se opri din drum, deschise ziarul şi se clatină. Toţi se repeziră spre el. Apoi Ştefan auzi un strigăt sugrumat, sălbatic, de fiară rănită:
- L-au împuşcat pe Căpitan.
Nu se mai auzi atunci nici o răsuflare în toată curtea. Tăcerea aceea împietrită i se păru mai cumplită decât orice strigăt.”
Mircea Eliade,
Noaptea de Sanziene

CAMUFLAJE ALE IMAGINARULUI

de Gabriel Stănescu
Un roman de amploarea şi forţa narativă a Nopţii de Sânziene a necesitat, în comparaţie cu nuvelistica, o elaborare mult mai anevoioasă şi mai îndelungată în timp. Început în 1949, în acelaşi an în care apare tratatul de Istorie a religiilor (Editions Payot), romanul este terminat în ziua de 7 iulie 1954. Deseori Eliade întrerupe scrisul pentru a redacta articole şi conferinţe, în detrimentul consacrării în exclusivitate elaborării Nopţii de Sânziene. Cartea apare în 1955 în traducere franceză la Gallimard sub titlul Foret interdite* şi abia în 1971 în limba română la Editura Ioan Cusa.
Mircea Eliade ambiţionează să recompună, ca într-un joc de puzzle, fresca istorică, socială şi politică a uneia dintre cele mai tulburi, mai convulsionate epoci din istoria României, proiectându-şi pe acest fundal propriul destin. Este vremea confruntărilor politice dintre Garda de Fier şi monarhul Carol II, având ca superlative extremismul ideologic, voinţa de putere a clasei politice conducătoare, expansionismul militar antonescian apoi ocupaţia şi sovietizarea societaţii româneşti de după război. Într-un cuvânt ceea ce el însuşi numeşte “teroarea istoriei”.
Scrierea romanului a presupus o minuţioasă documentare, mai ales pentru perioada celor doisprezece ani de viaţă românească; în care se desfăşoară acţiunea (1936-‘37 şi 1948-’49), aşa cum reiese din Fragments d’un Journal 1945-1969, Gallimard 1973: “Aş vrea să folosesc ceea ce am văzut eu însumi şi am auzit de la alţii, dar să mă las mai ales dus de imaginaţie spre a regăsi, ca într-un vis această epocă paradisiacă a Bucureştiului tinereţii mele. ”Mărturisirea pare excesiv de sentimentală; autorului îi scapă (intenţionat sau nu) contextul social şi politic atât de dramatic, de zbuciumat al epocii în care s-a format şi a strălucit ca şef al noii generaţii de la 1930, dar şi în care a pătimit din cauza convingerilor sale de dreapta.
După 1940, anul numirii lui Mircea Eliade ca ataşat cultural al Ambasadei României la Londra şi ulterior în calitate de consilier al Legaţiei Române la Lisabona, posibilitatea de documentare privind evenimentele politice din ţară devin limitate.
Cu toată infuzia de imaginar şi elemente mitice, prezente în mai toate nuvelele sale fantastice, caracterul autobiografic al Nopţii de Sânziene este resimţit acum în scriitură cu şi mai mare acuitate. Prin alter ego-ul său, Ştefan Viziru, Eliade va camufla anumite elemente, cel puţin “stânjenitoare” dacă nu chiar “compromiţătoare” ale istoriei sale personale în raport cu noul său statut european. Iniţiatul, care descifrează înţelesurile ascunse ale lucrurilor, se confruntă cu realitatea dură a unor circumstanţe în care interogaţia asupra “vinei tragice” asumate de generaţia sa capătă un înţeles soteriologic, eliberator. Viziru e închis în lagărul de la Miercurea Ciuc pentru că a găzduit un legionar, dar el crede despre sine că este nevinovat. Nu manifestă încredere în “destinul politic al generaţiei” şi nu crede în “steaua lui Codreanu”. Apare evident acum faptul că Eliade nu se identifică prea mult cu Viziru; încearcă chiar să se disculpe, prezentând personajul ca pe un adversar al legionarilor: “N-am absolut nici o simpatie pentru ideile şi metodele dumneavoastră politice. Sunt exact opusul dumneavoastră…”, se confesează el unui tânăr internat ca şi el în lagăr. Pe de altă parte, Viziru mărturiseşte că ar fi suferit alături de legionari pentru faptul că îi este odioasă dictatura, crima politică.
În volumul II al Memoriilor sale, Eliade neagă faptul că Viziru ar fi un alter-ego al său, cu toate că autorul a utilizat în Noaptea de Sânziene multe din amintirile sale legate de încarcerarea la Siguranţa Generală şi în Lagărul de la Miercurea Ciuc. Cum putea însă autorul să treacă sub tăcere testamentul său politic publicat în Buna Vestire (17 dec. 1937), făcând din personajul principal al romanului un apărător al democraţiei? De ce şi-ar fi camuflat Eliade biografia făcând din Viziru nu un alter ego, un aliat al autorului de ficţiune ci un adversar al acestuia? Răspunsul ţine de data asta mai puţin de regulile ficţiunii, şi mai mult, de o cauză şi mai gravă: prestigiul istoricului religiilor într-o lume refractară la problemele care ţin de istoria “celeilalte Europe”, lume care refuza să înţeleagă ce s-a întâmplat cu adevărat în România anilor ’30 cu o generaţie ale cărei idealuri au fost spulberate şi călcate în picioare de uneltele unei dictaturi politice fără precedent.
Din adoraţie, unii din cei mai apropiaţi ciraci ai maestrului îl apără cu atâta exces de zel încât îi fac mai mult rău decât bine. E greu de înţeles în acest sens afirmaţia unui discipol precum I.P.Culianu conform căreia Mircea Eliade nu a fost legionar. Nu aceasta este problema! Şi nu e nevoie să fie disculpat pentru “rătăcirile” sale de tinereţe. Citiţi şi constataţi singuri ce era “incorect politic” în acest articol testament din “Buna Vestire”: ”Astăzi, lumea întreagă stă sub semnul revoluţiei, dar în timp ce alte popoare trăiesc această revoluţie în numele luptei de clasa şi al primatului economic (comunismul) sau al statului (fascismul) sau al rasei (hitlerismul) Mişcarea Legionară s-a născut sub semnul Arhanghelului Mihail, şi va birui prin harul dumnezeiesc; de aceea, în timp ce toate revoluţiile contemporane au ca scop cucerirea puterii de către o clasă socială sau de către un om, revoluţia legionară are drept ţintă supremă mântuire a neamului, împăcarea neamului românesc cu Dumnezeu, cum a spus Căpitanul. Deoarece, sensul Mişcării Legionare se deosebeşte de tot ce s-a făcut până azi în istorie şi biruinţa Legionară va aduce după sine nu numai restaurarea virtuţilor neamului nostru, o Românie vrednică, demnă şi puternică, ci va crea un om nou, corespunzator unui tip de viaţă europeană. Omul nou nu s-a născut niciodată dintr-o mişcare politică, ci totdeauna dintr-o revoluţie spirituală, dintr-o vastă prefacere lăuntrică.” Să fim înţeleşi: Viziru se opune atitudinii antidemocratice a legionarismului, atitudine care nu vizează conceptul de democraţie în genere, ci democraţia din România interbelică în particular, caracterizată prin corupţie, anarhie, politicianism**.
Replica lui Ştefan Viziru devine însă întrucâtva simptomatică pentru atitudinea anti-istoristă a lui Eliade care îl apropie de cea a lui Nae Ionescu: “Viaţa n-ar merita să fie trăită dacă, pentru noi, oamenii moderni, ea s-ar reduce exclusiv la istoria pe care o facem. Istoria se petrece în timp şi prin tot ce are el mai bun, omul încearcă să se împotrivească Timpului.** Să nu uităm că Nae Ionescu şi-a început prima conferinţă din lagărul de la Miercurea Ciuc cu întrebarea: ”Are vreun sens Istoria?”****
Dacă politic Viziru e opusul lui Eliade, cel din anii ’30, filosofiile lor asupra Timpului şi Istoriei sunt identice .
Personajul optează pentru democraţie, pe motiv că această formă de guvernământ îşi propune un “ideal oarecum abstract care se împotriveşte momentului istoric”; dar devine dilematic în momentul în care realizează că tocmai cei ce se erijează în apărători ai democraţiei sunt cei ce au arestat şi închis în lagăre de concentrare pe legionari.
Odioasa asasinare a celor treisprezece legionari şi a Capitanului în noaptea Sfântului Andrei e identificată cu credinţa populară potrivit căreia în această noapte, strigoii ies din cimitire furişându-se în casele oamenilor ”mâncându-le inimile”, adică omorându-i până la al nouălea neam. Momentul anunţării tragediei deţinuţilor din lagăr impresionează prin admirabila solidaritate a legionarilor: ”Văzu atunci cum peste sârme unul din jandarmi îşi aşează puşca mitralieră în poziţie de tragere. Apoi descoperi că de-a lungul sârmelor, santinelele se înmulţiseră: erau acum vreo 15. Văzu pe maior, înarmat şi el, traversând grăbit curtea din faţa cancelariei, cu un plutonier. Încet , încet, din toate părţile apăreau jandarmii. Deţinuţii ieşiseră din camere şi se adunară în mai multe grupuri în curte. Dar îndată ce unul dintre ei încerca să se apropie de sârme, jandarmii strigau şi înălţau armele. Până ce un plutonier se îndrepta spre sârme cu un jurnal în mână şi făcu semn să se apropie cineva. Înainta un bărbat înalt, subţire, cu barbă de timpuriu albită. Plutonierul înfăşură jurnalul, îl ghemui cât putu de mult, şi-l zvârli spre sârme. Celălalt se apleca să-l ridice şi se îndrepta către mijlocul curţii desfăcându-l. Se opri din drum, deschise ziarul şi se clatină. Toţi se repeziră spre el. Apoi Ştefan auzi un strigăt sugrumat, sălbatic, de fiară rănită:
- L-au împuşcat pe Căpitan.
Nu se mai auzi atunci nici o răsuflare în toată curtea. Tăcerea aceea împietrită i se păru mai cumplită decât orice strigăt. În clipa următoare, îi văzu pe toţi căzând în genunchi în plâns, gemând. Unii se loveau cu capul de pământ. Alţii urlau ca un câine lovit.”
Anul 1938 a fost, într-adevăr, un an dramatic pentru Mircea Eliade. La numai o lună şi jumătate de la condamnarea lui Corneliu Zelea Codreanu, în iunie 1938, scriitorul a fost arestat şi ţinut în beciurile Siguranţei aproape şase săptămâni. Armand Călinescu a încercat să obţină o “declaraţie de desolidarizare” în schimbul eliberării sale. Eliade a refuzat însă să semneze, atâta timp cât generaţia sa era prigonită, iar legionarii urmăriţi şi persecutaţi fără a li se găsi vreo vină. În consecinţă, a fost trimis în Lagărul de la Miercurea Ciuc, dar a reuşit să scape cu viaţă prin internarea sa la Sanatoriul de la Moroieni, după care a fost pus în libertate. A fost un adevărat miracol.
Ca urmare a asasinării lui Armand Călinescu de către echipa legionară condusă de avocatul Miti Dumitrescu, Mişcarea a fost “decapitată”. Legionarii rămaşi în lagărele de la Vaslui şi Miercurea Ciuc au fost exterminaţi. Numai din lagărul unde a fost închis Eliade, au fost executaţi 44 de deţinuţi. Din fiecare judeţ au fost executaţi câte 3 capi legionari, fără nici o judecată, în total fiind ucişi, numai în acel an, 150 de legionari.
Tragedia Gărzii de Fier va continua cu aşa-zisa Rebeliune legionară din ianuarie 1941, regizată de Antonescu cu scopul de a-i înlătura de la conducerea statului. La Legaţia Română din Londra, Viziru află amănunte din ziarele româneşti despre eveniment. Cordoane de jandarmi percheziţionează oamenii pe străzi, iar sediile legionare sunt ocupate sau asediate de armată. Se trag provocator focuri de armă în aer. Cel mai bine rezuma situaţia Bibicescu: “N-a fost şi nici nu va fi nici o rebeliune, doar o serie de incidente provocate de criminali şi demenţi şi câteva mii de derbedei care au profitat de întuneric ca să devasteze şi să prade”.
În roman e relatat incidentul de la aeroportul din Londra, în care Eliade a fost percheziţionat ca persoană suspectată că face spionaj pentru Germania. În condiţiile în care România se afla în război cu Anglia, fiecare funcţionar din serviciul diplomatic putea fi bănuit de spionaj. Orice român devine astfel suspect. Eliade nu putea face excepţie.
Amalgamarea planurilor narative prin imaginar face posibilă citirea Nopţii de Sânziene altfel decât ca pe un roman de dragoste, cu toată încărcătura mitologică adiacentă. Rememorarea acelei “epoci paradisiace a Bucureştiului tinereţii” autorului face posibilă existenţa a două lumi, paralele: una reală şi alta imaginară, în care personajele dau dovada unui comportament, a unei experienţe şi filosofii de viaţă care până la un punct se identifică cu cele ale lui Mircea Elaide însuşi. Ele urmează etapele unei odisei intelectuale care nu e alta decât cea a omului modern care caută o explicaţie privind Timpul şi Istoria.
Romanul poate fi citit într-o “cheie” mitică, care ar putea explica “sacrul camuflat în profan”, dar şi într-o “cheie” evenimenţială care ar putea motiva miracolul “căderii în istorie”, noi românii aflându-ne în fruntea “neamurilor fără noroc”.
Mircea Eliade începe să scrie primele câteva sute de pagini fascinat de simbolismul nopţii de sânziene în care, conform credinţei populare, “se deschid cerurile” şi poţi vedea “dincolo”, poţi ieşi din timp. Dacă ar fi rămas doar la nivelul unei explicaţii mitologico-folclorice, povestea de dragoste a lui Ştefan Viziru, căsătorit cu Ioana, dar îndrăgostit de o altă femeie nu ar fi avut miza pe care autorul însuşi o sconta. Lui Claude-Henry Rocquet îi mărturiseşte că întreaga filosofie a capodoperei sale romaneşti se învârte în jurul întrebării “Cum poţi să iubeşti două femei în acelaşi timp”? ***
De fapt, mesajul romanului e unul mult mai grav: cel al politicului camuflat în sacru şi în mitologie. Noaptea de Sânziene coincide simbolic cu data întemeierii la Iaşi, în 24 iunie 1927 a Legiunii Arhanghelului Mihail sub care s-a născut Mişcarea Legionară. Trebuie remarcat că întemeietorii săi au înţeles că “linia ce va trebui urmată ţine de aspectul pur spiritual, religios, aşa cum îi va mărturisi Codreanu lui Julius Evola la întâlnirea lor, care a avut loc, probabil, în 1938, în casa lui Nae Ionescu.
Eroii cărţii nu trăiesc evenimentele ci se lasă trăiţi de ele. Dincolo de o iubire sau alta, de o dramă pasională sau alta, de o întâmplare sau alta romanul deschide perspectiva unui timp mitic, ale cărui semne nu pot fi descifrate decât printr-o cunoaştere de tip esoteric. Într-un interviu acordat lui Frédéric de Towarnicki, în noiembrie 1983, istoricul religiilor atrăgea atenţia asupra faptului că noi trăim într-o lume de “semne”, a căror semnificaţie nu este numai intelectuală, ci cu mult mai vastă: existenţială, metafizică: “Astăzi transcendentul se camuflează în concret, realul în ireal iar această dialectică a camuflajului pe mine mă pasionează foarte tare(…)”. Eliade provoacă, de fapt, această conexiune între “creativitatea narativă şi învingerea uitării”. Povestind, autorul se salvează pe sine şi lumea sa care câştiga prin naraţiune o dimensiune sacră. Prin aceasta el nu face decât să salveze de la uitare propriul trecut. “Nostalgia originilor” e singurul lucru de care se poate face “vinovat” un desţărat. Doar că, pentru a-şi aminti ce i s-a întâmplat în trecut e necesară transcenderea profanului, descoperirea semnelor iniţiatice prin care s-ar putea înţelege dimensiunea sacrului, timpul “non-istoric – timpul viselor, timpul imaginarului”, etc. Ieşirea din timp şi ignorarea Istoriei sunt motivate de efortul disperat al lui Ştefan Viziru de a regăsi beatitudinea copilăriei şi adolescenţei, pierdută pentru totdeauna.
Adevărata beatitudine, dacă ar fi să-l comparăm pe Eliade cu Ştefan Viziru, e posibilă doar când există posibilitatea de a ieşi din timp, dacă nu vrea să se lase confiscat de Istorie.
Obsesia omului modern pentru Istorie nu poate să nu devină în filosofia eliadescă incompatibilă cu un alt tip de umanitate, altul decât cel creator de istorie. Anisie face aluzie la un tip anistoric, care nu se mai supune legilor temporale: lumea creatoare de mituri şi care urmăreşte o altă perfecţiune decât cea obişnuită a omului modern, creator de istorie. Anihilarea civilizaţiei noastre, la al cărui început suntem martori, va încheia definitiv ciclul în care ne aflăm şi va îngădui astfel reapariţia celuilalt tip de umanitate.
Eliade va relua în acest roman teza “terorii istoriei”: “Noi cei de aici, nu prea avem motive să iubim istoria. De ce am iubi-o? Zeci de secole Istoria a însemnat pentru noi năvălirile barbare, alte cinci secole a însemnat teroarea rusească şi acum pentru nu ştiu câte secole, Istoria va însemna Rusia sovietică”.
Personajele, purtătoare ale tezelor eliadeşti despre Istorie, trăiesc, mai toate, sentimental rătăcirii într-un timp care nu e al lor. Ştefan Viziru, spre exemplu, trăieşte o viaţă străină, a altcuiva. Între cel de acum şi cel de ieri, despărţit de timpul “beatific” dinaintea războiului, intervine o ruptură, o despărţire dureroasă. Sentimentul rătăcirii se asociază cu cel de culpabilitate. Se simte răspunzător de moartea lui Partenie (Nae Ionescu?) şi a Ioanei (Nina Mareş?). Eliberat din lagărul de la Miercurea Ciuc, Ştefan Viziru pleacă pe front. Întors după încheierea războiului, încearcă să se adapteze vremurilor în derivă învăţând ruseşte. Reuşeşte să fugă din ţară cu o serie de documente secrete, despre care Securitatea ştia. O mărturiseşte Bursuc, un delator de profesie, care lucrează de astă dată pentru noii stăpâni, motivându-şi într-o discuţie cu Biriş abjecta opţiune: “Ăştia vor doar să te pună la încercare (…), să vadă dacă eşti om de încredere, de cuvânt. Apoi te trimit la Paris. O să-ţi spună să lucrezi pentru ei(…).
Bursuc anticipează faptul că legionarii vor fi lichidaţi şi că partidul comunist cu cei o sută de membri pe care îi avea, în 1944, va lua puterea, impus prin forţă de tancurile sovietice.
Biriş, profesor de filosofie, adept al existenţialismului heideggerian intenţionează, la îndemnul lui Ştefan, să fugă şi el în Occident. El este purtătorul unui misterios “Mesaj din Labirint”, care conţine informaţia potrivit căreia în Munţii Carpaţi s-a organizat o rezistenţă anti-comunistă armată. Mesajul nu ajunge la destinaţie, Biriş fiind arestat şi anchetat la Securitate. Dacă ar fi ajuns la Paris adevăratul lui mesaj ar fi fost unul de “dragoste şi de despărţire” pentru vina (o alta “vina tragică”) că “occidentalii” au abandonat ţările aflate dincolo de “cortina de fier”: “…deşi ne-au condamnat la moarte, noi, ăştia de pe aici, proştii şi săracii, noi tot îi iubim şi îi venerăm”, mărturiseşte Biriş lui Bursuc, continuând cu teza conform căreia occidentalii iubesc Istoria, amintindu-le că oamenii sunt muritori, că civilizaţiile sunt muritoare”, spre deosebire de noi, cei din Est, care nu avem motive să o idolatrizăm.
Într-un articol publicat în exil, în 1954, sub titlul naeionescian “Căderea în istorie”, Mircea Eliade începe cu o frază concluzivă pentru teza sa despre nenorocul românilor în istorie: “Noi românii nu avem nici un motiv să idolatrizam Istoria. Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte. Ca să supravieţuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri ca să cucerească pământul (…). De ce-am idolatriza, noi, românii, Istoria? Descindem dintr-unul dintre “neamurile cele mai numeroase din lume”, şi praful s-a ales de el; nici măcar limba nu i se mai cunoaşte. Am făcut parte dintr-o Românie de trei ori mai mare decât Dacia, şi, ‘vicisitudinile Istoriei’ au sfărâmat-o definitiv”.
Chiar dacă neamul românesc se adâncise, după sovietizarea ţării “în cea mai cumplită criză pe care a cunoscut-o în întreaga şi amara lui istorie”, Eliade crede că singura posibilitate de salvare a neamului ţine de înţelegerea creştină. Cu toate că Traian ne predestinase drept “popor de graniţă”, povara trecutului nu e prilej de deznădejde pentru că dejnădejdea în creştinism e considerată un păcat grav.
Optimismul lui Eliade nu-l împiedica să amendeze Occidentul în legătură cu strategia greşită de a ne abandona. “…Conştiinţa istorică occidentală n-a valorificat încă misiunea popoarelor de frontieră, care au îngăduit Europei apusene să devină ceea ce a fost până mai ieri: stăpâna lumii”
Pentru Bibicescu (Haig Acterian?), destinul e “porţiunea de Timp pe care ne-o îngăduie Istoria”. Bibicescu, care a îmbrăcat cămaşa verde pentru a fi numit director de teatru se înscrie acum în partidul comunist şi devine subdirector al Teatrului Naţional. Oportunist de vocaţie se foloseşte de un manuscris inedit rămas de la Partenie (care e ucis pe stradă confundat fiind cu Viziru), pentru a scrie o piesă de teatru intitulată “Priveghiul” în care se descrie tragedia trupelor române la Stalingrad şi apoi procesiunea întoarcerii sufletelor morţilor acasă.
Vidrighin (care nu este altul decât Al. Rosetti cel ce l-a ajutat pe Eliade pentru a ocupa un post în diplomaţie), simte prăpădul ce se apropie de la distanţă. Într-un dialog cu Viziru îi atrage atenţia asupra situaţiei politice instabile: “Se apropie focul cel mare, ascultă-mă pe mine! Praful şi pulberea o să se aleagă de noi. Şi dumneata zaci aici, în ţigănia asta cu câteva mii de lei pe lună!...” Ştefan îl întreabă ce ar trebui să facă. Răspunsul nu se lasă aşteptat: “Să-ţi iei un post în străinătate, cât mai departe de locurile acestea”.
În atmosfera tensionată a romanului, războiul devine, el însuşi personaj: “El a confiscat întreaga istorie contemporană, timpul în care am fost ursiţi să trăim. Europa întreagă trăieşte ca un monstrous automat, pus în mişcare de veştile lansate în fiecare minut de sutele de posturi de radio, de ediţiile speciale ale ziarelor de convorbirile între prieteni (…). Teroarea evenimentelor este nu numai umilitoare pentru fiecare din noi, ca fiinţe umane, dar este în cele din urmă sterilă. Nimic nu se alege din acest contact permanent cu Istoria.” O nouă cruzime se experimentează în istoria contemporană datorită războiului: cruzimea istorică. Spre deosebire de cruzimea zoologică, aceasta nu are scuza de a fi săvârşită din instinct.
Fatalismul nu este o soluţie: “Nu ne putem împotrivi acestui destin. Dar avem măcar datoria să protestăm împotriva lui.”
Aşa-zisa eliberare are grave consecinţe asupra întregii existenţe a neamului: măsluirea istoriei naţionale, abolirea tradiţiei spirituale prin afişarea unui ateism feroce, depersonalizarea fiinţei umane, etc.
După înfrângerea suferită de trupele germane şi române la Stalingrad, cursul războiului se înclină în favoarea ruşilor. La începutul lui august 1944 începuse ofensiva armatelor ruse pe tot frontul Moldovei. Oamenii erau deznădăjduiţi în perspectiva intrării ruşilor în ţară. Tuturor le era teamă că vin ruşii. Învăţătorul Gheorghe Vasile conştient de pericolul iminent al invaziei militare ruseşti se decide să transporte Biblioteca Aşezămintelor Culturale în afara Bucureştiului cu o căruţă. Găseşte, în sfârşit, o hrubă într-un cimitir, în comuna natală. Dobroieşti de Vlaşca. Gestul e semnificativ, simbolic, asemănător cu cel al strămoşilor noştri care ascundeau grânele din calea năvălirilor barbare.
În noaptea de 23 august la radio s-a anunţat lovitura de stat a Regelui Mihai şi încetarea ostilităţilor cu sovietele. În pofida armistiţiului, toate trupele care se aflaseră pe frontul din Moldova fuseseră capturate şi trimise în Rusia.
Treptat, jandarmeria, poliţia şi siguranţa au trecut în mâna comuniştilor. În schimb, în proclamaţia guvernului se menţionează că trupele sovietice trebuie privite cu încredere şi prietenie fiindcă veneau să ajute la eliberarea ţării. Armata sovietică înainta vertiginos spre capitală iar gurile-cască aşteptau intrarea victorioasă a armatelor “eliberatoare” pe străzile Bucureştiului.
Ştefan Viziru se compara el însuşi cu Ulise, eroul legendar, care trece printr-o serie de încercări iniţiatice în drumul său spre Itaca, el este unul din acele milioane de eroi care repetă de la Homer încoace o mai mult sau mai puţin dramatică odisee. Este odieseea popoarelor sacrificate dincolo de cortina de fier pe care el are datoria să o aducă la cunoştinţa occidentalilor.
Ştefan Viziru îşi aminteşte norul de pe şoseaua care duce la Sighişoara nor pe care-l ridica un camion militar. Lângă şofer un soldat rus care-l ameninţa pe şofer îndreptând spre el o carabină. Într-un sat din Moldova toţi oamenii au ieşit cu făclii şi lumânări, împreună cu preotul să se roage. O procesiune colectivă în amintirea morţilor de la Stalingrad. În credinţa populară sufletele celor căzuţi, regimente întregi de ostaşi români se întorceau la casele lor. Subiectul ar fi servit lui Partenie să scrie o piesă de teatru, cu titlul camuflat, “Priveghiul” care, probabil a rămas “încremenită în proiect”, orice referinţă la eveniment fiind cu desăvârşire interzisă în condiţiile instaurării puterii comuniste şi a cenzurii de după război. Sau poate oportunismului lui Bibicescu care a descoperit, între timp, misiunea istorică a proletariatului.
Scena din ajunul Crăciunului, cu militarul rus care apare în prag ridicând braţul şi mişcând degetele ca şi când ar fi tras cu revolverul este revelatoare pentru atmosfera de teroare care domnea în ţară sub ocupaţie rusească. Rusul dansează încins de câteva pahare de vin iar la răstimpuri se opreşte, ridică damigeana şi umple paharele şi apoi o duce la gură şi bea până simte cum îi curge vinul peste obraji, pe bărbie, pe piept. Bibicescu mărturiseşte Irinei despre noaptea în care Cătălina căutase la el adăpost, după ce fusese acostată pe stradă şi violată de un soldat rus beat. Personajele suportă “teroarea istoriei” fără să înţeleagă ce se întamplă. Ea apare sub diferite înfăţişări: tifosul exantematic din Moldova, decimarea diviziilor româneşti în Cehoslovacia, prăbuşirea iminentă a lui Hitler. După căderea Berlinului, oamenii încep să spere că odată încheiat războiul, ruşii se vor retrage din România. Pentru intelectualii din emigraţie, singura preocupare este aceea de a face cultură, să continue tradiţia culturală ca o alternativă a marxizării şi stalinizării din ţară.
La Paris, Bărăgan meditează la un plan de acţiune prin care să atragă atenţia mai marilor Europei şi Americii asupra tragediei popoarelor sacrificate dincolo de cortina de fier. În viziunea lui Eliade singurii vinovaţi pentru pierderea acestei părţi a Europei datorită politicii lor de cedare în faţa puterilor expansioniste ale lui Stalin nu sunt decât Churchill şi Roosevelt.
Pe Viziru îl salvează credinţa că există altceva dincolo de timp şi Istorie. Pentru el singura soluţie este ieşirea din timp, ignorarea istoriei cu scopul de a găsi beatitudinea copilăriei, de a reintegra un paradis pierdut. Ieşirea din Istorie, refugierea în mit nu e o soluţie la “teroarea Istoriei”, ci un camuflaj, ca toate celelalte. Răspunsul real şi eficient la astfel de provocări ale istoriei contemporane precum depersonalizarea, dezumanizarea, moartea, transformarea omului în maşină este cultura, crearea de valori spirituale.
Încercările Istoriei, golite de orice semnificaţie transcendentală, ilustrează aşa-zisa “teroare a istoriei”. Pentru unele popoare aceste încercări pot fi benefice; ele întăresc şi fortifică. Aşa se explică şi miracolul supravieţuirii noastre ca “popor de frontieră”. Istoria neamului? “O lungă necontenită, halucinantă hemoragie(..) Luptam şi muream pentru toţi. Muream, mai ales plătind miopia şi neghiobia altora”, scrie Eliade în articolul “Căderea în istorie”(1950)
Optimismul istoricului religiilor este evident: “Noi oamenii, trebuie să sperăm într-o mântuire a Istoriei în întregul ei”. Aplicând perspectiva creştină asupra trecutului acesta nu poate fi prilej de deznădejde, pentru că în creştinism păcatul deznădejdii are gravitatea excepţională pe care alte religii nu îl au. Suntem conştienţi, fiecare din noi, de trecutul neamului de care aparţinem. Pentru noi, acest trecut a însemnat nenoroc, sărăcie, obscuritate, nerecunoştinţă. Cu toate acestea nu trebuie să ne fie ruşine şi nici să blamăm istoria neamului, dar nici să aplicăm o perspectivă fatalistă. Chiar dacă trecutul a reprezentat pentru noi “o serie de păcate şi ocazii pierdute” creştineşte vorbind, prezentul constituie după Eliade, o infinitate de posibilităţi deschise, inclusiv posibilitatea de a face Istorie majoră.

Note:
* Şi nu sub titlul La Nuit Bengale cum greşit consemnează acad. Eugen Simion într-o notă de subsol, în postfaţa romanului, ediţia din 1999, Ed. Univers enciclopedic.
**Claudio Mutti în volumul Mircea Eliade şi Garda de Fier (Ed. Puncte Cardinale, 1995), vorbeşte despre un proces amnezic al autorului Nopţii de Sânziene, în sensul că acesta “şi-a descărcat propria memorie de experienţa legionară punând pe seama lui Partenie (Nae Ionescu) ceea ce îi aparţine de fapt lui Mircea Eliade însuşi.
*** Încercarea Labirintului, Ed. Dacia,1990
**** Vezi conferinţele lui Nae Ionescu adunate în volumul Fenomenul Legionar (Antet XX Press, 1993)

Resurse:

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Sanzienele - Dragaica


Cel mai mare om nascut din femeie (Matei XI, 11)
Crestinii ortodocsi si catolici praznuiesc, astazi, nasterea Sfantului Ioan Botezatorul, profetul care a descoperit cel dintai ca Iisus este Mesia trimis de Dumnezeu. Considerat Inaintemergatorul Domnului, el este ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar si cel care a facut trecerea spre perioada Noului Testament. In memoria crestinatatii, el va ramane cel care, botezandu-L pe Mantuitorul Iisus Hristos in Iordan, a spus lumii, ca Iisus este cu adevarat Mesia, Marele trimis al lui Dumnezeu.
Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in satul Ein-Kerem langa Ierusalim si este fiul Elisabetei (verisoara Mariei, mama lui Iisus) si al rabinului rural Zaharia. Nasterea lui a fost anuntata de Arhangelul Gavril care i-a transmis, totodata, preotului Zaharia, cand acesta se afla in templu, numele pe care Dumnezeu l-a harazit copilului, Ioan. A venit pe lume cu aproximativ sase luni inaintea lui Iisus.
Predicator ascet, a activat numai in preajma raului Iordan. Predicile sale poarta, dupa parerea unor cercetatori, amprenta radicalismului esenian, anuntand iminenta Apocalipsei si a “Judecatii de Apoi”, indemnand la pocainta, botez si la ispasirea pacatelor.
L-a criticat public in mod repetat pe regele Irod Antipa pentru culpa de a se fi casatorit cu Irodiada, fosta sotie a fratelui vitreg Philippus, fapt care a atras intemnitarea sa in cetatea Machaerus din Pereia (azi in Iordania). La o petrecere cu multi oaspeti, dedicata aniversarii zilei de nastere a regelui, Salomeea, fiica Irodiadei, ar fi dansat in fata tatalui sau vitreg Irod Antipa, solicitandu-i capul lui Ioan Botezatorul, in schimbul favorului de a-i deveni amanta. Potrivit Scripturii, Ioan Botezatorul a fost ucis in aceeasi seara, prin decapitare, iar capul sau i-a fost adus Salomeei pe o tava. Trupul lui Ioan Botezatorul a fost dus de ucenicii sai in orasul Samaria (azi in Israel), unde a fost ingropat.
Imparatul roman anticrestin Julianus Apostata (360-363) a ars ramasitele lui Ioan Botezatorul, imprastiindu-i cenusa. Capul i-a fost salvat si dus la Alexandria (Egipt), apoi la Constantinopol (Turcia), de unde a fost dus in provincia Poitou (Franta). Din trup au mai ramas nearse numai un brat si un deget.

Ziua nasterii Botezatorului, o exceptie in calendarul ortodox

Nasterea Sf. Ioan Botezatorul a fost fixata cu 6 luni inaintea Craciunului, cand se celebreaza nasterea lui Iisus. Este atestata in secolele IV-V ale erei crestine. Sarbatoarea nasterii Inaintemergatorului Domnului reprezinta o exceptie facuta acestuia, intrucat sfintii si martirii sunt comemorati, de obicei, in ziua mortii, considerata a fi ziua nasterii lor pentru Imparatia Cerurilor. Numai Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul au privilegiul de a li se sarbatori atat zamislirea (23 septembrie, 9 decembrie) si nasterea (8 septembrie, 24 iunie), cat si alte evenimente din viata lor (ca Buna-Vestire, Aflarea capului Sfantului Ioan Botezatorul). Motivatia este aceea ca Sfanta Fecioara este cea dintai si cea mai mare decat toti sfintii, iar Sf. Ioan Botezatorul, potrivit proorociei facuta de ingerul Gavriil – este “mare inaintea Domnului” si s-a umplut de Duh Sfant inca din pantecele maicii sale (Luca I, 15), iar dupa marturia Mantuitorului insusi, “nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei mai mare decat Ioan Botezatorul” (Matei XI, 11).

Sanzienele – sarbatoarea zanelor bune

Praznicului Nasterii Sfantului Ioan i se suprapune o sarbatoare campeneasca, consacrata zanelor bune, cunoscuta in popor sub numele de Sanzienele sau Dragaica. Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra.
In credinta populara, Sanzienele erau considerate femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om. Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui, zeul suprem datator de lumina, caldura si hrana. Megalitii din Muntii Calimani, pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens. Muntii Calimani sunt, de altfel, locul unde se desfasurau unele sarbatori de vara din care au derivat, mai apoi, nedeile locale.
Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu “lantul Sanzienelor”, pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.
In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie. In dimineata de Sanziene, spre exemplu, inainte de rasaritul soarelui, oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva, ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea care premergea sarbatoarea, in credinta ca in acest fel isi vor visa ursitul. Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par sau pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.Sarbatoarea Sanzienelor, este considerata miezul verii si in toate zonele tarii se pastreaza traditiile legate de pregatirile pentru strangerea recoltelor; de un respect deosebit s-a bucurat ritualul care se desfasura la holda de grau (Dragaica); bobul de grau, este dupa traditie, purtatorul chipului lui Iisus.
Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna. In unele sate din sud-vestul Bucovinei putea fi intalnit, cu ani in urma, obiceiul “boului instrutat”. In cadrul ceremonialului, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic.Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.In Bucovina, serbarea de Sanziene sau Dragaicele este denumita in limbaj popular si Amutitul Cucului. Interesant de stiut - cucul canta doar trei luni pe an, de la echinoctiul de primavara (care coincide cu sarbatoarea religioasa Buna-Vestire, sau Blagovestenie), pana la solstitiul de vara, la Sanzaiene (sarbatoarea Sfantului Ioan Botezatorul - 24 iunie). Cand cucul inceteaza sa cante inainte de Sanzaiene inseamna ca vara va fi secetoasa. Tot de Sanziene se organizau iarmaroace, cel mai vestit fiind cel de la Suceava.
Se poate spune ca sarbatoarea crestina a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul pare a fi fost instituita si spre a inlocui aceste sarbatori pagane, cu caracter agricol sau naturist, din perioada solstitiului de vara (22-23 iunie).
de Cornel Enache
Cronica Romana

www.razbointrucuvant.ro/:
Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Preaînalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui,
Să dai poporului Său cunoştinţa mântuirii întru iertarea păcatelor lor,
Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus,
Ca să lumineze pe cei care şed în întuneric şi în umbra morţii şi să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii.
Iar copilul creştea şi se întărea cu duhul. Şi a fost în pustie până în ziua arătării lui către Israel.
Ascultati aici predica IPS Bartolomeu Anania la Praznicul Nasterii Sf. Ioan Botezatorul
Predica Parintelui Cleopa
“Prietenul Mirelui” - indreptarul iubirii smerite, jertfelnice si discrete
“Iată securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc”
Sf. Ioan Botezatorul, cel mai mare om nascut din femeie
Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul (text)
Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul - doua versiuni (audio)

Tragedia din Kosovo vazuta de Interfax. Bijuterii ale Ortodoxiei, inainte si dupa bombardarea lor

La începutul anului 2001 lumea era alarmată de unele relatări privind distrugerea statuilor gigantice ale lui Buddha, monumente unice ale culturii antice, de către talibanii din Afganistan. La vremea aceea, statuile prăbuşite deveniseră tema centrală a principalelor ziare, precum şi a emisiunilor de ştiri de pe marile canale de televiziune. În contextul respectiv, o altă tragedie, începută ceva mai devreme şi care continuă până astăzi, trecea aproape neobservată. Este vorba despre distrugerea mănăstirilor şi bisericilor din Kosovo.
Faptele nu s-au petrecut într-o ţară îndepărtată, unde talibanii îşi exercită puterea absolută, ci chiar în centrul Europei. Răstignirea provinciei Kosovo a avut loc sub privirile făcătorilor de pace din ţările cele mai dezvoltate. Acum, extremiştii albanezi terminau ceea ce nu apucaseră să ducă la bun sfârşit în timpul celui de-al doilea război mondial. Potrivit datelor furnizate de Biserica Ortodoxă Sârbă, aproape 150 de biserici şi mănăstiri au fost distruse în ultimii cinci ani în provinciile Kosovo şi Metochia, leagănul ortodoxiei sârbe.
Nu s-au distrus numai monumente de cultură sau odoare bisericeşti. Profanarea a atins însuşi sufletul unui neam cu o tradiţie bogată şi un destin deosebit, care a contribuit la eliberarea Europei de fascism cu 60 de ani în urmă, jertfind pentru biruinţă aproximativ un milion de oameni dintre ai săi.
Mulţi specialişti sunt de părere că astăzi provincia Kosovo a fost transformată într-o pepinieră a terorismului pentru întreaga Europă, într-un punct de schimb pentru traficanţii de droguri. Doar cele câteva biserici care au supravieţuit urgiei, precum şi ruinele acelora care nu au putut scăpa de noile atacuri barbare, aduc tăcută mărturie despre trecutul ţării.
Interfax împreună cu Fundaţia "Sfântul Andrei cel întâi chemat", publică o galerie fotografică a bisericilor din Kosovo înainte şi după distrugere. Poate că aceste imagini vor relata mai elocvent decât cuvintele tragedia uneia din cele mai mari naţiuni europene, care, în mod bizar, a fost trecută cu vederea de programele de ştiri de pe mapamond.
BISERICA SFINTEI FECIOARE din Musutiste, langa Suva Reka
MANASTIREA SF.MARCU DIN CORIZA, la Coriza, langa Prizren
MANASTIREA SF. GAVRIIL din Binac, langa Vitina
MANASTIREA DEVIC, langa Srbica
BISERICA INTRARII IN TEMPLU A MAICII DOMNULUI din Dolac, langa Klina
BISERICA SF.NICOLAE din Slovinje, langa Lipljan
BISERICA SFINTILOR APOSTOLI PETRU si PAVEL din Suva Reka
BISERICA SFINTEI TREIMI din Petric, langa Pec
CATEDRALA SFINTEI TREIMI din Djakovica
BISERICA PAROHIALA SF.ILIE din satul Zegra, langa Gnjilane
BISERICA SFINTILOR DOCTORI FARA DE ARGINTI COSMA SI DAMIAN, satul Novake, langa Prizren
MANASTIREA ZOCISTE SI BISERICA SFINTILOR DOCTORI FARA DE ARGINTI COSMA SI DAMIAN
BISERICA PAROHIALA din Grmovo, langa Vitina
BISERICA SF. CNEAZ LAZAR din Piskote, langa Djakovica
MANASTIREA SI BISERICA SFANTULUI ARHANGHEL, Gornje Nerodimlje
Catedrala
Biserica Mântuitorului
Sediul administrativ al Episcopiei Prizren
Articol preluat de pe site-urile Interfax si www.ortodoxmedia.com

Monday, June 23, 2008

Basescu la o intalnire de gradul trei sub codul "O lume intr-un timbru". Lumea Rusiei

Preşedintele Traian Băsescu a participat la lansarea unei emisiuni filatelice comune româno-ruse si aniversarea a 130 de ani de relatii diplomatice, ocazie cu care a dat asigurări că lucrurile vor evolua pozitiv în relaţiile dintre cele două ţări.

Eu inteleg ca baietii de la SIE si compania pregatesc vizita lui Basescu la Moscova - din pacate prin moduri cam penibile, dupa cum se vede - insa nu am inteles de ce nu mai exista nimeni in structurile astea care sa observe ca intalnirea de lins timbrul prieteniei si serbat scorul de 130 la 0 a fost fixata - ar fi trist daca chiar de partea romana - exact in ziua in care a fost pus in aplicare protocolul secret din Pactul Ribbentrop-Molotov si s-a hotarat practic declansarea ocuparii Basarabiei si a Bucovinei (NOTA: In ziua de 23 iunie 1940, seful Serviciului Secret de Informatii roman, Mihail Moruzov, ii solicita telefonic reprezentantului ministerului de Externe german, Manfred von Killinger, o intrevedere la Bucuresti. Biroului 1 de informatii al Sectiei a II a Marelui Stat Major emisese deja un avertisment sever privind iminenta unui atac al sovieticilor pe Frontul de Nord si de Est. In seara zilei de 23 iunie 1940, Friedrich Werner von der Schunlenburg, ministrul Germaniei la Moscova, este convocat la Kremlin de Viaceslav Mihailovici Molotov, comisarul pentru Relatii externe al Rusiei sovietice, care ii transmite ca solutionarea problemei Basarabiei nu mai ingaduie nicio amanare si trebuie pus in practica Protocolul secret al Pactului Hitler-Stalin. Ultimatumul sovietic a fost inmanat Romaniei pe 26 iunie iar trupele Armatei Rosii au invadat pamantul romanesc pe 28 iunie. 23 - 28 iunie: Saptamana Patimilor Romaniei. Constient de valoarea simbolica, Maresalul Antonescu nu a lasat sa treaca anul si, la 22 iunie 1941, a dat celebrul ordin "Ostasi, va ordon, treceti Prutul!". De ce n-au facut lansarea timbrului prieteniei pe 22 iunie; ca aniversarea celor 130 de ani de relatii diplomatice este, oricum, la 15 octombrie, cand, in 1878, a fost stabilita legatie si numit un reprezentant roman la Petersburg?!) Si Ungureanu se mai lauda si ca este istoric. Am vazut la Moscova ce misto au facut de el istoricii rusi: i-au dat copia xeroxata a dosarului unui prizonier roman in lagarele sovietice - Ion Popescu (numele ales special).
Nu asa se trateaza cu Moscova dupa cum nu in modul in care o face Bucurestiul se trateaza cu Washingtonul (sa mai amintim cazul Teo Peter?!). Orice putere, indiferent cat e de mare, respecta in primul rand, in relatiile cu alte state, demnitatea nationala. Guduratul nu poate fi o "politica nationala". Din pacate aceasta pare sa fie strategia pupincurista de iesire din criza a baietilor veseli care-i fac agenda presedintelui. Cu riscul de a se primi in schimb ceea ce administreaza orice om normal cand se satura de frecusul unui pudel de pantalon...

"Vă asigur că lucrurile vor evolua pozitiv în relaţia dintre România şi Rusia", a spus Băsescu, citat de Mediafax.
Înainte de discursul şefului statului, ambasadorul rus la Bucureşti, Alexandr Ciurilin, prezent la eveniment, i-a felicitat pe organizatori pentru "alegerea foarte reuşită" a temei emisiunii filatelice: "Ea reflectă un caracter absolut deosebit al relaţiilor dintre statele noastre. Noi suntem apropiaţi prin modul de trai, prin mentalitate. Majoritatea credincioşilor din România şi din Rusia sunt de credinţă ortodoxă şi cred că în acest timbru este reflectată anume această trăsătură comună. Eu aş dori să cred că faptul că această emisiune are loc în anul în care se sărbătoresc 130 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Rusia, noi ne aducem încă o contribuţie la întărirea relaţiilor tradiţionale de prietenie dintre popoarele noastre, pentru care au făcut foarte multe domnul preşedinte Băsescu şi preşedintele Putin", a spus Ciurilin (foto dreapta cu Basescu), citat si el de Mediafax.
In mod interesant, discursul presedintelui are introdusa aceeasi tema a "ortodoxiei care ne apropie", fapt descoperit, se pare, recent, de catre consilierii de la Cotroceni, dupa cum se vede din textul Presedintiei de mai jos. (A, era sa uit: exact acelasi lucru l-am concluzionat recent cu domnul ambasador, la o cina, unde am discutat si despre evenimentul "filatelic" ce urma sa se organizeze...)
Redau, de asemenea, mai jos, si mesajul Patriarhului, care si-a trimis doar un reprezentant - la fel ca si ministrul Culturii, pe Nitulescu - , pentru a intelege mai bine ce s-a dorit a fi manifestarea "O lume intr-un timbru": Lumea Rusiei.
Discursul preşedintelui României, Traian Băsescu, cu prilejul lansării emisiunii filatelice comune „România – Federaţia Rusă; 130 de ani de relaţii diplomatice – monumente ce aparţin Patrimoniului Mondial UNESCO”
(23 iunie 2008, Expoziţia Filatelică Mondială EFIRO 2008)

„Bună ziua,

Aş vrea să spun câteva cuvinte despre manifestarea în interiorul căreia se produce lansarea acestor două timbre. EFIRO 2008 este una din expoziţiile filatelice care dobândesc tot mai mult prestigiu. Faptul că la Bucureşti sunt prezente colecţii din 74 de ţări, circa 800 de colecţii, arată nu numai interes, dar şi respect pentru această latură a activităţii unui stat, emisunile de timbre. Îi felicit pe organizatori pentru efortul de a aduce colecţii de excepţională importanţă la această expoziţie.
Cu privire la emisunea de timbre româno-rusă, cred că este unul din elementele care marchează un alt tip de relaţii între cele două ţări. Avem 130 de ani de relaţii diplomatice între România şi Federaţia Rusă, 130 de ani în care relaţiile au fost adesea complicate. Evoluţiile din ultimii trei ani arată însă că ambele ţări doresc să clarifice nu relaţiile trecutului, ci viitorului. Discuţiile pe care le-am avut cu preşedintele Putin şi în 2005, şi anul acesta, arată voinţa ambelor părţi ca relaţia româno-rusă să devină o relaţie solidă, pragmatică, bazată pe interesul reciproc şi pe găsirea de soluţii în regiunea noastră, în regiunea Mării Negre.
Emisunea de timbre de astăzi cred că a fost excelent aleasă. A sublinit ceea ce ne uneşte cel mai puternic: ortodoxia. Suntem două popoare ortodoxe. A mai subliniat un lucru deosebit, faptul că ambele popoare sunt capabile să dea lumii, patrimoniului mondial, lucruri de excepţională valoare, fie că vorbim de biserica Sfântul Gheorghe de la Voroneţ, fie că vorbim de biserica Sfântul Dimitrie de la Vladimiri. Şi mai subliniază un lucru, faptul că suntem capabili să cooperăm în domenii sensibile. Timbrele, ca şi banii, au un puternic caracter naţional, faptul că autorităţile din cele două state au decis să emită o serie comună de timbre arată capacitatea şi deschiderea, capacitatea de a coopera pe de-o parte şi pe de altă parte dechiderea celor două state pentru cooperare.
Eu vă asigur că lucrurile vor evolua pozitiv în relaţia româno-rusă. Evenimentul de astăzi este un eveniment dintr-o serie largă de manistări dedicate celor 130 de ani de relaţii diplomatice între România şi Rusia. Ţin să mulţumesc domnului Adibekov Artiom Valerievici, director general al Companiei Marka din Federaţia Rusă şi doamnei Cristina Popescu, preşedinte director general al Romfilatelia pentru succesul acestei emisiuni filatelice.
Vă mulţumesc mult.”

Departamentul de Comunicare Publică
23 Iunie 2008

P A T R I A R H I A R O M Â N Ă
SECTORUL COMUNICAŢII ŞI RELAŢII PUBLICE
CENTRUL DE PRESĂ BASILICA BIROUL DE PRESĂ
P A L A T U L P A T R I A R H I E I
ALEEA DEALUL MITROPOLIEI 25, 040163 BUCUREŞTI IV, ROMÂNIA
Telefon: + 40 21 406 71 67 Fax: + 40 21 406 71 72
http://www.patriarhia.ro/
Nr. 4503/23 iunie 2008

COMUNICAT DE PRESĂ
În perioada 20-27 iunie 2008, în complexul expoziţional ROMEXPO din Bucureşti, se desfăşoară a IV-a ediţie a Expoziţiei Filatelice Mondiale EFIRO 2008, care marchează aniversarea a 150 de ani de la emiterea primelor mărci poştale româneşti – celebrele Cap de Bour – Moldova 1858.
În cadrul acţiunilor înscrise în programul EFIRO 2008, Romfilatelia a lansat astăzi, 23 iunie 2008, emisiunea filatelică comună România-Federaţia Rusă “Monumente ce aparţin Patrimoniului Mondial UNESCO – Biserica Sf. Gheorghe a Mănăstirii Voroneţ”, menită să marcheze împlinirea a 130 de ani de relaţii diplomatice.
La acest eveniment de o deosebită importanţă pentru filatelişti, la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor de stat, precum şi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, în numele Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Vincenţiu Ploieşteanul, Episcop vicar patriarhal, a prezentat următorul mesaj:

Organizatorilor şi participanţilor la vernisajul Expoziţiei Filatelice Mondiale,
EFIRO – Ediţia a IV-a, Bucureşti, 2008
23 iunie 2008

În peisajul cultural contemporan al ţării noastre expoziţia filatelică anuală, aflată la a IV-a ediţie, reprezintă un reper de anvergură, cu pregnantă personalitate.
În anul 2008 acest eveniment este îmbogăţit, în mod deosebit, prin aniversarea a 150 de ani de la emiterea, în Moldova, în 1858, la numai 18 ani de la apariţia mărcii poştale, a primelor timbre româneşti cu reprezentarea heraldică a capului de bour, ajunse a fi, prin vechime, raritate şi semnificaţie, unanim considerate ca exemplare de mare valoare filatelică, pe plan intern şi internaţional.
Cu deosebită apreciere am primit vestea că, în contextul acestei ediţii aniversare a expoziţiei mondiale de profil din capitala României, ROMFILATEIA lansează o emisiune filatelică intitulată „Monumente ce aparţin Patrimoniului Mondial UNESCO”, a cărei primă serie este consacrată Bisericii Sfântul Gheorghe a Mânăstirii Voroneţ, renumita ctitorie din 1488 a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.
Iar faptul că această emisiune filatelică, iniţiată, în comun, de România şi Federaţia Rusă, este legată şi de evenimentul împlinirii a 130 de ani de relaţii diplomatice reciproce, apare menit a completa cadrul general în care se înscrie această prestigioasă manifestare bucureşteană, prin constituirea unor punţi între trecut şi prezent.
Adresăm călduroase felicitări ROMFILATELIA pentru realizarea acestei expoziţii de remarcabilă expresivitate şi binecuvântăm pe toţi organizatorii şi participanţii la acest eveniment de seamă al vieţii noastre culturale şi diplomatice.
ss † DANIEL
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

BIROUL DE PRESĂ
AL PATRIARHIEI ROMÂNE

FOTO: Sorin Lupsa, http://www.presidency.ro/

Sedinta importanta a CSAT

COMUNICAT DE PRESĂ
(23 iunie 2008)
REF: Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
Miercuri, 25 iunie, a.c., începând cu ora 12.00, la Palatul Cotroceni, va avea loc şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de preşedintele României, Traian Băsescu.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului sunt incluse:
Informare privind participarea Armatei României la operaţii în afara statului român, în anul 2007. Aprobarea forţelor şi mijloacelor Armatei României ce vor fi puse la dispoziţie în anul 2009 pentru a participa la misiuni de apărare colectivă, în sprijinul păcii, de asistenţă umanitară şi de tip coaliţie, în afara teritoriului statului român;
Avizarea proiectului de lege privind regimul armelor, dispozitivelor militare şi muniţiilor deţinute de Ministerul Apărării şi forţele armate străine pe teritoriul României;
Analiză privind securizarea frontierei României în contextul integrării euro-atlantice a României - riscuri şi vulnerabilităţi înregistrate la frontierele ţării;
Raport referitor la riscurile în domeniul transporturilor navale generate de disfuncţii ale sistemelor de management al securităţii;
Proiect de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare;
Programul de dezvoltare a infrastructurii rutiere şi feroviare a României;
Raport referitor la vulnerabilităţile în sistemul de control al operaţiunilor comerciale cu armament convenţional de natură a afecta siguranţa naţională a României.

Departamentul de Comunicare Publică

"Intelectualii" anti-Ortodoxie pregatesc un comando la Sfantul Sinod in apararea ereticului Corneanu

Disputa din jurul apostaziei fostului Mitropolit ortodox al Banatului, Nicolae Corneanu, este starnita mai abitir prin intermediul acelorasi unelte ale dezbinarii evidentiate in actiuni anti-romanesti si anti-ortodoxe in ultimii 18 ani si chiar si inainte. Asa-zise voci ale "societatii civile", de cele mai multe ori de alte confesiuni decat cea ortodoxa, intervin brutal pentru a crea un cor galagios, care va semna un "Apel al intelectualilor", care va fi inmanat Patriarhului Daniel, cu mare tam-tam mediatic, chiar inainte de reuniunea Sfantului Sinod in care ar trebui anuntata caterisirea ierarhului cazut in erezie. Este vorba de o actiune consecutiva celei de sambata trecuta, cand un grup de manifestanti neortodocsi din "regiunea Banat" s-a adunat in fata Catedralei din Timisoara, in semn de "solidaritate" cu Mitropolitul si gestul sau "ecumenic". Unul dintre instigatorii anti-ortodoxie de la Timisoara, scriitorasul Daniel Vighi, este, de exemplu, semnatar, alaturi de altii, ca Cristian Parvulescu (Pro Democratia), Alina Mungiu ("Evanghelistii" SAR), Smaranda Enache (PCR), Renate Weber (Reteaua Soros) etc, a Apelului pentru eliminarea icoanelor din scoli (Vezi Cine este impotriva Icoanelor). Alt vocalist, Cornel Ungureanu, este un filo-maghiar recunoscut; si nu numai prin propriul nume. Ca intotdeauna, din pacate, presa devine la randul ei instrument de presiune si dezinformare in vederea deturnarii unei drepte decizii la lucrarile Sfantului Sinod din 8-9 iulie. Evenimentul Zilei, de exemplu, revine cu un alt text (al treilea sau al patrulea) creionat in apararea ereticului, considerat drept o victima a unui "santaj mediatic". Manipularea decurge chiar din titlul ales: "ÎPS Corneanu, susţinut de intelectualii bănăţeni". Conform acestei afirmatii ar insemna ca toti "intelectualii" il sprijina pe Corneanu ceea ce este nu numai improbabil ci de-a dreptul mincinos, desconsiderandu-se numerosii intelectuali ortodocsi din Banat intristati si socati de gestul Mitropolitului. Pe masura ce trece timpul se contureaza din ce in ce mai clar posibilitatea ca actiunea lui Nicolae Corneanu sa fi fost premeditata atent. Din informatiile ajunse si in Capitala, ostasii lui Hristos din Gradina Maicii Domnului, monahii tarii, sunt profund deranjati de tulburarea produsa de Corneanu si care, intentionat sau nu, creaza noi linii de atac la adresa Bisericii Ortodoxe Romane, institutie fundamentala a statului unitar si national roman.
Redau mai jos materialul din EvZ din care putem sa deducem mai multe decat se spune.

"ÎPS Corneanu, susţinut de intelectualii bănăţeni"
de Georgeta Petrovici
Luni, 23 Iunie 2008
Rectori universitari şi reprezentanţi ai Societăţii Timişoara îi cer Patriarhiei Române să nu-l caterisească pe Mitropolitul Banatului, acuzat că s-a împărtăşit într-o biserică greco-catolică.
Intelectualii din Banat s-au întâlnit sâmbătă la Timişoara pentru a pune la punct o acţiune de susţinere a Mitropolitului Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, care a fost acuzat că a încălcat regulile bisericeşti atunci când s-a împărtăşit într-o biserică greco-catolică. Intelectualii timi- şoreni vor trimite o serie de scrisori Patriarhiei Române, în speranţa că peste două săptămâni Sfântul Sinod nu va lua decizia de caterisire a ÎPS Corneanu, aşa cum a cerut în urmă cu două săptămâni Mitropolitul Ardealului, Bartolomeu Anania.

„Sperăm că e vorba doar de un impas“

În cadrul unei întâlniri organizate sâmbătă de Institutul Intercultural din Timişoara, un grup de intelectuali timişoreni, printre care s-au aflat toţi rectorii universităţilor şi reprezentanţi ai Societăţii Timişoara, a ţinut să-şi exprime viziunea legată de valenţele pozitive ale ecumenismului Mitropolitului Nicolae Corneanu. Chiar dacă, înaintea evenimentului, Patriarhia Română a transmis organizatorilor un mesaj în care se preciza că întâlnirea de la Timişoara nu va schimba hotărârea Sfântului Sinod, toţi cei de faţă au considerat că vocile lor trebuie auzite. „Sperăm că vor fi şi ascultate, pentru că atacurile împotriva acestui eminent cărturar ţin nu de o dezbatere, ci de un timp rău al spiritului. Sperăm, totuşi, că e vorba doar de un impas şi nu de aşezarea într-o ordine nefericită a lumii noastre“, a punctat Cornel Ungureanu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, filiala Timiş.

Susţinere din partea greco-catolicilor

Un număr de 51 de profesori universitari, la iniţiativa Asociaţiei Memorialul Revoluţiei, au semnat deja o scrisoare adresată Patriarhiei Române. „Pe tot parcursul activităţii sale, ÎPS Nicolae s-a remarcat ca fiind un spirit deschis. Gestul său se pliază pe ecumenismul local din oraşul de pe Bega. Nădăjduim că actul mitropolitului nu va fi luat drept o trădare“, a transmis rectorul Universităţii de Vest, Ioan Talpoş.
Scriitorul Daniel Vighi, coautor al Proclamaţiei de la Timişoara, a apreciat gestul mitropolitului ca fiind însăşi ieşirea din demagogie a unei întregi societăţi. „Gestul ÎPS Corneanu poate fi începutul prin care să ieşim din demagogie. Dacă vrem să urmăm poruncile lăsate de Iisus Hristos, trebuie să le urmăm fără negocieri“, consideră scriitorul Vighi.
„Ar fi dezamăgitor dacă nu s-ar ţine cont de susţinerea pe care o dăm noi de aici. După Revoluţie, la Timişoara au existat doi oameni emblematici, rabinul şi mitropolitul. Dumnezeu ni l-a lăsat pe ÎPS Nicolae. El este spiritul Timişoarei, un catalizator. Nu vreau să mă gândesc cu cine am putea să ne trezim aici. Nu aducem presiuni asupra Sfântului Sinod, dar trebuie să se vadă o susţinere“, a declarat, la rândul său, preotul greco-catolic Ovidiu Nicolae Teodorescu.
Clericul a adăugat că, oricând va fi momentul oportun, atât el, cât şi alţi reprezentanţi ai bisericii sale vor întoarce gestul prelatului ortodox, împărtăşindu-se într-o biserică ortodoxă.

DECIZIE

Mitropolitul Banatului, judecat de Sfântul Sinod peste două săptămâni

Pe 8-9 iulie, Sfântul Sinod se va întruni pentru a judeca gestul Mitropolitului Corneanu, şedinţă care, la cererea prelaţilor, ar trebui să se finalizeze cu caterisirea acestuia. ÎPS Corneanu a ajuns în mijlocul unui scandal religios după ce, pe 25 mai, s-a împărtăşit în Biserica Greco-Catolică „Sfânta Maria Regina Păcii şi a Unităţii“, din Timişoara. Prezent la eveniment, Excelenţa Sa Monseniorul Francisco Javier Lozano, Nunţiul Papal în România, i-a dat în mână mitropolitului Sfântul Trup, după care i-a fost înmânat potirul din care ÎPS Nicolae Corneanu s-a împărtăşit singur. Gestul său a provocat reacţii dure în rândul clericilor ortodocşi, cea mai vehementă reacţie fiind cea a Mitropolitul Ardealului, Bartolomeu Anania, care a susţinut caterisirea lui Corneanu.